"Pain makes people change. Some become silent, some become rude."
Kayden
—Mai tare. Lovește mai tare Kay.
Îmi striveam pumnii tot mai rapid de sacul de box din fața mea, ascultând 'încurajările' Evei, care deja mă sâcâiau. După plecarea subită a lui Rayder, mi-am reluat antrenamentul, dar gândul îmi zbura oriunde, numai nu la ce trebuie. În mare, ochii săi negri mi s-au întipărit în minte, și de fiecare dată când îi deschid îi văd găurile negre cum mă privesc cu patos.
—Mă disperi.
Dând un ultim pumn sacului mi-am întors privirea spre ea, încruntându-mă la rânjetul său nefiresc de pe față. Mi-am rotit ochii, luând sticla de apă aruncată ici colo și luând din ea câteva înghițituri mari. Cu prosopul ce-mi era agățat de gât mi-am șters picăturile de sudoare de pe frunte, urmând să-mi aranjez mai bine mănușile de pe mâini.
—Cam ăsta e jobul meu, dragă.
—Atunci pot să te concediez?
Întrebarea mea retorică o făcu să dea din cap în semn negativ, aruncându-mi un râs forțat, indicându-mi apoi cu degetul spre sacul de box. Ochii-mi cenușii s-au dat peste cap, urmând să reiau lucrul.
După alte câteva ore de chinuală, timp în care m-ai mult mă contraziceam cu Eva, le-am văzut trupurile celor cinci cum intră în sală. Dante îmi făcu cu mâna, urmat de ceilalți, apoi se îndreptaseră toți spre vestiare. În momentul în care i-am văzut cele două găuri negre ale lui Rayder, mi-am concentrat toată atenția spre corpul său.
Nu aveam nici cea mai mică idee ce se întâmpla cu mine, dar de fiecare dată când făceam contact cu el, era ca și cum intram într-o transă din care greu ieșeam. Pericolul și seducția care parcă îl înconjurau din toate părțile îi creeau o mască de aroganță, pe care o purta din plin. Obscuritatea ochilor săi era periculoasă, deoarece odată ce ai curajul să te avânți spre ei, drumul de întoarecere se pierde.
O mantie de impertineță îi acoperea în totalitate chipul, făcându-i rânjetele perverse să pară adevărate bucăți rupte din Hades. El însuși părea un descendent al lui Hades, deoarece caracterul amenințător de cele mai multe ori îmi provoca fiori reci pe șira spinări. Pentru că acum, în negriciunea ochilor săi găseam ceva mai splendid decât Iadul însuși, fiindcă primejdia ce se regăsea în ei era mult peste puterile lui Lucifer.
—Hei, Kay, ești bine?
Mi-am mutat privirea spre mâna Evei, care a poposit pe umărul meu, luându-mi ochii de la amenințarea pe două picioare ce tocmai intrase în vestiarele băieților, nu înainte să-mi arunce un zâmbet murdar.
—Da, da. Sunt bine, să continuăm. Răspunsul meu veni repede, smucindu-mă din atingerea sa, urmând să mă pironesc în fața sacului de box.
—Asta îți ziceam de câteva minute, poți lua o pauză. Te-ai antrenat toată dimineața.
—Sunt bine. Convingerea cu care am spus această frază se pierdu în neant, întrucât eram atât de obosit că aș fi putut fi doborât și de o albină. Dar faptul că mă încurajam pe mine însumi să continui mă motivă destul de mult încât să-mi ridic brațele și să continui cu loviturile adresate sacului de box.
—Fie cum zici tu. Dar am un pont, imaginează-ți că cel mai mare dușman al tău este în fața ta. 'Îmbrățișă' obiectul de lângă ea, lovind cu palma centrul său, arătându-mi unde exact să-mi izbesc pumnii. Am aprobat scurt, cu o înclinare a capului, urmând să o văd cum îmi face cu ochiul, ieșind din sală.
Mi-am focusat întreaga concentrare asupra vorbelor ei, care au început să prindă contur în capul meu. 'Cel mai mare dușman', 'cel mai mare dușman', doar aceste cuvinte mi se încâlceau acum în cap. Obiectul din fața mea se preschimbă încet, încet în unul dintre cele mai mari coșmaruri ale copilăriei mele. Niște ochi căprui se iviră din neant, privindu-mă cu ură, apoi începând să-mi reproșeze tot felul de aberații.
