Maya
Deschid uşa cu nerăbdare şi încă din prag aud hohotele de râs şi zarva din sufragerie. Recunosc aproape instantaneu vocea lui. Zâmbesc atunci când râsul lui îmi face inima să pulseze frenetic. Îmi place să îl văd fericit.
Înaintez în apartamentul nostru şi mă opresc în prag, lăsându-mi privirea să se bucure de acţiunea care mă întâmpină. Damien o ţine în braţe pe Eveline şi o gâdilă, reuşind să facă mica mogâldeaţă să chicotească, plină de veselie. Kim şi Eric stau îmbrăţişaţi pe canapea şi asistă la încercările lui Damien de a o amuza pe fetiţa lor.
Eveline îl adoră pe unchiul ei, iar Damien e practic topit de fiecare dată când o vede. O alintă şi ar face orice pentru ea. Ştiam că o să se descurce de minune în rolul de unchi, dar realitatea e mult mai bună decât m-aş fi aşteptat.
Damien mă observă stând în dreptul uşii şi chipul lui se luminează atuncicând îmi zâmbeşte cu dragoste, zâmbetul ăla de care sunt complet îndrăgostită. Uneori am senzaţia că iubitul meu are un zâmbet doar pentru mine rezervat, diferit ce cel pe care îl oferă celorlalţi membrii ai familiei lui.
O lasă cu blândeţe pe Eveline în braţele lui Eric şi apoi toată atenţia lui se îndreaptă doar către mine.
— Ai ajuns mai devreme, iubito, mă ia în braţe şi mă strânge cu dor.
— Te-am sunat ca să îţi spun asta, dar nu mi-ai răspuns. Acum văd de ce, îl sărut cast pe buze şi apoi îl iau de mână şi îl trag după mine în sufragerie.
Îi salut pe Kim şi Eric şi înainte să am timp, Eveline mă îmbrăţişează bucuroasă.
Mă aşez pe un fotoliu şi o ridic pe Eveline pe genunchii mei.
— Ce faci, prinţesă? îi mângâi părul uşor cârlionţat.
Eveline îmi zâmbeşte inocent. Micuţa are aproape doi ani şi e cel mai drăgălaş copil. Îl caut din priviri pe Damien şi un sentiment ciudat mă învăluie atunci când remarc că el deja mă urmăreşte visător.
Următoarele două ore le petrecem cu toţii, râzând, spunând glume şi nu pot decât să fiu fericită că, după atâta timp, Damien are o relaţie foarte bună cu fratele lui. Ştiu că Eric e încântat de schimbarea asta. Văd mereu în ochii lui că se uită cu admiraţie la frateleu lui mai mic şi că e mândru de el şi de cum au decurs lucrurile.
După ce termin bine-meritatul duş, mă trântesc extenuată în pat, lângă Damien. Fără ezitare, braţele lui se încolăcesc în jurul meu şi mă strânge la pieptul lui, respirând uşurat.
— Cum a fost ziua ta, blondina mea frumoasă? îmi netezeşte părul cu dragoste, aşa cum face în fiecare seară.
Oftez când degetele lui încep să îmi maseze umerii, iar corpul meu se eliberează rapid de orice tensiune.
Îmi ridic capul din culcuşul pe care mi l-am făcut la pieptul lui şi îl sărut îndelung până ce amândoi rămânem aproape fără aer şi ne despărţim buzele înroşite. Damien protestează şi mă întoarce, poziţionându-se deasupra mea. Ochii lui căprui îmi studiază cu atenţie faţa şi după câteva secunde în care intensitatea cu care mă priveşte îmi face corpul să tremure, se încruntă şi îşi trece cu delicateţe mâna peste obrazul meu.
— Cum de eşti atât de frumoasă? întrebarea lui mă face să mă topesc. Nu cred că eu ar fi trebuit să o aud, pentru că aproape o şopteşte şi e mult prea concentrat pe fiecare trăsătură a chipului meu. Dar am auzit-o atât de clar.
