- Și nu crezi că e prea radical ce faci? mă întreabă stupefiată în timp ce mă privește cum îmi fac bagajul luând pe rând câte o bluză din geamantan și punând-o înapoi în dulap. Exagerezi pentru nimic.
- Te rog, spun aruncând o rochie pe pat și privind-o în ochi, sunt epuizată și nu mai am putere să mă cert și cu tine. Nu am ce explicații să dau și nu fug așa cum crezi, pur și simplu iau o pauză departe de toți, am nevoie de liniște.
- Liniște?! Pufnește disprețuitoare Ely, ai nevoie de tatăl copiilor tăi lângă tine,de asta ai nevoie tu! Iar dacă el te-a cerut în căsătorie acum nu înseamnă că a făcut-o doar pentru că ești gravidă, aruncă ea cuvintele arătând spre burta mea. Adică estre mai mult decât vizibil că te iubește...
- Și pe e a iubit-o, și a murit...a fost însărcinată cu copilul lui ... Ely , înțelegi asta? Adică ... a petrecut ultimii zece ani doar ca să îi răzbune moarte, nu o lună sau două, zece ani! S-a apropiat de mine pentru că îi eram fiică vitregă lui Richard, da! Nu știa atunci că se va îndrăgosti... dar intenția lui a fost aceea de a-l face să sufere prin intermediul meu ceea ce însemna și suferința mea. Sunt prea multe lucruri care trebuie asimilate pentru a putea afirma că a lăsat trecutul în urmă. Îl las să se obișnuiască cu toate schimbările aceste, iar dacă o să mai aibă aceleași sentimente, o să mă caute.
- Ochii care nu se văd se uită!
Mă uit în dulap pierdută și repet în gând ceea ce tocmai mi-a zis ...se uită... Instinctiv îmi pun mâna pe abdomen, pentru a putea duce la capăt sarcina, am nevoie de un mediu liniștit, fără agitația pe care a reprezentat-o relația mea cu el. Adică dacă nu era oxigenata, era maicămea cu imbecilul de Richard, dacă nu era Eliajh era fostul meu dealer Bobi și colac peste pupăză mai e și fosta lui moartă, care nu era moartă ci cu chef de răzbunare. Prea mult condiment pentru o relație.
- Dacă mă uită, atunci nu a fost iubire, ci doar o atracție care ne îmbolnăvește, o dependență toxică pentru amândoi, spun când încep să închid valiza. O să fiu bine, adaug trăgând puternic aer în piept.
- Bun...dar nu poți să fi bine aici? Mă întreabă gesticulând cu mâinile, adică aici sunt toți prietenii tăi. Ce să faci în Savannah?
Când i-am spus că mă mut în Savannah până nasc parcă a înnebunit, începe să enumere motive care să mă determine să rămân aici, dar eu deja mă hotărâsem, iar dacă vroiam să pun o pauză în relația mea cu David, trebuia să pun și distanță, deoarece altfel voi sfârși în brațele lui imediat ce îl văd, voința nefiind punctul meu forte când vine vorba de el.
Astfel m-am decis să accept oferta soților Reinald, cei care au deținut panthous-ul înaintea lui David, ei au fost buni prieteni cu tatăl meu înainte să dispară, fiind dealtfel și nașii mei de aceea mi-au lăsat mie în grijă panthous-ul, au fost alături de mine și Corina în perioada de după dispariția iahtului până la declararea morții lui chiar dacă trupul nu i-a fost găsit niciodată. Mereu au dezaprobat relația mamei cu Richard...câtă dreptate aveau în privința lui... Dețin mai multe case și mereu m-au invitat la ei, sau să plec în vacanță în una din casele lor...acesta este cel mai potrivit moment să le accept oferta, locuiesc în Savannah într-o casă mare tip conac iar eu voi avea doar pentru mine o casă de oaspeți pe care am fost informată că pot să o folosesc cât timp doresc eu, știu că mă iubesc ca pe o fiică și regret că m-am îndepărtat de ei acum cinci ani, poate dacă le spuneam ce s-a întâmplat Richard ar fi fost pedepsit pentru ce a făcut... aș fi ipocrită să spun că nu mă bucur să îl văd la pat...dar cred că în închisoare ar fi pătimit și mai mult.
