... 6 - Mia ...
Să te sacrifici pentru cei dragi nu e o dovadă de iubire pentru nimeni, e o nemernicie din partea lor.
🔸⚜️🔸
Mâinile îmi tremură îngrozitor în timp ce croitorul mă îndeamnă să-mi țin brațele ridicate până când îmi ia măsurile pentru rochie. Lucrecia insistase să avem o petrecere înainte de nuntă, dar o convinsesem să renunțe, întrebând-o ce ar spune lumea despre familia noastră dacă ar vedea o petrecere de logodnă atât de repede după o înmormântare. Împreună cu Yuri, puseseră țara la cale și căzuseră de acord ca nunta să fie într-o luna. Amândoi se potriveau de minune la ce minți malefice aveau și îmi făceau greață ori de câte ori se strigau consuegro prin casă.
Eram în ultima săptămâna înainte de nuntă. Nici nu știu cât de repede trecuseră zilele, mai ales că prinsesem rădăcini în casă și mă izolasem de restul lumii, devenind practic o legumă ce mânca și respira, așteptând să se ofilească de durere. În toate aceste saptamni cedasem și mersesem acasă la Hugo, și spre surprinderea mea nu-l găsisem, părinții lui care mă priveau cu ochi răi informându-mă că plecase deja în detașamentul în care fusese repartizat și nu mai știau nimic de el de atunci. Înainte să plec de la ei, îmi spuseseră să-mi văd de viața mea, pentru că Hugo nu-i pentru mine și cel mai probabil s-a mutat cu iubita lui din Buenos Aires. Nu crezusem o secundă ceea ce-mi spuseseră, punând pe seama faptului că ei nu mă plăceau și mă mințiseră doar ca să-l las în pace. Nu încetasem să oftez, să-l sun, și să întreb de el dar era ca și cum îl înghițise pământul sau pur și simplu nu voia să fie găsit.
Aveam dubii serioase în ceea ce privește nunta însă continuam să-mi joc rolul, alimentată de orgoliul ce mă consumă în lipsa lui Hugo. Ajunsesem să cred că dispăruse cu toate economiile noastre pentru nuntă, pentru că împreună aveam o pușculiță secretă păstrată încă din primul an în care ne-am întâlnit. Se făcuseră aproape doi și puteam spune că se stransese o suma importantă acolo. Făcusem tot posibilul ca să fim fericiți, aveam vise împreună iar toate lucrurile astea se șterseseră cu buretele într-o singură lună în care eu mă căsătoream din obligație iar el dispăruse de tot, cu toate visele noastre în buzunar.
Gândind la toate astea mă făcea să plâng. Mă aflam în salon, urcată pe un piedestal și înfășurată în voal, pentru că măsurile rochiei erau gata. Mai aveau doar să măsoare voalul ce aveau să mi-l prindă în jurul cocului, pe lângă diadema oferită în dar de Yuri Volkov. Chiar dacă relația dintre mine si Lucrecia nu era una bună, o vedeam fericită și entuziasmată, având bunăvoința să se implice personal și să planifice toate detaliile pentru o nuntă reușită. Toți păreau încântați, mai puțin eu și cu Alma care aproape că se oferea să se mărite ea în locul meu cu Aleksei Volkov.
— Uită-te la ea, mâncau-ar mama, cât de emoționată este încât plânge, rostește pe un ton dramatic și își duce mâna la piept, strângând în pumni șalul roșu ce-i căzuse de pe umeri.
Plângeam, și nu era din cauza emoțiilor, ci din cauza tristeții în care zăceam de la moartea tatei.
— Pentru un așa soț, și eu aș plânge de bucurie, adaugă Alma și își mută privirea din telefon, la mine, stând așezată picior peste picior le canapea și mestecând gumă, precum o zeflemistă ce e.
— Ce e cu fața asta, mi princesa? Mergi la o înmormântare sau la o nuntă? Pune și tu un zâmbet pe chipul ăla frumos, protesta Lucrecia referitor la atitudinea mea.
