Maya
— Unde mergem, Damien? îl întreb cred că pentru a mia oară de când suntem în maşina lui şi conduce, fără să îmi dea un singur indiciu despre destinaţie.
— O să afli când ajungem.
Decid să îl ignor restul drumului. După alte câteva minute, parchează în faţa unui mall.
— Ce căutăm aici?
— Facem cumpărături, bineînţeles, îmi răspunde de parcă aş fi un copil prostuţ care habar nu are.
Ies din maşină şi trântesc portiera cu forţă. Damien ajunge în faţa mea şi îmi ia mâinile în ale lui.
— Maya...
Scoate un mârâit dezaprobator când nu vreau să îl privesc şi îmi prinde bărbia între degetul lui mare şi cel arătător, forţându-mă să mă uit la el. Îmi atinge cu delicateţe buzele câteva secunde.
— Te-am adus aici pentru că vreau să mă ajuţi să cumpăr decoraţiuni de Crăciun.
Supărarea mea se dizolvă la auzul cuvintelor lui.
— Vrei să faci asta, blondino? Să mă ajuţi să decorez casa?
Nu pot decât să dau din cap, vrăjită de vocea lui încărcată de emoţie şi de privirea lui indecentă. Aproprierea dintre noi îmi produce furnicături în cele mai nepotrivite locuri în acest moment.
Mă ia de mână şi îl urmez tăcută. Asta până când intrăm în magazin şi observ multitudinea de luminiţe şi ornamente tematice şi aproape că scot un chiot de bucurie.
— Ha, uite-l, în sfârşit! exclamă Damien, victorios.
— Ce?
— Zâmbetul. Mi-a fost dor de zâmbetul tău.
Roşesc puternic.
— Haide, îl trag după mine.
*
— Vâscul trebuie pus deasupra uşii, Damien!
Cu doar două săptămâni înainte de Crăciun, eu şi Damien am început să atârnăm toate decoraţiunile pe care le-am cumpărat. Ares aleargă năzdrăvan în jurul nostru.
— De ce acolo?
— Nu ştii tradiţia?
— Nu...
— Se spune că sub vâsc îl poţi săruta pe cel pe care-l îndrăgeşti. O fată, dacă se află sub o creangă de vâsc, poate fi sărutată de un băiat fără să i se ceară voie sau scuze. Iar faptul că o persoană stă sub vâsc înseamnă că este disponibilă unui sărut. De asta, de regulă, vâscul se atârnă la uşă, la fereastră sau de lustră.
O privire vicleană i se aşterne pe chip. Se apropie de mine, ca un leu care tocmai îşi încolţeşte prada, şi când ajunge la doar câţiva centimentri depărtare de mine, ridică crenguţa deasupra capetelor noastre.
— Cred că acum e timpul să mă săruţi, Maya, şi îşi lipeşte flămând buzele de ale mele, fără să aştepte un răspuns din partea mea.
— Damien, îi gem numele, cuprinsă de un val de emoţie.
— Da, iubito, îi simt buzele pe gât.
Rămân nemişcată, şocată de cuvântul cu care Damien mi s-a adresat. Niciodată nu mi-a spus altceva în afară de "blondino" sau "frumoasa mea", iar acum acest simplu "iubito", rostit cu atât de multă sinceritate şi pasiune, mă face să îl doresc cu totul. Şi pentru a-mi reprima acele două cuvinte care ameninţă să iasă fără voia mea, îl sărut cu la fel de multă forţă şi amândoi sfârşim pe canapea.
*
— Nu pot să cred! Nu pot să cred!ţopăi veselă în timp ce îl privesc pe bărbatul din faţa mea pe care am început să îl ador.
Nu pot să îmi ascund încântarea şi fericirea că am reuşit să gătesc ceva comestibil pentru prima dată. Damien a petrecut întreaga zi lângă mine, cu sfaturile necesare şi astfel, cu ajutorul lui, am reuşit să prepar câteva tăvi de fursecuri, în diferite forme tematice de Crăciun.
— Normal, Maya. Ştiam că poţi, mă ia în braţe, mândru de munca mea.
— Nu aş fi fost în stare să fac asta fără tine, Damien, recunosc, fiindu-i recunoscătoare pentru toată răbdarea pe care a avut-o cu mine. Am fost cu adevărat dificilă de învăţat reţeta de fursecuri: în prima compoziţie am adăugat din greşeală sare în loc de zahăr şi a trebuit să o iau de la capăt, iar primele două tăvi au fost uitate în cuptor şi au ieşit cele mai arse fursecuri din istoria fursecurilor. Aici a fost şi vina lui Damien pentru că săruturile lui sunt o distragere a atenţiei de care sunt dependentă.
— Ai făcut o treabă excelentă, sunt delicioase, Damien mai ia un biscuit în formă de steluţă şi îl mănâncă cu poftă.
— Damien, ajunge, îl dojenesc atunci când mâna lui se întinde după un alt fursec. Trebuie să ne ajungă pentru centru.