Perioada aceasta în Savannah este superbă, toamna are alte culori acolo decât la New York, nașii mei locuiesc în apropierea Parcului Forsytth în districtul istoric, astfel mă voi putea bucura de culorile spectaculoase ale toamnei și de lipsa zgârie norilor...cred că va fi un loc tocmai bun pentru mine în această perioadă.
M-am hotărât să îi scriu un mesaj lui David în care să îi spun că plec, totuși nu aș vrea să creadă altceva, la urma urmei sunt și copiii lui, nu cred că a trecut nici un minut că și văd numele lui pe ecranul telefonului... Grozav! Speram să nu mă sune să trebuiască să vorbesc cu el despre asta.
- Da... răspund parcă un pic răgușită.
- Ai spus că nu mai fugi...răspunde el direct fără a mai saluta.
- Nu fug, te-am anunțat.
- Și ce vrei să cred Ava? Detectez o oarecare urmă de disperare în vocea lui. Să mă părăsești e una, dar să pleci cu copii de lângă mine... cum crezi că am să accept una ca asta?
Gândesc bine răspunsul pe care urmează să îl dau, nu aș vrea să pornesc un război între noi, cu atât mai mult să îi creez sentimentul că vreau să îi iau copiii, nici un moment nu mi-a trecut prin cap așa ceva, știu că și dorește și că a suferit după ce...a pierdut primul copil.
- Doar pe perioada sarcinii, îi răspund cu cel mai calm ton al vocii de care pot să dau dovadă în acel moment. O să îmi fie mai bine acolo.
- La naiba! Exclamă furios, este dreptul și obligația mea să am grijă de tine, de sarcina ta. Cum dracu să fac asta dacă tu pleci la o mie de kilometrii de mine.
Prin telefon îmi dau seama că este nervos mai ales pentru faptul că nu poate controla acțiunile mele, eu sunt variabila din viața lui care îi dă bătăi de cap...alt motiv pentru care e bine să punem un pic de pauză în relație.
- Te anunț când merg la doctor...poți să strecori datele în calendarul tău... sugerez eu ...În acel moment aud o înjurătură care vine de la el apoi închide telefonul.
Pentru un moment stau și mă uit la ecran...mi-a închis telefonul în nas, adică nu așteptam să mă aplaude pentru decizia de a pleca, dar măcar să îmi asculte motivele...
Trec peste moment și continui să îmi împachetez lucrurile personale, oricum trebuie să eliberez camera Eley, la un moment dat va trebui să îmi iau propriul meu spațiu. Aceasta a renunțat să mai încerce să mă facă să mă răzgândesc și doar mă privește pasivă. Sunetul insistent al soneriei ne face să tresărim amândouă.
- Ava...Deschide!
Inima îmi bubuie când aud vocea lui din cealaltă parte a ușii, și fac un semn cu capul să nu-i deschidă...
- Pentru numele lui Dumnezeu, răspunde ea și se îndreaptă spre uși. Vorbește cu el.
Nu l-am văzut și nu am mai vorbit de două săptămâni de când am plecat de la el, dar când apare în fața mea, nervos cum era, tot cel mai minunat și mai frumos om de pe întregul pământ mi se pare... Din ochii verzi parcă ies scântei, pumnii îi ține strânși iar cutele de pe frunte i se adâncesc.
- Nu pleci nicăieri, rostește cuvintele răstindu-se către mine, apoi își trece furios degetele prin părul negru ca abanosul. Nu îmi iei copii Ava! mă ameninți ridicând degetul arătător spre mine. Atunci observ cum Ely dispare încet și intră în camera ei.
