- Puteți să vă duceți la treaba voastră. Azi nu mai aveți nimic de făcut! îi anunță Eric, uitându-se urât la Michael care voia să se apropie de Kirra. Acesta renunță și plecă în casă împreună cu ceilalți, lăsând-o pe Kirra singură cu Eric.
- Ascultă, Eric...Eu..., Kirra fu întreruptă de el.
- Vrei să-mi explici, ce naiba tocmai s-a întâmplat? Eric o întrebă cât se poate de răbdător, încordându-și maxilarul.
- Nu știu. Important este că am atins cu toții ultimul nivel al puterilor noastre... Nu ai de ce să-ți faci griji, spuse ea cu sinceritate și îi luă mâinile, așezându-le în dreptul inimii sale. Vezi? Bate pentru tine...Te iubesc, Eric. Mereu te voi iubi!
Nu știa dacă va fi așa cum spune ea, dar voia să creadă că așa va fi: că iubirea lor va rezista până la sfârșitul sfârșitului.
Eric fu convins de vorbele ei. O sărută și își petrecu toată ziua cu ea. Când noaptea se așternuse, ea adormi în brațele lui. Ambii și-ar fi dorit să stea așa o veșnicie. Dar timpul, soarta, destinul, lupta pe care urmau să o ducă, toate le stăteau în cale. Eric adormi și el lângă ea. Așa petrecură toată noaptea.
Kirra se trezi singură dimineață. Se dezveli și se ridică în șezut. Își aduse aminte de ziua trecută și zâmbi în colțul gurii. Eric dormise lângă ea pentru prima dată. Kirra se ridică în picioare, dorind să se ducă în baia sa, însă observă un bilet pe noptieră. Se așeză din nou pe marginea patului, luă biletul și îl citi în gând: " Știu că nu meriți asta... Dar nu am nici o putere, Kirra. Îmi pare foarte rău. Mi-aș fi dorit să pot face ceva, dar nu pot. Ați atins toți nivelul maxim de puteri, iar asta înseamnă că sunteți pregătiți pentru adevărata luptă. Continuați-vă antrenamentul și pregătiți-vă cum ați făcut-o și până acum. Eu sunt nevoit să plec, Kirra... Mă voi întoarce, dar nu pentru a fi din nou împreună. Iubirea noastră nu ar fi trebuit să existe. Regret că am creat așa ceva și că te-am derutat. Iubirea asta e imposibilă, Kirra...Uit-o!"
Kirra abia mai avu curajul să respire. Biletul era scris de Eric, care se semnase în colțul foii. Durerea imensă pe care i-o provocase el, o slăbi de puteri. Nu mai avea vlagă nici cât să plângă. Își simți inima atât de fragilă, exact ca din porțelan. Numai că acel porțelan, acum se sparse în mii și mii de bucățele. Cine avea să i le lipească la loc? Cine, dacă el însemna totul pentru ea? Dar, dacă nu-i mai găsea bucățelele din inima sa? Avea să rămână fără inimă...Și dacă nu mai avea inimă, înseamnă că adevărata Kirra murise. Și mai exact cine avea să vină în locul ei...? Dar poate a mai rămas ceva din inima Kirrei. Poate că încă mai este ea. Poate că e suficient de puternică, încât să rămână la fel.
Lacrimile năvăliră pe obrajii săi ca un izvor. Nu mai avea glas. Nu mai avea putere. Nu mai avea auz. Nu mai avea nimic. Dar totuși plângea.
- Ericccc! reuși ea să țipe destul de tare și se prăbuși în genunchi pe podea. În acel moment și-ar fi dorit să se trezească în ziua în care Carla venise din tabără și să afle că totul a fost doar un coșmar.
________________
Știu că e scurt, dar asta e... Postez fiindcă am CHEF de părerile voastreee!