—Kim ce e cu tine? Iar... am spus oftând uitându-mă la blondul care stătea melancolic cu fața sprijinită într-o palmă.
—Aș vrea o mărire de salariu, lucrez aici de un an pe aceeași sumă, nu am ieșit niciodată pe minus, sunt angajatul perfect ști, și mă simt invizibil.
—Păi cere ce ți se cuvine. Am spus învârtind cu o linguriță în lichidul negru.
—Nu mă pricep la asta. Spuse plictisit aranjând o prăjitură pe raft.
—Păi am o idee, prefăte că eu sunt șeful tău, ce mi-ai spune? L-am întrebat zâmbind scurt.
—Habar nu am...
—Dacă vei spune asta nu știu ce va ieși. Am spus chicotind.
—Bună, aș vrea o mărire de salariu. Spuse ridicând din umeri.
—Respins domnule Kimberly.
—De ce? Întrebă dându-și ochii peste cap.
—Scopul, importanța, timpul... Kimmy, oricine te-ar refuza dacă ai spune doar atât.
—Bine. Bună, aș dori o mărire de salariu pentru a merge la universitatea dorită, este foarte important pentru mine, nu vreau să vă stresez dar mi-ar trebui într-un timp nu foarte lung. Ei bine, cum e?
—Se acceptă domnule Kimberly. Am spus uitându-mă la el serios.
—De ar fi atât de ușor... spuse oftând.
—Kimmy, viața este ușoară, noi oamenii obișnuim să ne-o complicăm.