Ajung cat pot de repede in centrul New York-ului, acolo fiind sute de persoane, extrem de iritate din cauza mortii celor doua victime. Incerc sa ma infiltrez printre persoane, ca sa ma pot apropia de corpurile fara suflare, dar fara sa-mi arat insigna si sa-mi spun numele nu am avut nicio sansa. Sper sa nu fie Harry pe aici, misiunea asta imi pune indentitatea in pericol, si am venit exact asa cum am plecat, fara sa ma deghizez in vreun fel. Deghizare, ce fel suna... Nu pot sa cred ca Harry este mana in mana cu acest idiot, care pe langa faptul ca din cauza lui am ajuns orfana, continua sa ucida oameni pe banda rulanta, din plictiseala, sau datorita mirajului banului. Ce om normal ar taia capul victimei, doar ca sa se semneze? Vrea sa domine, sa ne sperie, sa ne ameninte ca si noi putem ajunge la fel. Vreau sa-i demonstrez ca nu sperie pe nimeni, dimpotriva, imi da un motiv in plus sa lup, sa-l distrug, si de ce nu ? Sa sfarseasca si el in semnatura lui afurisita. Ajung langa cele doua victime, jumatatea ramasa de cap, avea striatii, de parca ar fi incercat sa le faca piele de peste. Corpurile le erau goale, pe corp avand desenata o stea mare, in varful stelei fiind facut din sange semnul focului. Ce imaginatie sadica. Nu vreau sa stiu daca semnele astea au fost facute inainte sau dupa ce victimele au fost ucise.
Imi simt inima batand cu putere si tresar cu putere cand imi simt bratul prins. Cand ma intorc il vad pe Will la fel de scarbit si intr-un fel induiosat ca si mine. E o himera, un animal acest Hamer. Trebuie sa-l distrug cu orice pret, in momentul de fata asta fiindu-mi singurul scop. M-am uitat la Will si am vazut pentru cateva secunde lacrimi in ochii lui. Nu, nu trebuie sa plangem oricat de are ne-ar durea, nu suntem facuti pentru a plange, suntem facuti sa-i razbunam pe cei ce patesc asa ceva.
-Will, esti bine? Imi pun bratul peste mana sa in care avea nenumarate foi.
-Da, Clarisse. Uite, stiu ca nu este momentul, doar ca am aflat de misiunea ta, Styles poate fi pe aici, mai bine pleaca. Du-te la birou, investigam noi, nu e nevoie de tine, imi arunca cuvintele in fata si ma lasa fara raspuns. Trebuie sa vorbim, ne vedem la 8 la tine.
-Dar, Will... nu ma lasa sa-mi termin propozitia ca se intoarce cu spatele la mine si pleaca. Nu pot sa cred... O sa iasa rau, pot presimti asta. Las totusi gandurile cu mine si Will si ii ascult sfatul plecand dintre oamenii ce stateau acolo de parca ar fi fost vreun show sau cine stie ce. Nu inteleg dorinta oamenilor de a admira aceasta tragedie, pentru ca altfel nu o pot numi. In ceea ce ma priveste sunt obisnuita cu asemenea lucruri, semnatura lui Hamer imi este cunoscuta, si nu numai. Imi aduc aminte cand a trebuit sa investighez prima mea crima, sa vad un om mort in fata mea, ucis de cineva, am fost devastata, retraind din nou si din nou cosmarul de acum zece ani, gandindu-ma ca si acesti oameni au familii, sunt persoane dragi care ii asteapta acasa, cand de fapt realitatea este cruda. Dar trecand din ce in ce mai des prin situatii de acest gen, nu imi mai este frica, si incerc sa le vad ca pe niste lucruri normale, sunt oameni care fac rau si punct, fara sa le fie frica de consecinte karmice sau mai stiu eu ce, pur si simplu le pasa doar de ei, si incerc din rasputeri sa nu fiu afectata.
Ma urc in masina si pornesc spre birouri avand inca in minte imaginea celor doua cadavre, lasate acolo, pe jumatate. Mor de nerabdare sa-l nimicesc pe acest, ahh, nici macar nu mai am cuvinte in ceea ce-l priveste, nici macar nu mai am cuvinte in ceea ce priveste toata situatia in care sunt implicata. Ajung rapid, drumul fiind scurt, fara trafic, si urc cat pot de repede treptele spre biroul lui Martin.