Atâta furie văd în ochii săi, și tristețe amestecată cu neputință pe chipul său...nu am vrut nici un moment să trezesc aceste sentimente în el... nici o clipă nu am vrut să îl aduc în pragul disperării. Fără să spun nimic mă apropii de el și îi pun palma pe față, instantaneu ochii i se măresc și parcă cutele adânci de pe frunte își mai pierd din putere, îmi mișc degetul mare peste barba lui aspră apoi cobor ușor spre gâtul său.
- Niciodată nu aș putea face asta, spun calm privindu-l în ochii pentru a-mi susține afirmația. Tu ești tatăl lor și vei fi mereu. Dar eu am nevoie de o pauză, iar un timp petrecut cu persoane dragi care mă iubesc îmi va face bine, adaug încet. Atunci mă cuprinde de talie și mă atrage lângă pieptul lui, lipindu-mă efectiv de el, își apleacă fruntea pe fruntea nea și șoptește aproape de buzele mele.
-Nu pleca...mai mult ca un ordin decât ca o rugăminte.
Știu că dacă cedez acum mă întorc din nou la același cerc vicios de care vreau să mă îndepărtez puțin.
- Vreau să pun un pic de distanță între noi... să fi sigur că mă vrei pe mine, dar așa cum sunt eu fără a încerca să controlezi mereu ceea ce fac, vreau să mă accepți așa cum mă vezi în fața ta.
Atunci își coboară buzele spre urechea mea, răsuflarea lui transmițând fiori de plăcere pe șira spinării și determinându-mă să las capul ușor pe spate.
- Nu pot schimba ceea ce sunt Ava ...continuă să îmi șoptească, asta îți place la mine asta te-a atras de la început și o ști.
Fac un pas în spate și mă desprind de el.
- Te-ai gândit că poate aș vrea să am controlul proprii mele vieți? îl întreb făcând aluzie la trecutul meu. Nu sunt o păpușă, unde mă pui acolo să stau... sunt perfect capabilă să iau propriile mele decizii.
Atunci îmi întoarce spatele și se îndreaptă spre ieșire probabil că spera ca fiind față în față să mă facă să mă răzgândesc, se oprește în ușă și spune:
- Pui o prăpastie între noi... afirmația sa părea mai mult un soi de avertisment.
- Pe care o vom trece când vom fi pregătiți, adaug eu, deșii poate mie îmi e mai greu sa iau această decizie în numele amândurora.
- Rămâi și promit că nu te deranjez, zice lăsând parcă capul puțin între umerii lați și sprijinindu-se de tocul ușii, nu trebuie să pleci din cauza mea.
- Nu o fac din cauza ta... ci din a mea.
Pentru câteva clipe nu spune nimic...apoi își întoarce capul spre mine:
- Bossly și Maria vin cu tine, afirmă scurt ca de obicei sună a ordin.
Dau să protestez dar mă oprește afișându-și pe chip o amenințare ...
- Nu am de gând să te las să mergi la o mie de kilometrii de mine singură, însărcinată și fără protecție.
Având în vedere că l-am pus în fața faptului împlinit, pot să fac acest compromis, mai ales pentru siguranța mea. Dau din cap că accept fără să mai spun nimic.
- Și mergi cu avionul meu spune după care închide ușa fără a-mi mai da timp să protestez.
Cu avionul lui... Rămân cu privirea ațintită asuprea ușii închise, nu aveam prea mari așteptări de la o discuție față în față cu el, de obicei aceste confruntări sunt câștigate de el, acum însă pot să fac acest compromis și să iau cu mine oamenii lui, știu că are în vedere siguranța copiilor...și a mea. Mă întorc spre camera mea și trec pe lângă Ely care mă privea dezaprobator...
- Ești prea crudă cu el, Ava... îl vei pierde, sunt cuvintele care le aud înainte să închid ușa dormitorului meu.
