Ianuarie 1470
Nu mă comport niciodată nepolicitos cu surorile Neville. Asta e una dintre multele dimineți în care rămân neclintită în fața lor, cu brațele întinse și privirea pierdută în ceața odăii, așteptând cu nerăbdare ca ziua să se sfârșească și să pot adormi fără să o mai văd pe vreuna din ele. Edward mi-a poruncit să le arăt favoarea mea, să le zâmbesc ca o rudă și să le învăț treburile gospodărești. Amândouă par să fi fost destinate unor soți buni și puternici iar slujirea într-o gospodărie regală s-ar putea să le ajute; cel puțin asta mi-a spus soțul să împlinesc. Mi-a pus să făgăduiesc că de îndată ce vor trece pragul odăii mele de culcare voi deveni bună, miloasă și binevoitoare cu ele. Afară e nemaipomenit de frig, norii poartă cu ei greutatea omătului înghețat și vântul viscolește cu mare putere spre ferestre, făcând sticla străvezie să zăngăne. Stăm toate strânse într-un colț, lângă foc, iar lumina aurie a lumânărilor din girandole și sfeșnice se revarsă peste chipurile vrăjmașelor ce îmi poartă mânecile și boneta conică în mâini. Niciuna nu mai pare vie de când sunt lângă mine. Au sângele scurs din obraji, transformându-și pielea în culoarea marmurei, cu buzele uscate și vineții de frig și cu privirea ce nu mai cutează să se ridice din pământ. Se simt pierdute fără formidabila lor mamă care să le poruncească sau fără tatăl lor care să le ocrotească de vreo rușine sau mustrare, prizoniere și nevoite să servească o regină vrăjmașă, la o curte plină de oameni care le evită fără să ezite, menite să se închine în fața unui rege pe care nu l-au avut în frâu niciodată și rugându-se ca șederea și schemele tatălui lor să se încheie curând.
După ce doamnele mă îmbracă, Isabel se înclină și se îndepărtează în spate, imediat după ea și mezina, Anne, amândouă urmărind cu băgare de seamă ritualurile de dimineață, nelipsitul spălat pe mâini cu apă sfințită încălzită, răsucirea părului sub bonetă și parfumarea gâtului gol cu parfumuri cu miros de flori. Așteaptă cuminți până ce totul pare să fie la locul lui iar apoi toate mă urmează în odaia fetelor. Când o iau în brațe pe Cecily, mezina neamului York de numai câteva luni, Elizabeth sare voinicește din patul ei scund și vine spre mine cu jucăriile purtate între degetele mici, trăgându-mă de poalele rochiei. Mary, cea mijlocie se mulțumește să privească din patul ce îl împarte cu sora ei mai mare, arătând cu degetul spre tot ce i se înfățișează. Vreau să mă asigur că toate trei sunt sănătoase, că mănâncă și dorm bine, că nu suferă de nimic iar doica mă îndredințează că nu puteau fi mai vesele. Vreau să le văd înainte să fiu nevoită să mă despart de cele mari, pe care le voi trimite să fie educate departe de aglomerația și obositoarea capitală, undeva la țară, în palatul meu de la Greenwich.
Când Elizabeth aleargă și aruncă jucăria pe jos, Anne Neville se apleacă ca să o ridice. Îi face o reverență scurtă prințesei și sub privirea mea sfredelitoare, cu un zâmbet înghețat pe față, se apleacă și i-o dă înapoi. Niciuna nu îndrăznește să se apropie de mine fără să cer, nici să vorbească fără să fie întrebate. E precum lângă mine ar fi prins viața două statui tinere și frumoase, însă pe care am ajuns să le detest. Se întorc spre firida ferestrei, blocând lumina, umăr la umăr, cu mâinile ascunse printre faldurile grele ale rochiei, tremurând ca niște oi. Cu fiecare zi încerc să le vorbesc din ce în ce mai puțin. Mă comport ca și când ele nu ar exista, ca și când nimeni nu s-ar afla în spatele meu, ca și când nu aș avea spre cine să îmi întorc privirea.
În fiecare dimineață, înainte de micul dejun ne strângem cu toatele la capela doamnei ca să ne rugăm. Cu rozariurile în mâini, fiecare își ocupă scăunașul iar datorită ordinii de precădere, cele două poame Neville sunt, și aici, nevoite să rămână în spatele meu, în tăcere și frică deplină. Uneori mă străduiesc să fiu bună cu ele, încercând să le învăț și să le sfătuiesc, Dumnezeu știe că o fac, dar există o parte din mine care nu se poate împăca cu o simplă consolare de război. De fiecare dată când apele se limpezesc, expresiile fetelor, chicotul și prezența lor îmi stârnesc iarăși focul mâniei. Apoi, brusc îmi aduc aminte: am pierdut un tată și un frate! Și-au pierdut viețile datorită acestui neam de pungași ce cutează să facă dreptate într-un regat peste care nu stăpânesc, să pricinuiască un război care nu există și să ucidă doi bărbați nevinovați de vreun păcat toata viața lor.
În sala în care mâncăm, fetele se întâlnesc cu mama lor, contesa, toate adunate într-un micuț cerc neprietenos. Niciuna dintre doamnele mele nu cutează să vorbească cu ele de teamă să nu fie apoi mustrate de privirea mea; toate surorile care au rămas să mă slujească se adună pe banca mesei ca să sporovăiască, afișându-și pielea albă ca laptele, părul auriu de sub bonetă și rochiile cele mai frumoase cu brâuri din perle și pietre prețioase. Contesa cinează chiar lângă mama mea, înghețată până în străfundul inimii. Nici ea, nici fetele ei nu mai au vreun aliat la curtea regală, nimeni nu le mai zâmbește cu bunăvoință ca odinioară și nimeni nu pare să dorească să le sară în ajutor ― nici măcar George. Warwick este detestat și invidiat de aproape toți colegii săi, ceea ce ne face să credem că femeile lui nu vor trebui ― sau nu vor putea ― fi scutite. Măreața contesă, cu chipul ei palid, ochii verzui, blondă și înaltă pare să fie o femeie pioasă și foarte strictă, deși în prezența mea și a mamei nu cutează să spună nimic. E împietrită ca o statuie. Mănâncă la masa mea dar nici măcar nu ridică nasul din farfurie iar noua ducesă de Clarence, soția fratelui trădător, încearcă zadarnic să își ascundă pântecele ce începe a se rotunji, ferindu-l iute de vederea mea ascuțită. Îi e frică că aș putea rosti vreun blestem printre buze ca să o deochi sau că i-aș putea supune fătul la o viață chinuitoare numai prin puterea dorinței. Când îi cer să facă ceva, se întoarce cu greutate pe călcâie, dar face ce îi poruncesc și apoi se așează iarăși înapoi pe taburet, lângă sora ei. Cu fiecare zi ce trece devine tot mai palidă și atunci mă îndur și îi cer să facă tot mai puține lucruri. Nu mai am folosință de ea acum că e grea, prezența ei pare să fie de pomană. Trec pe lângă ea fără ca măcar să o privesc, căci acum nu îi mai pot cere nimic. Orice ar naște această fată tânără, dacă Dumnezeu o va favoriza și va naște un băiat înaintea mea iar George va rosti tare și răspicat că el ar trebui să fie regele de drept, mi-e frică că va izbucni iarăși războiul și că Warwick nu se va încumeta să îmi ocrotească rubedeniile de astă dată. Dacă Edward nu își primește băiatul pe care i l-am făgăduit, mi-e frică că va trebui să lupte iarăși, nădăjduind cu tot mai multă nesiguranță că în pântecul meu va crește un moștenitor care să îi urmeze.