-Clara, am vesti foarte proaste, tranteste doua dosare si imi pot de seama cu usurinta ca este vorba despre cele doua victime. Oamenii pe care i-ai vazut tu acolo, Clarisse sunt studenti la medicina. Este foarte posibil sa nu fie Hamer, ci Styles.
-Nu, nu se poate, el a fost la facultate, a stat cu mine. A fost ce-i drept un moment in care a disparut, dar pentru foarte putin timp.
-Clarisse, nu intelegi, nu-i cauta scuze ! Pentru ei oricat de putin este destul de mult, pot face o sumedenie de lucruri in ceea ce numesti tu „putin timp" nu trebuia sa te las sa te ocupi de caz, este mult prea periculos, isi ia ochelarii de la ochi, si isi maseaza tamplele, evident depasit si el de situatie. La auzul cuvintelor lui, ma apropii revoltata de birou, punandu-mi maine de o parte si de alta a acestuia, pregatita sa ma revolt.
-Nu, Martin, imi asum orice risc, este vorba despre parintii mei, la naiba, daca este un om care il vrea mort pe Hamer atunci eu sunt aia. O sa fiu mai atenta si o sa-l demaschez pe Styles, iti promit ca-l voi urmari cu o mai mare atentie, doar nu ma scoate din joc.
-Clara, asta nu este un joc ! Este realitate, oameni mor in jurul lor si nu le pasa, nu observi ? Nu vreau sa patesti si tu asa ceva, sa ajung sa te gasesc moarta si nici macar cu corpul intreg, sa te gasesc macelarita, ma simt de parca ai fi un martir in toata chestia asta, de parca tie nici macar nu ti-ar pasa daca mori... Esti ca si fiica mea, nu pot sa las sa ti se intample ceva ! rosteste cuvintele rapid, fiind nervos, dar il inteleg, si eu tin la el si la Margaret ca la a doua mea familie, dar este vorba despre adevarul la care ravnesc de zece ani, nu de o luna sau doua, ci de zece ani !
-Martin, daca tu o sa-mi interzici sa fac ceva, o sa ma ocup de misiune singura, pe la spatele tau si poate ca o sa fie mai rau daca nu voi avea sprijinul tau ! Ai dreptate, nu-mi pasa daca mor, stiu macar ca am facut-o cu un scop, ca am incercat si prefer sa mor stiind ca am avut intentia de a-l descoperi decat sa duc o viata linistita alaturi de cine stie ce barbat exemplu, intr-o casa cu gradina in care sa alerge doi sau trei copii. Stii ca viata mea nu o sa functioneze niciodata asa, sunt facuta pentru aventura, pentru descoperiri, pentru pericol, am asta in sange si nu voi lasa pe nimeni sa-mi rapeasca asta, o sa lupt pentru visul meu indiferent de ceea ce va trebui sa fac, si voi duce totul la capat cu mandrie, termin de rostit discursul pe care l-am facut pe moment, si-mi simt ochii umezindu-se cateva secunde, dar am clipit rapid, gonind orice lacrima. Imi ridic privirea spre Martin si observ acelasi lucru si la el, iese din biroul lui si ma imbratiseaza, simtind cum ii curg lacrimile.
-Clara, nu o sa las niciodata sa ti se intample ceva, cat traiesc eu nimeni nu va avea dreptul sa-ti faca rau. De maine o sa-ti incepi antrenamentele mai serios, trebuie sa fii pregatita pentru ceea ce va urma.
-De acord, capitane ! rade si se intoarce spre biroul sau stergadu-si lacrimile. Zambesc si eu, si imi anunt plecarea. Ii fac cu mana, si il anunt ca astept rezultatul autopsiei, pentru ca aceste victime, sigur au ori o problema cu drogurile, ori au abuzat in vreun fel de avutia lui Hamer.