Am hotărât să le pregătesc o masă specială de Crăciun celor de la centrul pentru oamenii fără adăpost, cel în care obişnuia să meargă şi Joshua, şi pe lângă toată mâncarea pe care am comandat-o, mi-am dorit foarte mult să le duc ceva făcut de mâna mea. Damien a fost mai mult decât dispus să mă ajute.
— Vrei să merg cu tine?
— Of, ce întrebare e asta, Damien? Sigur că vreau! Tu m-ai ajutat enorm de mult să fac totul şi, în plus, vreau să îi cunoşti şi tu pe cei de acolo. Unii dintre ei sunt nişte oameni atât de buni... O să vezi.
— Poate că sunt buni, dar tu, Maya, şi tot ce faci pentru ei... Pentru mine asta înseamnă un om bun. Ai sufletul atât de pur şi frumos, încât uneori chiar mă întreb ce ai văzut la mine, Maya.
— Dam...
— Nu, mă întrerupe cu un deget pe care îl plasează pe buzele mele întredeschise. Chiar simt că nu te merit. Uite câte faci pentru nişte persoane de care nu eşti atât de apropiată cum ai fost cu Joshua, nişte persoane care nu ţi-au cerut asta şi de la care nu o să obţii nimic, în afară de câteva mulţumiri. Şi totuşi, eşti aici, pierzându-ţi o întreagă zi, chinuindu-te să îţi iasă cele mai bune prăjituri. Spune-mi tu mie, Maya, cum aş putea eu, un nemernic care nu a făcut niciodată nimic bun pentru cineva, să pot să îndrăznesc să te vreau în viaţa mea?
— Greşeşti, vorbesc în cele din urmă, atunci când îmi recapăt vocea pe care mi-au tăiat-o vorbele încărcate de trăiri ale lui Damien. Cum poţi să afirmi cu atâta nonşalanţă că nu ai făcut niciodată nimic bun? Chiar acum m-ai ajutat să pregătesc toate tăvile astea. Ţi-ai pierdut şi tu toată ziua, explicându-i cu atenţie fiecare pas şi având grijă să nu o dau în bară. Asta înseamnă bunătate pentru mine. Şi ai uitat cumva de Ares? îi arăt mogâldeaţacenuşie care doarme în faţa şemineului, în noul lui coşuleţ pe care Damien l-a cumpărat acum ceva zile. Câinele ăsta creşte repede.
— A fost bunătate atunci şi e şi acum pentru că în continuare îl îngrijeşti şi i-ai oferit un cămin şi poate ce îi lipsea cel mai mult: un stăpân care să îl iubească. Eu văd bunătate de fiecare dată când mă priveşti cu ochii tăi calzi, de parcă aş fi singura persoană care contează pentru tine şi văd bunătatea atunci când ai grijă să mănânc şi când mă înveleşti noaptea ca să nu îmi fie frig.
— Asta nu e bunătate, blondino, e...
Se opreşte brusc şi trage aer în piept.
— Ce e, Damien? îl îndemn să îmi spună ce avea de gând.
— Bine, Maya, fie ca tine, să zicem că sunt bun, dar nu îţi dai seama că de fiecare dată când sunt aşa, o fac doar cu tine, doar pentru tine? Asta mă face doar egoist pentru că vreau ca tu să fii singura care se bucură de această latură a mea, ceilalţi doar ar profita.
— Ai dreptate, admit, punându-mi mâinile în jurul gâtului lui. Eşti bun doar cu mine, dar nu eşti rău cu ceilalţi. Eşti doar distant. Şi ştiu că dacă ar fi cazul ai ajuta pe cineva, nu pentru că ţi-aş cere eu, ci pentru că, de fapt, eşti un om bun. Nu te mai contrazice cu mine, Damien. Nu mă poţi convinge să te plac mai puţin doar pentru că nu te duci cu coşuleţe de mâncare la cei nevoiaşi sau pentru că nu aduni pisoiaşi de pe stradă. Nu îţi cer să salvezi lumea sau să vindeci bolile ca să văd că ai un suflet bun. E de ajuns să văd micile lucruri pe care le faci nu doar pentru mine, ci şi pentru Eric şi Xavier ca să fiu convinsă că eşti alegerea de care sunt în fiecare zi mândră.
— Doamne, Maya, ce îmi faci tu mie...
Nu apuc să îl întreb ce a vrut să spună, pentru că buzele lui le revendică pe ale mele cu ardoare.
*
Damien m-a lăsat să îl aştept mai bine de o oră. Mi-a spus că o să ajungă curând, imediat ce îl lasă pe Eric acasă. Dar încă nu a venit, iar eu m-am tot holbat la uşa de la intrare, care a rămas închisă în ultimeele 60 de minute, în timp ce Ares îmi dădea târcoale doar-doar o să îl bag în seamă.
Mă prăbuşesc supărată pe canapea şi pornesc televizorul, schimbând absent canalele. Damien petrece foarte mult timp cu Eric în ultima vreme, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure, dar acum chiar aş avea nevoia de îmbrăţişarea lui. Nu îmi place să stau singură şi să las gândurile să mă acapareze. Amintiri cu Joshua îmi fac inima să se strângă dureros şi Damien e singurul care poate să mă liniştească. În braţele lui mă simt atât de în siguranţă, ca şi când nimic rău nu mă poate vreodată atinge.
