Istanbul
Cu câteva ore în urma.
Aslan se uita la corpul inert din fata lui, greșise... Da, fusese la un pas sa comita o mare eroare, dar îngerul lui păzitor il oprise si ii luminase mintea. Mihai statea intins pe pat, fusese sedat ca sa i se poată îngriji rănile. Aslan ofta, uitase cum e sa fii om. Va trebui sa invete din nou si poate la sfârșitul lecțiilor va putea sa se uite in oglinda. Traia într-o lume nemiloasa, încât se transformase intr-un monstru. Dar cum ar fi putut altfel? Profesorul naiv murise de foarte mult timp, iar in locul lui apăruse un bărbat care nu cunostea ce e mila, care frânsese cu propriile mâini zeci de suflete...iar cu ajutorul altora alte zeci si seci, adevarul e ca nu avusese de ales.
Mihai deschise ochi. Visase. Da, ce coșmar oribil avusese...cleștii aceia și... Deodată realiza ca totul fusese real, degetele nu și le putea mișca, erau amorțite. Privirea ii era intetosata.
- Ai sa te faci bine, doctorul a venit la timp.
Cunoștea acea voce, da un glas venit din infern. Se sprijini amețit in coate, dar cazu la loc in pat.
- Va veni, putin mai târziu Angela... asistenta ta. Ea te va ingriji si te va pune pe picioare. Acum ești sedat ca sa poți suporta durerea.
Avea gura uscata, nici limba nu si-o simțea. Ce se întâmplase, de ce nu murise? Cat avea sa îl mai tortureze? Dorea sa ii vindece rănile ca apoi sa înceapă din nou si din nou pana își va da sufletul? Era diavolul?
Aslan se uita încruntat cum stătea ghemuit pe pat, cu mana bandajata atârnându-i inerta pe lângă corp. Era umflata și nu arata prea bine. Închise ochii, dar de unde sa știe ca spunea adevarul și ca nu era implicat în furt? Numele ei îl salvase, citise jurnalul. O parte din el era în turca veche, iar o alta parte în romana..limba pe care nu o cunoștea. Numele de fata al kadanei fusese Alexandra Popescu, devenita după convertirea la islam în Leyla. Numita asa datorita parului ei negru precum abanosul, iar mai târziu a fost poreclita Privighetoarea, datorita vocii ei de aur care l-a fermecat pe marele vizir Kemal Kiral.
- Domnule Zarneanu de acum în colo sunteți oaspetele meu. Veți fi îngrijit de cel mai bun doctor din regiune. Știu ca aveti multe întrebări de pus, dar va rog sa vi le păstrați pentru dumneavoastră. Am sa va răspund când va veți simți mai bine.
Aslan se îndrepta spre ușă, dorind sa plece din aceasta camera unde greșeala îl sufoca. Dar când sa apese pe clanța auzise Mara..Mara. Mara era fata lui, probabil era îngrijorat. Era tata si el fusese tata, da știa ce e teama pentru cel iubit. Se întoarse, măcar atât putea face. Forma numărul soției lui Mihai. Avea toate datele lui: adresa de acasă, de la serviciu, numerele de telefon, tot.
- Poftim telefonul domnule Zarneanu. Spuneți-i soției dumneavoastră ca sunteți bine și ca veți lipsi un timp. Veți vedea ca familia dumneavoastră e bine.
Dupa o săptămână.
Istanbul
Mihai stătea in pat rezemat de perne. Angela plecase de 10 minute, ii schimbase bandajul. Dificila ființă mai era, nu vorbea absolut deloc cu el si nici nu ii adresa nici un zâmbet. Era serioasa pana în văduva oaselor. Pe Aslan nu il mai văzuse de când ii oferise oportunitatea sa ia legătura cu familia lui. Da, Caterina și scumpa lui fica însemnau lumea lui, întreaga lui familie. Nu știa de ce se mai afla încă aici și de ce nu îl omorâse. Se ridica și merse pana la fereastra. Nu i se dăduse voie sa iasă din camera, iar vederea spre gradina il mai alina putin. Pana acum nu fusese atant la natura din jurul lui. Cum sa fie când muncea aproape non stop? Devenise un robot al societății ca sa poată sa ii ofere Marei tot ce ii poftea inimioara ei draga. Plus statul în aceeași casa cu Caterina devenise un infern. Nu o mai suporta, vina îl rodea. Se însurase cu sora iubitei lui adorate. Nu o iubea, nu o dorea, era doar mama fetei lui și atât, o corvoada. Se gândise la divorț, dar Mara era prea mica și ar suferi inutil. Daca indurase atâta, mai putea încă pe atâta. Usa se deschise și intra Aslan cu o carte aurita în mâini.