După-masă ne întoarcem toate de la Liturghie și slugile ne-au pregătit pânzeturi bune, ace ascuțite și ață colorată pentru lucrul de mână. În odaie poruncesc să intre un muzicant cu o laută și o harpă ca să ne facă treaba mai plăcută. Suntem așezate în cerc și de aici pot vedea lucrul de mână al mezinei Anne, un câmp plin de o multitudine de flori frumoase, țesute cu grijă de-a lungul zilelor petrecute la curte. Are o dibăcie nemaipomenit de mare, e iute și foarte capabilă. De bună seamă că oricine îi va fi soț ― și nădăjduiesc să nu fie Richard de Gloucester ― se va bucura să o aibă alături. Are cosițe de un auriu-roșcat și pielea albă ca laptele, cu toate că în zilele umbroase pare să fie pământie. Mama ei a avut grijă ca ea și sora ei să fie educate bine, să învețe carte și să aibă vorba mieroasă și limpede, să nu existe desfrâu sau să întoarcă vorba. Sunt pioase și după câte se vede, chiar și fertile. Au trecut zile întregi de când Edward nu s-a mai culcat cu mine. Chiar de aș mai fi grea, mi-e frică că îi voi naște iarăși o fată, că tronul va rămâne iarăși neocupat și că domnia lui se va scufunda în cel mai adânc și mai sângeros coșmar.
Pe hol răsună zgomot de pași și glasuri bărbătești; dintr-o dată ușile duble se deschid și intră Edward, fără vreo ceremonie sau anunț, ca un băiețandru cu pași săltăreți ce vine să își seducă iubita. Ne vede pe toate așezate, cu lucrul de mână în poală, face un semn din cap spre bărbații din spatele lui, dând de înțeles că o să rămână o vreme iar doamnelor mele le spune:
― Lăsați-ne!
După cum știu că se întâmplă, femeile devin tensionate în preajma lui, îmbujorându-se și foindu-se ca niște copile. Chiar și fetele Neville amuțesc de uimire când îl văd. Ele nu sunt obișnuite cu asta. Ele nu știu că toată curtea își întoarce privirea după el oriunde ar călca, că toate femeile îl doresc mai mult decât orice, ca și când ar uita că mă aflu aproape de fiecare dată lângă el. Îmi înăbuș un zâmbet. Pentru el a fost mereu altfel. A fost binecuvântat cu vitejie și farmec. E tot timpul deasupra armatei lui, luptând pentru un regat pe care l-a primit de la însuși Dumnezeu odată cu cei trei sori, luptând pentru o soție care îl adoră fără ca măcar să cumpănească de două ori și care îl primește cu brațele deschise de fiecare dată când o mânie. Luptă pentru un neam mare pe care l-a primit prin căsătoria cu mine iar eu, părinții mei, toți frații și surorile, cumnații și verii noștri, toți ne strângem în jurul lui ca să îl protejăm. Anglia e plină de bărbați care și-ar da viața pentru el și pentru cauza lui. E un prinț adevărat, foarte chipeș și nici o femeie din Anglia sau de peste hotare nu cred că a mai văzut vreodată un bărbat atât de frumos. Fiecare face câte o reverență și ies în grabă din odaie, el urmărindu-le cu coada ochiului cum îi e obiceiul, dând afirmativ din cap. Muzicanții ies și ei și rămânem numai noi doi în odaia mea personală, luminată și caldă. Mă ridic la rândul meu, îi fac o reverență adâncă iar el îmi zâmbește.
― Se pare că ești stăpâna peste o grădină cu flori, mă tachinează Edward cu zâmbetul larg pe buze. Deunăzi credeam că ești o zeiță venită din lacuri, întruchiparea apei și a gheții, iar acum te văd înconjurată de o gloată de petale din ață colorată!
Pe chip afișez un zâmbet mohorât. Sunt obișnuită ca soțul meu să glumească pe seama lucrurilor de seamă. Rămân lângă dogoarea focului din vatră, cu ața încâlcită și acele în poală. Edward ia un mic taburet pentru sine și se așează lângă mine. Îmi întorc chipul și îl privesc din nou, așteptându-mă să râdă iarăși de mine. Ochii mi se opresc la frumoasa și ispititoarea imagine a pielii gâtului său ce emană un parfum îmbătător de trandafiri. Marginile cămășii albe îi ies de sub strânsoarea gulerului tunicii cu butoni auriți, strânse în valuri micuțe, aproape lipite. Îi ascult răsuflarea în liniștea odăii, lăsându-l să mă admire ca pe o statuie cu ochi cenușii, adânci, gânditori. Își împreunează degetele încărcate cu inele, aplecat, lăsând mânecile robei îmblănite să atârne în unghiul deschis al picioarelor.
― Cum sunt fetele? Te slujesc bine? Sunt tovarășe bune pentru tine?
― Mai ales atunci când nu scot o vorbă, răspund fără să îmi pot înfrâna limba ascuțită. Nu par mai mult decât niște păpuși vii care se plimbă dintr-un colț într-altul. Sunt o stăpână bună pentru ele, îl asigur pe Edward, însă nu au scos o vorbă despre nimic. Pesemne că le e frică să spună că vor să plece de la curte înapoi la căminul lor din Calais. Mă slujesc bine, cu toate că nu par deloc fericite de asta. De bună seamă că Warwick și George par să îți fie pe plac!