În ziua următoare am discutat cu el doar prin sms-uri, m-a informat la ce aeroport trebuie să ajung și la ce oră trece Bossly după mine. Atmosfera din mașină era destul de încordată, cei doi adresându-mi câteva cuvinte de complezență când am urcat. În avion în schimb am început să discutăm mai mult, în general de starea mea de sănătate, despre grețurile matinale care la mine erau inexistente, ușor am început să povestim vrute și nevrute, am vorbit despre nașii mei și de locul unde vom locui, dar nici un moment discuția nu s-a îndreptat spre David, deși vedeam în ochii lor dorința de a afla ce s-a întâmplat și dezaprobare pentru faptul că acum, din cauza mea, patronul lor este furios...
Ajunși în Savannah la terminal am fost întâmpinați de Bob Reinald, nașul meu, adevărul era că nu s-a schimbat mult de când l-am văzut ultima dată, înainte de nunta mea cu Eliajh când mi-a dat în grijă panthous-ul, este un om mic de statură, cu o chelie pronunțată și păr gri, poate că s-a mai îngrășat ceea ce nu era tocmai bine pentru sănătatea unui bătrânel de șaizeci și șapte de ani. Mă strânge cu putere în brațe și îmi oferă o privire călduroasă și sinceră, ochii lui albaștrii cenușii fiind atât de calzi și primitori.
- Cât mă bucur că ai venit, spune în timp ce se desprinde din îmbrățișare.
- Și eu... îi răspund sincer, chiar eram bucuroasă să îl revăd.
- Unde îți sunt bagajele? Mă întreabă observând că nu am decât poșeta la mine.
Îl caut repede cu privirea pe Bossly care dă din cap în semn că se ocupă el.
- Domnul Bossly se va ocupa de bagajele mele, îi răspund zâmbind.
Bob Reinald o fi bătrân, dar este un bărbat foarte perspicace, analizează atent cu privirea cele două persoane care mă însoțeau apoi se întoarce spre mine așteptând să fac prezentările.
- Ea este Maria, se va ocupa strict de mine, îmi va ține companie să nu mă simt singură când plecați în vacanțe. Îi zâmbesc eu, știind că ei adoră să cutreiere lumea, iar Bossly este șoferul meu.
- Mă bucur să vă cunosc, adaugă el și le întinde mâna, să îmi spuneți Bob, continuă pe același ton vesel și prietenos.
Ajunși acasă aproape de ora cinei, le-am promis că o să le țin companie, astfel le voi putea explica motivul pe care l-m avut când am decis să vin aici, și bineînțeles cum se face că am și doi angajați. Discuția de după cină a fost mai mult decât plăcută, și deși am crezut că poate vor avea anumite rețineri sau comentarii pe baza relației mele cu David, nu au făcut decât să își arate suportul lor pentru mine, și bucuria la aflarea veștii că voi avea gemeni.
Adevărul era că simțeam lipsa prietenilor mei, chiar dacă vorbeam la telefon sau pe internet, nu era același lucru, inevitabil discuțiile s-au împuținat o dată ce timpul trecea, doar cu Ely vorbeam aproape zilnic. Spre surprinderea mea David nu a încercat să ia legătura cu mine, la primele controale la medic, i-am trimis sms să îi spun data și ora, astfel de fiecare dată a fost prezent, nu am schimbat multe cuvinte și ne-am întâlnit doar la cabinet...conversația se rezuma la „Ești bine?", „Ai nevoie de ceva?" și răspunsuri monosilabice. Încet încolțea în mintea mea acea urmă de îndoială, îl simțeam cum se îndepărtează de mine și mi-am amintit avertizarea pe care mi-a dat-o Ely „Ochii care nu se văd se uită".... poate așa avea să se întâmple și în cazul nostru... Doar când au început să apară în presă și pe internet poze de la diferite evenimente cu el și diferite femei, am început să cred că el a trecut pese și își vede mai departe de viața lui. Mă cuprindea gelozia când vedeam femeile cu care se afișa la brațul său, toate superbe, iar eu nu puteam să nu mă compar cu un butoi, abia mergeam, și mă simțeam ca un balon gata să se spargă.