— Sunt bucuroasă că prind ziua nunții tale, fata mea, îmi mărturisește Dolores și mă prinde de mâini, strângându-mă ușor.
— Și eu sunt bucuroasă că ești aici, matușică.
— Oh, gata cu toată tristețea asta. În această duminică sfântă avem motiv de sărbătoare. Fiica mea cea mică se mărită cu un băiat excepțional, și nici nu știți ce fericită sunt, se preface Lucrecia că-i dau lacrimile și-mi trece și mie cheful să mai plâng când văd atâta falsitate.
O privesc atent cum înclină paharul și ciocnește cu doamna ce terminase și cu voalul, servind un pahar de vin spumant de pe tava adusă de Dolores. Ușa de la intrare se aude și toți ne îndreptăm privirile într-acolo. Aleksei Volkov apare pășind apăsat în timp ce Lucrecia sare impacientată în calea lui, de cum îl vede, lăsând în treacăt paharul pe colțul mesei, de aveam impresia că-l durea capul acolo. El parcă privea prin ea, căci deja își fixase privirea pe mine, ca un scanner.
— Vai, vai, dragul meu, nu este voie să vezi mireasa înainte de nuntă, își flutură mâinile în aer, și îl îndeamnă să își ferească privirea de mine. Aduce ghinion!
Sperăm să-i aducă, mai ales că promisesem să-i fac viața un calvar, până avea să-mi ceară divorțul în genunchi, numai să-i dau pace. Cu mine era ori la bal, ori la spital.
— Bine, Lucrecia... își ferește privirea de a mea și o fixează în schimb pe femeia blondă ce dispera, numai să nu încalce tradițiile.
— Mama soacră! Se precipită aceasta dar Aleksei o privește seceptic și se încruntă.
— Desigur, își strânge buzele într-o linie fină și clatină din cap, ușor. Asta n-o să se întâmple.
Zâmbesc și las mâinile la vale pentru că-mi amorțiseră, surprinsă de Aleksei care-mi zâmbește la rândul lui, chiar dacă Lucrecia se încăpățâna să ocupe tot câmpul lui vizual.
— Diego este la el în birou, îl conduce ușor de la spate, doar ca să nu mă vadă, dar deja mă văzuse, și mie chiar nu-mi păsa.
De fapt, îmi pasă atât se puțin încât nu aveam mult și îmi săltam poalele să-i arăt fundul cum obișnuiau gitanas care veneau la platație și muncitorii refuzau să le dea din fructele de cafea.
El, soțul meu adevarat, niciodată. Asta e un teatru și o să joc până la capăt precum o profesionistă, numai ca să am șansa să mă răzbun pentru moartea tatei.
— Mulțumesc, mormăie Aleksei și intră în birou.
— Vai, băiatul ăsta chiar nu a auzit de tradițiile astea la el acolo, în Rusia.
— A văzut-o deja, mama, la ce te agiți? Spune Alma printre clefeteli.
— Atunci Dios con piedad, sper doar să nu fie cu ghinion, își face vânt cu evsntaiul scos ca prin magie, clipind mărunt din genele date cu rimel și pleoapele fardate cu maroniu.
Ușa de la intrare se aude din nou și Vale intră în salon. Sar de pe piedestal și o îmbrățișez, mai ales că nu o mai vazusem de două săptămâni, fiind atât de deprimată încât refuzasem să mai ies din casă.
— Ah, încăperea asta devine sufocantă. Mă duc să mă răcoresc puțin la piscină, se ridică Alma de pe canapea și se îndreaptă către dormitorul ei probabil ca să se schimbe în costumul minuscul de baie.
— Nu știam că am devenit spray de gândaci, acum cu efect ultra rapid, râde Vale pe sub mustăți, și mă face și pe mine, ștergându-mi lacrimile cu dosul palmei. Amiga, uită-te la tine, arăți ca o prințesă.
— Nu e tocmai ce-mi doream dar... o privesc pe Lucrecia care aștepta să-i termin propoziția. Dar chiar nu-mi pasă cum o să fie atâta timp cât îmi respect îndatoririle.