Edward râde. Aproape că radiază, iar gestul ăsta mă mânie. După zile și nopți petrecute dând târcoale coridoarelor și odăilor mari din palat, înecată în furie, plutind de dorință, însetată de răzbunare și jelind de tristețe, faptul că îl văd fericit mă mânie. Warwick și neamul lui ne-a ocupat atât de mult timp încât asta este prima oară când avem răgaz să vorbim numai noi doi ― iar el râde pe seama mea. Poate că Edward are dreptate; poate că reconcilierea și întreaga pantomimă la care am fost supuși ne-ar putea salva de la o altă revoltă, însă cum aș putea să îmi văd fiica plecată de lângă mine atât de multă vreme și cununată cu copilandrul unor criminali și trădători? Cum o să pot îndura, atunci când va crește, să o văd de mână cu un Neville? Și ce garanție voi avea că nu o va necinsti sau că ea nu îl va pizmui când va afla ce a făcut unchiul lui? Ce aș putea face să știu că prințesa căruia încă îi este făgăduit tronul, va avea un soț lacom ce de bună seamă nu va ezita să înfrâneze ambițiile familiei. Poartă în vene sânge Neville. Va crește și își va servi familia și propriile interese, așa cum crede că ar trebui, așa cum unchiului său îi va face plăcere să poruncească. Nu am nici o umbră de îndoială că dacă Elizabeth se va cununa cu acel copil, Warwick va ajunge să controleze Anglia așa cum a încercat deunăzi. Pe tron va sta așezat un Neville care va jefui și va măcina toată țara, va mătura străzile de bogății și va jupui totul de dragul puterii. De bună seamă că și Edward o știe; o știe mai bine decât mine, decât mama lui, decât frații lui și poate chiar mai bine decât crede însuși Warwick. „Chiar eu am pierdut un tată și un frate!", mi-a spus el în acea noapte întunecată, fierbând de furie din cauza mea, cu vorbe grave încleștate printre dinți. Chiar tu ai pierdut un tată și un frate și nu dorești să îi răzbuni? Îl privesc, înghițind întrebarea iar și iar, tentată să o scuip afară cu nesăbuință. Nu vrei să îi pedepsești pe cei a căror ambiție te-au rănit atât de tare? Cu regele Henric în Turn și cu regina Margareta exilată în Franța, voința i s-a mai înmuiat. El acceptă. El uită. El iartă.
Însă eu? Eu n-o pot face. Nu și când, în fiecare dimineață o văd pe mama bolnavă de tristețe, înecată în amărăciune, rugându-se zi și noapte pentru soțul și fiul ei mort, când o văd palidă ca marmura, când o știu încuiată în odaia ei personală, fără să iasă. Nu și când toți frații mei se întorc spre mine pentru dreptate, cu surorile mele ce se cuibăresc speriate că soții lor l-ar putea susține pe Warwick oricând și că ar putea fi numite trădătoare și când frații mei, cu Anthony în frunte jură să îl îngroape pe Warwick pentru crimă. Iar acum mă uit la Edward, la soțul pe care îl iubesc cu toată inima mea și îi văd chipul brăzdat de toți cei opt ani de domnie pe care îi cară în spate.
Iar apoi vin copiii noștri. Soarta fetelor noastre a fost decis încă din ziua în care le-am născut; știu că le voi vedea pe fiecare dintre ele căsătorindu-se pe rând cu soți avuți și puternici de peste hotare și devenind chiar ele reginele regatului lor. Știu că voi mai auzi de ele numai prin scrisori, că fiecare va naște copii puternici și frumoși care să le urmeze și mai știu că numai atunci Anglia va fi în siguranță. Acum, când nici măcar nu a împlinit patru ani, Edward o căsătorește pe Elizabeth cu odrasla vrăjmașului ― iar amândoi plătim un preț piperat. A numit-o moștenitoarea tronului, copilul care o să îi urmeze mai departe dacă eu nu îi voi putea oferi un băiat sau dacă, Doamne ferește, o amenințare și mai mare decât Warwick se va anăpusti asupra noastră iar el va muri. Iar prețul ăsta trebuie plătit.
De bună seamă că George e furios și foarte nerăbdător să afle ce îi va dărui tânăra lui soție. De bună seamă că abia așteaptă să mă alunge de pe tron cu un băiat la care a nădăjduit mult iar pe Edward să îl întemnițeze ca pe un nimeni, un coate-goale de nicăieri.
Edward se întoarce cu privirea spre fereastra țuguiată, perla bijuteriei cu rubine atârnate de pălărie clătindu-se și ea. Privește spre soare ca să își dea seama de oră și apoi, așteptând un moment până să îmi spună, vine mai aproape, plecându-se spre mine.
― Aproape am terminat pregătirile pentru George Neville. (Mă ia de mână, încălzindu-mi degetele. Îl las, nu mă îndepărtez, supusă în fața lui ca orice soție.) Nădăjduiesc că o să îți schimbi câtuși de puțin expresia de pe chip și vei părea mai veselă. Aș vrea să ne bucurăm de sărbătoare, nu să o ruinăm.
Tonul dulce cu care mă roagă mă înmoaie, însă nu îl las să vadă asta.
― Să ne bucurăm? Să zâmbesc în fața lui Warwick și a nepotului său ca și când mi-ar fi rude? Sigur, voi face asta, însă voi fi singura care voi purta albastru închis la nunta fiicei mele!
― Fiica noastră ar putea deveni regină, îmi atrage el luare-aminte, însă nu îl ascult.
― În niciun caz al Angliei, i-o întorc grosolan. Poate că va fi regina oricărei țări din creștinătate, dar nu a Angliei. Și nu cu un Neville de soț!
Edward mijește ochii spre mine în semn de dezaprobare. Își retrage mâna de pe a mea, ca și când ar fi fost împuns de unul dintre acele ascuțite de pe rochia mea.
Se ridică de lângă mine, pufnind.
― Știi bine că nu pot cinsti căsătoria mai mult decât îmi spune sufletul, soțul meu! Nu te pot pune sub semnul înșelăciunii. Nu îți pot spune ceea ce nu simt. Nici chiar tu nu poți, nu-i așa?
El se întoarce iarăși spre mine.
― Nu sunt oarbă! Știu că nici măcar nu te grăbești să îl tratezi ca pe un viitor ginere. Abia i-ai putut organiza înnobilarea. E un copilandru! Până va ajunge la vârsta majoratului s-ar putea să fim morți cu toții! S-ar putea întâmpla orice. Îți poți pune nădejdea într-un copil atât de mic? Căsătoria cu el nu aduce nici măcar un prestigiu lui Elizabeth. Nici pentru ea, nici pentru Anglia. Cununia cu care îl înzestrezi e lungă. Cu ce ne ajută un copil care nu își conduce de unul singur pământurile? Va trece o veșnicie până când o să îl poți porunci!
