Mi-am deschis ușor ochii, o durere puernică persista în jurul gâtului și al capului, m-am uitat în jur văzându-l pe Kenny și tata, m-am încruntat încercând să îmi amintesc ce se întâmplase. Kenny văzu că mă trezisem și se aplecă spre mine.
—Satir ești bine? Întrebă Kenny oftând.
—Da, dar ce s-a întâmplat? Am întrebat uitându-mă la fețele lor îngrijorate.
—Asta te-am putea întrebă și noi Satir. Spuse Kenny încrucișându-și brațele la piept.
—Unde, unde e Kevin? Am întrebat ridicându-mă în capul oaselor.
—E în dormitorul său, Fedeon și Sasha sunt acolo, nu s-a trezit încă.
—Ne-am dat într-un Roller Coster, o bară de metal mi-a străpuns spatele, tu m-ai vindecat Kenny? L-am întrebat uitându-mă confuz la el.
Kenny și Relict se uită unul la celălalt la fel de confuzi ca mine.
—Despre ce vorbești Satir? Erai complet vindecat. Spuse Kenny încruntându-se.
—Kevin și-a folosit puterea de vindecare în zona cu mignat, de aceea nu s-a trezit încă, e secat de puteri, spuse Relict oftând.
—Dar cum e posibil, nimeni nu poate face asta.. spuse Kenny la fel de confuz.
—De fapt juvelinii pot face asta, sunt singurii care o pot face. Spuse Relict oftând.
—Cum spuneți voi, vreu să îl văd pe Kevin.
M-am ridicat din pat, fiind deja plictisit de discuția asta, am părăsit dormitorul închizând ușa în urma mea. Tâmpitul de Kevin, dacă ar fi știut probabil că m-ar fi scos din parcul ăla idiot și am fi plecat dracului de acolo, nu am fi leșinat unul peste celălalt ca doi idioți, pun pariu că ne-am făcut de râs, și fusesem pus din nou într-o lumină proastă din cauza lui, nu muream eu când pușca el din degete.
Am oftat intrând în dormitorul său, Fedeon și Sasha îl priveau cu părere de rău, m-am apropiat de ei făcându-le semn să plece, voiam să fiu singur.
—Ai grijă de el Satir, nu pare în regulă. Spuse Fedeon ieșind împreună cu Sasha.
M-am așezat pe marginea patului privindu-l, buzele le avea între deschise, iar pielea îi era palidă, nu mai era acel Kevin pe care îl știam eu, mi-am așezat o mână pe fruntea sa, era rece, mâna îmi alunecă spre buzele sale rozalii, mi-am trecut un deget peste acestea oftând, respira greu.
—Idiotule, chiar îți părea rău dacă eram mort de-a binelea? Am întrebat, deși știam că nu voi primi răspuns.
I-am privit buzele pline, dar puțin uscate, probabil era însetat, mi-am privit vena pulsând ușor, mi-am dus încheietura la gură mușcând cu macsilarul complet ascuțit, o dâră roșiatică se făcu vizibilă, stropii roșiatici se prelinse peste buzele sale, își înclină capul într-o parte trecându-și limba peste acestea, însă nu se trezi, am început să sug acel sânge ce mi se prelingea pe încheietură în jos, iar acum aveam în gură o cantitate destul de mare de sânge. M-am apropiat de buzele sale ezitând pentru o secundă, i-am privit chipul ca mai apoi să îmi lipesc buzele de ale sale, lichidul roșiatic îi inundă papilele gustative iar acesta gemu ușor, un firicel de sânge îmi curse pe bărbie în jos pătându-i tricoul.
Își trecu o mână prin părul meu oftând, își deschise ochii privindu-mă.
—Idiotule! Am spus privindu-l.
—Ești...ești bine? Întrebă cu un glas stins.
—Evident că sunt bine, chiar credeai că scapi de mine atât de ușor? L-am întrebat amuzat, deși lui nu i se păru nimic amuzant în asta.
—Credeam că vei muri...credeam că... dar ezită întorcându-și privirea, luă o gură mare de aer încercând să se calmeze.
—Credeai că ai să mă pierzi, nu ai tu norocul ăsta Kevin, am spus zâmbind trecându-mi un deget peste buzele sale.
—Sunt așa un idiot... Spuse așezându-și o mână pe acel chip fără nicio împerfecțiune.
