Tris
Mașina gonea nebunește pe străzile New York-ului, aveam control deplin asupra ei, dar dintr-o data doua lumini îmi orbesc ochii, am încercat sa apăs pe frână, dar nimic... Eram pregătită să întorc volanul spre dreapta, dar mâna lui prinde volanul și smucește cu putere în cealaltă parte, am simțit cum mașina a făcut contact cu camionul ce circula neregulamentar... În ultimele mele momente de luciditate am văzut interiorul Chevroletului împroșcat de sânge, apoi negru...
Îmi deschid ochii buimăcita observând ca autobuzul în care mă aflu a frânat brusc... Afară ploua, iar eu ca de obicei am adormit cu capul proptit de geam... Printre sropi care se așezau grăbiți pe el, am observat în depărtare 6 mașini modificate, erau pregătirile pentru cursa Tigrului, simțeam furnicături în palme sa mă alătur lor, dar îmi scutur repede capul, vrand să scap de idea asta idioată, Beatrice Henderson, a părăsit de ceva vreme lumea asta, în spatele ultimei mașini se afla un lanț lung de mașini de politie, pe chipul meu instalandu-se un zâmbet amar... Era clar ca cei 6 care conduceau mașinile cu atâta acuratețe, aveau destula experiență, doar cineva fără toate țiglele pe casă ar conduce cu o așa viteza în partea cea mai aglomerata a orașului, în ora de vârf... și neexperimentat în același timp.... Dar, la fel cum au apărut s-au făcut și nevăzute din raza mea vizuala... După încă 5 minute am ajuns în stația de autobuz unde trebuia sa cobor, si mi-am luat bagajul, acum e acum... Am pășit destul de înfricoșată pe trotuar, privind panicată în jur, nu mă așteptam să mă întorc aici. Niciodată!!
-Tris!! Îi aud vocea mătuși Sasha, care îmi făcea frenetic cu mana, pentru o femeie de 57 de ani are prea multa energie... Și deși îi știu vârsta, nu pot spune ca arata cât pentru numărul ce îl atinge... Este o femeie eleganta, fusta creion gri, și cămașa albă, împreună cu pantofi cu toc cui negri de 15 cm, iar părul ei saten tuns în scări o întinereasc cu cel puțin 5 ani...
-Bună mătușa... Mormăi eu încă privind împrejurimile...
-Vai Tris draga mea, ce mare te-ai făcut!! Îmi spune ea imbratisandu-ma...
-Știu mătușa, dar era și normal, au trecut 3 ani jumătate... Zic eu după ce îmi da drumul din îmbrățișarea aia de urs, chiar sunt curioasa de unde are atâta forță, mda, de fapt știu, doar e sora tatei, si la cat antrenament i-a supus pe frații lui pentru a supraviețui în lumea în care trăim... Nu mă mai uimește nimic...
-Și tot nu îmi vine sa cred ca te-ai întors!! Spune ea țopăind ca un copil mic, mie fiindu-mi frica sa nu își rupă ceva, tocurile alea par periculoase...
-Nici mie... Spun eu oftând.
-Și ce ai de gând să faci acum ca te-ai întors? Mă Întreaba ea foarte zâmbăreață.
-Am de preluat o afacere, și de îmi terminat școala... Zic dând din umeri, stiu ca păream destul de serioasă, deși mințeam cu nerușinare...
-Nici sa nu te gândești, nu vei lucra în garajul acela slinos nici peste cadavrul meu... Zice ea îmbufnata.
-Ba am să o fac! Spun eu pe un ton serios.
-Dar Tris scumpo ești o viitoare avocata... Ai tot viitorul în fata... Zice ea gesticulând enervată...
-Mătușa, poate am eu tot viitorul în fata, dar îmi cunoști mai bine ca oricine trecutul si oricat am încercat nu m-am putut despărți de el... și ști foarte bine ca mașinile fac parte din el... Zic eu privind-o încruntată...