Simțeam cum nervii încep să-mi acopere întreaga rațiune, preschinbându-mă astfel într-o brută ce lovea chipul din fața sa fără vreo remușcare. Încercam să îmi adun gândurile și să mă calmez, dar cu fiecare lovitură administrată, judecata mi se întuneca tot mai mult, făcându-mă să văd negru în fața ochilor.
—'Ești un nimic', 'Ți-ai lăsat sora la greu', 'Nu ești de folos nimănui'.
Replicile ce m-au marcat parcă se întorceau acum în valuri, făcându-mi mintea zob. Nu mai eram conștient de nimic ce se întâmpla în jurul meu, focusându-mă spre trupul persoanei care mi-a bântuit viața, încercând să scap de transa în care eram prins. Amintirile chinuitoare se loveau de mine ca niște bolovani, iar mutra din fața mea își preschimbă rânjetul într-un râs batjocoritor, dar cuvintele otrăvite ce mă făceau să-mi pierd cumpătul nu conteneau.
Trezește-te Kay, e doar în capul tău, trezește-te drace. Coșmarul din care nu puteam să ies parcă mă trăgea într-un abis, de unde nu mai aveam cale de scăpare. Îmi simțeam pumnii sângerând, dar continuam să-i mutilez, încercând să distrug amintirea ce persista în capul meu. Îmi auzeam ca într-un vis numele strigat de cineva, dar loviturile mele continuau să se întețească și să îmi rănească oasele.
—Kayden!
Uram acest nume, uram că eu îl purtam și îl uram deoarece el obișnuia să mă numească astfel. Îi vedeam portretul peste tot, în acest moment mintea-mi era plină de amintirile cu el, amintiri care au început să-mi sfâșie carnea de pe mine, care m-au distrus. Capitolul cu el s-a dus de mult, dar oricât de mult aș încerca să trec peste, mintea mea își creează propriul Iad, unde el este Satan.
—Kay!
Mi-am smucit corpul din mâna celui din spatele meu, întorcându-mă subit și împărțindu-i un pumn de toată frumusețea, simțindu-mi oasele trosnind la contactul cu maxilarul său. Eram un taur care tocmai văzuse roșu în fața ochilor. Am încercat să-mi mișc ochii dintr-o parte în alta, dar ochii ce stăteau bulbucați spre mine păreau toți aceeași. Acei ochi albaștri care m-au făcut să înnebunesc. Apoi urmă acel râs batjocoritor, care-mi făcu pielea de găină.
Mănușa dreaptă zbură de pe mâna mea, observând tremuratul accelerat care persistă. Mi-am apucat-o cu cealaltă mână, apoi mi-am mișcat corpul spre ușă, ieșind afară. Am simțit cum aerul rece mă lovi în față asemeni unei găleți cu apă înghețată. Îmi auzeam în spate numele strigat de ceilalți, dar nu m-am oprit decât atunci când eram cu casca pe cap și călare pe motor. Știam că trebuie să plec mai repede de acolo, nu voiam să le arăt tuturor partea mea neagră.
Șoseaua nici nu se mai simțea dedesubtul roților, deoarece viteza cu care conduceam era izbitoare. La un moment dat aveam impresia că am să mă zdrobesc de vreo mașină, dar din fericire nu s-a întâmplat. Nu mai eram conștient de nimic din ce se întâmpla în jurul meu, tot ce voiam era un loc unde să fiu singur și să mă descarc. Încă îmi simțeam mâinile tremurând pe ghidonul motorului, dar acest fapt nu m-a oprit din direcția ce o aveam.
Când eram aproape de ieșirea din oraș, am parcat lângă pădurea din apropiere. Mi-am aruncat casca de pe cap cât colo, începând să-mi las demonii liberi. Urletul de durere ce-mi părăsi gâtlejul răsună puternic în pustietatea în care mă aflam. Îmi lăsam nervii acumulați în tot acest timp să iasă la suprafață prin răcnete puternice. Fiecare fibră din corp îmi tremura, iar tot ce voiam în aceste moment era să scap o dată pentru totdeauna de coșmarurile ce prindeau contur în capul meu.
Mă simțeam neputincios asupra oricărui lucru din viața mea, simțeam că trecutul a avut ocazia pentru câteva secunde, să-și pună ghiarele pe mine. Am simțit câțiva picuri reci pe pielea mea, ridicându-mi privirea spre cer. Stropi înghețați de apă loveau cu putere pământul, băgând de seamă deabia acum că purtam pe mine doar niște pantaloni de trening.