— Ce prostii vorbești, princesa. Valentina își va face o impresie greșită. Nu vrem ca un zvon din acesta răutăcios să circule prin oraș chiar înainte de nuntă. Tu cu Aleksei vă iubiți, și abia așteptați să vă mutați împreună.
— Oh, da, ne iubim la nebunie. A fost dragoste la prima vedere, ținând cont că-l cunosc pe bărbatul ăsta de o lună!Unde să ne mutăm, mama? Ne vom muta tot aici.
— Poftim? Exclamă Lucrecia și aproape că se îneacă cu vinul spumant.
— Viitorul meu soț se va muta aici, în casă cu noi pentru a administra moșia și plantația mai bine. De ce, ai ceva împotrivă?
— Nu, nicidecum, înghite în sec și apoi totul pare să aibă sens pentru ea, doar că mintea ei circula într-un mod mai lent, atâta timp cât nu era vorba de bani și de interesele sale proprii. Mă simt bucuroasă că am să stau cu copii mei în casă. Am să beau pentru asta, în cinstea voastră, ridică paharul în sus și apoi îl dă pe gât cât ai zice peste.
Vale își dă ochii peste cap, și la fel o fac și eu.
— Orice ar fi, tu tot frumoasă ești, mă strânge de mâini și mă asigură de asta, iar eu surâd. Se apropie de mine în timp ce croitoreasa ciocnea un pahar la insistențele Lucreciei.
— Sper că știi ce faci, mi Mia.
— Bineînțeles că știu ce fac. Stai liniștită, amiga, mă dau jos de pe piedestal dar croitoreasa și mama încep să se agite că stric măsurătorile dacă mă mișc, așa că mă urc înapoi, strâmbând din nas și aranjând poalele rochiei bogate în voaluri și grea.
— Și Hugo? Mă întreabă Valentina, în șoaptă.
Dacă privirea mea putea să taie în carne vie, îmi părea rău în acest moment de pielea prietenei mele pentru că îmi fixez ochii pe ea și mă încrunt.
— Hugo să culeagă ce seamănă. A semănat vânt, primește furtună, rostesc plină de amărăciune, strângând poalele rochiei în pumni.
Poate că până la urmă părinții lui îmi spuseseră adevărul.
— Carai, amiga. Ești tare supărată. Ușa biroului scârțâie înainte să mai spun ceva și Aleksei iese pe urmele unchiului.
După ce ne intersectăm privirile, acesta își ridică mâinile în aer și se ferește cu podul palmei atunci când trece pe lângă mine și decide să nu mă privească. Ce pacat că deja o făcuse, iar acum nu mai putea să scape de răul augur. Oricum se căsătorea cu ghinionul în persoană și aveam să-i fac viața un coșmar. Îl văd cum este condus de unchiul meu care purta un costum albastru cu o cămășă roz, în timp ce Aleksei avea o geacă vișinie din piele, cu un tricou alb subțire și blugi închiși la culoare. Bineînțeles că nu-i lipseau nici bocancii, inelele și lanțurile de la gât. Bandana mea era tot pe încheietura lui și deja începeam să mă întreb dacă o face special să mă tachineze sau uitase de ea și adormise purtând-o. Terminăm cu rochia și o las pe Lucrecia să pregătească totul în continuare până la ultimul detaliu. Mă schimb într-o rochie roz cu flori albe, largă și lungă până la glezne, cu spatele gol și prinsă după gât cu un șnur, iar în picioare iau o pereche de șlapi ușori. Nu mi lipsesc nici accesoriile mele și pălăria de paie în cap. Târziu în după amiază, hotărăsc să ies cu Vale pe plantație și ne așezăm pe o păturică, luând un coș împletit din nuiele cu mâncare, cărți, și niște suc de portocale proaspăt pe care Dolores îl preparase.
— Nu-mi vine să cred că lucrurile s-au schimbat atât de mult într-o lună.