Bob și Margaret încercau să mă liniștească când erau acasă, în rest eram doar cu Maria cu care făceam plimbări lungi prin parcul de pe lângă reședința lui Bob, mergeam la cumpărături sau la spa...am ajuns să o văd ca pe o adevărată prietenă. La ultimul ecograf medicul mi-a spus că voi fi nevoită să nasc cu cezariană. Atunci am aflat de la Bossly că David vine cu o săptămână mai devreme, am ajuns să discutăm prin intermediul angajaților...distanța...
Când văd pe ecran numele lui îmi tresare inima, nu mi-am dat seama ce mult mi-a lipsit, îmi mușc ușor buza inferioară și trag puternic aer în piept înainte de a răspunde.
- Bună.
- Bună Ava. Ce mai faci?
Îmi era așa de dor să îi aud glasul, părea destul de îngrijorat, având în vedere că în această perioadă s-a arătat prea puțin interesat de mine.
- Sunt bine... obosită, dar bine.
Se așterne o pauză destul de lungă după care continuă:
- Sunt aici, am venit mai devreme pentru orice eventualitate și am vrut să te întreb dacă vrei să facem ceva cumpărături pentru fetițe.
Propunerea lui mă face să zâmbesc instant, dar oricât mi-ar plăcea să merg la cumpărături mă simt prea epuizată. Așa că am căzut de acord să vină la mine și să căutăm împreună pe internet tot ce mai aveam nevoie pentru copii, în mare cumpărăturile erau gata, dar am vrut să îi las și lui această plăcere de a se pregăti pentru venirea micuțelor pe lume. Am așteptat să spună ceva cu privire la articolele de presă în care apăruse cu diverse femei, dar continua cu discuții banale și nu a deschis acest subiect, deșii știu că din privirea mea putea vedea că aștept să spună ceva...orice.
În final am îndreptat discuția spre ziua în care urmează să le vedem chipul, am petrecut câteva ore împreună fără ca să discutăm despre noi. Înainte să iasă din casă se întoarce spre mine:
- Voi fi acolo mâine ... în sală lângă tine, adaugă apoi când vede că nu știu sigur la ce se referă.
- Mă bucur...
Îmi zâmbește scurt, parcă un pic forțat apoi dispare în întunericul nopții.
Noaptea pare interminabilă iar așteptarea la ce avea să aducă ziua următoare mă agita nespus. Cum as putea fi calmă când în jurul meu sunt mai agitați Bob și Margaret, iar Maria nu mai are astâmpăr, obosesc eu să o văd plimbându-se dintr-o încăpere în alta.
Am rămas în minte din ziua următoare doar cu primul plâns al fetelor și cu fericirea imensă pe care o poate provoca simpla atingere a pielii lor fine...
- Felicitări, aud din partea personalului medical...Eu nu pot decât să plâng, lacrimile curg necontenite.
Atunci simt cum se apleacă asupra mea și își lipește buzele calde de fruntea mea...
- Mulțumesc, îmi șoptește la ureche, mi-ai schimbat viața, adaugă încet, apoi se ridică. Asistenta îi pune în brațe micuțele făpturi. ..puteam să jur că plângea și el când își sărută fetele.
Zilele următoare am primit treptat vizita lui în salonul spitalului, petrecea timpul privind fetițele cum dorm cu atât de multă iubire încât mi se rupea sufletul la gândul ca primul copil ia fost luat atât de brutal...
- Ai nevoie de ceva? Mă întreabă la un moment dat, dar fără a-şi ridica privirea de la ele.
-Sunt bine... îi răspund sincer, Maria era tot timpul lângă mine.
Atunci tresare aproape imperceptibil, se uită la ecranul telefonului apoi la mine.
- Trebuie să plec...orice ai nevoie spunele Mariei sau lui Bossly...şi se rezolvă. Îmi zâmbește scurt și iese din salon.
A fost ultima data când l-am văzut până să mă întorc în New York.