Cand ies pe usa dau nas in nas cu Will, care a trecut pe langa mine de parca nici macar nu m-ar fi vazut, ceea ce m-a enervat la culme. Cati ani avem sa tratam lucrurile cu atata copilarie ? Se comporta ca un afurisit de copil de cinci ani doar pentru ca nu i-am spus si de partea cu Harry, mare branza, de parca el nu ar fi fost in misiuni sub acoperire in care trebuia sa flirteze cu femei, iar eu nu l-am acuzat cu nimic, dimpotriva, l-am sustinut intotdeauna indiferent daca m-ar fi durut sau nu. Deja simt cum incearca sa gaseasca orice motiv doar pentru a ne desparti. Ieri imi spune ca ma iubeste si ca-l fac fericit, iar astazi trece pe langa mine de parca nu as exista, si-mi mai si loveste umarul, culmea ironiei ! El si orgoliul lui stupid. Poate ca ar fi mai bine daca s-ar termina totul, asa m-as concentra mai mult pe ceea ce am de facut, decat sa stau cu ochii pe copilul de Will si capriciile lui din nimic. Da, in seara asta nu el va fi cel ce va termina totul, ci eu. Trebuie sa-mi focusez atentia in totalitate asupra acestei misiuni, Will doar ma trage inapoi, asa cum face mereu. Motivul pe care mi-l da este ca ma iubeste si ca nu vrea sa ma piarda, ei bine si eu il iubesc, dar nu-i impun nimic niciodata, iar eu nu vreau sa fiu acel gen de femeie care sta dupa ce isi doreste barbatul, eu sunt independeta, prefer sa traiesc dupa propriile-mi principii. Niciodata nu am inteles cum o femeie poate sta intr-o relatie toxica, in care el ori este un alcoolist care o abuzeaza in moduri crunte, ori pur si simplu singurul lucru pe care-l are in cap este posesivitatea dusa la extrem, de aici saraca femeie trebuie sa-i suporte lui fiecare, dar absolut fiecare moft, sa-l menajeze, sa-i respecte ordinele, sa se imbrace cum vrea el si daca s-ar putea sa stea doar la cratita ar fi perfect. Ei bine, eu sunt diferita, simt asta, caracterul mult prea vulcanic, simpla dorinta de succes ma impiedica sa fiu acest gen de femeie si sunt mandra, doar ca de la un timp, am inceput sa ma las pe locul doi, ajungand ca o mamaita. Stop ! Asta trebuie sa inceteze, trebuie sa-mi schimb neaparat aspectul, mai ales ca dupa separarea de Will trebuie sa schimb ceva la mine, look-ul ar fi un inceput promitator.
Drumul spre casa a fost lent, mult prea lent, nu ma puteam concentra la drum, ma gandeam la Harry, nu este posibil ca el sa fie faptasul asa cum spune Martin, este imposibil. Sunt foarte sigura ca a fost in liceu, in banca, probabil dorind sa se inceapa cursurile. Ahh, pe cine mint eu aici ? Martin are dreptate, ii caut scuze, doar ca nu mi se pare tipul acela de barbat care ar taia capete pe jumatate si ar arunca corpurile ca pe niste gunoaie. Sau poate ca este ? Sigur el a fost, atunci cand a disparut de langa mine, fara sa-l mai vad, de parca s-ar fi evaporat, sigur atunci s-a intamplat totul, iar Tyler a fost mai mult o distragere. La naiba ! Inainte nu aveam atentia niciunui barbat, acum ma simt mult prea acaparata, dar as minti daca as spune ca nu sunt incantata sa-l am pe Tyler langa mine, sa-i simt privirea asupra mea, vocea sa melodioasa sunand in urechile mele. Hmm, ma intreb ce face ?
Imi scutur capul din dorinta de a-l alunga pe Tyler si orice alt mascul din capul meu concentrandu-ma pe adevaratele probleme. Nu am observat cat de foame imi este pana nu mi-am auzit stomacul scotand niste sunete extrem de ciuda si mult, mult prea zgomotoase. Deschid frigiderul si singurele lucruri care se aflau acolo erau doar niste bucati din piept de pui nefacute si cateva conserve aruncate pe acolo. Stramb din nas la ideea de a manca conserva, stomacul imi cere mancare gatita. Scot bucatile din piept de pui si le las pe masa, indreptandu-ma spre dormitor rapid ca sa ma schimb si sa pot gati. Iau o pereche de pantaloni scurti, de casa si un tricou alb lung, ce-mi acoperea coapsele, strangandu-mi parul intr-o coada lejera. Acum imi amintesc ca am ramas cu el pe spate de cand mi-a tras Harry de puf astazi si mi-a lasat parul liber, in mainile vantului, zambesc din nou cand ma gandesc la gest, dar imi revin cand imi amintesc de victimele de astazi. Harry nu e om, e un animal, fara suflet.