— Nici mie, Vale, dar mă simt ca și cum viața mea a suferit o ruptură în cursul ei normal. Este ca și cum trăiesc, respir, simt, dar în interior sunt pustiită. M-am ofilit, dragă prietenă.
— Nu spune asta, mi-Mia, mă privește supărată.
— Nu vreau să-ți stric ziua, Vale, îmi șterg lacrimile de pe obraji și privesc către cerul senin.
Era așa de frumos afară. Îmi plăceau zilele călduroase, dar cu o briză revigorantă, însă mă bucurăm și de momentele în care soarele se așeza liniștit peste pielea mea, și mă consola, mă mângaia cum știa el mai bine și încerca să-mi pătrundă adânc în piept, să-mi încălzească sufletul care nu mai putea să fie topit, căci se transformase în piatră. Îmi ridic chipul și privesc cerul, așezată pe spate, cu poalele rochiei ridicate mai sus de genunchi. Auzeam forfota câmpului muncit, oamenii care erau pe cale să încheie ziua pe plantație și apusul ce ne pândea după colțul dealului să dea foc cerului încă senin. Îmi doream că zilele mele să fie la fel dar simțeam ca și cum eram pe cale să intru în jocul diavolului, să mă vând pentru liniștea familiei mele. Aleksei mă cumpara, mă privea ca pe un bun, nu ca pe-o femeie cu sentimente și cu o inimă și așa fragilă după pierderea tatălui meu. Era mai rău decât Hugo care mă părăsise din senin.
Toți bărbații sunt la fel.
Mă dezgustă toți.
— Uită-te la el, Mia, îmi face semn Vale și își ridică nasul din cartea pe care o ținea în mână de formă, căci mai interesată era de ceea ce se întâmpla în jurul ei, decât de acțiunea cărții.
Mă ridic într-un cot și mă uit atent înspre mășina papuc unde Alekisei încarca niște saci. Nu mai avea geaca, doar tricoul ud în jurul gâtului și în spate, ce se mula pe umerii și bicepșii lui de oțel atunci când ridica sacii de jos. După ce pune ultimul sac, își dă tricoul transpirat jos și se șterge de sudoare pe gât, pe piept, și pe spate, apoi îl aruncă pe umeri în timp ce-și sprijină mâinile în șolduri și privește la Renault-ul papuc ce pornea cu sacii încărcați de el, imediat după ce un bărbat mai mărunțel cu o pălărie din paie imensă în cap pune piedicile ușiței din spate.
O șuviță arsă de soare îi scăpase din cocul prins la spate după ce își dă tricoul jos. Abdomenul și pectoralii îi luceau în lumina soarelui de parcă era suflat cu aur peste pielea lui puțin bronzată.
— Mă uit... mormăi în timp ce nu-mi dezlipesc ochii de la el. E arătos, ghiaurul.
— Este, nu-i așa?
—De ce să fiu ipocrită? Este.
Mă salvase de la înec, ce mai puteam să spun? Era amabil, cu bun simt și părea un bărbat independent, iar pentru prima oară de când îl cunoșteam îmi puneam întrebarea dacă nu este și el în aceeași situație ca și mine, manipulat de contele Dracula. Poate tatăl lui îl are cu ceva la mână și îl împinge să facă lucruri pe care nu și le dorește, ca de exemplu această căsnicie căci pot să-mi dau seama că să se lege la cap, era ultimul lui gând și nu părea genul de bărbat care să fie adeptul obligațiilor. Când îl priveam vedeam un spirit liber, un iubitor al naturii dar și un bărbat sălbatic, neîmblânzit. Ceva era ciudat în legătură cu el, iar faptul că ajuta campesinos în calitate de viitor stăpân, dând dovadă de mult altruism, spunea multe despre ce fel de persoană e și trebuia să recunosc că mă impresiona.
— Crezi că îl vei putea iubi vreodată? Adică pe viitor...
