ANTHONY
Stabiliserăm cu avocatul că nunta va fi la începutul lunii iunie, deci mai aveam o lună şi două săptămânii, iar el se va ocupa de toate cheltuielile. Se pare că bunica mea le organizase toate, ne lăsase o listă cu ce trebuie să facem şi unde trebuie să mergem, pentru a ne organiza nunta. Ideea asta nu mă prea încânta, dar îi promisesem Sofiei că nu o voi lăsa baltă, atâta timp cât nici ea nu o va face. Până la urmă era un contract şi trebuia să-l respectăm.
Împreună cu avocatul am plecat spre o sală de nunți renumită în Boston, care avea ieşire spre grădină, aşa că vor fi şi câteva mese afară. Aici am întâlnit-o pe doamna Joyce, care se ocupa de organizarea nunții, aşa că nu trebuie de cât să alegem din variantele ei. Lucrurile astea, să fiu sincer, mă plictiseau. Chiar nu-mi păsa cum va fi nunta, doar să fie, să pot lua moştenirea aia, să scap de idioții ăia de şantajişti.
Ne adusese un catalog cu flori, unul cu torturi şi tot aşa. Am lăsat-o pe Sofia să aleagă, iar eu am ieşit să văd grădina, de fapt, să ies la aer. Era un pic mai răcoare, dar în iunie sigur va fi cald.
După ce m-am plimbat câteva minute, m-am aşezat pe un scaun şi priveam copacii înfloriți, erau interesanți, chiar era un loc plăcut în care să-ți organizezi nunta.
- Am terminat, domnul Chad a plecat, am auzit vocea Sofiei în spatele meu.
- Bine, m-am întors spre ea. Îți place aici?
- Nu contează..până la urmă e doar un joc.
- Da. Doar am întrebat. Te duc acasă?
- Dacă ai timp, da.
- E vreo problemă?
- Nu, ce ar putea să fie?
Vorbele tale tăioase spun altceva. Se supărase că strigasem la ea? Sau acum care era problema?
M-am ridicat de pe scaun şi m-am apropiat de ea.
- Sofia, dacă vrei să-mi spui ceva, ce nu îți convine, poți să-mi spui. Trebuie să fim amici, măcar.
Suna ciudat. Dar îmi doream să mă înțeleg cu ea, să nu mai fie aşa de copilăroasă şi să mă asculte. Mai ales că voiam o carieră în actorie, iar la toate evenimentele publice va trebui să vin cu soția, care ar trebui să aibă un comportament adecvat. Dar ea pare un caz pierdut!
- Sunt bine. Doar că nu am răbdare să organizez nunții, iar toate astea mi se par prea mult. Chiar nu pot să fac asta, Anthony. Să mint o țară întreagă, ba chiar o lume întreagă.
- Ascultă-mă, nu e vina noastră, nu noi am cerut asta. Audrey ne-a obligat şi îi împlinim ultima ei dorință. Un an de zile va trece foarte repede. Cât ai clipi!
- Ştiu, dar o să frângem atâtea inimi, când nu ne vor mai vedea împreună. Părinții noştri, prietenii noştri..Cum ne vom preface tot timpul?
- Simplu. Ne vom imagina că jucăm un rol într-un film. Ne vom descurca, nu-ți face griji. Nimeni nu îşi va da seama.
- Bine. Dar mai avem o problemă!
Alta? Presimt că fata asta îmi va face numai probleme. Dacă ar fi trebuit să aleg pe cineva, ca să joace rolul acesta, sunt sigur că ea nici nu ar fi fost pe lista mea.
- Care? am întrebat-o curios.
- Părinții tăi?
- Ce e cu ei? Probabil nici nu le pasă.
- Aş fi aşa sigur. Au fost de dimineață la mine acasă. S-au întâlnit cu ai mei. Mama ta m-a rugat să te aduc la cină la ei în seara asta.
- Poftim?
Stai să-mi revin. Mama? Cu acceptul tatălui meu? Nu prea puteam să cred asta, la cât de des ne vorbim, de vreo doi ani deloc. Ce era în mintea lor? Logic..acum că mă căsătoream, aveau impresia că Sofia e alegerea cea mai bună, mai ales că o ştiau de mică. Ahh, bunico, ştiai că Sofia mă va împăca cu părinții mei, nu! Nu mă voi lăsa păcălit!
- Anthony, trebuie să mergi..
- Nu şi acesta e ultimul meu cuvânt. Am trecut pe lânga ea, dar nebuna mă trase de mână.
- Dacă vrei ca totul să meargă trebuie să-ți ierți părinții şi ei pe tine. Şi punct! îmi zise ea hotărâtă.
Avea dreptate, trebuia să ne creadă şi ei, altfel vom avea probleme. Dar să dau ochii cu tatăl meu, nu era tocmai un lucru înțelept.
