N/A CRACIUN FERICIT!
Rectificare: hey, babies, Iss is back and ready to kick asses after her IELTS. Asadar, asta este capitolul refacut, sunt 7600 de cuvinte, cred ca nu mai am avut in viata mea atat de mult la un capitol si va rog sa il cititi pentru ca e mai diferit fata de inainte.
---
Va castoricesc! Imi era dor sa postez.
XOXO Iss
Nu stiam ce era in capul meu cand facusem acea miscare idioata. Si sincer, nici nu vreau sa stiu ce a fost, prefer sa inventez o scuza plauzibila in timp ce cos. De exemplu ca cineva imi pusese un drog in sucul de portocale. Sau orice alta porcarie care de fapt nu are sens si nici veridicitate.
-Au! Exclam, punandu-mi degetul in dreptul buzelor. Ganduri idioate, adaug in soapta, ridicandu-ma de pe scaunul imbracat in stofa violet.
Il imping in spate cu piciorul drept, podeaua scartaind usor ascutit. Parasesc atelierul cu gandul la rochiile albe pe care trebuie sa le termin si o iau pe hol in cautarea unei truse de prim ajutor. Imi aranjez rochia alba cu imprimeu floral si atintesc cu privirea o cutie atarnata de peretele din fata biroului LUI. Ma apropii fara sa imi creez probleme, considerand ca e prea devreme sa fie treaz si incerc sa desfac capacul paralelipipedului, insa sfarsesc in genunchi, adunand bucatile de tifon si fasiile de leocoplast.
-Numai eu pot face asa ceva, bolborosesc nervoasa, lasandu-ma in genunchi pe podeaua din mahon.
-Le strang eu, se aude o voce groasa din spate, ca apoi o mana sa se aseze pe umarul meu, facandu-ma sa imi abtin un tremur. Te poti ridica, oricum cutia aceea trebuia inlocuita de mult.
-Eu le-am daramat, nu tu, zic incercand sa par artagoasa, insa fara prea mult succes.
-Asta nu inseamna ca trebuie sa le strangi tu, imi raspunde dur, trangandu-ma brusc de mana pentru a ma trezi cu fata la el, ridicata in picioare. Asta e o taietura urata. Haide, te ajut eu.
-Ma descurc, ma ratoiesc la el in soapta, pentru a nu trezi pe cineva. Oricum, tu probabil esti ocupat.
-Da, plec in Manchester, ma informeaza autoritar. Ma intorc repede, se grabeste sa adauge usor nesigur, punandu-si mainile in cap. Uite, vreau sa vorbim. Serios.
-Ce pacat ca eu nu vreau, il intrerup taios. Am treaba si asta, spun aratand spre rana, se vindeca repede. Nu avem ce vorbi, oricum. Esti doar fiul sefului tatalui meu, adaug aspru, el tresarind. Atat, termin, muscandu-mi limba pentru a-mi abtine lacrimile.
-Nu este asa si tu stii asta, Celeste. Chiar trebuie sa vorbim, imi zice pe un ton usor exasperat.
Isi incheie replica, sprijinindu-se de perete, insa nu mai spun nimic si ma indrept spre iesire.
-Nu avem ce discuta. Nu ma urma. Nu vreau probleme cu... Iubita ta.
Si pentru prima data realizez cand de dureroase pot fi cuvintele in lumea asta. Am fost jignita de multe ori si nu mi-a placut, insa nu mi-am imaginat niciodata ca m-ar putea durea ceva spus de mine catre altcineva. Din fericire Cole nu ma urmeaza, ramanand blocat fizic de cuvintele mele, asa cum eu am ramas pe interior. Imi iau penarul de pe blatul insulei din bucatarie si ies cat de repede pot din acea casa, trantind fara sa vreau usa in urma mea. Incep sa alerg fara sa contientizez spre locul in care am gasit-o pe Hyacinth fara vlaga, incercand sa nu ma gandesc la nimic. Ajunsa pe malul apei, imi incrucisez picioarele sub mine si incep sa desenez lucruri fara sens, tinandu-mi ochii strans inchisi.
Vibratiile padurii din jurul meu imi par nule, urechile mele percepand doar sunetele produse de varful creionului de culoarea mierii pe care il tin atat de strans in mana, incat aceasta mi-a devenit precum paginile nedesenate din bloc. Las lacrimile sa curga, fara jena, fara teama, pur si simplu le las sa imi raceasca obrajii rumeni si fierbinti. Picaturile sarate mi se rostogolesc de pe pometi pana pe foaia din fata mea, insa nu bag de seama. Nici desenului nu ii acord o prea mare importanta, pana la urma nu as putea nici de as incerca, datorita perdelei de apa ce imi preschimba viziunea intr-o panza tesuta fara vreo regula. Pur si simplu, spontan. Ciripitul pasarilor piere cand ajunge langa mine, singurele mele ganduri fiind inundatii de intrebari referitoare la mutarea familiei mele intr-o alta tara, venirea mea in aceasta tabara si, bineinteles, el. Pentru ca, de cand am sosit, el este peste tot si imaginile sale nu mi se risipesc niciodata din memorie. Au ramas intiparite intr-un loc special, impregnate intr-un colt ascuns al sufletului meu, care nu poate fi vazut de nimeni cu exceptia mea. Si uneori nici eu nu am acces la el.
-Nu imi place cand plangi, se aude o voce mai mult decat cunoscuta.
Cole se asaza langa mine pe nisipul usor fierbinte si imi trage caietul de sub mainile mele. Imi sterg lacrimile repede, nevenindu-mi sa cred ca ma vede asa. Slaba. Plangand. Las gandul intr-un sertar incuiat cand fata sa ii expune sentimentele. Mai intai este uimit, ochii sai analizand suspiciosi si increduli bucata de hartie usor mototolita in partea dreapta, iar apoi privirea sa cade asupra mea si poposeste un timp ce pare infinit, mai ales pentru mine si starea in care sunt atat fizic, cat si psihic. Inghit in sec cand buzele sale carnoase se departeaza si apoi se izbesc unele de altele, avand ca scop emiterea unor sunete. Insa nu se intampla. In schimb, vine spre mine si, inopinant, isi arunca bratele in jurul meu. Raman nemiscata, fara sa am vreo reactie propriu-zisa si astept sa termine. Desigur, firicele de energie imi patrund pana in oase si ma abtin sa nu-l strang si eu langa corpul meu. Respiratia sa calda imi loveste ceafa si, desi ar trebui sa ma opun, nu o fac. Expiratia sa in parul meu usor ondulat ma face sa imi musc buza, sperand sa nu-mi observe tremuratul.