― Ba aduce! Ba aduce! spune el cu și mai multă determinare. Aduce însuși tronul! Nu am nevoie să ajute în viitor. Vreau să ajute acum. Nu vreau să o căsătoresc dacă aș știi că este altă cale! Nu este de ajuns pentru tine? Nu ești fericită pentru asta? Nu te simți bine știind că dinastia mea va continua, de data asta cu siguranță? De ce nu ar fi în folosul țării? De ce fiica mea n-ar putea cârmui?
Îmi ridic sprâncenele și îl privesc pe sub gene de uimire. Dinastia lui va continua numai atunci când Warwick va fi mort, când George va fi întemnițat sau mort și când țara nu va mai fi zguduită de revolte în numele unui rege cu mințile împrăștiate. Țara va fi în siguranță numai atunci când regina Margareta nu va mai putea unelti împotriva noastră și a neamului nostru. Iar el știe asta și se încăpățânează să o nege.
― Iar datoria față de Warwick? întreb ridicându-mă în picioare de mânie. Pe el cum îl vei împăca? Știu deja că plănuiești să îi oferi ceva! Îl tratezi ca pe o rudă și îl scalzi în daruri ca pe un aliat!
— Nu îmi pot lua toate deciziile de grija lui Warwick, Elizabeth! Acolo afară se află însăși Margareta de Anjou și toată suita ei de vulpi și iscoade, așteptând orice oportunitate să invadeze Anglia și să fure tronul. Regele Louis speră ca țara să fie și mai divizată decât este iar asta îl va face să trimite oști franceze puternice ca să ne doboare. Anglia nu e în siguranță nici măcar cu acel neghiob de Henric în închisoare! Dacă nu am grijă de Warwick va fi prea târziu mai încolo. În cazul unui război, trebuie să mă asigur că atât Warwick cât și George vor fi de partea mea și nu al vrăjmașului meu, oricine ar fi el. Dacă planul meu ar da greș, mă tem că nu i-aș putea înfrunta pe amândoi. Asta vrei? Te-ai îndura să mă vezi plecând iarăși la război numai pentru că ambiția te-a călăuzit prea departe?
Străpunsă pe dată de un val subit de groază, mă duc repede la el și îi iau mâna caldă. Sunt atât de ușurată atunci când simt că îmi primește sărutarea încât aproape că uit să mai vorbesc.
— Nu, sigur că nu vreau asta. Nu vreau să te mai văd vreodată plecând de lângă mine spre câmpul de luptă. Împotriva nimănui. Știi bine că nu pot îndura asta! Iarta-mă! îi cer. Te rog, iarta-mă!
Mă trage mai aproape cu blândețe. Mâna lui a bâjbâit dupa a mea și îmi strânge degetele reci în palma lui mare, caldă. Arunc o privire spre ochii lui cenușii, sclipitori, calmi și simt cum mă îmbujorez. Mi-aș dori să îi pot spune cât de nefericită sunt în acest moment, cu inima și cu voința îndoite din cauza lui. Mi-aș dori să mărturisesc tot ce simt pentru el în acest moment, să îmi dau drumul la gură și să îi înșir toate temeiurile pentru care nu mi-aș dori să îl mai văd pe Warwick în preajma lui și în același timp, știind că niciunul n-ar fi îndeajuns pentru el — nici măcar moartea tatălui și fratelui meu.
Însă atunci îi întâlnesc privirea gravă și îmi înghit cuvintele. Edward mă strânge în brațe, îmi netezește părul, îmi mângâie obrajii cu sărutarea lui și mă atinge cu dibăcia unui iubit. Într-o clipă am uitat de tot.
—Nu te mai gândi la asta, îmi poruncește șoptit. Nu îl mai pomeni pe Warwick sau pe unul de-al lui. Nu te mai amăgi pentru ei câtă vreme sunt lângă tine. Credeam că tragem nădejde să avem un fiu, un moștenitor al nostru, un băiat care să ne urmeze la tron. Știu că ești nefericită, însă Elizabeth e prințesă și se va căsători cu George Neville fie că îți place, fie că nu. (Mă sărută pe gât, făcându-mă să șovăi.) Căsătoria ei nu va mai avea importanță după ce vom avea un băiat.
Se uită la mine cu o privire sfredelitoare.
—Nu asta mi-ai făgăduit? Nu mi-ai făgăduit tu, când am fost la Grafton că îmi vei dărui copii și că ei vor fi prinți?
Îmi vine să zâmbesc, aducându-mi aminte.
Încuviințez. Focul scapără în cămin, transformând lemnele de măr în cenușă, împrăștiind căldura în odaie. Glasurile înfundate răsună de pe hol, înghițit de slujitori și gărzi regale. Tropotele și strigătele bărbaților de la grajd urcă până la odaia mea personală ca și când ar trece prin pardoseala de lemn a încăperii. Sculpturile din aur ale grinzilor tavanului cu flori și sori — insigna personală a lui Edward — și stemele regale strălucesc în bătaia soarelui ce intră pe fereastră.
— Pentru ce ai venit să mă vezi? îl întreb, nădușită de dorință în brațele lui. Pentru ce ai venit la mine?
Edward își dezlipește buzele de umărul meu pe dată.
—O, da! Am venit pentru că am vești bune!
Duce mâna spre cureaua din piele scumpă a tunicii și de acolo scoate o hârtie împăturită și legată cu un sigiliu deja rupt. Își lipește umărul de al meu ca să pot vedea mai bine scrisul îngrijit și drept al unui avocat iar mai jos semnătura și marele sigiliu regal.
— Am convocat Parlamentul acum puțin timp iar după ce pairii au investigat, toți au ajuns la concluzia că mama ta ar trebui eliberată de acuzațiile de vrăjitorie. Am poruncit ca probele aduse de Wake să fie examinate iar el și cei doi tovarăși ai lui să fie interogați. Avocații mei nu i-au găsit nici o vină. În ochii mei, a curții și a întregii țări. Pe ei i-am asigurat de iertare ca parte a reconcilierii noastre iar când au fost la curtea regală de judecată au negat totul ca printr-o vrajă.
Îmi simt lacrimile umezindu-mi ochii iar sărutarea lui Edward pe frunte îmi spune că totul e aievea!
— S-a terminat, iubito. Numele ei a fost curățat!