Uşa de la intrare se deschide zgomotos şi Ares începe să latre şi să se gudure pe lângă Damien care e încărcat cu două pungi. De îndată ce mă vede,chipul i se luminează şi îmi zâmbeşte drăgăstos, dar eu nu îi întorc zâmbetul. M-a făcut să îl aştept şi nici măcar nu m-a anunţat că o să întârzie.
Damien observă încruntarea mea şi se apropie lent. Lasă pungile pe masa de sticlă, apoi îşi îndreaptă toată atenţia asupra mea. Încerc să îmi păstrez atitudinea şi să rămân în continuare supărată pe el, dar când se uită la mine atât de intens şi are pe buze rânjetul ăla băieţesc, mă topesc mai repede decât o îngheţată sub razele nemiloase ale soarelui.
— Iubito, ce e cu boticul ăsta? îmi ridică bărbia şi mă înfior pentru o clipă atunci când degetele lui reci mă ating, dar nu din cauza frigului.
Îl ignor şi mă smulg de sub privirea lui de foc. Îmi încrucişez braţele la piept şi aleg să acord televizorului toată atenţia mea. Dar Damien nu mă lasă să fac asta. Se trânteşte lângă mine şi mă trage cu uşurinţă în poala lui, forţându-mi capul în direcţia lui.
— Nu vrei să vorbeşti cu mine? mă întreabă rănit.
Şi când sunt gata să cedez expresiei lui îndurerate, Damien afişează din nou un rânjet menit să mă necăjească.
— Iubita mea frumoasă, nu fii supărată pe mine, începe să mă sărute tandru pe gât şi să plaseze pupicuri ca o adiere de vânt pe maxilarul meu, urcând încet către obraji şi tâmple. Îmi pare rău, frumoaso. Nu am vrut să te întristez.
Trupul meu vibrează sub atingerile lui calde.
— De ce m-ai lăsat să te aştept? îl întreb şoptit.
— Aveam poftă de îngheţată, îmi răspunde scurt şi mă ridică din braţele lui.
Îngheţată!
Mă aşază pe canapea,abţinându-se cu greu să nu râdă de indignarea mea, apoi se îndreaptă către pungile pe care le-a adus cu el şi scormoneşte după ceva.
Băiatul ăsta mă zăpăceşte!
Murmură satisfăcut atunci când găseşte ceea ce caută şi revine lângă mine, cu mâinile la spate pentru a ascunde acel obiect misterios din sacoşele lui.
— Ciocolată sau vanilie? mă întreabă entuziasmat.
— Damien, ce naiba! exclam nervoasă. Nu înţeleg ce faci...
Damien începe să râdă zgomotos. Şi chiar dacă mă ameţeşte comportamentul lui din acest moment nu pot să-mi opresc zâmbetul de mulţumire care îmi cuprinde trăsăturile atunci când îl aud. Iubesc sunetul ăsta. Râsul lui e atât de preţios pentru mine pentru că ştiu cât de greu mi-a fost până am reuşit să îl fac să se simtă în largul lui în preajma mea şi să nu mai fie posomorât tot timpul.
— Oh, Maya... dă din cap amuzat şi îmi dezvăluie ce ascundea la spate.
Două cutii de îngheţată stau în palmele lui întinse către mine. Una de ciocolată şi alta de vanilie. Deci despre asta vorbea.
— Alege, mă îndeamnă dând din cap plin de energie.
— Vanilie, intru în jocul lui şi înşfac cutia din mâna lui stângă, supărarea mea de mult uitată.
Damien îmi zâmbeşte, apoi se apleacă şi mă sărută duios pe frunte. Se ridică din nou, de data asta pentru a merge la bucătărie de unde se întoarce cu două linguriţe.
După ce iau câteva linguri, observ că Damien încă nu a început să mănânce şi mă studiază cu ochii lui căprui care simt cum îmi gâdilă sufletul.
— Ce?
Ridică din umeri, dar nu îşi mută privirea de la mine. Zâmbetul lui mă încălzeşte pe interior.
— Vrei să guşti? îi ofer o lingură plină cu îngheţată delicioasă de vanilie.
Dă din cap şi îşi deschide cutia din braţe. Îngheţata lui aproape s-a topit.
— Sigur nu vrei să guşti? mai încerc o dată, privind dubios îngheţata lui de ciocolată.
Niciodată nu mi-a plăcut aroma asta. Vanilia e cea mai bună.
— Nu, prefer ciocolata.
Mă strâmb la auzul cuvintelor lui, dar continui să mănânc liniştită.
— Nu înţeleg de ce ţi-ar plăcea. E şi topită, fac un semn către cutia lui.
— Nu mă deranjează, îmi zâmbeşte misterios. Îmi place îngheţata de ciocolată topită.
Nu înţeleg cuvintele lui. Am impresia că el ştie ceva, iar eu sunt în ceaţă complet. Însă zâmbetul lui atât de sincer mă face să mă opresc din savurarea îngheţatei şi mă apropii de el, oferindu-i un sărut la fel de dulce ca desertul cu care ne delectăm acum.