Observ foaia ce fusese imaculata in urma cu cateva momente si ma concentrez asupra linilor aruncate neglijent la acel moment pe ea. Corpul imi devine mai rigid decat inainte cand remarc in intregime ce am reusit sa creez in doar cateva minute, timp in care am plans si nu am pus nici macar un strop de atentie asupra presupusei mele capodopere.
Portretul perfect al lui Cole. Cu fiecare trasatura de-a sa reprezentata la perfectie. Lucrare pe care nu as fi reusit sa o fac niciodata, oricat de mult m-as fi straduit. Scot o interjectie fara sens ce infatiseaza mirarea si simt cum colturile gurii blondului se ridica in sus. Se departeaza usor de mine, intre noi ramanand cativa zeci de centimetri si ma priveste patrunzator fix in ochi, de parca ar vrea sa imi citeasca sufletul sau sa-mi faca vreo vraja. Totusi, ceea ce nu stie este ca magia s-a legat de ceva timp de firele sufletului meu.
-Nu stiu cum ai reusit sa faci acest desen, dar este incredibil. Uite, Cel, vreau sa vorbim. Nu vreau sa ai o parere proasta despre mine. Nu este asa cum crezi tu, sincer... Si nu suport sa crezi ca sunt unul care are anumite interese fata de tine. Chiar vreau sa-ti arat asta. Sincer. Petrece ziua de azi cu mine! exclama deodata, punandu-si mainile pe umerii mei in timp ce ochii ii sclipesc precum ai unui copil mic. Plec in noaptea asta. Dar pana atunci, vreau sa ne cunoastem mai bine. Nu sunt cum crezi. Nu sunt rau sau dur de fapt. Promit ca nu vei regreta. Te rog, Celeste.
-Nu stiu ce sa zic... Nu cred ca e o idee...
Imi stramb usor colturile gurii, nestiind cum sa ii explic ca m-ar durea prea tare sa merg cu el. Pentru ca, intr-un fel mai mult decat ciudat, simt ca ii apartin, simt ca sunt a lui si ca orice sansa pe care i-o dau ma va face sa sufar si sa ma sparg in mii de cioburi. Iar cea mai mare frica a mea este sa fiu folosita de persoana pe care o iubesc. Nu pot nici eu sa cred la ce ma gandesc, dar cred ca sunt suficient de inteligenta incat sa realizez, fara doar si poate, ca nu este o simpla atractie fizica. Noaptea trecuta nu am putut inchide vreun ochi, tot ce am facut a fost sa ma gandesc la el si la toate intamplarile ciudate dintre noi. Asa am realizat ca ma minteam singura, fiindca daca era doar ceva fizic si pur hormonal nu imi doream sa il descopar, sa ii aflu fiecare particica a sufletului sau. Nu imi puneam intrebari zilnice cand faceam cate ceva marunt daca si Cole face asta, sau daca i-ar placea asta. Dar mi-am reprimat tot ce am simtit si noaptea precedenta am izbucnit. Iar acum... acum simt ca orice ar vrea sa imi faca, oriunde ar vrea sa ma duca, l-as lasa. Cu mare placere.
Iar asta ma ingrozeste.
-Te rog.
-Nu stiu, totusi e...
Incerc sa gasesc o scuza plauzibila, insa nu am ce sa ii spun, este vacanta de vara, nu este ca si cum as avea ce sa fac mai bun la ora 6 dimineata. In plus, mi-ar placea sa vad si altceva in afara de tabara asta, dar incerc sa ma opun cu toată voința pe care o am.
-Iti aduc chitara din Manchester, ma intrerupe rapid, apucandu-mi mana.
-S-a facut, raspund fara sa gandesc, ca apoi aproape sa imi dau o palma.
Și asa mi-a plecat toată voința și s-a dus pe tărâmul hoților mincinoși.
Imi zambeste strengareste si ma trage in sus, ridicandu-ma de la sol odata cu el. Ma informeaza ca avem treaba, facandu-ma sa ma incrunt si sa-mi arcuiesc o spranceana.
-Ce fel de treaba? Silabisesc ultimul cuvant, oprindu-l din mers.
-Rosedale Abbey e un orasel tare dragut. Mai ales daca trebuie sa cotrobai in magazine pentru a cauta ceva. Instalatii pentru o aniversare.
-Festivalul Lunii, mormai, usor confuza. De ce sa vin cu tine? Nu ar putea sa te ajute aur... Kim cu organizarea?il intreb cu o durere destul de vizibila in glas, pe care ma rog totusi sa nu o fi observat. Eu nici nu cunosc cum sta treaba pe aici. In Romania totul este destul de diferit, adaug, sprijinindu-ma de un arbore oarecare.
Baiatul isi da ochii peste cap, sgaindu-se enervat si amuzat la mine, ca apoi sa isi puna mainile de-o parte si de alta a trunchiului, apasand cu buricele degetelor scoarta aspra. Isi apropie fata de a mea, insa fara sa ma atinga, fara sa isi lipeasca fruntea de a mea, lucru care aparent nu mi-ar displacea.
-Nimeni mai are vreodata atat de mult tupeu cand imi vorbeste. Nimeni. Tu de ce ai? Ma intreaba macabru, poate incercand sa ma sperie, insa expresia mea ramane aceeasi, facandu-l acum pe el sa isi ridice sprancenele.
Adevarul este ca tonul lui nu ma speria, cel putin nu in modul in care ar fi trebuit. Ma speria pentru ca imi facea parul de pe ceafa sa se ridice, pentru ca trezea in mine o dorinta sexuala foarte puternica, care nici nu credeam ca exista pana sa apara el in viata mea.
-Pentru ca eu nu sunt nimeni. De asta, ii raspund dur, infruntandu-i privirea.
-Bun, zice si ma saruta pe obraz, buzele sale ramanand acolo mai mult decat ar fi fost nevoie.