Lacrimile sărate ce îmi curgeau șiroare pe obraji, se contopeau perfect cu ploaia. Nu mai simțeam nimic, nici frig, nici tristețe. Doar un mare gol ce aștepta să fie umplut. Ridicându-mi mâna am observat cum tremuratul s-a oprit. Știam cum să-mi țin crizele nervoase sub control, dar de data asta n-am reușit. Probabil dacă aș fi rămas acolo pentru încă câteva minute, aș fi mutilat pe cineva.
După câteva ore în care am stat cu genunchii lipiți de pămândul pietros, urlând și plângându-mi de milă, mi-am adunat casca de pe jos, urcându-mă pe motor. În drumul spre pistă, m-am gândit doar la faptul că începeam să îmi pierd controlul asupra propriei minți, iar dacă nu învățam să controlez această chestie, nu aveam să sfârșesc deloc bine. Nici eu, nici cei din jurul meu.
Când am ajuns în parcarea pistei, ploaia nu dădea încă semne cum că ar vrea să înceteze, astfel ajungând să fiu ud până la piele când am intrat pe ușa sălii. Șimțeam fiecare privire pe corpul meu, dar am ales să nu le dau importanță, ghidându-mi corpul spre vestiare. Tot ce vreau în acest moment este să fac o baie și să dorm. Mă simțeam obosit, și fizic și psihic. Nu mai voiam nici un contact cu nimeni și nimic, exceptând patul meu de acasă.
Înainte să pot pune mâna pe clanță, corpul mi-a fost tras brutal în spate, urmând să inhalez mirosul de parfum specific Evei. Își înfășură brațele în jurul torsului meu, strângându-mă protectiv la pieptul ei. După o perioadă destul de lungă în care nu mai avusesem probeleme cu crizele de nervi, ea a fost martoră la una dintre ele acum câțiva ani. După o lungă perioadă de timp am simțit că am putut să las liberi, demonii pe care i-am ținut în frâu atâta amar de vreme.
—Kay, îmi pare atât de rău. Te-am forțat prea mult. E numai vina mea.
—Sunt bine. Nu a fost vina ta. I-am îndepărtat brațele din jurul meu, încercând să scap din îmbrățișarea sa mult prea sufocantă. Toții ochii din sală erau îndreptați spre noi, simțindu-le privirile pârjolitoare pe corpurile noastre.
—Ba da, a fost doar vina mea. Știam de ieșirile tale și totuși am te-am lăsat să ajungi în halul ăsta.
Cu toate că încă mi se scurgeau stropi reci din părul ud, iar corpul îmi tremura încet de la frigul ce-mi intrase în oase, cea din fața mea mă îmbrățișă din nou, cu mai multă putere de data asta. Am uitat să menționez cât de mult urăsc să fiu îmbrățișat?
—La dracu', am zis că sunt bine. Tonul vocii mele crescu, făcând-o să-și îndepărteze brațele de pe mine. Mi-a zâmbit trist înainte să-mi întorc spatele și să intru în vestiare. Numai de mila cuiva n-aveam eu chef acum.
Intrând în încăpere, am observat chipul cuiva ce stătea cu spatele spre mine. Îi observam mușchii contractându-se, iar faptul că nu purta triou, îmi dădea voie să-i admir câteva tatuaje. Petele de culoare neagră ce-i pictau frumos brațele și pieptul îl făceau să pară impunător, asemeni unui vânător ce își ademenea prada, urmând să o prindă într-o capcană. Observând că dă semne să se întoarcă, mi-am mutat privirea în alt colț al camerei, urmând să pornesc spre el.
Încă simțeam picuri reci de gheață cum îmi alunecau din păr, și curg agonisant de lent pe spatele meu, făcându-mi părul de pe ceafă să se zburlească. Mi-am scos hainele rămase în dulap, băgându-le în ghiozdan. Nu mai aveam starea necesară să îmi iau alte haine pe mine, tot ce doream era să ajung mai repede acasă.
În tot timpul, în care mi-am adunat cele lăsate aici înainte să o iau la goană, i-am simțit privirea sa pe trupul meu, lucru care-mi făcu pielea să se zburlească. Privirile dintre noi erau atât de greșite, cu toate că nu pot admite că s-a întâmplat chiar ceva, sau doar creierul meu începea să-și creeze propriile scenarii, dar însuși persoana sa nu-mi insprira nimic de bine. Nu pare și sunt sigur că nici nu este genul de persoană care să arunce cu flori și să plângă la curcubee. Doar răceala din ochii săi îmi făcea inima să o ia la galop groaznic de rău.
