-Vie cred? Am avut noroc că am scăpat.
ALICE POV
În jurul meu este totul întunecat. Nu puteam să văd la mai mult de un metru distanță. Văzând că nu mai apare nimeni, încep să mă panichez și verific dacă am pistolul la mine. Din păcate, nu era. Speriată, încep să strig după ajutor.
- Heeeeey!!! Mă aude cineva??? Este cineva aici???
- Scumpo, nu mai țipa. Prietenii tăi nu au cum să te audă, spune o voce familiară din spatele meu.
- Mama? spun întorcându-mă spre sursa vocii.
- Da iubita mea. Ești așa de mare acum. Frumoasă și puternică. Erai așa mică când am plecat. Dar erai deșteaptă și știai să conduci, spune mama.
- Chiar tu ești, spun și o iau în brațe, cu lacrimi în ochi. Mi-a fost așa dor de tine. De când ai murit lucrurile nu au mai fost la fel... Tata nu prea mai dă pe acasă... James stă cu bădărani la liceu, iar Mike... a devenit un bădăran, mamă. Se pura oribil cu mine deoarece făceam pe tocilara. Dar el nici nu mă știa înainte să devin o tocilară. Iar acum se poartă așa drăguț cu mine încât nu știu ce să mai cred.
- Scumpa mea, trebuie să faci ce simți. Toți băieții sunt bădărani. Așa era și tatăl tău. Dar ar trebui să-i arăți lui Mike că nu te lași așa ușor.
- Asta fac mereu. Nu îl las să se joace cu mine cum vrea el. Dar eu îl plac mama. Și nu știu ce ar trebui să fac.
- În cazul ăsta fă ce-ți spune inima. Dar acum trebuie să te gândești la altceva. În momentul ăsta, tu ești blocată între două lumi. Practic ești într-un fel de purgatoriu. În lumea reală ești în comă. Aici, un minut este o oră în lumea reală.
- Și cum mă pot întoarce?
- Trebuie să-ți dorești cu adevărat să te întorci.Dacă tu simți că nu ști unde aparții, nu te vei putea întoarce. Trebuie să fii sinceră cu tine, spune mama și dispare
- Bun, concentrează-te. Fii sinceră. Fii sinceră... Vreau să mă întorc? Da. Voi fii nesimțită și îi las să aștepte? Cu siguranță. Cred că două zile sunt suficiente. Ar însemna două luni. Perfect.
Cele două zile au trecut repede. a mai apărut și mama în peisaj și am mai vorbit. Acum este momentul să plec...
- O să-mi lipsești mama. Mi-au plăcut zilele astea în care am vorbit și am fost aici, cu tine.
- Mi-ar plăcea să vin și eu. Să fim din nou o familie. Dar nu e posibil. Acum este momentul să pleci. Ai grijă de tine și fratele tău. Și să nu te mai prind aici curând. este clar, domnișoară? spune mama încercând să fie serioasă și să nu plângă.
- Te iubesc, mama.
- Și eu te iubesc, aud înainte ca totul să dispară și să mă trezesc într-un salon din spitalul mafiei. Lacrimile își fac simțită prezența pe fața mea gândindu-mă la mama. După câteva minute în care am încercat să mă liniștesc, Christian, doctorul mafiei, intră în salon cu o față pleoștită. Când mă vede trează, un zâmbet îi apare pe față.
- Șefa. Nu pot să cred. Este un miracol. Nu îmi vine să cred. Cum te simți? Mă întreabă el fericit
- Bine... Cred. Vie. Cât... cât am fost în comă? îl întreb știind deja răspunsul.
- Două luni...
- CÂT?? Vreau un raport complet a tot ce s-a întâmplat în aceste două luni, spun serioasă.
- După ce te externez, îți poți da cu raportul în cap. S-au întâmplat prea multe cât tu ai fost în comă.
- Bine... Mike și James?
- Mă duc să-i chem, spune Chris și o zbughește pe ușă.
- Mamă, ce bine ar fi fost dacă veneai și tu... După câteva secunde în care a fost liniște, doi nebuni și un piticot intră în salon.
- Bună rază de soare. Cum te simți? mă întreabă Mike venind lângă mine.
- Vie cred? Am avut noroc că am scăpat, spun eu zâmbind.
- Nu pot să cred că te-ai trezit, spune și James.
- Piticotul de la tine din brațe cine e? îl întreb eu James
- Ea este Emma. În ziua în care ai fost operată, eu și Mike am mers să vedem dacă suntem urmăriți și am găsit-o pe Emma legată la gât cu o sfoară care o lega de mana și de un copac. Iar în mâna pe care avea cătușele, avea o cameră, spune James.
- Doamne... Sărăcuța... Știm cine i-a făcut asta? spun eu uitându-mă la fetiță.
- Da. Dar mai bine vorbim despre asta când suntem doar noi, îmi răspunde James.