Imi tin respiratia si astept sa se termine. Dar nu vreau sa se termine, desi simt ca ard toata, ca pielea imi va lua foc daca nu il ating. Inopinant, ii ating mana dreapta cu degetul aratator, trasand o linie imaginara de la incheietura pana pe biceps. Sunt complet absorbita de fiinta lui, fiecare gand rational pe care ma chinuiam sa il am disipandu-se. Picioarele mi se inmoaie si simt cum cedez si cad, insa bratele puternice ale satenului ma sustin imediat, ca apoi sa imi stearga cateva lacrimi abia cazute. Lacrimi datorate faptului ca nu am reusit sa rezist pana la capat fara sa ma prabusesc. Din nou.
-Sttt. Imi pare rau, steluto. Haide, sa mergem la masina. Promit ca iti va placea.
-Eu nu as fi atat de sigura, ingan, lasandu-ma prinsa de mana si tarata pana la Ferrari-ul sau.
-Inteleg ca tatal tau este super bogat si tot, dar totusi, Ferrari? Masina asta face cat zece case, afirm dupa cateva minute in care vantul mi-a ridicat parul de pe ceafa de spaima. Si de ce trebuie sa conduci ca un maniac?! Exclam nervoasa. Lasa-ma pe mine, adaug punandu-mi accidental mana peste a sa, care era asezata pe schimbatorul de viteze.
Injur mental, inchizand ochii.
-Vezi sa nu. Nu stii unde trebuie sa ajungem, imi spune pe un ton rece, superior. Dar poti sa iti lasi mana acolo daca iti e comod, zice usor timid, glasul sau semanand brusc cu al unui copil mic.
-Macar stiu ca nu ajungem in Ceruri daca sunt eu la volan, i-o intorc, facandu-l sa rada.
-Bine, meseriaso, la intoarcere conduci tu. Dar acum nu.
Rosedale Abbey nu poate fi numit oraș în niciun caz dupa părerea mea referitoare la Anglia. Nu, Rosadale a fost întotdeauna un mic sat în ochii mei și așa va rămâne. Câteva case tipic britanice, ctitorite din cărămizi ce acum sunt plumburii din cauza trecerii necruțătoare a vremii sunt răsfirate ici-colo pe dealurile pline de iarbă proaspăt cosită (sau tunsă, pentru că nu știu cum procedează oamenii din aceste locuri), dând zonei un aspect pitoresc liniștitor. Geamurile din scânduri vopsite în alb sunt larg deschise, aerul răcoros și umed circulând nestingerit prin micile odăi cu mobiler de lemn (da, am tras cu ochiul înăuntru – doar de curiozitate!).
Cole parchează automobilul în incinta improvizată a unei pieți, ca apoi să ajungă în fața mea cu o viteză uimitoare și un mic zâmbet pentru a-mi deschide portiera. Îmi dau ochii peste cap, chicotind, făcându-l să se încrunte nemulțumit. Băiatul activează alarma și pornim împreună spre magazinele înghesuite la parterul mai multor clădiri lipite una de cealaltă.
- In regula, trebuie sa cumparam cateva lucruri inainte sa ne distram si sa-ti arat cum sunt eu.
- Mda, sa ne distram, raspund, mijindu-mi ochii la el. Imi mut insa privirea repede, neplacandu-mi sa-l privesc mai mult decat este imperios necesar, avand in vedere toate senzatiile pe care le pot simti numai fiind langa el.
- Va fi dificil sa comunicam? Intreaba, ridicandu-si o spranceana. Pentru ca nu vreau sa recurg la metode neortodoxe.
- Oh, Sfinte! Haide sa luam baloanele acelea si instalatiile odata! Replicile tale ma dau pe fata, sincer, zic, luand-o inainte. Clopotelul de la usa incepe sa clinchene intr-un ritm alert cand pasesc in magazinul ticsit cu zeci de cutii cu beculete colorate, eu ridicandu-mi involuntar umerii. Ar fi util si in Romania asa ceva. Mai ales ca la noi se fura.
- Buna ziua, ii spun baiatului roscat din spatele tejghelei. Am venit pentru niste seturi de instalatii de exterior...
Ma opresc din vorbit o secunda, analizand rapid bucata de hartie luata din torpedoul masinii lui Cole.
- Avem nevoie de aproximativ 100 de metri de instalatii, preferabil de culori diferite.
- Desigur, imi raspunde vanzatorul, un tip la vreo 24 de ani, bine-facut, imbracat intr-un tricou negru mulat. Isi arunca o privire cu sub-inteles asupra lui Cole, ce se afla in stanga mea, privindu-ma cu un interes ce ma facea sa ma inrosesc imediat si sa inghit in sec.
- Se pare ca te descurci de minune singura, reuseste sa spuna, aruncandu-i baiatului o cautatura destul de urata care ma face sa imi arcuiesc o spranceana. Aaron, ajut-o pe domnisoara si da-i tot ce are nevoie.
- Desigur, Al... domnule.
- Nu pot sa cred ca si el te stie si si el te striga Aladin. Da' pe bune, care e faza? Ai gasit o lampa fermecata sau ai avut o maimuta ca animal de companie cand erai mic?! Exclam exasperata, punandu-mi mainile in aer pentru a dramatiza, urmandu-l apoi pe vanzator printre rafturile inalte si prafuite.
Cole ramane cateva momente nemiscat, ca apoi sa izbucneasca intr-un ras molipsitor pe care ma abtin sa-l imit pentru un timp ce pare a fi o eternitate.
- In regula, ce culori ai dori? ma intreaba Aaron, scotand mai multe cutii de diferite dimensiuni. Le aranjeaza pe podeaua din lemn pe culori si modele si imi aduce un scaun mic fara spatar pe care sa ma asez in timp ce el imi prezinta toate variantele. Iau loc cu ezitare si il privesc cu coada ochiului pe Cole, care s-a sprijinit de un raft mai gol, urmarindu-mi fiecare miscare. Ca un pradator.
Imi dau din nou ochii peste cap, baiatul din fata mea remarcand. Incepe sa chicoteasca incet, insa se opreste subit cand Aladin ii arunca o privire glaciala.
- Bun, incep ranjind pe sub mustati. Eu ma gandesc, in calitate de coregrafa si participanta la tot spectacolul asta, ca ar trebui sa luam in principal luminite albastre si albe. Si doar cateva verzi, adica sa nu para artificiale. Esti de acord, Cole?