Cu ochii ăia mari și negri și cu șuvițele rebele ce-i stăteau vâlvoi, este fără doar și poate râvnit printre rândurile genului opus. Iar încrederea în sine și aroganța de care dădea dovadă făceau tabloul complet. Genul de persoană ca el emana pericol, iar într-o oarecare măsură, o parte din mine se simțea sedusă de pericolul său. Ar trebui să fiu ipocrit să admit că nu mă atrage în niciun fel, dar al naibii să fiu, ultima dată când am verificat nu eram pe invers.
La dracu cu creierul meu care-și creează tot felul de scenarii, dar simțeam ceva în adâncul meu care îmi spunea că această 'chestie' dintre noi nu se va termina deloc bine.
Întorcându-mă subit în partea opusă, am dat nas în nas cu corpul său. Mi-a baricadat fiecare cale de scăpare, plasându-și mâinile de o parte și de alta a capului meu, prinzându-mă într-o capcană. Mi-am ridicat privirea acidă spre fața sa, înjurându-mi în gând înălțimea, deoarece din cauza ei, în acest moment, arătam fără apărare. I-am observat cum colțul buzelor i se arcui într-un rânjet drăcesc.
—Ce dra-
Propoziția îmi fu subit întreruptă de degetul său care îmi acoperi buzele, orpindu-mă din a lăsa înjurătură să-mi părăsească gâtlejul. Degetul său îmi făcu conturul buzei de jos, provocându-mi o încruntătură de toată frumusețea pe frunte. Ce dumnezeule încearcă acest animal să facă?
—Nu am avut ocazia să ne cunoaștem personal.
I-am auzit vocea joasă cum îm răsună în ureche, urând să-i simt respirația pe fruntea mea. Am încercat să fac câțiva pași, pentru a putea scăpa de cel din fața mea, dar corpul său părea de neclintit.
—Eu sunt Rayder.
Aerul cald se lovi de lobul urechii mele, simțint cum aveam să o iau la fugă din moment în moment, deoarece în această clipă totul mi se părea mult prea intim, iar eu urmam să am o criză, doar din simplul fapt că-i simțeam corpul cum se presează de al meu.Îmi simțeam fiecare bucățică din pielea de pe față cum avea să ia foc dacă mă mai privea mult în acest fel al său. Ochii săi negri ca noaptea mă priveau aprins, parcă încercând să-mi înghită în totalitate fața.
—Arăt eu de parcă aș vrea să ne cunoaștem? Privirea mea era furioasă, deoarece obrăznicia cu care-mi vorbea depășea cote maxime. Opunând rezistență, mi-am așezat palmele pe pieptul său, încercarea zadarnică de a-l da la o parte îl făcu să-mi preseze și mai mult corpul contra peretelui. Dacă o mai făcea mult, aveam să ieșim de partea cealaltă a zidurilor.
—De ce ești așa de înțepat? Sau poate ai vrea să-ți scot eu țepii?
Când i-am simțit buzele presându-mi-se de ureche, am simțit cum tot sângele din corp mi se urcă în cap. Și la dracu cu mine și cu trupul meu care reacționează la fiecare mișcare a sa, dar buzele sale catifelate se simțeau ca Raiul, iar eu aveam să mă topesc în orice secundă, dacă nu găseam o metodă bună de scăpare.
—Hey, ce-
Vocea lui Dominic răsună puternic în încăpere, iar parcă revenindu-mi cu picioarele pe pământ, mi-am forțat mâinile să îl împingă puternic de lângă mine. Când mi-am simțit corpul eliberat de presiunea sa, mi-am dat ochii peste cap, luându-mi în viteză telefonul și ghiozdanul. Izbitura ușii ce s-a auzit în spatele meu, îi făcu pe toți cei prezenți să-și întoarcă privirile spre mine.
—Îmi pare rău. Mi-am îndreptat atenția spre Dante, care-și ținea o compresă cu ghiață pe obraz. Știam că pumnul meu provocase asta.