- Bine. Deci, câte am ratat cât timp am fost în comă? întreb schimbând subiectul.
- Nu prea multe. Sincer. Mai mult au fost faze amuzante, spune Mike de lângă mine.
- Cum ar fii..?
- Știți ce? Eu, Emma și Chris trebuie să plecăm. Ne vedem mai târziu, spune James și iese pe ușă urmat de Chris.
- Alice... vreau să vorbim ceva ce am tot amânat... spune Mike după câteva clipe de liniște.
- Să ghicesc... despre noi?
- Da... Vreau să știu dacă și tu vrei ce vreau eu. Dacă vrei să avem o relație... Pentru că eu vreau una cu tine. Și vreau să știu dacă vrei și tu...
- Mike... Uite, eu te plac. Dar îmi este frică că dacă accept o relație cu tine, voi sfârși cu inima rănită... Și nu vreau asta. Mike, nu cred că pot să fiu cu tine... Nu vreau să te superi, dar... nu apuc să mai spun ceva, deoarece sunt oprită de buzele lui Mike.
- Din păcate, eu vreau să fiu cu tine, Alice, spune el când rupe sărutul.
- Și stai să ghicesc... Din cauză că m-am schimbat și că nu mai sunt o tocilară.
- Nu. Te plac de mult. Dar nu am vrut să-ți spun asta pentru că știam că nu vei accepta. Așa că îți acum, după două luni în care ai fost în comă, spune Mike.
- Mike... Vorbești serios?
- Da, Alice. Vorbesc serios. Deci? Vrei să fii cu mine?
- Nu știu... Am nevoie de timp, ok? Îi spun eu încercând să nu-i pic în plasă și să nu-i zic că știu de acel pariu idiot...
- Ai tot timpul din lume, spune și se ridică dând să plece.
- Poți să-l chemi pe James? Dar fără fetiță.
- Sigur... După câteva minute în care l-am așteptat pe James, a apărut împreună cu Chris.
- Bun. Acum vreau niște explicații. Ce e cu fata? A cui fiică e? Câți ani are? Știe să folosească arma? Din ce mafie vine?
- 1. ți-am zis ce e cu ea; 2. nu știu. am o bănuială doar; 3. are 10 ani; 4. învață; 5. nu știu dar nu contează. este de-a noastră acum.
- Și cine a luat hotărârea să intre la noi în firmă? Întreb eu pe un ton suspicios.
- Eu, Mike, Anne și Chris. Am hotărât că îi este mai bine aici și că este în siguranță.
- Bine... Poate rămâne... Dar trebuie antrenată, spun eu acceptând.
- De acord.
- Chris, când pot să plec? Îl întreb eu pe minunatul doctor al mafiei.
- Chiar acum, spune el uitându-se la ceas.
- Perfect. James, spune-i lui Anne să vină la mine în cameră, spun și mă ridic.
- Bine, spune James și pleacă.
- Alice, ști că ai făcut bine să o lași pe Emma să rămână, nu? Aici îi este mai bine, spune Chris când rămânem singuri.
- Știu. Văd potențial în ea. Chris. O voi antrena personal, o voi lua sub aripa mea. Și de data asta voi avea grijă să nu se întâmple cum s-a întâmplat cu Marcus, îi spun eu
- Mă bucur. Băieții chiar s-au atașat de ea. Este simpatică. O să vezi, spune el și iese,eu urmând-ul. Când ajung în camera mea, Anne stătea pe pat.
- Lume nouă după două luni, spune Anne când mă vede și vine să mă ia în brațe.
- Și mie mi-a fost dor de tine... Deci? Ce am pierdut pe aici?
- Păăiiii......
- Păi ce?
- Putem spune că eu și fratele tău suntem împreună? spune Anne subțiindu-se vocea observabil.
- Ce? De când? spun eu încercând să nu râd de vocea ei.
- De o lună și un pic. Ești supărată? mă întreabă Anne
- Nu. Mă bucur pentru voi. Nu am de ce să fiu supărată. Tu îl plăceai pe James de mult. Și din câte știu, și el te plăcea de mult. Dar pot să spun că sunt puțin supărată pe Mike.
- De ce? Ce a făcut?
- Cum mi-am revenit, cum a început să mă întrebe dacă vreau să fiu cu el... Nici nu am apucat să ies din salon. După ce a venit la mine, a început să mă întrebe...
- Nu-l băga în seamă. E el mai prost din naștere.
-Știu... Dar problema este că îl plac. Și știu că vrea să fie cu mine doar din cauza pariului...
- Am o idee, spune Anne ca trezită din transă. Îți va plăcea ideea. Este genială.
- Ce idee, Anne?
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Heey. Aici este capitolul numărul 10. Am ajuns la 301 ochișori. Mă bucur că ușor ne strângem mai mulți. Vă doresc o ,, mini vacanță'' plăcută :)