— Damien, îi şoptesc numele ca pe o rugăminte.
— Sunt cel mai norocos bărbat... ochii lui căprui îi caută pe ai mei şi mă ţine în loc cu iubirea care izvorăşte din ei atât de evident. O avalanşă de emoţii mă cuprinde atunci când îi simt din nou buzele peste ale mele şi în acest moment nu pot deloc să îmi explic cum de pot să-l iubesc pe omul ăsta şi mai mult în fiecare zi.
*
Minute bune mai târziu, Damien se joacă absent cu degetele mâinii mele. E tăcut şi foarte gânditor, iar asta mă îngrijorează.
— Ce e, iubire? mă răsucesc astfel încât să pot să mă sprijin în coate şi să îl privesc direct în ochi.
Damien ridică din umeri. Mă propii de el şi îmi aşez capul sub bărbia lui, în timp ce îl strâng puternic. Îl aud oftând încurcat şi simt că ceva îl supără şi nu ştie cum să îmi spună. În cele din urmă braţele lui mă trag şi mai aproape de el şi corpul meu se ghemuieşte instinctiv sub atingerea lui protectoare.
— Damien, îi rostesc din nou numele în speranţa că o să îmi dezvăluie ce îl frământă.
Dar continuă să mă ţină lângă el, în tăcere şi asta mă omoară. Urăsc când nu vorbeşte cu mine şi ştiu că ceva nu îi dă pace.
— Vorbeşte cu mine, Damien... aproape că îl implor atunci când oftează din nou şi strânsoarea lui mă face captiva lui.
După alte minute în care liniştea devine în mod straniu asurzitoare, mă ridic şi îl privesc supărată. De ce nu are încredere să îmi spună ce îl deranjează? Niciodată nu l-am judecat şi nu voi începe să o fac acum. El ştie prea bine asta.
Când observ că îmi evită privirea plină de întrebări ceva în mine se rupe. Ies din cameră înainte să îmi poată vedea lacrimile amare şi am grijă să trântesc uşa în urma mea. Mă prăbuşesc dezamăgită într-un colţ al canapelei şi îmi strâng genunchii la piept. Nu înţeleg de ce mă doare atât de tare, dar nu pot să-mi stăpânesc senzaţia pe care o simt.
Îi aud paşii înainte să îl simt aşezându-se lângă mine.
— Maya... încearcă să mă ia în braţe, dar sunt mult prea nervoasă pe el acum şi mă feresc atunci când mâinile lui vor să mă prindă.
După atâta timp împreună chiar mă aşteptam să nu mai existe astfel de momente între noi. Credeam că are suficientă încredere să îmi spună ce are pe suflet şi nu mai e cazul să se teamă şi să-mi ascundă ce simte. Dar se pare că m-am înşelat.
— Haide, Maya, ştii că nu suport să te văd plângând. Te rog...
De data asta, reuşeşte să-mi cuprindă umerii şi îmi ridică bărbia ca să poată să mă privească în ochi.
— Iubito, iartă-mă, îmi pare rău...
Degetele lui îmi şterg delicat lacrimile.
— De ce nu vrei să vorbeşti cu mine? îl între printre suspine.
— Vreau să vorbesc cu tine, Maya, nu e vorba de asta, începe să îmi explice, regretul învăluindu-i fiecare cuvânt. Doar că...
— Doar că ce?
Damien mă priveşte temător.
— Nu ştiu cum să-ţi spun asta. Nu am mai simţit niciodată senzaţia asta, totul e atât de nou pentru mine, înţelege-mă, Maya!
E o uşoară disperare în glasul lui, iar asta mă face să îmi pară rău că m-am supărat aşa repede pe el. Îl iau de mână şi mă aşez în poala lui.
— Am făcut eu ceva?
Întrebarea mea îl şochează şi începe să dea frenetic din cap.
— Doamne, nu, Maya! Blondina mea frumoasă, nu ai făcut nimic! Eşti singura persoană care reuşeşte să facă totul să fie bine din nou, nu ai putea să mă deranjezi niciodată!
