Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

🐀 Șoricelul Ti 🐀

    Eric deja conducea cu 150 kilometrii pe oră. Noroc că șoseaua nu era aglomerată. Erau la limită. Tina se putea transforma în orice clipă. Toți erau stresați și tensionați. O clipă ar fi fost de ajuns... Doar o clipă.

   După jumătate de oră, ajunseseră în Midland.

   — Doamnee! Ia-o pe strada asta! spuse Oliver disperat.

   Eric, neștiind ce să facă, îl ascultă. Dintr-o dată, nu mai erau oameni pe trotuare, iar blocurile arătau mai vechi. Totul arăta pustiu, față de restul orașului, care era destul de populat. Oliver văzu numele străzii pe unul din blocuri. Capul îl duru din nou și se strâmbă. Acesta își reveni rapid.

   — Oprește! Oprește! se agită el. Eric opri în grabă și toți coborâră cu sufletul la gură. Nu se întâmplă nimic.

   — Ești sigur? îl întrebă Ely.

   — Da, eu... Eu... Aici trebuia să fie! se uită Oliver îngrozit în jur. Mai avea puțin și o lua razna. Nu greșise cu nimic. Dacă era prea târziu?

   — Uite-o! țipă Carla, zărind-o pe Tina la un kilometru. Era la capătul trotuarului ciudat de lung. Tocmai Tina se dădea jos dintr-un taxi.

   — Michael! Du-te repede! țipă Carla. Ceilalți erau într-o stare de șoc.

   Un om se aproprie de Tina și o trase spre un bloc. Taxiul plecă. Nu mai era altcineva în afară de cei doi. Acesta încercă să-i dea jos bluza. Acum trebuia să se transforme pentru a se apăra...Dar Michael apăru după colț în ultima clipă și îi dădu un pumn în față netrebnicului. Acela căzu jos și până să se ridice, Michael o luă pe Tina și în următoarea secundă se află lângă dubiță.

   Toată lumea răsuflă ușurată. Michael o lăsă jos pe Tina, care era îngrozită. Toți săriră pe Michael și-l felicitară, dar nu numai pe el, ci și pe Oliver și Carla. Fără ei nu ar fi putu face nimic. În final, aceștia își aduseră aminte de fata care rămăsese o stană de piatră lângă ei.

   Tina era o fată de 16 ani și de aceeași înălțime a Kirrei. Era destul de slabă. Părul său era brunet și puțin ondulat. Iar ochii ei verzi și curioși îți dădeau impresia că ea era îndrăzneață și dinamică, însă ea era de fapt retrasă și modestă.

   — Ăm... Tu trebuie să fii Tina Twin. Stai liniștită, nu-ți vom face nimic rău. Putem să-ți explicăm totul. Doar trebuie să ne crezi, îi spuse Eric, zâmbind forțat.

   — De unde știi numele meu? Și de ce s-a mișcat așa repede, el? se încruntă ea și își îndreptă degetul spre Michael.

   — Sunt Eric McClun. Tu ești una dintre noi. Ați fost aleși pentru a apăra omenirea de extratereștrii răi ce se numesc Exilieni. Voi veți lupta pentru viitorul oamenilor, îi explică Eric.

   — Voi sunteți nebuni! spuse Tina, uitându-se speriată la ei.

   — Demonstrați-i..., spuse Eric și își dădu ochii peste cap. Pumnii lui Michael luară foc, Carlei îi crescuseră unghii lungi, negre și ascuțite, iar în palma Elysei apăru un fulger mic și inofensiv. Tina aproape făcu infarct.

   — Tu te poți transforma în orice animal, poți muta obiecte fără sa le atingi și îți poți deruta inamicul, dublându-ți de mai multe ori indentitatea, îi explică Eric.

   — Da, da, sigur..., se uită ea la el de parcă Eric ar crede-o un copil mic.

   — Carla, te rog..., oftă Eric. Carla se aproprie de ea și-și alungi unghiile și o atinse cu praful argintiu. Tina se sperie și se transformă într-un șoricel mic și gri. Ea fugi.

   — Prinde-o! spuse Michael.
Carla o prinse cu greu.

   — Să mergem până nu ne vede cineva..., hotărî Eric. Toată lumea se urcă în dubiță, inclusiv șoricelul Tina. Tina se transformă la loc șocată.

   — Acum ești total convinsă? o întrebă Kirra.

   — Cum e posibil așa ceva? Dar nu-mi vine să cred...Unde mergem? răspunse ea, șocată și înfricoșată.

   — În Philadelphia. Acolo stăm toți într-o casă, fiecare cu camera lui. Ne vom antrena până când vom primi semnalul că lupta va începe în nu știu câte zile... Dar nu e o joacă. Aici nu e vorba doar de de viețile noastre ci de ale tuturor, spuse Eric convingător.

   Merseră ore întregi. Vorbiră ore întregi. Râseră ore întregi. "Se jucaseră" ore întregi. Astfel, s-au cunoscut și ei mai bine, au mai uitat de răul ce îi va aștepta când lupta va începe...

   Asta până când în mijlocul șoselei apăru un extraterestru. Eric frână brusc. Toată lumea observă. De frică, Tina se transformă în șoricel. Ely o luă în brațe.

   Acesta era cât un om normal la înălțime. Capul lui era destul de mare și oval, ce se termina cu o bărbie ascuțită. Ochii erau extrem de mari, ca două găuri negre, care te-ar putea înghiți într-o clipă. Avea doar un nas, dar era lipsit de gură. Pielea era verde, lucioasă și purta o armură argintie ciudată.

   — Oameni buni, în fața voastră aveți un Exilien! spuse Eric șocat de apariția acestuia.

   Stai puțin, parcă ei arătau altfel când Kirra și Carla îl salvaseră pe Eric...