- Uhm... da, da suna grozav, buna idee, raspunde dupa ce sare in sus la auzul numelui sau.
- Oh, da? Bun. Mergem dupa sa cumparam vopsea, zic clipind des, privindu-l ca pe o potentiala victima.
- Stai! Pentru ce vopsea? intreaba, privindu-ma confuz.
- Ca sa iti vopsesc parul in verde, bineinteles! Ai fost de acord, continui cu un glas inocent. Stii, sa fii in centrul atentiei.
- Ce?! Cu ce am fost de acord? Nu imi vopsesti parul! Exclama, punandu-si mainile in cap in semn de dezacord si aparare a podoabei capilare.
- Dar asa ai zis... Sau... sau cumva nu erai atent fiindca erai preocupat de altceva? spun cu ochii mari, ridicandu-mi cu cateva octave vocea.
- Ah. Imi pare rau, Celeste. Eram doar... ingandurat. Deci, despre ce vorbeai?
- Despre instalatie, dar las-o balta, se vede ca m-ai luat cu forta din tabara doar ca sa-ti fac eu cumparaturile, admit, muscandu-mi buza.
Stiu ca nu e in totalitate adevarat, poate chiar deloc, dar simplul gand ca doar s-ar folosi de mine ma raneste atat de tare incat imi dau lacrimile. Si nu imi place asta, pentru ca ma consider slaba in fata lui si nu vreau sa simt asta.
Cole ofteaza si se asaza in genunchi langa mine luandu-mi o mana intr-ale lui.
- Nu este asa, imi sopteste, privindu-ma fix in ochi, creand acea legatura ciudata si tensionata care nu imi da pace. Scuza-ma, Cel. Nu vreau sa crezi asta, te-am adus aici cu un scop clar si ti l-am spus. Haide, alegem impreuna, adauga cu un zambet in coltul gurii, ca apoi sa isi lipeasca usor buzele de mana mea, facandu-ma sa tremur vizibil, sa ma incalzesc brusc si sa gem inabusit, aproape imperceptibil. Il privesc periferic pe Aaron si observ cu ne priveste cu atentie, socat de ceea ce vede, cu gura usor intre deschisa, ca apoi sa clipeasca brusc si sa-si vada de cutiile lui. Ce spui de stelute, sunt frumoase, nu crezi?
- D-da. Preferatele mele, zic confuza de schimbarea atat de brusca a subiectului.
- Perfect. Luam o cutie in plus pentru camera ta, ca sa le privesti atunci cand este innorat.
- Dar nu vreau sa dai bani pentru mine, spun incet, incruntandu-ma.
- E doar o instalatie, rade. Si de-ai sti tu ce as face pentru tine, adauga atat de incet incat aproape nu aud.
- Poftim? exclam incredula fara sa realizez.
- Nimic. Ce spui de sferele normale albe?
* * *
- Nu pot sa cred ca ai luat atat de multe instalatii! Este ca si cum ai vrea sa faci Craciunul, nu aniversarea ta de nouasprezece ani! exclam incredula, chicotind.
Pun cu grija in masina ultima punga cu instalatii, ca apoi sa inchid usor portbagajul si sa realizez ca se putea inchide si din telecomanda.
- Nu e nimic, imi spune, citindu-mi parca gandurile. Fac des asta, fara sa realizez. Haide, trebuie sa luam comanda de ghirlande, continua, intinzandu-mi mana stanga usor nesigur.
Inghit in sec, luand o gura mare de aer si totodata fiind constienta de greseala pe care o fac. Imi intind si eu mana dreapta spre el, inlantuindu-mi degetele cu ale sale. Inchid ochii si sunt atenta la toate acele firicele invizibile de energie care imi strabat corpul, dar si la sentimentele pe care le simt.
Si sunt socata sa aflu ca sunt unele pe care nu le-am mai experimentat niciodata in viata mea.
Siguranta totala si... dragoste pura.
- Ahm... sper sa iti placa ce am comandat.
- Nu trebuie sa-mi placa mie, ci tie. Este ziua ta pana la urma, ma fastacesc, gandindu-ma la un mic amanunt nesemnificaitv.
Adica faptul ca este si majoratul meu. Dar nu am zis nimic nimanui si nici nu aveam de gand.
- Nu as fi asa de sigur.
- Ce vrei sa spui? intreb nedumerita.
- Ca sper la un miracol, incheie subiectul, tragandu-ma grijuliu spre un magazin cu grinzi vopsite in albastru marin si o copertina in dungi marinaresti. Iti va placea de Miranda, e una din prietenele mele din copilarie.
Fara alte cuvinte, intram intr-un loc ce pare dintr-o cu totul alta zona. Un magazin cu peretii pictati cu o maiestrie nemaivazuta, cu pescarusi ce se rostogolesc prin aer si corabii ce navigheaza in larg, cu pescari ce isi tin cu iscusinta unditele si asteapta, privind marea.
Scot un zgomot de uimire, privind ca o nebuna fiecare perete, tarandu-l pe Cole dupa mine fara sa ii dau drumul prin fiecare coltisor al magazinului plin cu plase de pescuit, colace din rigips si ancore. Ma apropii de fiecare perete si ating cu atentie vopseaua, ca si cum tot tabloul s-ar putea sfarama sub atingerile mele.
- Este cel mai frumos lucru pe care l-am vazut vreodata.
- Pentru ca a fost facut de cel mai frumos suflet pe care il poate intalni cineva vreodata, se aude o voce melodioasa din spatele nostru, facandu-ma sa ma rasucesc in sincron cu baiatul care ma tine de mana.
- Miranda! exclama Cole, zambindu-i larg unei fete cu parul blond – blond natural, nu alte persoane ale caror nume nu trebuie sa fie mentionate, in paranteza Auria Kim –, ochii negri stralucitori si un zambet sincer.
- Mai sa fie! Este chiar Winnie the Pooh aici! Mi-a fost dor de tine, ursule! exclama fata intr-o rochie marinareasca mulata, lunandu-l in brate si sarutandu-l pe un obraz, gest care imi creeaza putina gelozie, insa pe care mi-o reprim imediat, intrucat realizez ca este doar cea mai buna prietena a lui.