Cobor in bucatarie si dau drumul la muzica, sunetele ce-mi bucura urechile facandu-ma sa ma misc prin bucatarie, libera, asa cum era si parul meu astazi. Ce mai comparatie... rad si imi vad de treaba, foame crescand din ce in ce mai tare.
Harry's Pov
-Omule, ai innebunit ? Cum sa-i lasi in mijlocul strazii, si te-ai gandit si ca un destept sa-i lasi in centrul orasului, Dumnezeule cand te uiti in oglinda nu te miri cat esti de prost ? cuvintele lui Zayn ma fac sa strang puternic din dinti si sa-i trag una. Zayn este prietenul meu cel mai bun si coechipierul meu, as putea zice.
-Taci dracului din gura, imi dai dureri de cap, il ignor, stiind ca am fost un idiot cand i-am aruncat fara sa ma asigur, dar trebuia sa ma grabesc sa ajung la ore, sa o vad din nou pe Clarisse, frumoasa mea frantuzoaica, ea si accentul ei tipic, e tare amuzanta cand se incurca la cuvintele cu r. N-am petrecut prea mult timp cu ea, dar vreau sa o am. Ochii migdalati, buzele subtiri, privirea calda, e total diferita de fetele cu care-mi petrec eu marea majoritate a timpului, e pura.
-Harry, du-te dracu, acum ! il aud pe Zayn dand cu pumnul in masa, ai auzit ceva din ce dracu am zis eu aici ? da din maini ca o gaina care cere ajutor ceea ce ma face sa-mi dau ochii peste cap.
-Da, merg la prostia aia de petrecere, ii zic stiind ca o sa fie droguri si tarfe, deci in seara asta am cu ce sa ma joc. Femeile si sexul, daca le fluturi un penis pe la nas, poti spune ca sunt cele mai fericite. Ih, asta ma face sa ma intreb daca si Clarisse este la fel.
-Bun, o sa-i spun lui Louis sa vorbeasca cu ceilalti. Zayn pleaca din camera si ma lasa singur, in gandurile mele, Hamer sigur e nervos pe ce am facut azi, dar am reusit totusi sa atrag atentia asupra mea, lasandu-l pe el sa transporte drogurile care erau astazi pe lista, droguri si tarfe. Pentru asta traim. Iau paharul cu tarie si il dau pe gat, gustul alcoolului invadandu-mi corpul, gustul rece ma invioreaza, dar in seara asta nu o sa beau. Trebuie sa fiu fresh maine cand o sa dau ochii cu Clarisse, nu o sa ma las pana nu o sa o am. Virgina afurisita, sigur e neatinsa, pare mult prea inocenta sa se gandeasca la asa ceva, dar sa si faca. Dar nu e o problema daca o initiez eu, mi-ar face placere sa stiu ca eu sunt primul.
Iau o tigara din pachet, o aprind si plec spre masina, baietii sigur ma asteapta, si deja m-am certat cu ei pentru neatentia de astazi, nu mai vreau inca un motiv sa ma mai frece putin la cap.
Clarisse's Pov
Dumnezeule, oare mai incape mancare ? Nu cred ca am mancat vreodata atat de mult si atat de repede. Duc vasele in chiuveta, le spal si ma asez la masa turnandu-mi un pahar de vin, uitandu-ma la ceas si observand ca este ora 8. Intarzie, ca de obicei. Sorb usor din paharul de vin, gandindu-ma ca unii la ora asta se pregatesc pentru o petrecere, sau sunt in drum spre petrecere, sau pur si simplu petrec deja, iar eu stau sa-mi astept viitorul fost iubit sa vina pentru a avea o discutie in care-mi va explica cat de tare gresesc cand ascund lucruri de el. Incredibil. Imi dau ochii peste cap si decid ca ar fi bine sa-mi aprind si o tigara, m-ar ajuta sa scap de starea asta melancolica in care am intrat. Trag cateva fumuri si observ ca este 8 jumatate, ok asta este deja nesimtire, pun mana pe telefon, dar cand sa apelez aud un ciocanit la usa. El este, am ajuns sa-i recunosc si batutul la usa. Imi las tigara in scrumiera si ma apropii de usa cu pasi lenesi, de parca nu mi-as fi dorit sa-i deschid, aman invetabilul. Deschid usa cu viteza si dau de un Will nervos, sau poate dezamagit, nici macar nu stiu ce sa cred. Usor, usor imi pica orice idee de despartire, poate va fi totul bine, si lucrurile vor reveni la normal. Nu vreau sa-l pierd pe Will. Nu sunt inca pregatita pentru asta. El imi era o ramasita de familie, e dureros unde ajung lucrurile.
