Teresha
Mamă. Mamă. Imaginea mamei imi apărea în minte iar și iar . Adevărul este că nu m-am mai gândit la mama de ani buni . Am lăsat -O în trecut. Însă uite că momentele de inconștiență mi-o aduc în minte . Nu știu unde sunt . Văd doar o lumină orbitoare și aud voci sau văd câte un chip neclar apoi cad iar în inconștiență. Nu știu ce se întâmplă cu mine . Nu știu dacă acesta e momentul în care fac trecerea dintre lumi. Viață și moarte. Dar mama e aici, în mintea mea ...
Mă trezesc într -o cameră pe care nu o recunosc, dar mintea mea și -o aduce aminte incet, e fosta mea cameră. Cea pe care o aveam pe când eram copil . Are pe pereți chiar și fluturașii colorați pe care mi-am dorit atât de mult și când i-am primit a fost cea mai fericită zi din viața mea .
Mă ridic din pat și cercetez încet camera . Toate lucrurile sunt la locul lor chiar dacă nu m-am gândit niciodată la camera acesta . E ca și cum ar fi fost ascunsă în memoria mea sub un cearceaf de pânză iar acum am dat cearceaful la o parte și mi-am adus aminte că a existat și camera asta cândva. Ajung in fața oglinzii și când privesc în ea văd un copil . Întind mâna dar aceasta se lovește de sticlă. Imi dau seama că sunt eu . Eu cea din copilărie . Cu părul șaten și buclat . Cu obrajii roșii și îmbrăcată cu rochia mea albastră cu floricele albe . Rochița mea preferată:
-Tessa?
Vocea mamei . Inima imi tresaltă în piept atunci când îi aud vocea și fără să mă mai gândesc alerg spre locul de unde s-a auzit . Mama stă cu spatele la mine și aranjează ceva :
-Tess...ah, aici erai !
Când se întoarce spre mine imi zâmbește iar ochii îi straluces , atât de calzi , atât de blânzi că pentru o clipă simt cum nu mai pot respira.
-Esti bine , scumpo?
Întreabă ea și expresia i se transformă in una îngrijorată. Face un pas spre mine și mă mângâie pe obraji apoi imi zâmbește. Mama . Nu . Asta nu se poate să fie mama . Asta nu e mama care m-a abandonat . Nu se poate să fie ea .
-Tessa?
Ochii ei îngrijorați mă privesc atenți iar eu ii privesc pe ai ei și atunci văd...Eu și mama plimbându -ne pe stradă. Eu mă jucam cu o minge. Iubeam mingea aia însă o scap . Acesasta se rostogolește până în stradă. Eu alerg după ea ca să o iau .
-Tessa!
Vocea disperată a mamei și apoi când imi ridic privirea o mașină care vine spre mine . Apoi ceva mă arunca mai încolo și mă lovesc atât de puternic incât leșin. Mă trezesc intr-un spital . O doamnă zâmbitoare stă lângă patul meu . Se uită atentă la mine :
-Buna , Teresha.
-Unde e mami ?
Intreb eu încet . Ea se aplecă spre patul meu, mă ia de mână și imi spune încet:
-Mama ta , a trebuit să plece.
-Unde?
Intreb eu speriată:
-Undeva departe .
E tot ce primesc de la ea și din acea clipă nu am mai intrebat niciodată de mama.
Mă întorc în casa mea și o privesc pe mama în ochi . Ea mă privește la fel de îngrijorată. Mama Nu m-a părăsit niciodată. Atunci când femeia aceea mi-a spus că mama a plecat eu am luat-o ca și când ea m-ar fi abandonat , dar de fapt ea voia să îmi spună că a murit. Ea nu m-a parasit niciodată. Mama a murit în acea zi, ca să mă salveze pe mine . De aceea am uitat toate lucrurile astea . Camera mea , casa, zâmbetul mamei . Așa a făcut creierul meu față durerii . Lăsând totul în urmă:
-Tessa ?
Mă uit în ochii ei și jumătate din suflet imi râde de fericire iar cealaltă jumătate mi se frânge. O iau pe mama în brațe și suspin.
-Ce e scumpo ?
-Doar nu imi da drumul .
-Niciodata. O să fiu mereu aici .
-Te iubesc , mami !
-Ah, scumpo și eu te iubesc!
Mama a murit în acea zi pentru mine . Nu m-am gândit niciodată prea mult la modul în care o să mor . Însă să mori pentru copilul tău pare o moarte bună. Ăsta e ultimul gând care imi mai trece prin minte inainte să inspir aer adânc în piept și să mă trezesc din inconștientă.