Cole o imbratiseaza de asemenea, dar, spre marea mea uimire, fara sa isi dezlipeasca degetele de ale mele. Gest care nu imi dau seama daca ma uimeste sau imi da un puternic sentiment de satisfactie si caldura. Mai ales cand, dupa ce Miranda se departeaza de el, acesta incepe sa imi deseneze cercuri pe piele, facandu-ma sa imi doresc sa inchid ochii pentru a simti din nou acea energie ciudata.
- Ma bucur sa te revad... Fata se opreste din vorbit deodata—ca si cum ar fi uitat ceva, ca apoi privirea sa ii cada asupra mea si sa ma analizeze migalos.
Privirea ei imi creeaza mancarimi si ma arde incet, inima incepand sa imi bata intr-un cu totul alt ritm, lucru care ma face sa imi duc capul intr-o parte si sa o privesc cu aceeasi atentie, insa fix in ochi, fara macar sa clipesc. Incerc si eu sa ii citesc sufletul, ca un instinct primar si o nevoie ciudata pe care nu am mai avut-o pana acum, ca si cum trebuie sa fac asta. Simt cum Cole ne priveste pe amandoua, incordat la maxim si socat de faptul ca eu nu spun nimic si nici nu clipesc.
- Miranda, ea este...
- Celeste, sopteste fata odata cu mine, fara sa faca o alta miscare.
Clipeste brusc cand imi intalneste privirea, punandu-si o mana pe piept, ca apoi sa faca un pas aproape imperceptibil in spate si sa zambeasca cand privirea ii cade asupra mainilor noastre impreunate.
- Ma bucur sa te cunosc, Celeste. Esti si mai frumoasa in realitate.
- Ne cunoastem? intreb suspicioasa. Nu imi amintesc sa o fi intalnit vreodata in viata mea si nu pot intelege cum de imi cunoaste numele.
- Oh nu, cred doar ca te-am vazut intr-o poza... dintr-o cutie de la firma tatalui lui Cole din Manchester, ma lamureste partial, eu mijindu-mi ochii dar preferand sa nu spun nimic.
- Ok, acum ne poti da ghirlandele? spune Cole devenind brusc destul de tensionat si rece fata de fata careia ii arata sentimente total opuse cu doar cateva secunde in urma.
- Dar unde te grabesti? replica Miranda, ducandu-se in spatele tejghelei.
- Trebuie sa o mai duc pe Celeste undeva. Nu am prezentat-o. Ea este...
- Stiu cine este, i-o taie fata. Stiu mai bine decat tine cine este, continua. Sa inteleg ca ai scapat de maimuta aia care ma imita cand eram mici?
Cole se albeste la fata si ii arunca o privire ucigatoare. Miranda incremeneste si isi cere scuze de cateva ori, iar eu incerc sa imi departez mana de a lui Cole cand realizez ca se refera la Kim. Nu fac bine sa accept sa ma tina de mana. Imi dauneaza, ma face slaba.
Cole isi inteteste stransoarea asupra mea, nelasandu-ma sa ma eliberez, iar apoi Miranda se face nevazuta in spatele rafturilor cu decoratiuni. Inchid ochii iritata, gandindu-ma ca adolescenta a facut intentionat asta, lucru care nu imi place. Sau egoului meu nu. Pentru ca o parte necunoscuta din mine ma impinge sa sar pe baiatul sefului tatalui meu si sa-i spun ca este doar al meu. Nu imi place partea asta a mea. Si nici gandurile acestea, care, dupa parerea mea, imi scot in evidenta latura... animalica.
Satenul—habar nu am cum i se schimba atat de usor nuanta parului, ma apuca de dupa talie cu mana impletita de a mea, astfel incat bratul imi ajunge la spate. Degetele sale imi ating usor obrazul, ca si cum m-as putea sparge, respiratia mea accelerandu-se pe loc, facandu-se sacadata.
- Sa nu cumva sa incerci sa nu ma mai tii de mana. Am nevoie de tine, am nevoie sa te simt langa mine, sa iti simt atingerile, imi marturiseste in soapta, apropiindu-si fata de a mea, ochii sai stralucind. Ca si cum ar avea lacrimi in ochi. Nu vreau sa te mai departezi de mine. Noaptea trecuta... nu vreau sa se mai intample niciodata finalul. Te rog, Celeste. Ai incredere in mine. Am nevoie de tine sa nu ma prabusesc. Trec printr-o perioada grea, nu stiu ce va fi mai departe. Dar stiu ca te vreau langa mine. Stiu ca nu ma intelegi, nu ai cum, dar... te rog nu fi rece fata de mine. Ma distruge incet, recunoaste pe un ton atat de jos incat de-abia il aud.
Raman socata de afirmatiile sale atat de bruste, muschii mei tensionandu-se imediat, in timp ce fluturii din stomac fac piruete care ma fac sa imi fie greata. Nu pare ca minte, dar este atat de sincer si de deschis incat imi este greu sa il cred. Si totusi, ceva din mine ma face sa simt ca nu joaca teatru.
Iau o gura mai mare de aer si imi las obrazul in palma sa, inchizand ochii, simtind totul. Fiecare atingere. Atingerea degetelor sale de ale mele, atingerea bratului sau de talia mea, atingerea degetelor lui reci pe obrazul meu fierbinte.
- Te inteleg. Te inteleg perfect. Te... te inteleg cum nu am mai inteles pe nimeni. In afara de acel lucru... in afara de chestia aceea. Pe aia nu o pot intelege. Am incercat toata noaptea. Nu pot. Nu inteleg. Dar e singurul lucru pe care nu il inteleg, iar asta ma nelinisteste. Vreau... vreau sa stiu totul, dar stiu ca tu nu vrei asta. Sau poate nu inca. Dar nu uita ca simt. Nu uita ce ti-am mai spus. Nu sunt normala. Deloc. Niciodata nu am fost. De aceea nu inteleg cum... cum te apropii de mine. Nimeni nu ar mai face asta, zic tot ce gandesc, cu sau fara sens, cu vocea stinsa, tremuranda si infricosata intr-un mod vizibil.
- Eu nu sunt nimeni, imi raspunde cu replica mea, atingandu-si buzele de fruntea mea. Si niciodata nu mi-a placut normalitatea. Iar tu... tu ma faci sa fiu anormal in lumea asta... dar normal in lumea mea. Celeste, priveste-ma, ma implora din glas.
- De ce? intreb, ingrozita de gandul de a deschide ochii.
