Îmi plimbam furculița dintr-o parte în alta a farfuriei, nu îmi era foame, iar Relict nu ajunsese încă. Oftasem iar Fedeon îmi aruncă o scurtă privire, își înclină capul într-o parte așezându-și mâna peste a mea.
—Ce s-a întâmplat fluturaș? Întrebă zâmbind.
—Sunt bine, nu știi când ajunge Relict?
—Ți-e dor de el? Întrebă iar zâmbetul i se mări.
—Da...nu l-am văzut de ceva timp. Am spus ridicând din umeri.
Și nu mințeam, îmi era dor de el, trecuse câteva zile bune, iar asta nu îmi dădea stare, împreună cu acele rânduri citite despre Rodinia, voiam să îl văd, voiam să vorbesc cu el. nu suportam când era departe de mine, simțeam că ceva efectiv lipsește din mine, chiar dacă Fedeon mai acoperea acest sentiment, nu era de-ajuns, nu eram complet fără ei, mă simțeam o balanță dezechilibrată, doar ei mă completau.
Oftasem, un sunet îmi atrase atenția venind dinspre scări, era Satir iar Kevin în urma sa, ce era ciudat, era faptul că nu se certau, ei de obicei făceau asta mereu.
Satir se trânti pe canapea iar Kevin își dădu ochii peste cap, Satir observă asta dar nu spuse nimic. Nu știam ce aveau dar nici nu aveam de gând să îmi bat capul cu ei, cel puțin nu acum.
—Și acum ești supărat pe mine? Întrebă Satir privindu-l.
Însă Kevin în ignoră complet. Ținea o carte în mână răsfoind paginile, nu citea, probabil voia doar să fie lăsat în pace, însă Satir se pare că voia să fie băgat în seamă.
—Iar citești cărțile alea plictisitoare?
Din nou niciun răspuns, Satir își dădu ochii peste cap ridicându-se de pe canapea, renunțase. Părăsi încăperea iar Kevin lăsă cartea din mână.
—Credeam că nu mai pleacă! Spuse lăsându-se pe spate oftând.
—Ce aveți iar? Întrebă Fedeon ridicându-și o sprânceană în sus.
—Nu vreau să îl mai văd, e un idiot!
—Păi asta va fi destul de greu având în vedere că locuiți în același loc. Am spus chicotind.
—Ahm...așa e, mormăi el strâmbând din nas.
—Ține la tine Kevin.. Am spus oftând.
—Mă urăște, eu nu însemn nimic pentru el! Spuse încruntându-se, ca mai apoi să se ridice de pe canapea ieșind val-vârtej din încăpere.
—Satir e așa încăpățânat uneori... am spus oftând.
—Mai cunosc pe cineva ca el. Spuse Fedeon începând să râdă.
—Evident. Am spus chicotind, gândindu-ne amândoi la Relict al nostru.
*
Fedeon plecă în Ținutul de dincolo, lăsându-mă cu Satir și Kevin, care nu își vorbeau nici acum, nu se auzea nimic, de parcă castelul ar fi fost pustiu, probabil dacă și-ar fi vorbit, i-aș fi auzit din celălalt capăt al castelului. Mereu aveau ceva de împărțit, deși nu știam exact ce era între ei, Satir era o persoană dificilă din toate punctele de vedere, și totuși, Kevin fiind un caracter la fel de dominant nu s-ar fi lăsa ușor la el, știam asta, dar acum îl vedeam mai vulnerabil în prezența sa, iar asta nu era bine, nu era ceva în regulă între ei, nu că ar fi fost vreodată, însă acum era ceva diferit.