Mi-am pus capul pe abdomenul său privindu-l, era mai relaxat acum, se calmase. Degetele mele își făcură loc printre ale sale iar un oftat lung îmi atrase atenția.
—De ce nu mi-ai spus? Întrebă privind tavanul.
—Ce să îți spun Kevin?
—Că mignatul doar anulează puterile...
—Eram prea slăbit pentru a o face, plus, mi-a plăcut să îți văd fața aia disperată, cum strigai, "nu mă părăsi Satir!", am spus ca mai apoi un râs aproape isteric să se facă auzit.
—Tâmpitule! Spuse împingându-mă.
—Nu te supăra, doar că ai fost amuzant. Am spus ridicând din umeri.
—Sunt amuzant hm? Atunci poți să mori din partea mea! Pufni ridicându-se din pat.
Îl enervasem, știam că nu vorbea serios.
—Nici tu nu te crezi, am spus schițând un zâmbet.
—Ieși afară Satir! Spuse încrucișându-și brațele la piept.
—De ce te doare adevărul Kevin? L-am întrebat întorcându-mi capul spre el.
—Care adevăr Satir?! Ieși dracului odată până nu te scot eu!
Mi-am dat ochii peste cap îndreptându-mă spre el, copil insuportabil. L-am privit ridicându-mi o sprânceană, era un răsfățat care nu știa să aprecieze nimic.
Mă privi confuz, mi-am trecut un deget peste buzele sale, ca mai apoi să îmi cobor mâna spre gâtul său, degetele mele îi strânse pielea fină a gâtului, iar el se încruntă.
—Am încercat să fiu drăguț, am fost străpuns de o barieră de metal pentru tine, dar nu ți-o lua în cap, nu mă schimb pentru nimeni, iar în fața mea vei rămâne la fel de fraier! Am spus rânjind.
—Mă doare! Spuse încercând să îmi îndepărteze mâna, însă, se chinui degeaba.
—Ești prea slăbit idiotule. Am spus dându-mi ochii peste cap.
—Din cauza ta tâmpitule! Mârâi privindu-mă cu dispreț.
—Nu e vina mea că ești fraier și pui botul la toate prostiile. Am spus eliberându-l, tuși de două ori după care mă împinse trecând pe lângă mine.
—Să te ia dracu! Scuipă cuvintele îndepărtându-se de mine.
Am oftat îndreptându-mă spre ușă, se încruntă privindu-mă confuz.
—Pleci pur și simplu?
Nu știam ce are în cap, însă era un copil tare ciudat, nici eu nu mai știa ce voia. Mă enervasem din nou, și abia mă calmasem, Kevin avea acest dar de a mă enerva în fiecare secundă a vieții mele.
Am scrâșnit din dinți îndreptându-mă spre el.
—Ce vrei Kevin, ce vrei?!
—N-nimic... spuse înghițind în sec mutându-și privirea.
—Vrei să plec, vrei să rămân, ce vrei de fapt?! Am strigat lovind cu pumnul în peretele de lângă el, mă privi, buzele îi tremurau ușor, mai avea puțin și izbucnea în lacrimi, deși se abținea, eu nu eram prost.
Se uita la mine, pur și simplu nu spunea nimic, iar asta îmi dădea o stare de nervi.
—Spune odată ceva, fă ceva! Am spus încruntându-mă.
Înghiți în sec privindu-mă, mă încruntasem, îi urmăream fiecare mișcare. Am oftat cedând, îmi pierdeam timpul degeaba.
M-am îndepărtat privindu-l, era doar un copil idiot, iar eu nu aveam timp de așa ceva.
—Mă urăști?
Mi-am întors privirea spre el, două lacrimi i se prelinse pe obraz în jos. Am oftat, copil idiot.
—Ai fi mai fericit dacă te-aș minți, dacă ți-aș spune că țin la tine și că nu pot trăi fără tine? L-am întrebat privindu-l, își mușcă buza inferioară, însă nu mai reuși să își țină în frâu lacrimile.
—Nu. Spuse simplu mutându-și privirea.
—Așa credeam și eu. Am spus sec părăsind dormitorul trântind ușa în urma mea.
Kevin era un copil slab, deși voia să pară puternic, arătându-i ce simt cu adevărat, îl va face și mai slab.