- Vreau sa vezi ce se intampla cu mine de cand ai aparut la balconul acela.
- Dar sunt doar un om. O pot face, dar imi e frica. Imi e frica sa simt, izbucnesc, incepand sa suspin. Sunt un om, soptesc cuvinte aparent fara sens, care nu imi apartin in totalitate.
- Nu esti doar atat. Deschide-i, imi sopteste, sarutandu-mi mana libera.
Incet si nesigur imi deschid ochii, tragand aer in piept. Buzele mele tremura cand vad despre ce vorbeste.
Ochii lui Cole stralucesc, reflectand imagini. Imagini cu natura, cu toate anotimpurile. Toate in nuantele de albastru ale irisilor sai. Toate transmitandu-mi sentimente de dragoste pura din nou. Sentimente pe care din nou nu le pot explica.
Incerc sa ma dau din reflex un pas in spate, fiind speriata de ceea ce vad, dar Cole isi tine mainile ferm in jurul meu. Cum e posibil? Am mai avut eu experiente ciudate pana acum, dar credeam ca mi se pare, asta e de-a dreptul splendid si strigator la cer in acelasi timp.
- Le vezi? zice nesigur. Apar cand ma gandesc la tine. Dau din cap usor, in semn de aprobare. Atunci nu esti doar un om. Si pana la urma, sa fii umana nu inseamna sa nu fii magica. Doar tu si eu le putem vedea, adauga ca un scolar emotionat sa nu spuna ceva gresit.
- Stii, si Tessa Gray credea ca e umana pana a dat de William Herondale. Sau... pe aproape, spun uitand de imprejurimile mele, amintindu-mi de cartile mele favorite.
- Cine? chicoteste, imbratisandu-ma strans. Isi pune capul in scobitura gatului meu si imi inspira parfumul cu aroma de vanilie si cappucino, narile sale frematand usor, iar el scotand un sunet de multumire. Voiam sa fac asta de mult, recunoaste, zambetul sau imprimandu-se pe pielea mea.
- Interesant. Si eu vreau sa fac multe lucruri de ceva vreme, admit, ca apoi sa-mi rad ironic in fata. Aia nu am fost eu, zic repede sub forma de scuza.
Hormonii astia... Cole asta.
Cole incepe sa rada infundat, pieptul sau vibrand, iar al meu sarind in sus de fericire la senzatia pe care mi-o daruia fericirea lui.
- Stiu eu cine a fost. Spune, ce este? intreaba ca si cum mi-ar citi gandurile din nou, dupa cateva secunde in care doar ne-am simtit unul pe altul, mangaindu-mi bratul intr-un mod linistitor.
- Si eu vreau sa iti arat ceva la care nu m-am gandit prea mult in ultima vreme, dar se intampla, ii marturisesc, usor speriata, avand sentimentul de atac de panica.
- Fa-o acum, ma sustine, departandu-se usor de mine.
Clipesc de cateva ori, privindu-i fata fara imperfectiuni, ca apoi sa imi duc mana la ceafa si sa imi desfac cocul impletit, lasandu-mi parul sa cada in valuri ce inainte imi ajungeau pana la umeri. Iar acum, pana la solduri.
- Nu era...? intreaba vizibil uimit.
- Ba da. A crescut peste noapte. Incepuse sa creasca mult mai repede, dar nu asa. Si... priveste varfurile. Asta s-a intamplat azi noapte...
Eram atat de obosita de dimineata incat nici macar nu am bagat de seama, crezand ca halucinez. Multe lucruri mi s-au intamplat in ultima vreme, in special noaptea... Febra era la ordinul nopii, iar ziua nu aveam nimic. Insa nu am zis nimanui, pana la urma analizele imi iesisera perfect, nu? In plus, nu aveam un termometru, doar simteam ca ard.
Ridic o suvita de par la nivelul ochilor lui, aratandu-i lucrul ce ma baga in sperieti.
- Straluceste sau mi se pare mie?! exclama nevenindu-i sa creada, apucand o suvita intre degete.
Nici nu stiu de ce ii aratam toate astea, de ce aveam atat de multa incredere in el, dar pur si simplu aveam si mi-l doream.
- Ca stelele noaptea. Si miroase a brad, desi samponul meu este cu micsunele. Oricum, nu e mare lucru.
- Ba este si... se balbaie, pentru prima data in viata lui, Cole.
- In regula, stiu ca e, dar ma sperie, admit, strangandu-l inapoi in coc grabita si rusinata.
- Lasa-l asa. Imi place asa si nu se vede de la departare, imi sopteste la ureche intr-un final, inainte sa ma apuce de barbie cu blandete. Crezi in magie?
- Nu cred. Stiu ca exista, dar uneori ma tem ca sunt atat de mica incat ma poate dobori.
Okay, trebuie sa recunosc, nu este deloc normal sa zic ce gandesc in halul asta cuiva. E prea mult, si cumva imi pare prea putin.
- Perfect. Asta e magie, Celeste. Las-o sa isi faca treaba si ai incredere in ea, zice aruncandu-mi unul din zambete sale care ma coplesesc.
- Daca o las sa isi faca treaba, as deveni... as fi eu. Si asta vine la pachet cu anumite sentimente pe care nu vreau sa le am.
- Accepta-le. Eu ti le accept, ma asigura, privindu-ma in ochi incurajator.
Toata viata mea am incercat sa nu accept acele sentimente. Rautatea, gelozia, egoismul. De cele mai multe ori sunt natural inexistente pentru mine. Dar acest lucru s-a schimbat odata cu venirea mea aici. L-am intalnit pe el si m-a facut sa simt gelozie si egoism. M-a facut sa il vreau doar pentru mine, lucru pe care nu as fi in stare sa i-l zic niciodata fara un impuls foarte puternic. Iar acum imi spune sa le accept, dar eu nu stiu daca trebuiesa refuz sau nu. Nu m-am gandit niciodata la posiblitatea de a le accepta ca facand parte din mine, dintr-un intreg. Am vrut mereu sa le elimin, desi am stiut intotdeauna ca Universul inseamna balans, nu dominanta.
- Voi incerca, dar de ce sa mi le accepti tu, dintre toti? Ar trebui... Nu are trebui sa fie o cu totul alta persoana? Nu te cunosc de mult, nu stiu multe despre tine, mint eu, cu glasul tremurat.
