Dragoste şi onoare

2.7K 118 7
                                    

La amiază sunt cu ața încâlcită printre degete în odaia mea personală. Mă tot gândesc într-o doară dacă va veni, într-adevăr. Mă întrebam dacă îl voi mai vedea, cu adevărat. Ori de câte ori privesc spre hârtia rulată și legată cu o panglică colorată ce stă pe măsuța unde mi-am așezat mingea de ață, îmi aduc aminte de făgăduiala lui. Din prima clipă în care am deschis ochii, la tot ce mă pot gândi e la cum îl voi întâmpina iar gândul îmi face sângele să îmi inunde obrajii, recăpătându-și culoarea. Piciorul încă mă furnică. Astă-noapte, în somn puteam simți cum umbra atingerii lui apasă peste coapsă, urcând tot mai sus. Nu am spus nimănui despre asta iar acest gând sfidător îmi dă fiori pe șira spinării. La un moment dat aud tropote de cal pe cărare, metalul copitelor animalului zăngănind pe caldarâmul din fața casei. Îmi înalț capul spre fereastră ca să aud mai bine. Pajul a fost chemat în grabă și atunci îl aud sărind de pe bidiviu, când slujnica vine într-un suflet și mă anunță că regele vine iar eu îi fac semn să meargă să îl întâmpine câtă vreme las cusutul deoparte precum nu aș fi deloc încântată. Mă reped spre oglindă ca să îmi aranjez rochia, să strâng panglicile bonetei iar apoi pornesc pe scară în jos, ca pe atunci când el va fi deja în sala mare, eu să cobor senină, chemată de la îndeletnicirile mele casnice obișnuite pentru a-l primi.

Primul lucru pe care îl văd e trupul lui scăldat în soarele ce penetrează sticla ferestrelor lunguiețe, făcându-l să arate precum o statuetă proaspăt poleită cu aur. Înălțimea și umerii lui sunt niște trăsături înduioșătoare. Cel mai înalt bărbat din câți există în Anglia, îmbrăcat în straie regești, foarte luminoase și rafinate și perfide: albastru regal, purpuriu și uneori chiar galben, blănuri scumpe și damasc de o finețe uluitoare, care spre deosebire de cele întunecate și plicticoase ale regelui Henric, pot atrage atenția oricui. Butonii auriți din jurul gâtului îi scânteiază asemeni unei monede iar clinchetul lanțului său din perle e precum sunetul unui clopoțel. Fac un pas în față ca să îl întâmpin iar el întinde brațele spre mine cu un gest familiar, salutându-mă cu un sărut curtenitor pe obraz, foarte aproape de colțul gurii, cu buzele fierbinți pe pielea mea și mai caldă. Am impresia că ar fi vrut să mă sărute pe buze, că să mă sigileze ca pe o scrisoare, cu propria lui pecete invizibilă, dar care mă face să mă ridic pe vârfuri de plăcere. Buclele din păru-i auriu se plimbă de-a lungul chipului meu ca o cortină, care îmi lasă obrazul să mă furnice, chinuindu-mă cu dorința aprigă de a-l mângâia. Mă îmbrățișează, gemând adânc de dorință, făcându-mă să îmi înăbuș șovăitul alarmant. Cu un gest fugar se uită la mine și văd cum în ochii lui cenușii și pătrunzători există ceva foarte ușor de citit. Dorința din ei se adâncește mai mult și mă prefac că nu am observat, în vreme ce mă îndepărtez ca să îi ofer o reverență.

Dar când mă uit iarăși la el, văd acum un rege spre a cărui dreptate și cârmuire m-am închinat; un bărbat care cu numai câțiva ani în urmă, alături de tatăl, unchiul și vărul său, mi-au umilit tatăl în fortăreața din Calais, acolo unde mama a fost obligată să asculte, învăluită în rușine, îngrozită și plină de amărăciune. Băiețandrul le-a insultat căsătoria, numindu-l pe tata un nimeni, fiul unui ticălos ieșit din obscuritate prin căsătorie și pe fratele meu, Anthony, fiul unui ticălos. Le-a spus că amândoi sprijină o cauză putrezită și uitată de Dumnezeu. Amândoi au fost întemnițați și umiliți, apoi ținuți la picioarele lui, apoi au fost iertați și binecuvântați cu o iertare regală după Towton și trimiși acasă pe moșiile lor. De atunci suntem supravegheați. 

Îi sunt recunoscătoare că ne-a arătat milă, că ne-a arătat favoarea lui, iar acum că el cârmuiește, suntem prinși în mrejele sale. Poate că i-am putea cere și justiție, poate că i-am putea cere dreptate și favoare continuă noului încoronat, dar nu ne încumetăm să coborâm atât de jos; nu am venit de bunăvoie de partea lui, așa că nu putem cere dreptate Casei de York. N-o vom primi vreodată. Nu după ce oamenii reginei Margareta d'Anjou, cândva cea mai apropiată prietenă a mamei și patroana tatălui meu, i-au ucis tatăl și fratele și le-au înfipt capetele în țepușele de pe zidurile înalte ale cetății York. Nu după ce bărbatul pe care l-am iubit a luptat în oastea vrăjmașă, nu când chiar părinții mei i-au voit înfrângerea. Acum acest fiu de York și-a luat revanșa iar Anglia e în mâinile sale iar noi ne-am grăbit toți să uităm hohotul de râs ascuțit când pe creștetul tatălui lui i-a fost așezată o coroană de hârtie în semn de batjocură.

ElizabethWhere stories live. Discover now