Elizabeth

Tewkesbury

Armata lancastriană arată furie oarbă. Mărșăluiesc scuipând vorbe fără perdea și blesteme asupra Casei de York. Îl blesteamă pe regele Edward, acuzat că s-a însurat fără permisiune cu o vrăjitoare – care i-a sedus mințile împreună cu mama ei, baronesa Rivers, cândva cea mai bună prietenă a reginei Margareta și acum vrăjmașa sa – care tocmai i-a născut un moștenitor al tronului. Însă, armatei îi lipsea ceva. Îi lipsea îndrăzneala și încrederea de a mărșălui spre Londra. Într-o încercare de a-l înșela pe regele yorkist, aceasta semăna confuzii, trimițând prelungiri spre Exeter, la Salisbury și de la Welles la Bruton și Yeovil. Intenționau să îl convingă pe Edward că armata inamică se mișca în Londra, spre Reading. Mișcarea a eșuat datorită puterii sistemului de informații ale armatei yorkiste. Forțele reginei Margareta conduse de Somerset și fiul ei, prințul de Wales înaintează năvalnic spre vest, către Țara Galilor, unde Jasper Tudor ridică galii la arme și unde li se vor alătura din Cornwall. Odată ajunși în munți, sunt de neoprit. Fiul Margaretei Beaufort și unchiul său, Jasper, pot oferi adăpost și tihnă oștirii. Nimeni nu va reuși să îi scoată din fortărețele din Țara Galilor, astfel sporindu-și forțele pe îndelete.

Primul punct de traversare al reginei Margareta, cel de pe podul Gloucester, e blocat. Regele Edward a poruncit să nu fie lăsată să treacă peste fluviu, orice s-ar întâmpla. Fortul se împotrivește împotriva lor și blochează vadul. Apele sunt tulburi, curg cu iuțeală, părând că se întorc împotriva conducătoarei franceze. Armata lancastriană este nevoită să mărșăluiască spre nord, în susul fluviului și să găsească un alt loc pe unde să traverseze, oștenii yorkiști aflându-se numai la douăzeci de kilometrii în spatele ei, alergând precum niște câini de vânătoare cu regele în frunte. Armata Margaretei se adăpostește în apropiere de Tewkesbury între ruinele unui castel vechi, având încredere că va putea traversa fluviul dimineață, căci armata regelui Edward va fi mult mai prea ostenită de la o bătălie la alta și forțată de un marș forțat de cincizeci de kilometrii într-o singură zi. Poate că el va ajunge la timp, însă oamenii lui vor fi mult prea osteniți pentru a mai lupta.

— Vezi pădurea de acolo, i-a cerut regele lordului Rivers. Ia în jur de patru sute de sulițași și ascundeți-vă toți. Privește cu atenție, căci dacă voi avea nevoie de ajutor, dacă vezi că aș putea pierde, dă comanda de atac.

Anthony face ochii mari, nevenindu-i a crede.

— Aveți chiar atâta încredere în mine, lordul meu?  Aveți îndeajuns de multă încredere încât să lăsați câștigul pe umerii mei?

— Sigur că am, îl asigură regele. Hristoase, ai trăit cu mine în exil și am împărțit aceeași odaie! Să nu am încredere în tine, zici?

— Cum porunciți, Alteță!

— Îmi pun nădejdea în tine, Anthony!