Michael ieși după Kirra, lăsându-l pe Eric în urmă. Acesta își luă în fugă săculețul cu sclipici pentru a-și putea activa puterile. Își murdări mâna stângă cu praful argintiu și astfel putu să alerge cât de repede dori.
- Kirrraaa! strigă Michael cu disperare și frică în glas. Era extrem de agitat și îi era teamă să nu cumva să o găsească pe Kirra rănită.
Alergă în toate părțile, rotindu-și privirea până ameți. Deși ploaia devenise torențială și în plus începu să bată vântul fără milă, Michael nici nu se gândi o clipă la sănătatea lui, ci la ce ar fi putut păți roșcata. De obicei, toamna nu era chiar așa de nemiloasă în Philadelphia.
În final, după atâta zbucium, o găsi pe Kirra, zăcând pe jos, inconștientă. Michael căzu îngrozit în genunchi, în noroi, lângă trupul nemișcat al Kirrei, simțind cum i se taie respirația. Acesta o zgâlțai și urlă, dar ea nu reacționă.
Michael fu pe cale să o ridice de jos, luând-o pe brațe, dar Eric apăru cu întârziere. Michael auzi pașii lui, dar nu apucă să se întoarcă să vadă cine e, căci Eric îi dădu cu ceva în cap, iar el se prăbuși la pământ.
- Mulțumesc că ai găsit-o! pufni Eric apoi o luă pe Kirra și plecă fără să-l vadă nimeni.
***
Oliver ieși după cei trei, iar Carla, cu inima până-n gât veni după el. Ely îi urmară, iar Tina veni și ea, bombănind. Ar fi venit și Chanel dacă nu ar fi închis-o Ely în casă.
- Ely, oprește ploaia asta, please! se văită Tina.
Elysa o ascultă. Ea își murdări două degete cu praful argintiu din săculețul legat de cureaua blugilor săi colorați. Făcu o mișcare cu mâna spre cer, iar picăturile de apă deveniră din ce în ce mai rare și mici până când ploaia dispăru.
- La naiba cu întunericul ăsta! De abia dacă se vede până la cinci metrii. Cum îi găsim dacă..., Oliver nu apucă să-și termine frază pentru că din mâinile Elysei ieșiră câte două raze de lumină ce se răspândiră printre copaci. Geniul grupului mimă gesticulând un "logic" agitat.
Ely și Tina o luară pe o cărare, iar Carla și Oliver merseră în direcția opusă.
- Kirraaa! Michaeel! se auziră strigătele Carlei și ale lui Oliver.
- Michaeel! Kirra! Ericc! țipară și Ely și Tina din direcția opusă.
După șase minute de căutare, Oliver și Carla îl găsiră pe Michael întins pe jos, de parcă ar fi dormit... Numai că părea că nu se mai trezea.
Oliver se năpusti asupra prietenului său cel mai bun și tremurând, îi verifică pulsul. Carla stătea în picioare lângă Oliver terifiată. Să-l vadă pe Michael întins pe jos, fară nici o reacție, îi trecea fiori pe șira spinării.
- Are puls, dar slab, răsuflă Oliver parțial ușurat. Îl trecuse toate transpirațiile. Dar cine știe unde erau Eric și Kirra?
- Sigur Eric i-a făcut asta! " mârâi" Carla.
- Adu-le pe Tina și Ely, acum! Oliver o repezi, ignorându-i presupunerea.
După câteva minute, Tina, Ely și Carla ajunseră, gâfâind la Oliver și Michael. Când îl văzu, Ely țipă, dar Carla o liniști.
Tina își folosi puterile cu ajutorul prafului argintiu. Ea își ridică în sus mâna, astfel trupul lui Michael pluti cu câțiva centimetri deasupra solului. Așa alergară înapoi la locuința lor, trupul lui Michael fiind mișcat o dată cu cel al Tinei.
***
Kirra se trezi cu o durere de cap sfâșietoare. Dădu să se ridice din patul în care era, dar junghiul ce-i străfulgeră ceafa o făcu să se întoarcă la poziția inițială.
Ușa din încăperea necunoscută se deschise, iar Eric intră. Kirra îl văzu și imediat își aminti cele întâmplate.
- Kirra..., începu el, așezându-se cu grijă pe marginea patului, lângă ea.
- Nu vreau să te văd, îi răspunse ea tăios. Deși o duru, ea își întoarse capul pe o parte pentru a nu-l vedea.
- Știu că mă urăști, dar..., Eric încercă să poarte o discuție cu ea, dar Kirra nu-l lăsă să-și termine ideea.
Aceasta își mișca brusc capul și îl privi cu ochii mari pe Eric de parcă în fața ei ar fi stat cine știe ce monstru. Mișcarea bruscă o făcu să se strâmbe și să-și ducă rapid mâna la ceafă. Eric se ridică și se îndreptă spre ea, însă Kirra ridică o mână în semn să se oprească. Eric nu mai făcu nici un pas spre ea, ba chiar își îndreptă privirea în jos, ca și când l-ar fi rănit sau l-ar fi durut că nu mai putea fi totul ca înainte.