-Am o vârstă, așa ca mă vei asculta! Țipa ea la mine.
-Am 20 de de ani aproape 21, pot sa fac alegerile și singură!! Mârâi eu punandu-mi mâinile în sân...
-Bine, dar promite-mi ca nu o să îți neglijezi studiile... Se da ea bătută.
-Niciodată... Zic eu cu un zâmbet mic pe buze.
-Acum hai acasă, fiindcă maica-ta mi-a tocat toți nervi... Pufnește ea enervată.
-Eu nu am o mamă... Zic eu nervoasă.
-Tris... Mă dojeneste ea.
-O femeie care își face apariția după 16 de ani de când te-a abandonat fără să privească în urma nu se poate numii mamă!! Strig eu cât să mă audă tot NY-ul...
-Dar... Încearcă matusa să mă îmbuneze...
-Nici un dar, nu a apărut nici acum 3 ani, când trebuia să își arate moaca, a apărut doar acum câteva saptamanai, când a aflat de averea familiei și i-au trebuit și ei drepturi, și acum ce să zic, mă obliga să mă întorc acasă ca să particip la nunta ei idioată... Mârâi eu, crezând ca îmi va plesni vreo venă.
-F... Vrea ea să spuna, dar se oprește înainte să deschidă subiectul care pentru mine este inca după 3 ani o rană deschisa care sângerează abundent...
-Hai acasă... Îi spun eu mătuși, care dupa față ei, se vede ca nu o prea înghite pe cea care i-a părăsit fratele lasandu-i 2 copii de crescut, si sa sufere singur după pierderea primului său fiu, dar pot spune ca s-a descurcat oarecun bine, a reușit să treacă peste, si sa ne crească de la formidabilă vârstă de 6 ani...
-Bine... Mormăie ea de parcă i-ar fi frică să se întoarcă... Pornim spre mașina, când am ajuns lângă ea, matusa mă privea curioasă cu cheile în mâna, eu dând dezaprobator din cap, ea oftând enervată și urcand la volan, eu în locul pasagerului, după ce matusa a făcut mare caz că nu am să mă urc în spate.
-Ști, dacă eram Toby, te obligăm să urci la volan și să conduci... Zice mătușa introducând cheile în contact și porpornind mașina...
-Tobias nu mai e... Mormai eu când mi se prelinge o lăcrima pe obraz, și uite ca a adus vorba de el...
-Scuze... Mormăie ea fiind concentrată la drum.
După asta, in mașină s-a instalat o liniște inconfortabila, așa ca am dat drumul la radio, dar am dat de un post de știri unde se vorbea despre urmărirea de mai devreme, se pare ca cele 6 mașini au dispărut ca prin minune, ce ar da polițiști astea să știe unde se ascund, dar nu au să afle de la mine, nu oi mai fi eu unul dintre piloții acelei formații, dar poate voi avea nevoie cândva de ele... Am schimbat postul, ajungând la unul de muzică, după asta, mi-am sprijinit capul de geam, închizând ochii, ascultând sunetul scos de mașina care alunecă pe șoseaua umdea, și stropi de ploaie care se loveau de parbrizul ei...
Mașină a frânat brusc, eu aproape pupand bordul, mătușă parcând după pe alea din fața casei. Am coborât din mașină, luandu-mi bagajul, și am pornit spre ușă, când am ajuns în casa eram deja uda leoarcă, m-am descălțat, și am pornit spre vechea mea cameră, am pus mâna pe clanță, și am apăsat ușor, cu mâna tremurândă, am privit în jur, același birou negru, același pat supraetajat, aceeași baie, și la final același dresing, doar ca partea lui stânga va rămâne rămâne încontinuare goală... Am oftat tristă și m-am întors în cameră, de unde mi-am luat geamantanul, fiindca doar asta am avut cu mine, deoarece restul lucrurilor au fost aduse săptămână trecută și aranjate de Miranda, menajera și bucătăreasă noastră de când mă știu... Am luat restul hainelor și le-am pus la loc, și apoi am mers din nou în cameră și am început să despachetez cutiile care erau asezate în mijlocul camerei, după ce am terminat am găsit pe fundul unei dintre cutii poza cu mine și Toby la aniversarea noastră de 17 ani, si m-am prăbușit în genunchi începând să plâng până am rămas fără lacrimi.