- Serios? Nu stii? Esti tu asa de sigura?
- N-nu... dar eu vreau sa stiu despre tine...
- Cel mai mult, imi incheie propozitia, atingandu-si buzele de obrazul meu.
Scot un geamat slab, apucandu-l instinctiv de tricou cu unghiile, gest pe care nu l-am mai facut cu siguranta in viata asta.
- Celeste? sopteste, buzele sale inca lipite pe pometele meu.
- Da, Cole?
Numele sau imi face inima sa vibreze, era cel mai frumos sunet pe care il auzisem vreodata si de abia acum realizez asta.
- Cate inimi care bat auzi? Concentreaza-te.
Linistea se impleteste cu aerul, facandu-ma sa fiu atenta, desi sunt atinsa de Cole, ce are bratele in jurul meu.
- Pe raza de cati kilometri? glumesc, stiind ca suna imposibil si aberant ce intreb.
- Doar in magazin.
- Doua, raspund repede.
- Corect, zice, eu simtiindu-i iar zambetul pe pielea mea. Una e a Mirandei.
Respiratia mi se opreste, eu agatandu-ma si mai bine de Cole. Cum e posibil ca inimile noastre sa bata in acelasi timp? Nu am mai auzit de asa ceva niciodata si pare destul de imposibil.
- Nu ai zis ca citesti? Ai vreo teorie?
- De fapt am vreo treisprezece, recunosc jenata chicotind.
- Iar eu am trei inghetate, se aude o voce din spatele nostru, Miranda aparand cu vreo cinci casolete diferite, pline cu cate o bucatica de rai. De care vreti?
- Ciocolata belgiana si tiramisu, raspund promt.
Deodata cu baiatul care si-a dezlipit buzele de obrazul meu si mi-a inconjurat talia cu mainile sale, facandu-ma sa ma simt dubios. Mai dubios decat ma simteam inainte.
- Era de asteptat, mormaie amuzata fata blonda, zambindu-ne larg. Aceleasi gusturi la inghetata de cand erai mica, nu Celeste?
- Da. La inghetata si la pizza. Ce tot faci? mormai spre Cole Stii cum ma simt, nu-i asa? E mai mult decat dubios, subliniez pentru prima oara cu voce tare cand Cole incepe din nou sa imi miroasa gatul. Cand ai zis ca ne cunoastem mai bine credeam ca nu te referi la asta.
- Stiu ca e pentru tine, rade. Dar in lumea mea, e mai mult decat normal, spune gutural, lipindu-si buzele de gatul meu, facandu-ma sa tresar, sa gem si sa-mi las gatul pe spate.
- D-de ce reactionez asa? De ce nu te pleznesc? Tu de ce nu zici nimic, Miranda?
- E normal in lumea noastra, raspunde simplu, facandu-ma sa ma incrunt.
-Nu inteleg, repetati amandoi asta, simt ca imi scapa ceva atat de important, ma face sa ma simt prost, si ma face sa cred ca gandesc gresit si ca ce mi se intampla e bine. Ma sperie, soptesc repede, apucandu-l strans de mana.
- Nu trebuie. Ai rabdare, te rog. Vei intelege tot. Te asigur, continua sigur pe el, continuandu-si... treaba ciudata.
Incerc sa ma desprind de el, dar ma strange mai tare si adevarul e ca imi place ce imi face, oricat de greu imi eo sa recunosc.
- Chiar si de ce ma mirosi? spun exact inainte sa ma sarute apasat pe gat. Ah, nu mai face asta! Imi vine sa intru in pamant de rusine.
- Winnie, o sperii. Si ai grija sa nu faci altceva. Stiu ca nu ai rabdare, dar tu o pui pe ea sa aiba, iar ea e contrariata si poate face atacuri de panica.
- Stiu sa ma controlez, Miranda, admite printe dintii inclestati, strangandu-ma si mai tare in brate. Altfel acum era total diferita. FIZIC, subliniaza. Iti e frica de mine, Celeste? intreaba usor precaut.
- Mi-a fost pana acum? ii raspund cu un mic zambet, ca apoi sa ii demonstrez ca nu imi e, lasandu-mi capul pe umarul lui.
- Nu, mormaie, imbratisandu-ma strans. Ma saruta inca o data pe gat, apoi se desprinde de mine si apuca doua dintre inghetate, daruindu-mi una cu grija. Miranda, plecam, e tarziu si vreau sa mai petrec timp cu... cu ea, admite, uitandu-se la mine cu o dorinta vizibila.
- Stiu. In regula, poftim pungile, spune pastrandu-si zambetul. Iese din spatele barului de lemn, ii da lui Cole vreo sapte pungi cu model marinaresc din hartie pe care i le pune cu grija pe brat. Il imbratiseaza, apoi se apropie de mine si imi da un pupic scurt pe obraz.
- Ai incredere in Cole si crede in continuare in magie. Nu prea a avut prietene, nu trebuie sa te ingrijoreze comportamentul lui, e in regula daca te lasi dusa de val, crede-ma, esti in siguranta, imi sopteste repede luandu-ma in brate. Iar povestea cu maimuta e mult mai diferita decat ai putea crede, asa ca crede-l cand iti spune ce simte. Succes si ne vedem curand, incheie, pastrandu-si chipul luminat.
Cole ma apuca de mana grijuliu si iesim impreuna din magazin, indreptandu-ne spre parcare.
- Te descurci cu toate alea? Tii toate pungile, plus inghetata acolo. Sau nu esti impiedicat ca mine? intreb cu un chicotit.
- Am fost la fel, recunoaste, dar tata m-a invatat cum sa nu mai fiu. E destul de dificil, adauga ranjind. Te-as intreba ce parere ai de Miranda, dar sper ca doar sa nu te fi speriat ce ti-a zis la ureche, recunoaste rusinat.
- Oh, zic imbujorata, nu pot fi sigura ca e adevarul. Dar pare minunata si plina de viata.
Dar simt ca e, cum am simtit si atunci, si nu imi pare ca are vreo intentie rea sa ma minta.
- Asa e de cand era mica. Mosteneste asta de la mama ei, zice, deschizand portbagajul masinii. Imi inmaneaza inghetata sa, lasandu-mi mainile in pace pentru putin timp.