- Buna dimineața domnule Zarneanu, ce bine arătați - - Mihai fără sa realizeze, făcu un pas în spate si strânse pumnul sănătos- Nu ai de ce sa va fie frica. Sunteti oaspetele meu.
- Pe care l-ati inchis in camera, iar doi gardieni imi pazesc usa - tuna Mihai-.
- Doar pentru binele si protectia dumneavoastră va asigur. Dupa ce va mai inzdraveniti putin veti putea sa va plimbati prin casa cum doriti.
- Voi fi liber sa plec?
Aslan zâmbi. Tânărului ii era teama de el, asta era clar, dar totuși îl înfrunta. Avea curaj, mai ales după tot ce i se întâmplase. Avea în fata lui un spirit puternic.
- Daca asta doriti.. da. Nu sunteti si nu veti fi prizonierul meu. Sunt sigur ca ce s-a intamplat va ramane intre noi doi pentru singuranta tuturora. - Mihai observa usor amenintarea fina- Dar ma gandeam ca ma puteti ajuta la dezlegarea unui mister, care va priveste si pe dumneavoastra. - Facu o pauza, ca impactul sa fie mai puternic. - Cred ca doriti sa aflati ce s-a intamplat cu Alexandra. Iar acest jurnal va poate deschide mintea, deci veti putea intelege ce s-a intamplat defapt.
Mihai incremeni. Fixa cartea aurita. Un jurnal? Cum ar putea un jurnal sa il ajute in cautarea ei? Doar daca...
- E al ei?
- Da, acest caiet ca sa ii spunem asa, datând din sec XVII-lea este jurnalul unei kadane pe nume Leyla.
- Si ce legătura are asta cu Alexandra? - intreba nervos? Simti cum sangele ii fierbe, se satura se audă numele Alexandrei amestecat cu un secol demult apus. Ce il interesau pe el kadanele, gravurile vechi, cartile prafuite? Nu dorea decat sa o gaseasca si sa o aduca din nou acasa, nude ii era locul...langa el.
- Domnule Zarneanu, cred ca nu sunteți conștient ce v-a salvat. Regret sincer, știu ca ce voi spune va părea ireal. Dar credeți-ma ca numele ei v-a salvat. Pentru ca Leyla,kadana marelui vizir,a fost logodnica dumneavoastră Alexandra Popescu.
Un râset cutremura încăperea, Mihai rădea de disperare. Era prizonierul unui nebun, care il torturase ducându-l în infern, iar acum afirma nebunia aceasta. Cine stie unde se afla ea? Intr-un bordel...dupa desenul pe care il vazuse, dar in nici un caz ... rase din nou. Rasul ii era amar, sufletul fiind săgetat de fii de sulite otravite. Nu o va găsi niciodată, nu se va mai întoarce acasă. Aslan il lasa se sa linisteasca si continua:
- Acest jurnal demonstrează ce spun, ca si gravurile de altfel. Orice istoric va poate spune ca jurnalul e vechi de cateva sute de ani si gravurile la fel. Iar iubita dumneavoastră apărea in toate. Gravura pe care ati vazut-o o înfățișa la fantana Dorintelor. Asa se numeste genul acesta de fantana. Construcția este in forma de opt, inseamnand infinitul. Dorintele noastre sunt infinite, ele nu se sfârșesc niciodată, nici în clipa morții. Nu il puteti observa foarte bine in desen, deoarece mana ei acopera acea portine, dar un ochi expert imediat isi da seama, datorita formelor geometrice si a materialelor folosite. Plus la imbinarea celor doua cercuri, gatul fantanii este mai lung ca de obicei nelăsând apa sa țâșnească in sus, ea scurgându-se usor dintr-un cerc în altul. E vorba despre continuitate și nemurire. Știu ca păreți confuz, dar din păcate este adevarat. Nu mai spus ca ea afirma ca este Alexandra Popescu din Romania/ Romania nu exista în secolul XVII-lea. Jurnalul este scris in trei limbi: in turca veche, in araba veche si in romana moderna. Cea mai mare parte e scris in romana.
- Sunteți nebun, spuse fără sa gândească.
