Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

Spre luptă, cu curajul înainte

   Au părăsit casa cu curaj și cu speranța că totul va merge în favoarea lor. Tensionați, tineri, neinvincibili, așa cum erau, ei erau șansa omenirii.

   Kirra era îmbrăcată cu niște blugi flexibili, negrii, o bluză tot neagră și o geacă de piele de aceeași culoare. Bocancii scurți, negrii, aveau un toc mic, pentru a o ajuta pe roșcată să pară mai înaltă, deși nu se ducea în oraș, ci la luptă. Însă ea se scuza, spunându-și în gând: " Vreau să arăt bine, dacă mi-e dat să mor acum".

   Carla era îmbrăcată într-o pereche de jeanși cu print de tigru, lungi și un hanorac negru, pe care erau desenate niște linii, ca și când ar fi fost sfâșiat de ghiarele unui animal prădător. Părul îi era prins într-o coadă împletită cu grijă. Voia să-i iasă totul perfect, voia să vadă clar cum îi va nimici pe Exilieni.

   Michael se îmbrăcase simplu, într-o ținută la fel de neagră ca a Kirrei, ba chiar avea și el geacă de piele. Cine i-ar fi văzut, ar fi zis că sunt un cuplu asortat. Dar Michael nu se gândea la asta, ci la faptul că toată responsabilitatea pica pe umerii lor, inclusiv pe umerii Kirrei. Iar el era îngrijorat în adâncul sufletului său, neștiind dacă roșcata va putea suporta o astfel de presiune.

   Elysa era picătura de culoare, ce transmitea emoțiile tuturor prin ținuta ei. Alesese niște colanți groși, ce porneau de la culoarea albastru și roz, și ajungeau la culoarea roșu și vișiniu închis. Purta o bluză cu mâneca lungă, fără umeri și cu blăniță pufoasă bleu. Până și bocancii ei erau sclipitori. Dar nu mai sclipitori decât ideea ei mirobolantă de a-și prinde părul curcubeic în două cocuri mici, iar la cărarea făcută pe mijloc, să-și pună praf argintiu magic, pentru a-și folosi puterile oricând.

   Oliver, de această dată, nu mai arăta caraghios. Purta o pereche de jeanși castanii închiși, cu bocanci negrii, ca tricoul său simplu. Peste tricou, avea o geacă maronie ce îi ținea de cald. Probabil el se temea cel mai tare dintre toți, pentru că singura lui armă era inteligența. Însă nu se gândea că în cele mai multe cazuri, inteligența este cea mai puternică armă posibilă.

   Tina era îmbrăcată asemănător cu Kirra, doar că geaca și jeanșii erau bleumarin. Părul brunet și drept îi ajungea în dreptul omoplaților. Cureaua ei era personalizată de Ely, cu praful argintiu magic, pentru a-și activa puterile de câte ori o atingea. Deși, Elysa o convinse cu greu să o poarte. Tinei nu-i plăcea să se aranjeze ca Ely, ea prefera să fie simplă și la locul ei. Dar pe ea nu asta o frământa, ci secundele și minutele ce se scurgeau atât de repede până la luptă.

   Eric era cel mai relaxat. De fapt, era cât se poate de indiferent. Expresia feței lui era serioasă și nu trimitea nici o emoție, probabil doar înfumurare și plictiseală. Pe Kirra o îngrijora atitudinea lui și observase că se schimbase extrem de mult de când s-a întors. Însă roșcata nu aborda acest subiect de teamă să nu-l îndepărteze și mai mult de ea.

   Pe lângă modul în care erau îmbrăcați, cu toții purtau niște mănuși negre, fără degete. Restul aleșilor, în afară de Tina și Kirra, Elysa le personalizaseră o brățară argintie, flexibilă, din praful magic, pentru a-și activa oricând puterile.

   După o oră și ceva de mers prin pădure, ajunseseră în poieniță. Ely îi aruncă o privire lui Michael, zâmbind în colțul gurii. Michael își aduse aminte și el de ce li se întâmplase lor atunci, dar nu zâmbi deloc. Ely își pierdu zâmbetul și-și luă privirea de la el.

   — Bun. Aici ne oprim un sfert de oră. Aveți pietrele, da? întrebă Eric indiferent.

   — Da, îi răspunse Kirra, privindu-i atitudinea cu atenție.