- Eric... Nu te urăsc, spuse ea și făcu o pauză. Eric își ridică privirea de jos și și-o îndreptă spre ea. Dar dă-mi un motiv să te iubesc, continuă ea și răsuflă de parcă își ținuse respirația.
Eric nu știu ce să-i spună. Știa că roșcata nu avea nici un motiv întemeiat să-l iubească după tot ce făcuse el. Eric ar fi vrut ca ea să se pună și în locul lui. Cu toate acestea, tot îi dădea dreptate Kirrei.
- Nu există niciunul, îi răspunse el îndurerat, după o lungă tăcere. Kirra se uită atentă la el. Eric o observă și înghiți în sec.
Kirra reuși să se ridice din pat fără să simtă vreo durere. Abia acum realiză că purta alte haine. Celelalte erau pline de noroi și imposibil de stat cu ele. Roșii când își dădu seama că el îi schimbase îmbrăcămintea. Rânji din senin, gândindu-se la acest lucru, iar Eric ridică o sprinceană nedumerit.
Încă îl iubea. Nu încetase niciodată să-l iubească. Îi rămase ca un drog în sânge. O vreme a rezistat fără el, încercând să iubească pe altcineva și crezând că într-adevăr îl iubea pe Michael. Dar se păcălise pe ea înseși, pe Michael care era nevinovat și pe ceilalți din jur. Totul pentru a-și diminua durerea. Fusese egoistă și știa. Dar nu știa cum avea să îndrepte situația atât timp cât sentimentele ei o luau razna. Simțea ceva pentru Michael, cu adevărat... Însă totul era diferit când era cu Eric. Era unic. Oare?
Spre surprinderea lui Eric, Kirra veni pas cu pas, din ce în ce mai aproape de el. Aceasta se opri, rânjind la un pas distanță între cei doi. Își ridică privirea spre fața lui Eric și se uită în ochii lui.
- Te înșeli, Eric... Există cel puțin un motiv ca eu să te iubesc, îi spuse ea, privindu-l profund în ochii săi verzui. Kirra își lăsă privirea în jos și mai făcu un pas, iar ea îi putu simți respirația.
Eric îi ridică bărbia în sus și se priviră amândoi în ochi. Aveau nevoie unul de altul. Se doreau reciproc, chiar dacă nu ar fi trebuit să fie împreună. Dar totul era în zadar, pentru că odată ce inimile lor au început să bată una pentru cealaltă, nu mai puteau înceta.
Eric își lipi buzele lui de ale Kirrei într-un sărut delicat și firav, de parcă ea ar fi fost din porțelan, iar el i-ar fi fost teamă să nu o spargă în mii de bucățele. Sărutul îi trezi Kirrei orice dorință de a-l avea aproape. O făcu să conștientizeze că sentimentele ei sunt mai mult decât puternice pentru cel din fața sa. Însă acest sărut inocent o făcu să-și dorească cu ardoare mai mult și să-l aibă pe el numai pentru ea. O făcuse egoistă chiar, pentru că oamenii nu sunt teritorii sau lucruri ca să aparțină cuiva. Fiecare aparține sieși, persoanei sale. Siguri ne naștem, singuri murim. Nimeni nu moare în locul nostru, într-un final moartea ne va găsi. Iar Kirra știa asta, chiar foarte bine, dar inima sa lacomă nu înțelegea.
Kirra se abținu să nu-l sărute din nou, când acesta se îndepărtă pentru a-i vedea reacția.
- Dacă dragostea noastră este o tragedie, de ce ești remediul meu? l-a întrebat ea, realizând cât de adevărat era ceea ce spusese ea. Făcu o pauza și continuă. De ce ai făcut asta?
- Fiindcă te iubesc, Kirra Life. Te iubesc din toată inima! îi răspunse el sincer și direct.
- Vezi? La asta mă refeream... Mă iubești și te gândești mai întâi la mine, apoi la tine. Am înțeles de ce ai plecat, Eric. Dar...nu ai procedat întocmai corect! îi zâmbi ea, reproșându-i cu blândețe.
Eric nu-i răspunse, ci o sărută iarăși. Dar de această dată altfel... O sărută astfel încât să-și mai potolească dorul de atâtea luni. Cine știe ce le va mai rezerva viitorul..., așa că trebuiau să se bucure de fiecare moment din prezent, căci s-ar putea să nu mai aibă parte de asemenea ocazii.
Timpul e crud. Timpul e dur. Timpul e rece și trece...Nu se îndură de nimeni, el doar își îndeplinește rolul în viața scurtă a oamenilor: le fură copilăria, apoi tinerețea, apoi persoanele dragi pe rând, până când ajunge să le fure și viața.
Oare timpul le va acorda Kirrei și lui Eric "timp" ? Sau va trece nepăsător pe lângă ei, doar furându-le cât mai repede viața? Întrebarea cu adevărat bună este, de fapt: Oare soarta va decide că între ei doi să existe dragostea cea adevărată, așa cum cred ei că e?