5 Ianuarie 1470
Ne strângem cu toții în capela regelui pentru ceremonia de înnobilare ce se dovedește a fi demnă de un adevărat duce, chiar dacă el nu își merită titlul și poziția. Episcopii strigă o rugăciune câtă vreme sabia ascuțită al regelui atinge catifeaua scump garnisită a micului George Neville, un copil plăpând, înmărmurit și pământiu la față, cu umeri mici și cu glasul tot atât de subțiratic ca și al unei privighetoare. E învășmântat regește, pelerina îi atârnă de umerii mici iar cizmele de călărie pe care le poartă sunt noi. Edward îi așează în jurul gâtului subțire lanțul nobiliar, însă nu și coroana, căci e mult prea mică pentru căpșorul lui bălai. Urmăresc toate astea, scufundată în tăcere, aproape ascunsă în umbra marelui altar, cu privirea iscoditoare, de unde îl privesc pe Warwick, care pare să facă eforturi să rămână drept și să zâmbească. Nu încape îndoiala că gestul îl frământă. Toata viața lui a nădăjduit că Dumnezeu îl va binecuvânta cu un băiat al lui pe care îl va preface într-o comoară, însă a ajuns acum la momentul în care își vede nepotul ridicat la rang de duce, purtând un asemenea nume măreț, un titlu pe care și l-ar fi dorit negreșit pentru sine și căsătorit cu una dintre fiicele mele, cu o prințesă de York, o floare ce așteaptă să înflorească, cea mai importantă și mai iubită fată de la curte și din Anglia. Milostenia și generozitatea regelui nu e de ajuns pentru el și de bună seamă că nimic nu l-ar putea înveseli. Nu îmi pasă câtuși de puțin de bunăstarea lui. El pare că a pierdut un premiu mare, că tot ce credea că a câștigat s-a transformat rapid în cenușă și că tot ce a primit de pe urma îndrăznelii sale este numai un cumnat îngâmfat, el însuși un duce regal și o făgăduială vagă a unui viitor sub coroană. Unica mângâiere al contelui și contesei de Warwick se află în pântecul fiicei lor cele mari, Isabel, care urmează să nască primul ei prunc și care s-ar putea să fie un băiat. Și mi-e din ce în ce mai frică că asta este de ajuns, că acesta este cel mai măreț cadou, mult mai măreț decât logodna unui nepot de pe urma căruia să încaseze câștiguri sau o cununie de copii.
După ce băiatul a fost înzestrat cu titlul de duce, își face o cruce și cântă un Te Deum alături de corul bisericii, cu fața îndreptat spre altar și spre rege. În întreg zgomotul cântecelor și rugăciunilor, văzându-l cu fața îndreptată în jos, aproape că mi-e milă de el. E atât de mic și cu toate astea cară în spate o responsabilitatea atât de mare încât mi-e frică că s-ar putea să nu îi facă față. După ce toate rugăciunile au fost rostite, Warwick vine și dă mâna cu Edward iar pe mine mă sărută pe obraji cu fățărnicie crudă. Nici o reconciliere formală nu îl mai poate face un apropiat al Coroanei; nimic nu îl mai poate aduce iarăși în grațiile noastre și în intimitatea și autoritatea mai-marelui peste sfetnici de care s-a bucurat la începutul domniei soțului meu, iar Edward a avut grijă să îi arate asta.
Ținem un banchet în cinstea tinerilor miri. Mama mea e și ea prezentă, pe jilțul de lângă mine, îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie pe care am văzut-o vreodată. Mă bucur atât de mult că e lângă mine! Mă temeam nespus de tare pentru ea și siguranța ei. Mă temeam că pairii o vor condamna la ardere pe rug dacă ar fi avut și cea mai mică bănuială că frumoasa și iubitoarea mea mamă ar fi fost vinovată de vreo vrăjitorie împotriva mea sau împotriva lui Edward și a familiei lui. Sunt solemnă, cu bărbia ridicată și cu privirea lucind fățarnic de bucurie pentru fiica mea și pentru soțul ei, amândoi așezați în mijlocul sălii, sub ochii mei. Zâmbesc aproape ca o neghioabă, surâzând și dând din gene ca o zână fermecătoare, ignorând valul de groază și gustul amar din gură. Această șaradă i-a costat pe tatăl și pe fratele meu capul. Nu voi uita niciodată această jertfă înveșmântată în trădare și crimă. De fiecare dată când Edward strigă și se bucură, în mine se strânge un ghem de neliniște și tristețe. Dumnezeule, dacă l-aș fi pierdut și pe el! Acum mă aflam pe o luntre mică cu cinci copii și cu tot neamul meu, călătorind într-un suflet spre Flandra, așa cum a călătorit regina Margareta de Anjou, murdară și lipsită de speranță, strigând pentru protecție. În schimb, nu pot să nu mă bucur că petrec la o masă încărcată cu cele mai delicioase bunătățuri, dar din care abia că pot înghiți, cu vinul inundându-mi simțurile și provocându-mi greață. Le fac semn doamnelor mele că au voie să danseze și toate își lipesc palmele de partenerii lor chipeși, apoi savurând o piesă mască înainte să ne retragem fiecare în propriile odăi, osteniți ca după o muncă grea.
După ce m-am îmbăiat și doamnele m-au pregătit pentru seară, înainte să mă așez în pat îl văd pe Edward intrând pe nepusă-masă în odaia mea de culcare, îmbrăcat în hainele de noapte, cu halatul roșu scânteind în lumina lumânărilor, cărând în mâini un teanc de hârtii în mână — toate cererile nobililor care l-au susținut în timpul răzmeriței provocate de Warwick. E spălat și poartă rufărie nouă, încălțat în papuci, cu o expresie amuzată pe chip. Nu mă ia în seamă, ci se așează pe jilțul de la masa de scris, unde are un set de penițe ascuțite dinainte și o călimară plină de cerneală. De la distanță arată ca un băiețel înalt și foarte rebel căruia îi face plăcere să sfideze o guvernantă aspră. Asta mă îndeamnă să mă ridic din pat și să mă apropii de el. Pe umeri port un șal care să mă ferească de răceala încăperii. Știu că nu îi pot atrage atenția așa și cu o mișcare iute, mă așez în poala lui cu aerul unei iubite și el lasă pana din mână ca să mă cuprindă, surprins de îndrăzneala mea. Umerii i se relaxează sub atingerea brațelor mele, dansându-i datorită chicotului. Îmi trec degetele prin părul lui ce miroase a proaspăt, încă umed la vârfuri după îmbăiaere, strălucind precum spicele de grâu la lumina lumânărilor ce atârnă în sferșnice. Flacăra îi dezgolește toate trăsăturile feței iar gulerul cămășii îi despuie pieptul mare, cu pielea catifelată. Mă poartă de pe un genunchi pe altul cu atâta ușurință încât mă face să cred că pot zbura. Cu un braț mă îmbrățișează strâns și îmi vine să mă arcuiesc ca o pisică satisfăcută. Are o expresie calmă, cu ochi calzi, binedispusă după baie iar postura lui protocolară — cu spatele ce abia atinge speteaza jilțului — rămâne neclintită.
— Nădăjduiești să mă seduci când am atât de multă treabă?