— Atunci spune-mi ce te apasă! îi cer simţindu-mi din nou ochii dominaţi de lacrimi.
— Maya, tu... se opreşte şi îşi trece nervos mâna prin părul deja răvăşit. Când te-am văzut azi cum te jucai cu Eveline... Mi-am dorit şi eu asta...
Respiraţia mi se taie câteva secunde preţioase. Strălucirea din ochii lui îmi determină inima să se agite inexplicabil.
— Mi-am dorit să avem împreună un copil şi să te văd jucându-te cu el aşa cum o faci cu fetiţa lui Eric. Mi-am închipuit cum ar fi să avem un copil şi cum tu ai fi cea mai specială mama şi...
Vocea i se frânge şi lacrimile lui sunt mai rapide decât ale mele. Mărturisirea lui îmi încălzeşte sufletul de bucurie.Îmi ridic palmele şi îi netezesc obrajii, având grijă să înlătur orice urmă de lacrimi de pe ei.
— Mi-am imaginat cum ar fi să-mi strâng în braţe propriul copil şi ce ar fi, fată sau...
— Băiat, îl întrerup, zâmbind larg. Ar fi băiat şi ar semăna cu tine, un Damien mic şi jucăuş cu ochi mari şi expresivi, continui în timp ce îi mângâi delicat obrazul.
Damien clipeşte de câteva ori, neştiind cum să reacţioneze la ceea ce tocmai i-am spus. Nu am deschis până acum subiectul asta, dar îmi doresc ca într-o zi să avem un copil şi nu pot să îmi imaginez că ar fi altceva decât un băieţel leit tatălui lui. Şi Damien ar fi cel mai bun tată, sunt sigură de asta.
— Maya, tremuratul din glasul lui îmi produce cei mai plăcuţi fiori. Ai vrea asta? Adică, ţi-ai dori să avem un copil împreună?
Îmi muşc buza şi dau din cap entuziasmată, apoi îmi arunc braţele în jurul gâtului lui şi încep să îl sărut.
— Te iubesc, Damien, îi spun atunci când luăm o pauză şi emoţia din privirea lui mă face să repet cuvintele cu şi mai multă forţă. Te iubesc! Îmi doresc o familie cu tine şi o să fiu cea mai fericită femeie din lume când o să te văd strângând la piept băieţelul nostru.
— Fetiţă, mă contrazice imediat Damien.
Îl privesc amuzată.
— O să fie fetiţă.
— Ba nu, o să fie băieţel, îi răspund hotărâtă.
Damien se ridică de pe canapea, cu mine în braţe. Îmi încolăcesc picioarele în jurul mijlocului lui, iar el începe să mă învârtă fericit până când lătratul lui Ares ne face să izbucnim în râs. Se pare că l-am trezit din somn pe blănos cu toată gălăgia noastră.
— Serios, Maya? Damien mă priveşte neîncrezător de îndată ce tălpile mele ating din nou podeaua.
— Serios vrei să ai un copil cu mine?
— Da, foarte serios. Te iubesc, Damien, când ai să înţelegi că alături de tine mi-e cel mai bine şi aş face orice cu tine? Şi un copil ar fi următorul pas în relaţia noastră... adaug puţin ruşinată.
— Te iubesc, Maya, seriozatea lui îmi înmoaie genunchii.
Îmi dă o şuviţă de păr după ureche, apoi îmi ia mâna stângă în a lui şi îmi mângâie uşor degetul inelar.
— Copilul nu e următorul pas, îmi zâmbeşte ştrengăreşte şi ştiu la ce se gândeşte, iar asta nu face decât să îmi îmbujoreze şi mai mult obrajii.
— Totul pentru tine, iubito, totul...
Cuvintele lui nu sună ca o promisiune, ci ca un jurământ. Ca o realitate care se va împlini curând. Ştiu asta, iar sărutul pe care mi-l oferă îmi demonstrează că am dreptate.