Am ieșit țintă pe ușa sălii, ghidându-mi picioarele spre motorul ce stătea parcat. Ploaia încă nu se opri, iar la contactul ei cu pielea mea înfierbântată am simțit cum mă răcoresc brusc. Mi-am îndreptat picioarele spre monstrul pe două roți, urmând să-mi așez casca pe cap și să o iau din loc. Nu am nici cea mai mică idee ce ar vrea acel idiot să facă, dar un lucru era sigur și acela că nu o să iasă nimic bun din toată șarada creată de el.
Conduceam prin ploaie, văzând doar câteva mașini cum treceau pe lângă mine, privindu-mă ciudat, probabil pentru că încă nu purtam tricou, iar afară turna cu cofa. Prevesteam o răceală serioasă în viitorul apropiat. Îmi simțeam corpul înghețat, iar gândurile îmi erau mai încurcate decât un labirint. Nu reușeam să îmi mențin concentrarea, deoarece doi ochi negri tot găseau o portiță și se strecurau ca niște jandarmi, în mintea mea.
Când am simțit căldura casei mele lovindu-mă în față, am gemut satisfăcut, deoarece după toate cele întâmplate azi, aveam să o iau razna dacă nu dormeam cel puțin câteva ore. Mi-am lăsat casca, alături de chei, pe măsuța de la intrare, apoi debarasându-mă și de ghiozdanul din spate. În drumul spre baie mi-am lăsat fiecare obiect vestimentar să atingă ușor podeaua, deoarece îmi simțeam corpul tot mai greu, iar orice altă acțiune îmi părea imposibilă.
Apa fierbinte ce îmi mângâia încet corpul mă făcu să-mi închid ochii și să respir încet. Gândul îmi zbură la clipele de azi, un val rece de amintiri năpustindu-se asupra mea. Niciuna dintre crizele de nervi pe care le-am avut nu se poate compara cu cea de mai devreme. Niciuna n-a fost atât de violentă, deoarece de data aceasta am simțit că am să fac un infarct dacă n-am să mă calmez repede.
Am șters oglinda aburindă din baie, înfășurându-mi un prosop în jurul taliei. Mi-am privit refelxia în oglindă, tresărind puțin la persoana din fața mea. Ochii îmi erau roșii și umflați de la plâns, cearcănele proeminente erau mai vineții decât de obicei. Buzele îmi erau roșii, iar gâtul îmi era uscat, în mare pentru că n-am băgat azi nimic în gură, exceptând câteva guri de apă.
Când mi-am ridicat mâinile, observându-mi pumnii distruși. Ustrurimea ce am simțit-o când mi-am atins ușor pielea mă făcu să gem înfundat. Durea ca naiba, iar dacă rana mai rămânea deschisă, se putea infecta. Am apucat rapid niște tifon din dulap, începând să-mi învălătucesc în jurul pumnilor. La contactul lor cu bandajul am apucat strâns marginea chiuvetei, pentru a nu începe să țip de durere.
Când am intrat în cameră mi-am tras pe mine niște haine la nimereală, urmând să mă arunc în pat. Ploaia de afară nu contenea, de opotrivă, aveam impresia că se întețise. Am apucat colțurile perdelei, dând-o la o parte dintr-o mișcare. Niciun om nu se întrezărea pe stradă, doar câteva mașini mai circulau leneș pe stradă. Cerul era cenușiu, iar stropii se loveau abundent de pământ.
Mi-am dat ochii peste cap, pornind spre dâra de haine ce o lăsasem în urmă, culegându-le pe fiecare de pe jos. Le-am aruncat în coșul de rufe, urmând să încep să-mi caut de nebun telefonul. Mai mult ca sigur este leoarcă, dar înăuntrul meu speram să-l pot salva. După alte câteva minute de scotoceală, i-am văzut ecranul aprinzându-se pe masa din bucătărie. M-am încruntat, nu-mi aduc aminte să-l fi lăsat acolo.
Când am văzut numele lui Dante apărând pe ecran mi-am dat ochii peste cap. Urma o mustruială de zile mari din partea lui, deoarece nu i-am zis despre ce se întâmplase cu mine mai devreme.
—Ești un idiot. Îi auzisem grasul și înainte să-mi pot telefonul la ureche, mi l-am depărtat rapid, deoarece țipetele lui au început să-mi umple urechile.
—Ai terminat?
Nici nu finisasem bine ce aveam de spus, pentru că o serie nouă de înjurături ieșiră cu viteză din gura sa. Nu am vrut niciodată să împovărez pe cineva cu problemele mele, în special pe el. Știam deja că le are pe ale lui, care sunt destul, iar din această pricină nici nu i-am dezvăluit.