— Am inima făcută bucăți. Nu cred că mai pot să iubesc pe nimeni așa cum l-am iubit pe Hugo, continui să-l privesc vorbind cu lucrătorii, apoi îl surprind cum își șterge funtea plină de sudoare cu bandana mea.
Acum nu o mai vreau.
— Încă-l mai iubeșți?
— Amiga... normal că-l mai iubesc. A fost și este prima mea dragoste, iubirea adevărată. Am crezut c-o să fim pe veci împreună, dar a dispărut și m-a lăsat în ceață, Vale. Ce pot să fac?
— Să te vindeci, mi-Mia, și stiu remediul perfect. E rusesc. Poate Aleksei este pansamentul potrivit pentru rana ta.
— No mas! M-a cumpărat, Vale. Cum să nu-l urăsc? Îmi provoacă dezgust numai gând mă gândesc că m-a cumpărat, ca pe un obiect, iar Lucrecia m-a vandut ca pe-o iapă de montă.
— Perdoname, dar la cum arătă, țin să te contrazic. Uneori e greu să urăști personajul negativ dintr-o carte, pentru că poate fi carisnatic, intimidant, atrăgător și misterios iar tot ce se abate de la reguli ne atrage. Vrem mereu să trecem limitele dar nu avem curajul necesar să o facem, oricat ne-am dori, așa că alegem să citim despre tot ce me lipșește. Așa ca mine... E ca in cartea asta pe care o citesc, o ridica în aer și apoi o lasă pe pătură.
— Viața nu e ca în cărți, cu toate că mi-aș dori să fie, iar a mea să aibă final fericit. Barbații perfecți îi găsim doar scriși negru pe alb. Pana și prințul meu m-a părăsit iar acum cartea mea parca e a una de-a lui Stephen King. Sunt pe drumul pieirii...
— No, amiga! Para nada... Tu ai inima otrăvită cu gelozie și furie. Trebuie să scapi de emoțiile astea care te consumă, mă sfătuiește prietena mea în timp ce mânc dintr-un strugure.
— Să mă consume. Mai bine! Rostesc hotărâtă și încep să beau din sucul de potrocale pentru că aveam gâtul uscat.
Din greșeală îl vărs puțîn prin colțurile gurii, pe barbie și pe gât în jos.
— Ay, amiga. Ai grijă.
— Ay, soy tan estupida, chicotesc și șterg sucul cu un șervețel uscat, aruncându-mi o privire pe rusul forțos. Crezi că mă place?
— Albina aia sigur te place, îmi arătă Vale insecta ce-mi dădea târcoale. Imediat eu mă ridic în picioare și încep să țip.
— Ahhh! Ia-o de pe mine.
— Tranquilla, amiga! A plecat însă s-ar putea să-i chemi tot stupul acum că ești dulce ca nectarul.
— Oye, Vale. Unde e? A plecat? Mă agit și țopăi de pe-un picior pe altul, iar dintr-o dată simt cum calc pe ceva tare, în timp ce Vale se bâlbâia, fixându-și indexul în spatele meu.
Mă împiedic și aproape că fac contact cu pământul, când în ultimul momemt sunt prinsă de brațe, cu putere și redresată pe picioare. Îi cunoșteam mirosul care acum era amestecat cu un iz de transpirație proaspătă.
— Cred că am să spun pas valsului mirilor. Ai o pasiune nebună să mă calci pe picioare, rostește amuzat în timp ce eu îl privesc, trecută.
— Oricum nu vreau să dansez, CU TINE! fac un pas în spate și mă strâmb când încerc să-l privesc, soarele orbindu-mă, dar și busttul lui bronzat.
— Mhm, ai grijă de tine, malishka. Nu vreau să te mănânce vreun șarpe ori să te atace vreun roi de albine fix înainte de nuntă, îmi dă un bobârnac ușor peste nas și pleacă.
— O zi bună și ție, malishcoi!
Mă întorc către Valentina și ridic mâinile în aer, clăținând ușor din cap, apoi le las pe lângă corp, așezându-mă înapoi pe pătură.