- Nu, nu mergem! Îi spui că avem treabă!
- Anthony Edwards, țipă ea la mine. Ai zis că trebuie să fim amici şi să fim acolo unul pentru celălalt. Diseară la cină, acasă la părinții tăi.
Încăpățânată..al naibii e!
- Bine. Voi fi acolo, dar doar pentru că am nevoie urgentă de bani, nu pentru ei!
Mi-a dat drumul la mână.
- Să plecăm, chiar nu mai chef de organizări.
- Ok. Du-mă acasă..
M-am întors spre ea, revoltat oarecum.
- Acasă? Iubito, am accentuat cuvântul, spunând ironic. Dacă mergem acasă la ai mei, trebuie să stabilim câte ceva...Ne vor pune o mulțime de întrebări şi trebuie să vedem ce le vom spune.
- Aşa şi unde propui tu să mergem? Acasă la tine? Aahh stai, nu ai o casă! Îşi puse mâinile în sân, privindu-mă indignată.
Avea dreptate, acum chiar nu mai aveam o casă, nu mai puteam să dorm la Henry ca aseară, trebuia să-mi închiriez ceva..o cameră la un hotel. Dar pe ce bani? Aveam un card, dar cu o sumă decentă, mai aveam să iau avansul de la filmări, dar trebuia să îmi plătesc datoriile.
- Nu, propun să mergem la un hotel.
- La un hotel cu tine? Nu ştiu cu cine vorbeşti, dar categoric nu!
- Nebuno! Nu te duc la hotel ca să mă culc cu tine, sincer, nu aş face-o oricum! Dar va trebui să dorm undeva la noapte.
Ma fixă cu privirea.
- Dormi la mine!
La ea? Sub acelaşi acoperiş cu James Evans? Niciodată! Preferam să dorm în maşină. În plus mi-a spus clar că nu am ce să mai dorm în casa lui.
- Nu, am râs eu, gândindu-mă la o posibilă reacție din partea lui James. Mergem la un hotel şi punct.
- Ar trebui să mă asculți şi să dormi la mine.
Insista! Sofia, Sofia...ah, nu fă greşeala de a te îndrăgosti de mine.
- Şi ce părere o să aibă tăticul despre asta? Care crede că fetița lui e virgină şi cuminte.
Fața i se roşii. Mă bufni râsul, dar îmi păstram poziția.
- Eşti un nesimțit! Dormeai cu Nicholas în cameră, nu cu mine! Idiotule! mă lovi şi trecu pe lângă mine ca o furtună.
- Auch, chiar avea palma grea, nebuna!
Am urmat-o până afară, din restaurant, doamna Joyce nu era prin preajmă. Sofia se porni spre maşina mea, furioasă, ori era în zilele delicate, ştiam că atunci erau cel mai uşor enervat, ori şi-a pus pata pe mine, ceea ce nu va fi deloc bine pentru ea.
- De ce eşti aşa furioasă? Am spus, ajungând în fața ei. Nu-mi spune eşti încă virgină? am râs eu.
Şi dintr-o dată i se schimbă starea, ochii îi erau plini de lacrimi, mă privea degustată. Mă simțisem jenat că o jignisem, nu intenționasem să fac asta, adică nu era o jignire, nu?
- Eşti un nemernic, chiar nu am crezut că poți fi atât de rău! zise ea abținându-se să nu plângă, îi era destul de greu să o facă, după câte vedeam. Avea un ton dezamăgitor, o voce tristă, o rănisem, dar era o glumă.
Intră în maşină fără să mai scoată o vorbă. Rămasem blocat acolo, nu ştiam ce să mai zic. De ce se bosumflase aşa pentru o glumă?
Am intrat în maşină, ea îmi evita privirea şi nici nu mă bagase în seamă. Sincer, nu prea ştiam cum să mă comport în situații de genul, de obicei femeile dimineața plecau şi ne mai întâlneam din când în când, dar nu avusesem o relație, adevărată, decât în filmele, în care am jucat, care acolo nu erau adevărate, ci doar în fața camerelor.
Dar între mine şi Sofia nu există o relație, adică există o relație bazată pe un contract, o promisiune..nu pe sentimente.
Încotro era să o iau? Nu era momentul potrivit să mergem la un hotel, oricum era în scopul discuției noastre, nu pentru altceva şi ca să pot să locuiesc undeva. La V. nu aveam loc, la Henry nu pot în fiecare seară. Şi sincer aş prefera să rămân singur, să dorm.
La naiba! Voiam să vorbesc, dar ceva nu mă lăsa. Nu aveam curajul să zic ceva. Ce aş fi putut să spun?