Pune cu grija pungile inauntru in timp ce eu il urmaresc cu interes. Se opreste brusc, se intoarce cu fata spre mine, ma ia de mana si ma trage repede in spatele lui, facandu-ma sa scap ambele inghetate pe jos. O rafala de vant trece pe langa noi, iar eu simt mirosul ploii si inca ceva, un miros neplacut.
- Ce se intampla? Am scapat inghetatele... zic dezamagita.
- Avem probleme mai serioase, spune incordat la maximum. Tu stai in spate, te rog. Ai incredere in mine, imi sopteste. Nu vorbi nimic. O voi face eu. Si nu iti fie teama, imi cere, dar el parea mult mai speriat decat mine.
- Trebuie sa iti marturisesc ca nu imi e teama de foarte multe lucuri, dar aparent simt ca imi e frica sa iti fie tie teama... soptesc nesigura de ce recunosc asta.
- Vorbim dupa asta. Nu pleca de langa mine.
Un vant si mai puternic ne strabate trupurile, in parcare aparand mai multe siluete necunoscute si amenintatoare, ce ma fac sa ii strang mana lui Cole, datorita nelinistii ce ma cuprinde. Imi calmez pulsul printr-un exercitiu de concentrare pe respiratie. Un grup de barbati si femei imbracati intr-un visiniu pe care nu l-am mai vazut niciodata se pozitioneaza la aproximativ sapte metri de noi, privindu-l sfidator pe Cole.
Pana cand privirea le cade pe mine si trag la unison aer in piept.
- Un om, trage concluzia un barbat saten cu barba, probabil liderul grupului. Ce cauta un om langa tine? intreaba cu o voce groasa, destul de inspaimantoatoare.
- Si de ce miroase ca o padure?! exclama o fata, strambandu-se.
- Nu este treaba voastra, raspunde Cole cu un glas bizar de calm si serios. Ce cautati aici? Va este interzis.
- Multe ne sunt interzise, replica conducatorul grupului. Asta nu inseamna si ca le respectam, incheie cu un ranjet straniu.
- Stiti sentina, ii ameninta Cole cu un fel de marait care ar trebui sa ma sperie, pentru cateva dintre fetele din grup s-au dat in spate involuntar.
Nu ma sperii, desi stiu ca este ciudat, ci imi pun cealalta mana pe spatele lui, incercand sa il calmez. Cu succes. Se relaxeaza vizibil, iar eu rasuflu usurata si incantata de efectul pe care il pot avea asupra lui. Poate chiar nu m-a mintit nimeni in magazin.
- Daca esti un viitor conducator atat de iscusit, spune-ne de ce nu ne-ai atacat pana acum?
- Din cauza fetei, incepe sa rada o tipa cu parul brunet. Nu mai e nimeni acolo in afara de ea, nu?
- Nu este vorba... Ce vreti, de fapt? intreaba dezgustat.
- Sa ne distram, spune un baiat uscativ, lasand un fel de marait gutural de animal sa-i rezoneze in piept.
- Pacat ca nu am timp de asa ceva. Altceva? continua sumbru, pastrandu-si expresia serioasa.
- El are un mesaj pentru tine, afirma o fata cu parul prins in coada i pierceinguri in sprancene. Vino sa iei plicul, il provoaca.
- Lasa-l acolo, plecati si il iau dupa.
- Nu. Mai bine pune-o pe fata sa il ia. Oricum nu iti pasa de ea, nu? zice arogant conducatorul lor.
Cole maraie foarte puternic deodata, facandu-ma sa tresar surprinsa. Maraitul sau rasuna in toata parcarea goala, facandu-ma sa ma incrunt. Privirea imi cade pe inghetata topita de pe asfalt, apoi pe norii plumburii amenintatori.
- Calmeaza-te, ii spun incet, atunci cand realizez cat de serioasa este de fapt treaba din cauza nodului puternic din gat. Il iau, admit cu voce tare cand imi reamintesc cuvintele Mirandei.
- Nu pleci de aici, exclama, pastrandu-si privirea fixa pe grupul nerabdator ce poarta zambete malefice pe chip. Aduceti-mi-l, ordona sigur pe el.
Intre timp, scot cheile din buzunarul sau de la spate si le pun in mana mea. Barbatul cu parul lung inchis la culoare si fes negru vine cu miscari lente, infricosatoare spre noi. Isi pastreaza zambetul scarbos, dantura sa fiind groaznica, facandu-l sa arate grotesc. Ajunge in fata lui Cole si intinde mana, unghiile sale fiind pline de pamant.
- Interesant cum aperi un om, ma intreb ce e asa de special la ea, mai ales mirosul asta de padure. Si desigur, zice, ranjetul sau largindu-se, ar mai fi faptul ca duhneste a tine. Ce zici papusa, tragi la masculi alfa? As putea sa aranjez ceva, ti-ar placea la nebunie daca seful...
Dar nu mai continua sa zica nimic, pentru ca dragutul si finutul de Cole ii da un pumn care il trimite vreo zece metri in spate, facandu-i pe ceilalti sa maraie, iar pe mine sa ma minunesc.
- Multumesc, ati fost tare amabili, zic cu o voce subtire,aratandu-mi dintii, apoi il ciupesc pe saten si fugim spre masina, eu punandu-ma pe locul soferului si pornind masina in timp record, desi nu am mai condus asa ceva. Apas pe butonul care ridica capota si apas pe acceleratie cat de repede pot, in timp ce acele persoane se avanta spre masina. Cotesc brusc si calc la maxim acceleratia, trantindu-l pe Cole de spatele scaunului cu putere.
- Scuze, soptesc cu un zambet nevinovat, dand viteza dintr-a patra intr-a cincea.
- Ce tocmai s-a intamplat? intreaba stupefiat, cautand centura cu mainile tremurande. Dupa ce si-o prinde corespunzator, se apleaca asupra mea, facand acelasi lucru, atingandu-mi unul dintre sani si coapsele "accidental".
- Tu sa-mi spui. Eu stiu un singur lucru. Ne-am salvat de la o bataie pe cinste. Asta, si inca vreau inghetata, admit, privind in oglinda retrovizoare. Oh, si tipilor alora nu le place ploaia, termin cu un chicotit, impletindu-mi degetele cu ale lui Cole, ca apoi sa le duc la buze si sa i le sarut fara sa gandesc.