- Sunt nebun, asa este.. după arta, mai bine zis după un anumit pictor venețian. Dar asta nu înseamnă ca ceea ce spun nu e valabil. Vedeți aceste frunze aurite de pe coperta? E aur si sunt lucrate manual. Iar raul de pe spate e tot bătut în pietre prețioase numite safire. Nu mi-a venit sa cred cand l-am văzut într-un bazar de rând. Am crezut ca ochii mei ma înșeală, când l-am luat in mana tremuram. Am spus ca persoana e un geniu dacă a putut reproduce asa ceva, ca apoi sa realizez ca tin originalul. Am crezut ca e un fals: mintea mea spunea ca ceea ce vad nu e adevarat, iar inima ma conducea spre adevăr. Oricum l-as fi cumpărat pentru ca e o capodopera oricum ai lua-o. Il vindea un bătrân cu un ochi de sticla. Avea mâinile reci parca aparțineau unui mort, iar zâmbetul unui copilandru. Nu m-as mira dacă mi-ar spune cineva ca am stat în fata Timpului. Hainele ii erau jerpelite și găurite, pline de praf parca ai fi spus ca a mers sute de kilometri pe jos... asa mi-a dat impresia, dar mirosea a flori proaspete de primăvara, ca si cum si-ar fi petrecut majoritatea timpului într-o gradina plina cu flori. Când i-am spus ca doresc sa il cumpăr si cât vrea pe el. Mi-a spus ca e neprețuit si ca dacă vreau sa il cumpăr va trebui sa fac un sacrificiu ca sa îl obțin. Sa ii dau un lucru la care țin foarte mult. Am fost vrăjit pentru ca fără sa realizez mi-am smuls medalionul de la gat... făcând schimbul, când mi-am dat seama ce i-am dat a fost prea târziu pentru ca dispăruse. Da, medalionul valora pentru mine mai mult decât toate comorile la un loc.
Mihai se uita pe geam, nu dorea sa il privească. Ce ii pasa lui de medalioane si de cersatori? Viata lui Aslan nu il interesa, nu dorea decât sa evadeze si .. Alexandra. Cum apăruse ea într-un desen vechi de sute de ani. Nu avea de ce sa il minte, doar dacă nu era complet sărit de pe fix. Nu! Nu putea sa fie adevarat. Dar visele ei? Ce vise... erau vise. Da vise. Cum ii povestea înfricoșata ca vede doua tărâmuri despărțite printr-o prăpastie adânca, ca aluneca neajutorata datorita cutremurului devastator din vis. Cum se trezea transpirata de fiecare data si cum o liniștea spunându-i ca orice mireasa are emoții. Nu, si el o lua razna. Daca o mica parte din el înclina spre aceasta poveste absurda... Mana ii ardea, simțea bandajul cum il strânge prea tare. Strânse din dinți. Ce spusese el? Jurnalul era scris in 3 limbi: turca parca, araba si romana.
- Da-mi te rog sa citesc. Ai spus ca e in romana, deci pot citi.
- Pentru asta am si venit aici. Dar ai mare grija...
Lua nervos jurnalul in maini, era greu... atatea pietre avea. Il deschise, un miros de iasomie ii invada simturile...parfumul ei. Marginile paginilor erau pictate cu boboci de trandafiri micuți, iar colturile cu cate o pasare multicolora nemaiîntâlnita de el pana atunci. Era superb. Scrisul era micut, îngrijit.. semăna cu scrisul ei. Primele 3 file erau in turca presupunea, dar apoi ...inima i se opri. Lacrimile ii invadară colturile ochilor. Era un coșmar, cum era posibil asa ceva? Simtea ca nu mai avea aer, ca si cum o coarda invizibila îl sufoca. Cazu in genunchi răcnind cat il țineau plămânii. Fara sa ii pese de prezenta celuilalt se ridica și răsturnă masa, sparse vaza de perete, ca apoi sa se așeze pe pat și sa plângă. Aslan așteptă calm sa se liniștească. Vazu cum dupa un timp ridica jurnalul.
Citea...
......................................
Buna,
Sper ca acum e mai clar subiectul. Este o carte care ma fascinează prin complexitatea ei. Mereu am vrut sa scriu asa ceva. Imi pare rau ca postez rar. Din urmatorul capitol am sa scriu si din perspectiva Alexandrei, prin ajutorul acestui jurnal....legand cele doua lumi intre ele.
Spor la citit!
Cu drag,
Allaria