După ce am reușit să îmi revin si sa îmi opresc suspinele, am privit iar prin jur, ridicandu-ma de jos, si asezandu-ma în cele din urmă pe pat. Locul arăta din nou ca pe vremuri, doar ca, patul de sus va rămâne de acum veșnic gol, nu îi voi mai auzi râsetele, cicălelile, și nici nu voi mai avea parte de atenția pe care mi-o acorda în fiecare seara înainte de culcare, nu am să îi mai aud vocea... Niciodată, ori cât ași tânji după asta...
Am mai lăsat un oftat să îmi scape printre buze, apoi am pornit iar spre dresing, unde m-am schimbat de hainele care erau lipite de pielea mea... Mi-am luat pe mine un pulover alb, tricotat, destul de larg, niște colanți negri, și o pereche de teniși tot negri, iar părul l-am lăsat sa îmi curgă pe spate.
Am coborât jos, unde era o hărmălaie totală, se auzeau două voci feminine care țipau una la alta, m-am grăbit intracolo, si am dat de față încruntată a mătuși, și care avea mâinile înfipte în păr, și acesta la rândul lui fiind foarte ciufulit... Și undeva mai încolo am zărit chipul pe care avea mil mai aminteam, Avram doar 5 amărâți de ani și 8 luni... Stătea acolo și țipa la mătușa, având o încruntătură dură pe față...
-Ce mama soarelui se întâmplă aici? Tip și eu la randul meu, facandu-le pe cele două doamne să se oprească...
-Balenă asta eșuată vrea să se mute aici!! Mormăie matusa cu mâinile în sân, la auzul cuvintelor ei eu rămânând perplexă, ca apoi să scap un chicotit la auzul apelativului folosit..
-În nici un caz!! Tip eu dupa ce creierul meu încet ca melcul a procesat cea ce a zis mătușa.
-Ba da dragă, și nu mă veți opri... Spune javră asta ordinară...
-Nu, nu vei rămâne aici nici peste cadavrul meu, nici dacă am să mor mâine, niciodată!! Tip eu ultimul cuvânt, simțind ca o să înnebunesc.
-Nu o să mă oprești tu, mucoasa mică, dacă vreau să mă mut aici, am să o fac. Țipa ea la mine, după ce îmi da o palmă.
-Nu ai făcut asta. Mârâi eu enervată, și o prind de păr, tragand-o până acolo, apoi scotand-o afară în ploaie...
-Cum poți face asta? Mă Întreaba ea vrând să mă lovească iar, dar i-am prin mâna înainte să facă contact cu obrazul meu, din nou..
-Data viitoare când vei mai vrea să te întorci în casă asta, amintesteti ca am venit eu înapoi, iar cand te vei mai apropia de locul asta sau de orice alt loc ce îi aparține familiei acesteia, te avertizez, nu vei mai scăpa vie de aici... Mârâi eu, apoi îi trântesc ușa în nas...
-Semeni mult cu el... Zice mătușa zâmbind.
-El m-a crescut, nu aveam cu cine alt cineva să seamăn... Zic eu dând din umeri.
-Eu mă refeream la fratele tău, dar da, de la el ați moștenit amândoi caracterul... Zice mătușă râzând.
-Ști ca mi-e dor de ei... Mormăi eu simțind un gol în stomac.
-Stiu, si mie, dar trebuie să ne obișnuim cu idea ca, nu se vor mai întoarce... Spune mătușa, apoi mă ia în brațe, eu izbucnind în plâns la pieptul ei...
-Doare atât de tare... Mormăi eu.
-Îmi dau seama... Zice mătușa apoi îmi săruta părul...
-Va continua