Cu două degete pătrățoase îmi apucă o șuviță cu vârf arcuit și mi-l duce după ureche cu un gest care mă face să mă topesc în poala lui. Un zâmbet leneș îmi încolțește pe buze când îl văd clipind lent, exact ca o bufniță.
— Nu pentru asta ai venit? i-o întorc cu viclenie. Și chiar și așa, ce pare atât de important încât să nu mai poți aștepta?
Însă răspunsul mă dezamăgește. Îmi întorc privirea spre zecile de cereri ce zac împrăștiate pe măsuță. Prin multitudinea de cuvinte scrise îngrijit pot vedea numele celui mai mare și mai detestat vrăjmaș al meu ― Warwick. Are de gând să îi ofere și mai mult? Mă uit spre Edward, așteptând un răspuns. El întârzie să vină. Îl alege pe el. Mereu îl alege pe el în defavoarea mea! Pesemne că Warwick e mult mai important decât aș putea fi eu. Simt că nu mai ocup atât de mult loc în inima lui Edward, deși sunt egala lui, soția lui și mama copiilor lui, fie ele și fete. Pare că nu mai sunt nici măcar la locul în care credeam că mă aflu, căci Warwick îmi fură totul: mai întâi pe tatăl și pe fratele meu, mi-e teamă că și pe mama iar acum și pe soțul meu. Nu mă pot abține să nu îl văd pe Edward cu ochi dușmănoși. Am făcut tot ce mi-a poruncit să fac! Am înghițit tot ce am avut de înghițit iar acum trebuie să înghit și mai mult?
— Îi vei dărui lui Warwick mai mult pământ?
— I-am căsătorit nepotul cu Elizabeth, nu-i așa? Sunt nevoit să îi ofer și lui ceva. Mai mult sau mai puțin. Sunt nevoit să îl răsplătesc cu ceva, oricât de tare urăsc asta.
Simt cum fierbințeala mâniei îmi urcă în obraji.
— Oh, chiar așa? întreb cu interes fățarnic. Nu știam că are nevoie de atât de multă atenție.
— Pari ostenită. Cred că ar fi mai bine să dormi. O să vin și eu după ce termin, iubito. Culcă-te, Elizabeth.
Mă ridic pe dată din strânsoarea lui, aranjându-mi șalul pe umeri.
Îi simt privirea asupra mea atunci când urc în patul cu saltele înalte, atunci când stâng lumânarea de lângă mine și atunci când arunc cuverturile peste mine cu atâta furie încât am impresia că se vor rupe. Sunt atât de furioasă! Sunt atât de furioasă! Cum îmi poate face una ca asta? Nu mă aștept nici măcar să vină lângă mine. Nu îl chem să vină în patul meu, nu îl invit cu dragoste firească de soție, așa cum aș face de obicei. Nu îl mai curtez sau mângâi; îmi pare imposibil să o fac când Warwick a creat o asemenea gaură între noi. Mi-e cu neputință să mă culc cu el, deși tânjesc să am din nou un copil, să simt iarăși căldura din pântec mijind și crescând. Dumnezeule, cât de mult tânjesc la un alt copil! Cât de tare îmi doresc să pot naște un băiat care să îl încânte pe Edward și să îmi salveze ceilalți copii de alte nenorociri. Însă cum l-aș putea concepe când bărbatul meu se îngrijește numai de război?
Adorm cu repeziciunea unui prunc. Nu știu câtă vreme am dormit, însă am visat cum cineva mă îmbrățișează, visez un braț puternic petrecut peste mine, simt căldura inundându-mi pântecul ca un foc. Mă simt bine, mă simt caldă și prețuită. Însă când îmi ridic privirea nu se află iubitul meu, dincolo de pleoape nu se află prințul pe care îl așteptam, ci însuși Warwick, trădătorul, criminalul și pungașul Warwick, țintuindu-mă în strânsoarea lui, ținându-mă locului și făgăduindu-mi că de astă dată nu voi scăpa; îmi spune că dacă refuz să fiu arsă pe rug ca o vrăjitoare, mă va sugruma el însuși ca pe o târfă, că va pune capăt spiței pe care Edward, în neghiobia lui, a început-o și că pe tron își va pune fiica ce așteaptă să nască un băiat, un băiat care să îi ia locul băiatului meu nenăscut. Cu o mână îmi acoperă gura ca să nu pot striga, iar cu cealaltă îmi prinde mâinile legate ca să nu mă mai pot zbate. Dumnezeule, mi-e atât de frică! Respirația lui mă sufocă; greutatea lui mă slăbește. În față zăresc un rug mare ridicat, la poalele căruia ard zeci de lemne care așteaptă să îmi transforme carnea în cenușă. „Mi-ai distrus viața, târfă vrăjitoare! Tu și ai tăi veți arde în Iad pentru tot ce mi-ați făcut!". Mă ridică cu bruschețea unei bestii, făcându-mi trupul slab aproape să uite să se mai miște. Cu o apucătură zdravănă de umăr mă obligă să pășesc spre rug, pregătit să mă arunce în flăcările Iadului. Aud cum flăcările sale sfârâie la fiecare pas făcut, ca o șoaptă demonică, gata să mă înghită. Strigătul îmi este înfundat și nimeni nu mă poate auzi. Trupul mi se încoardă puternic, refuzând să fie aruncat în flăcările Iadului care, cel mai probabil mă vor arde pentru totdeauna; însă puterea bărbătească a lui Warwick e prea mult pentru mine. Simt o lovitură puternică în moalele capului, făcându-mi lacrimile să curgă, iar durerea mă face să îl mușc cu toată furia de degetele încă lipite de gură. Însă e prea târziu, căci Warwick mă aruncă ca pe un sac de cartofi în flăcări, arzându-mi pielea și topindu-mi carnea de pe oase. Atingerea acidă a focului devine tot mai reală, frica nu dispare, încolțind în propriul meu pântec ca un cuib mare de creaturi strânse la un loc ce se zvârcolesc precum șerpii printre intestine. Strig de durere și de disperare și cu o ultimă clipire îmi văd copiii în spate purtând haine rupte și unsuroase, cu obrajorii murdari de noroi și de rahat, pregătiți să ardă odată cu mine. Îmi deschid ochii iar o gură binevenită de aer îmi inundă pieptul. Ochii îmi sunt plin de lacrimi, încât nu puteam zări limpede chipul de lângă mine, cu toate că puteam simți căldura trupească cuprinzându-mă. Sunt nădușită datorită coșmarului și zdruncinată de-a dreptul. Warwick e un vrăjmaș mai mare decât mi-aș fi putut închipui. E pretutindeni, e aici, e aici lângă noi iar eu nu pot face nimic ca să îl îndepărtez.