-Hei... fac o mica pauza nestiind ce sa zic, si ma dau din usa, nu intri ? il intreb usor, zambind.
-Nu, Clarisse, vreau doar sa-ti zic sa te duci dracului ! Sa stai departe de mine, capitolul asta, ceea ce e intre noi s-a terminat, nu vreau sa te mai vad, nu vreau sa te mai ating, nu vreau sa mai fim impreuna. Relatia noastra era oricum incheiata de ceva timp, aveam nevoie doar de ceva timp sa si recunoastem asta. Fii sincera cu tine si stii ca asta este si parerea ta, Clara, am simtit ceva in stomac, de parca un cutit mi s-ar fi infipt acolo, presandu-se usor, usor, sfasiindu-ma. Am simtit un tremur necontrolat si cum lacrimile isi fac aparitia usor in ochii mei.
-Will, nu, incerc sa zic ceva, dar isi pune degetele peste buzele mele, in ochii lui nu era nicio emotie. Ce e cu el ?
-Shh, Clara, nu face lucrurile mai grele, incearca sa se intoarca, dar il apuc agresiv de brat.
-Nu, Will, taci si nu te mai comporta ca un copil afurisit de 5 ani. Am promis ca vom lupta amandoi indiferent de situatie, aseara imi spuneai ca ma iubesti, azi te desparti de mine din cel mai stupid motiv posibil ! Tu nu vrei sa ma mai vezi pe mine? Stai linistit ca totul este reciproc, ii arunc cuvintele in fata si trantesc usa lasandu-l sa plece. Nu a trecut mult si aud scartaitul rotilor masinii pe asfalt semn ca a plecat.
Ma las usor in jos, si las lacrimile sa-mi curga pe obraji. A trecut ceva timp de cand am plans ultima oara, dar s-au adunat mult prea multe ca sa mai pot suporta, vreau sa ma racoresc, sa ma descarc. Lacrimile fierbinti mi se scurg pe obraji fara incetare, suspinele facandu-si si ele usor aparitia. Nu stiam cat de tare poate durea o despartire, se simte cu siguranta foarte tare. Inchid ochii si imi dau seama ca am nevoie de putin aer. Imi iau pachetul de tigari de pe masa si sticla cu vin, ma duc in dormitor si ma schimb rapid. Aleg un pulover foarte larg si o pereche de blugi negri. Imi las parul liber din dorinta de a fi cat mai libera. Ma uit in oglinda si simt durerea si mai apasatoare, dare de rimel imi invadau ochii. Sterg totul rapid intinzand totul pe obraji, dar nu bag de seama cand urmatorul set de lacrimi isi face loc.
Ies rapid pe usa, simtind vantul ca un cutit pe obrajii mei, simtindu-l din plin. Merg spre parcul de langa casa mea. Ajunsa acolo, ma asez pe o banca, scot o tigara din pachet, o aprind si trag un fum, odata suflat am simtit cum mi se evaporeaza si problemele, asa cum si fumul se duce din aer, am desfacut sticla si am luat o gura de vin, simtind usor cum caldura isi face loc in corpul meu. Am vrut sa mai iau o gura, dar m-am oprit cand mi-am simtit umarul atins, intorc capul si raman uimita cand observ ca persoana care m-a atins era chiar Harry care era in spatele meu, confuz si putin ingrijorat la imaginea mea, plina de lacrimi, cu o tigara intr-o mana si cu sticla in cealalta. Rad, amuzata de ironia sortii, in fata mea fiind chiar motivul lacrimilor mele.
-Clarisse.... rosteste usor si ragusit, esti bine? Se aseaza langa mine.
Ahh, eu, Harry si o sticla de vin intr-un parc. Ce inseamna asta, Doamne ?
---------------------------------------------------------
Am reusit in sfarsit sa postez si eu, sper sa va placa acest capitol. x