Am pornit spre casa Sofiei, trebuia să pornesc din loc, totul era stânjenitor. Ea privea prin geamul din dreapta, fără să scoată vreun cuvânt, eu eram atent la drum, dar mai aruncam câte o privire la ea, i-aş fi spus ceva, dar nu ştiam ce. Nu greşisem cu nimic, am făcut o glumă. Dar de ce mă simțeam vinovat?
SOFIA
Plângi ca proasta! îmi repetam în minte. Nu puteam să-mi întorc privirea, m-ar fi văzut plângând, iar asta nu-mi doream. Îşi bate joc de mine, se preface că nu mai ştie nimic. Dar eu sunt vinovată!
Plâng din vina mea! Că eu trebuie să accept să mă mărit cu un idiot Plătesc! Pe bună dreptate..
Anthony eşti un nesuferit! Vorbele tale mă rănesc, dar nu îți dai seama de asta, pentru că nu-ți pasă. Nu îți pasă de mine, de sentimentele noastre. Pe cine încerci să păcăleşti, Sofia? Ție îți pasă! Îți pasă de idiotul de Anthony!
Am promis că nu mă va mai interesa persoana lui, dar se pare că a ştiut cum să revină. Eu pentru el am fost un nimeni şi aşa am rămas.
Mi-am şters lacrimile când am coborât din maşină, m-am grăbit spre casă, nu voiam să mai am de a face cu el.
- Stai, mă prinse de mână, însă nu m-am întors.
Mă abțineam cu greu să nu plâng. Acum eram prea sensibilă, nu aveam chef să-i ascult prostiile.
- Te rog, Sofia, trebuie să vorbim, nu ai zis că mergem la cină?
Cină? Tot la ea se gândea. Nemernicul, nici măcar nu voia să-şi ceară scuze.
- Ba da, i-am răspuns sec şi am încercat să ies din strâmtoarea mâinii lui, dar mă ținea strâns. M-am întors spre el.
- Trebuie să mergem înainte cu jocul acesta, îmi zise pe un ton cald, atitudinea i se schimbă când mă văzu la fața. Cred că aveam ochii roşi de la plâns.
- Stai liniştit, eu nu dau înapoi. Vino aici înainte cu o oră să mergem la cină şi o să stabilim minciunile.
- Sofia, mă privea ciudat, nu am unde să merg! Nu am o casă..până primim casa, pe care ne-a cumpărat-o bunica Audrey, asta la căsătorie.
Şi? Ce ar vrea să fac eu?
- Vrei să-ți caut cazare?
- Nu, uită ce ți-am zis..Îmi dădu drumul la mână. Ne vedem diseară.
- Bine.
De ce mă simțeam vinovată? Îl lăsasem baltă..o merita! Ah, la naiba, Sofia, îți va părea rău!
- Anthony! am strigat eu. Rămâi la mine, poți să dormi în camera de oaspeți. Dar am o curiozitate...
- Ce anume..?
- Unde îți sunt hainele? Vii mereu cu alte haine, în maşină nu cred că le ai..
- Sunt în apartamentul, în care ai fost cu mine să vorbim, dar trebuie să mă mut de acolo, nu pune întrebări, te rog!
- Bine. Intră..
- O să vin. Merg să-mi aduc hainele..
Al cui era oare apartamentul acela, de trebuia să-l elibereze?
- Ok.
- Sofia! mă strigă el stând în fața maşinii.
- Da?
Acum ce mai vrea?
- Mulțumesc!
- Stai liniştit, nu era să-mi las viitorul soț în stradă, am forțat un zâmbet.
Mi-a zâmbit şi a urcat la volan, iar eu am intrat în casă, mama întâmpinându-mă. Ea venea, cu grabă, dinspre fereastră, sigur urmărise toată scena. Bine că nu am urlat ca să şi audă.
- Sofia, te-ai certat cu băiatul acesta?
- Mamă, mă urmăreşti? m-am descălțat de tenişi, mă simțeam atât de obosită, abia aşteptam să stau tolănită în pat.
- Nu, draga mea, dar am văzut întâmplător că ceva s-a întâmplat între voi. Sper că nu v-ați certat, scumpa mea.
Întâmplător, zici? Ia auzi!
- Ba da, mamă, din cauza voastră!
- A noastră? mă privea şocată.
- Da, Anthony, întâmplător nu are unde să stea, că urmează să cumpere o casă pentru noi şi întâmplător va fi soțul meu şi l-am chemat aici, aşa că, te rog pregăteşte-i camera de oaspeți.
- Sofia, nu fii obraznică! Nu trebuie să vă certați, poate sta aici cât doreşte, e ca şi fiul nostru..
Serios? Ah nu, fiu, nu, atunci căsătoria noastră se va nu incest!
- Mamă, scuză-mă, dar vreau să mă pun în pat, sunt obosită!
- Nu nu, scumpa mea, trebuie să stăm de vorbă.
*****