În întunericul încăperii simt pielea fierbinte frecându-se de a mea, ceea ce mă face să mă zvârcolesc și mai tare, simțind cum ochii îi strălucesc în semiumbră. Pentru câteva clipe sunt ispitită să sar din așternuri și să mă îndepărtez — dacă focul în care Warwick m-a aruncat ar putea să se nască numai din scânteierea unor ochi cenușii, atunci totul s-ar putea sfârși, de data asta pentru întotdeauna.
— Trezește-te, mă îndeamnă el. Trezește-te!
Sunt deja trează, însă mult prea preocupată cu teama ce crește în mine. Mă ridic în șezut și îmi plimb privirea prin odaie cu neghiobia unui copil. Când Edward își așează mâna peste a mea eu mi-o retrag iute, de frică ca nu cumva visul urât să se împlinească și să sfârșesc în mrejele lui Warwick. Singura lumină din odaie e cea a focului din cămin ce încă arde. Pielea obrazului îi pare de un portocaliu pal, iar pieptul dezgolit îi pare încordat lângă mine.
— Unde sunt copii? icnesc eu cu și mai multă neliniște. Unde sunt copiii mei, sunt bine?
Aproape că mă împiedic atunci când sar din pat, plecând cu pași mari spre odaia copiilor din capătul holului. Edward, la fel de agil ca un soldat, se ridică de pe marginea saltelei ca să mă oprească.
— Sunt bine. De ce nu ar fi bine? Dorm cu toții la ora asta, desigur. Ce altceva ar putea face? I-am văzut eu însumi înainte să vin la tine.
Trupul lui mare e de ajuns pentru a acoperi ușa. Cămașa din pânză îi e pe jumătate scoasă din pantaloni iar prin mânecile ei vaporoase se zăresc două brațe puternice. De bună seamă că dacă Edward se află aici, copiii ar trebui să fie și ei. De bună seamă că nu am de ce să mă îngrijorez. De bună seamă că totul a fost un vis urât. Însă atunci de ce simt că Warwick se află chiar aici, în acest moment? De ce îi simt atingerea pe buze, de ce mă dor încheieturile sau simt usturimea focului pe piele? Starea mea oscilează de la o clipă la alta.
— Sunt bine, repetă Edward iar. Nu știu ce te-a înfricoșat atât de mult, însă sunt bine. Doica e în odaia fetelor, doarme de zor. Nu ai de ce să îți faci griji.
Trupul îmi freamătă ca și când focul ar fi fost stins pe dată de plonjarea într-o apă adâncă și rece ca gheața. Îmi dau seama tot mai mult că probabil pentru a evita focul mâniei și setea de sânge a lui Warwick, pentru a stinge o asemenea forță ce poate lăsa în urmă numai murdărie, sunt nevoită să înot, să mă scald într-o apă adâncă precum o sirenă și că poate, într-o zi, mă voi ridica iarăși la mal, că voi putea reveni iarăși în lumea pe care am cunoscut-o odinioară și că nu îl voi mai vedea niciodată așteptându-mă la celălalt mal.
Mă așez pe jilțul de lângă masă și îmi proptesc capul în mâini, făcând carafa plină cu vin să se clatine.
— Ai visat urât?
Dau din cap că da, fără puterea de a vorbi. Printre degete văd imaginea unui prinț plecat la picioarele mele. Simt cum mă podidește plânsul, un plâns incontrolabil ce s-a adunat în mine atâtea luni și care acum amenință să izbucnească, când îl aud:
— În cazul ăsta, cred ca fost de neconceput. Nici un câine nu are mușcătura atât de zdravănă cum e a ta!
Edward toarnă vin într-un pahar albăstrui de sticlă și mi-o întinde. Urma mușcăturii e o amprentă atât de vie pe pielea mâinii lui mari încât o privesc neobrăzat înainte de lua paharul.
— Ce ai visat?
— Nimic important, mint eu cu repeziciune. Nu vreau să îi spun că Warwick încă mă îngrijorează, că simt că viețile noastre se învârt în jurul uneia și aceleiași persoane și că e vrăjmașul amândurora, chiar dacă nu pare; nu îi pot spune cât de tare mă doare dorindu-l pe Edward dar simțindu-l pe Warwick, căci s-ar mânia. S-ar mânia teribil! Nimic important, repet, de data asta cu mai mult calm. Nu e nimic. A trecut. Cât e ceasul?
— E puțin trecut de miezul nopții, mă lămurește. Vrei să îți mai aduc ceva?
Întind brațele spre el ca să vină lângă mine ca să mă mângâie. Simt cum un nou val de frică se lovește de coastele mele iar în încercarea de a-l calma, mă cuibăresc în brațele bărbatului pe care îl iubesc. Cu o mișcare iute, foarte naturală, vine alături de mine în pat sub cuverturile din blană de samur, încălzindu-mă cu pielea lui ispititor de fierbinte și cuprinzându-mă la piept ca un iubit, simțindu-i sărutarea pe creștet.
— Ți-a fost teamă de ceva? Te zvârcoleai ca un șarpe! Ești sigură că nu vrei să îmi spui nimic?
Atrasă și mai mult de el, mă lipesc strâns de trupul său, tremurând. Însă nu de teamă, ci de frig. Ochii mei îl întâlnesc pe ai săi, iar asta îi face buzele să se arcuiască alene.
— Nu. A fost numai un vis, spun încercând să mă conving mai mult pe mine decât pe el. A fost numai un vis oarecare. Nu mai are importanță.
Mă cuprinde delicat în brațe, lipindu-mi palma cu o singură mișcare de pieptul tare, iar atingerea degetelor mele îl face să tresară.
— Ai fost mânioasă pe mine?
Desigur că am fost furioasă. Sunt și acum, mai furioasă decât aș fi putut fi vreodată. Mânia mea nu va trece niciodată, mă tem. Însă nu pe el, ci pe mine! Sunt atât de mânioasă pentru că îl las pe Warwick să intervină între noi. Mă disprețuiesc pentru că dau deoparte dragostea mare și dorința lui Edward pentru teama față de Neville. Mă întristează faptul că vrăjmașul meu e atât de mare încât ajunge să domine chiar și aici, în patul nostru. Însă flacăra răzbunării nu se va stinge până ce nu îi voi vedea pe Warwick și pe George morți, amândoi suferind o moarte josnică și murdară. Dar cum aș putea să îi spun asta lui Edward când îmi zâmbește seducător, cu ochii strălucind de sinceritate și cu gura a cărei sărutări îmi provoacă furnicături pe piele? Nu mă îndepărtez, cu toate că poate aș fi tentată să o fac. M-am trezit, m-am scuturat de toate închipuirile mele iar acum mă înfățișez dinaintea realității. Știu că tot ce face este să îl pedepsească pe Warwick prefăcându-l tovarășul nostru. Știu că tot ce i-a oferit lui Warwick va lua înapoi la momentul potrivit. Știu asta! Însă atunci de ce mă tem atât de tare?