Nu știam exact ce simțea Kevin pentru el, ținea la el, însă bănuiam că poate ceva mai mult decât la un simplu frate, iar cuvintele din acea noapte în care starea sa era un deplorabilă, mă făceau să mă gândesc la mult mai mult. Pe când Satir era la fel de indiferent și rece ca de obicei. Asta îmi dădea oarecum o stare de neliniște. Pe Terra asta era ceva cu totul greșit și imoral, considerat anormal de toți oamenii, însă aici era cu totul altă lume, unde imposibilul era un lucru banal, nu exista. Dacă m-ar fi întrebat cineva în urmă cu douăzeci de ani cum m-aș vedea în viitor, probabil aș fi răspuns că m-aș vedea într-o casă mare, cu o soție și copii, nu într-un univers paralel unde nu existau oameni doar ființe supranaturale, unde nu existau căsătorii, ci perechi pe viață, unde copiii erau învățați de mici cum să zboare și să se lupte. Și nu cu două perechi și trei copii nemuritori și puternici, vița mea se întorsese la 180 de grade, de la un simplu mesaj, dacă stau bine să mă gândesc, oricum avea să se schimbe, până la urmă tata era un Kor.
Un val de tristețe mă cuprinse, mama era moartă datorită mie, și alte miliarde de oameni, copii, bebeluși și adulți. Mi-aș dori să dau timpul înapoi, însă e mult prea târziu, și mi-aș dori să cred că acei oameni sunt acum într-un loc mai bun, fericiți.
Ce era viața unui om defapt? Nici măcar 1% din viața unei ființe ca mine, oamenii se nășteau, îmbătrâneu și mureau, pe când noi trăiam veșnic, având aceiași frumusețe, și același tem curat fără riduri sau cicatrici. Nu era corect, absolut deloc, universul și lumea asta era ciudată. Într-un fel mă bucurăm că eram așa, dar poate dacă nu m-aș fi enervat atât de tare, oamenii încă existau, chiar dacă viața lor era una scurtă, măcar și-o trăiau cum voiai ei. Eu stricasem totul, și era imposibil să repar asta.
—Ce-i cu fața asta? Auzisem o voce din spatele meu, trezindu-mă din acele gânduri nu prea frumoase.
Relict mă cuprinse într-o îmbrățișare, brațele sale erau calde ca de obicei, asta îmi dădea o state de liniște, îl adoram, nu îmi pot imagina cum ar fi viața mea fără el, bănuiesc că una groaznică.
—Sunt bine acum, am spus zâmbind așezându-mi palmele peste brațele sale.
—Te-a supărat iar unul din zvăpăiații ăia? Ce au mai făcut, ce a mai pus Satir la cale iar Kevin la ce a dat foc? Sasha unde e?
—Nu, nu, se pare că s-au cumințit, pentru un moment. Am spus începând să râd privindu-i chipul, un chip frumos fără nici-o inperfecțiune.
—Asta e o minune probabil. Spuse zâmbind, se așeză lângă mine, însă nu îmi dădu drumul, și nici nu aș fi vrut să o facă, vreodată.
Relict se implicase în viața lor încă de pe vremea când erau mici și făceau doar prostii, nu era sever, dar nici nu le permisese prea multe, îi învățase cum să își controleze puterile și foamea, și cum să se descurce în situații critice. Ce-i drept, cu Satir mereu fusese altfel, Satir fiind Kor și cel mai mare, într-o zi urma să fie un rege. De aceea de multe ori era rece și indiferent, poate că ar fi vrut să reacționeze altfel, dar mereu își amintea de cuvintele lui Relict, un rege trebuia să fie puternic, să își protejeze familia, și să nu lase capul jos în fața nimănui. Erau cele trei reguli de bază, și bineînțeles, să își asume orice faptă.
Satir nu era nici pe departe pregătit pentru asta, era doar un copil. Relict îi vorbise și despre perechi, ce înseamnă o pereche, alegerea unei perechi. Nu era doar o simplă relație, însemna să îți dedici toată viața partenerului, două ființe care nu puteau trăi una fără cealaltă, o pereche însemna o iubire pură, din partea ambilor parteneri.
L-am privit în acei ochi argintii parcă hipnotizat, era atât de frumos, dar mă trezisem la realitate când îmi amintisem ce voiam defapt.
—Relict, vreau să vorbim. Am spus simplu neluându-mi privirea din ochii săi.
—Spune Ken, spuse zâmbind.
—Unde este Rodinia?