— Frumos.. mormăie Valentina, căzută din nou în starea zombie.
— Nu te lasă înșelată de chipul lui frumos, Vale, pocnesc din degete și îi atrag atenția. Pare inofensiv dar e... împlielițatul.
— Oye, amiga. Ce e aia malishcoi?
— Nu am idee, dar el mă tot numește așa. Dacă e ceva de rău, i-am întors-o.
— Ar trebui să-l întrebi.
— Niciodată!
— Atunci mă duc să-l întreb eu, se pregătește Vale să se ridice.
— Nu te duci nicaieri.
— Oye, amiga! Ești geloasă?
— Eu? Nici gând, Vale. Nu vrei tu să te măriți cu el în locul meu? Andale! Îți ofer șansa asta.
— Cu plăcere, dar nu eu sunt aia cu plantații.
Râdem ca două toante și după atâta timp, puteam în sfârșit să zâmbesc cu prietena mea din copilărie, cum o făceam cândva.
♤♤♤
Ziua nunțîi sosise și vremea era propice pentru o astfel de petrecere dar eu mă simțeam mai nesigură și înspăimântată ca niciodată. Mă trezeam cu gândul la Hugo, voiam să-l văd, să fim împreună, dar pe parcursul zilei mă încărcam cu gânduri și energie negativă, iar noaptea când mă puneam cu capul pe pernă simțeam că-l urăsc pentru că mă părăsise acum când aveam nevoie de el.
Dimineața răcoroasă mă găsește în fața oglinzii, îmbrăcâtă în rochie de mireasă pentru prima dată în viața mea. Nimic nu era așa cum îmi imaginam, nimic din ce visasem odată să am împreună cu Hugo. Ziua aceasta mă găsea mai tristă ca niciodată și nu-mi venea să cred ceea ce fac. Cu buchetul de flori albe în mânâ și voalul prins de coc, privesc la diadema oferită de Yuri Volkov în dar. Era strălucitoare și comportamentul lor mă făcea să fiu atât de confuză, pentru că să purtau de parcă asta era o nuntă adevărată. Eram machiată discret, iar la gât și în urechi purtam setul primit în dar de la unchiul Diego, un colier cu o lacrimă de diamanat și cercei la fel de minunați. Eram frumoasă la exterior, dar mă simțeam îngrozitor pe dinautru.
— Oy, pero que bellesa! Îmi imaginez că ești tare fericită, femeia pe care o cunosc încă de când eram copil intră în cameră cu o floare de pus în piept pe tavă.
— Sunt plină de frici Dolores. Teamă e singurul sentiment pe care-l simt în momentul de față, continui să mă privesc în oglindă și înghit în sec nodul ce nu renuntă să-mi părăsească gâtul.
— Dar nu trebuie să ți fie frică, fata mea. Începi o nouă viață cu bărbatul pe care-l iubeșți, iar domn Aleksei pare un om bun, muncitor și puternic. N-are cum să nu-ți intre la inimă.
— De asta mi-e cel mai frică, murmur și-mi șterg colțurile ochilor înlacrimați.
Când ies din casă, la stradă mă aștepta limuzina. Mă uit în jur, apoi traversez grădina cu gard viu din merisori, pășind neîncrezătoare către mășină.
Hugo, nu-i prea târziu să te întorci și să fugim împreună, îmi spun în gând în timp ce privesc la cerul senin și albastru, aranjându-mi floarea în piept pe care nu o prinsesem bine. Picioarele abia mă țineau, greutatea rochiței făcându-și simțită prezența, atârnând pe mine de parcă-mi căram singură crucea pe dealul Golgota, și aveam să mă sacrific pentru binele tuturor.
***
Nu prea m-am simțit în apele mele în ultima perioadă (m-a durut o ureche și am avut-o înfundată, iar după ce mi-au bagat apă înăuntru m-am ales cu un foșnet de cate ori mișc de cap și încă o simt înfundată) dar cu toate astea am reușit sa termim de corectat capitolul. Vă aștept cu impresii. Pupici!