Edward nu e bărbatul care să se poată controla atunci când dorința pune stăpânire asupra lui. Știe deja ce efect are atingerea mea și că nu o poate refuza, căci asta ne-ar aduce, cu adevărat, ruinarea amândurora și se folosește de asta de ori de câte ori are ocazia, precum ar fi amantul perfid ce se strecoară noaptea în iatacul iubitei naive. Mereu nădăjduiește să mă împace cu propriile lui plăceri și să mă conducă în uitare. Mânia mea nu îl tulbură niciodată prea tare și nu mă aștept să îl impresioneze prea tare. E năpădit de voința de a mă poseda, îngrozit în același timp de faptul că nu l-aș putea primi cu brațele deschise. Când îi simt piciorul strecurându-se printre coapsele mele știu că nu pot face nimic. Nu are rost să neg. Nu pot face nimic împotriva lui Warwick. E pretutindeni, precum o stafie. A devenit parte din viața mea ca o amprentă iar în această noapte împart patul cu bărbatul care m-a salvat de la sărăcie, a cărui iubire mă învăluie chiar și acum și care mi-a oferit curajul lui ca să pot înfrunta dezastrele din ultimele luni. Iar el pare să îmi aleagă vrăjmașul! Nu pot face nimic. Tot ce mi-a rămas este să îl accept.
Mâna mare și caldă a lui Edward e pe umărul meu, trăgând de cămașa de noapte. Depune un sărut pe piele, simțindu-mi sânii presați de greutatea lui.
— Ai nevoie de asta acum?
— Crezi că poți? Dacă nu, aș putea încerca altă dată.
Soția din mine tresare de grijă la această veste. Sunt sigură că dacă îl voi face să se simtă respins, chiar și pentru o clipă, el va pleca iarăși la vreo târfă pe care o ține la curte. Își va satisface poftele și o va iubi pe ea pentru că nu m-a putut iubi pe mine. Poate că o va lăsa grea pe ea pentru că nu m-a putut lăsa pe mine. Iar el se va îndepărta tot mai mult de mine. Totul se va nărui! Nu mi-o voi putea ierta vreodată dacă îl las plece. Mă voi veșteji înainte ca soarele să apuce să răsară. Dumnezeule mare, nu vreau să îl pierd, nu vreau ca el să plece din odaia mea mânios, mai ales în fața și în odaia altei femei!
Mirosul proaspăt după baie îmi inundă simțurile. Ceea ce mă face să mă lipesc mai strâns de el este groaza de a-i oferi un răspuns, însă și dorința. Îmi simt pântecul năpădit de poftă trupească și în încercarea de a-mi înăbuși toate îndoielile, îl trag și mai aproape, ascultându-i geamătul atunci când pielea lui o întâlnește pe a mea. Văd dorința pe chipul lui, cu toate că rămâne întins deasupra trupului meu neclintit și drept, ca o piatră, fără să facă nimic. Dumnezeule, fă-o! Fă-o, am vrut să îi spun! Cuprinde-mă și lasă-mă să îți dăruiesc încă un copil. Am nevoie să îți ofer un fiu! Am nevoie de un fiu care să mă salveze de aceste vise în care mă scufund din ce în ce mai multe nopți! Am nevoie să îți arăt că...te pot face fericit.
— Da! Acum e momentul! Mă bucur că ai venit, spun cu cât de multă convingere sunt capabilă. Da, pot!
Nu mă îndoiesc că astă-noapte a venit în odaia mea fiind sigur că va fi bine-venit. Nu mă îndoiesc că a venit din iubire firească și că nădăjduiește că voi rămâne grea cu un băiat. Nu îl pot refuza; nu pot rata ocazia asta.
Reacția mea îl lasă perplex. Toată greutatea trupului îi e sprijinită pe brațe, făcând o adâncitură în saltea.
— Ești sigură?
Îi cuprind umerii cu brațele ca să îl strâng la piept, agățându-mă cu toată puterea de trupul lui solid, de imaginea și de dorința lui pentru mine; îi ofer gura mea, sărutarea mea, dragostea mea, iar el o acceptă fără să cumpănească. Cu un geamăt senzual s-a rostogolit pe o parte, trecându-și brațul sub mine, ținându-mă locului. Îl ajut să îmi ridice cămașa, simt cum își descheie pantalonii și îl cuprind cu mâinile și picioarele cu pofta unei târfe și strig atunci când mă pătrunde, gemând de dorință la fiecare atingere. Sărutarea și dorința lui mă face să cerșesc mai mult, să îl doresc și mai tare, să nădăjduiesc și de astă dată că voi mai avea un copil și că acela va fi un băiat. Țip de plăcere iar el se desfată cu asta, țipând și el, amândoi cu glasurile la unison, pierduți și sufocați de frumusețea trupului celuilalt, tânjind unul după altul. Facem dragoste toată noaptea, ca și când am fi proaspăt căsătoriți, în micuța cabană de la Grafton, savurându-ne unul pe altul cu un soi de spaimă că poate, cineva ne va descoperi și că totul va lua sfârșit. Facem dragoste până aproape de zori, când păloarea soarelui se ridică pe cerul încețoșat iar atunci mă prăbușesc ostenită lângă el.
Întind mâna să îl cuprind, năpădită de sentimentul plăcut de a-l simți lângă mine iar el râde cu pofta unui bărbat tânăr. Mă acoperă cu cuvertura din blană de samur, zâmbindu-mi. Năpădită de satisfacție ca un copil, uit cu totul faptul că doamnele ar trebui să bată curând la ușă. Căldura trupului lui e mult prea ispititoare, făcându-mă să tânjesc după brațul lui greu. Închid ochii o dată iar când îi deschid, îl văd tot lângă mine. Îi mai închid o dată iar el rămâne. O a treia oară mă las purtată de valul somnului, fără să îmi mai pese ce se va întâmpla mai departe.
Nu știu ce aș putea face. Atunci când îmi găsesc calea, atunci când simt că îl pot lăsa, că îl pot ține departe, el mă atrage întotdeauna înapoi în brațele sale; uneori cu vorbe, alteori cu dorința. Tata mi-a spus mereu că nu ar trebui să am încredere în cei ca el, căci ne sunt vrăjmași. Nu ar trebui să mă las prostită, căci pentru el sunt numai o distracție. De bună seamă că mă va rușina.
De ce, milord tată, nu poți vedea ce văd și eu? De ce nu poți vedea în el regele pe care îl văd și eu? Cum te poți îndoi de el, chiar și pentru o clipă?