Mai bine mă lupt de unul singur cu demonii mei, decât să oblig pe cineva să coboare în Iad pentru a mă salva de ei.
—Acum am terminat. Cum să fii atât de idiot încât să nu-mi spui? Credeam că ai trecut peste faza cu crizele nervoase.
—La fel și eu. Cuvintele îmi ieșiseră mai mult un suspin, urmând să pufenesc ușor. Uram al nabii de mult să vorbesc despre propriile-mi probleme, necontând cine este în fața mea. Dar acum sunt bine, Dante, pe bune. Încercam să-l fac să renunțe la ideea sa idioată de a mă face să-i spun ceva. Nu am fost niciodată genul deschis, prefer să le țin pentru mine.
—Sunt în fața blocului tău. Dacă nu deschizi ușa o să o sparg, și nu glumesc. Plus că nu sunt singur. M-am încruntat subit spre telefon, întrebându-mă cu cine dumnezeu ar putea fi el. Imediat după vorbele sale, am auzit câteva bătăi scurte în ușă.
Lăsând telefonul pe masă, mi-am îndreptat picioarele spre ușă, uitându-mă pe vizorul ei. L-am văzut pe Dante ridicând o sticlă de Jack, urmând să dea sugestiv din sprâncene, în spatele său fiind încă câteva persoane cărora nu le-am putut identifica fețele. Am deschis ușa, lăsându-mi prietenul să intre, urmat de tripleții ce aveau tot felul de pungi în mână. S-au instalat destul de bine în sufrageria mea, iar faptul că pungile au fost trântite pe măsuța de cafea cu zgomot, îmi dau seama că acolo nu se află jucării de pluș.
—Deci, a cui a fost ideea acestei vizite de curtoazie?
Îmi plimbam privirea de la unul la altul, toți patru dând din sprâncene sugestiv. Mi-am dat ochii peste cap, realizând că n-am să scap prea repede de ei. Mi-am cărat picioarele până-n bucătărie de unde am scos niște pahare, întorcându-mă la ei. Se făcuseră destul de comozi pe toată canapeaua. Dante începând să bea deja dintr-o sticlă, iar Elio fuma încet dintr-o țigară.
—Și ați venit aici doar să bem și să fumăm? M-am așezat pe una dintre canapelele din fața lor, furându-i sticla din mână lui Dante și turnându-mi într-un pahar.
—Am adus jocuri video. Dominic fu cel care vorbise de această dată, scoțând din una dintre pungi niște casete. Mi-am mișcat sugestiv sprâncele spre el, dând apoi din umeri.
—Ah, să-i dăm bătaie.
După câteva ore de jocuri video, aproape toate sticlele de tărie erau pe sfârșite și la fel era cu pachetele de țigări. De fiecare dată am pierdut, dar sincer să fiu, în acest moment după mult timp, eram cu adevărat fericit. Cu ei aici, uitând de orice mărunțiș din lumea înconjurătoare.
—Ceva este înneregulă cu acest joc. Hero aruncă cu consola de joc în televizor, urmând să se bosumfle. Probabil faptul că Dante câștigase de fiecare dată îl făcea și mai nervos pe el, decât pe joc.
—Nu știi tu cum să pierzi, iubire. Cel blond îi apucă umerii lui Hero, trăgându-l mai aproape, în ciuda zbaterii constante a celuilalt.
—Să știți că am o cameră liberă, dacă vreți. Nici măcar nu știam ce zic, deoarece la final începusem să râd atât de tare încât mă înnecasem cu propriul aer de câteva ori.
—Hai, iubire. Hai să facem copii. Țipătul de entuziasm al blondului aproape ne surzi pe cei prezenți, dar am ales să rămân la râsul meu zgomotos. Drăcie, ce am să mai regret asta mâine.
Sticlele de băutură golite stăteau grămadă într-un colț, iar chiștoacele țigărilor stăteau împrăștiate prin toată camera. După dispariția subită a celor doi, mi-am întors privirea spre restul. Privirea îmi era încețoșată din cauza alcoolului ce îmi circula prin sânge. Am mai apucat o țigară din pachet, începând să trag în piept fumul toxic, iar înainte ca totul în jurul meu să se întunece, am văzut doi ochi negri ce mă priveau mârșav.
De unde știu această privire?