Nu credeam că voi mai pune vreodată piciorul pe pământul L.A.-ului și nici în ruptul capului nu mi-am imaginat că voi veni aici pentru ceea ce Amanda numește 'nebunie curată'. Eu o numesc doar 'răzbunare'. Un cuvânt simplu, ce descrie starea de disperare și mânie în care se află o persoană... Bine, poate este și un pic de nebunie în acest cuvânt, însă nu voi recunoaște niciodată acest lucru în fața Amandei. Să îmi petrec restul vieții cu verișoara mea, spunându-mi 'Am avut dreptate', chiar nu se află pe lista mea. Poate nebunie este mult prea mult spus, să numim ceea ce fac eu o stare de... adrenalină. În intensitatea momentului i-am ordonat pilotului să schimbe ruta către Los Angeles în loc de New York pentru a face o vizită unei vechi cunoștințe. Acestea sunt avantajele unui avion privat - nimeni nu te chestionează în niciun fel și nici nu trebuie să te descurci cu vreun pasager furios dacă te-ai așezat pe scaunul destinat lui sau ei, după caz. Deși mi-ar fi făcut o deosebită plăcere să îmi exersez mișcările de țestoasă ninja pe fundul unuia dintre ei, trebuie să recunosc că un avion privat nu este o idee chiar atât de rea... Asta, și plus că Amanda m-ar încuia în dulap dacă aș distruge pantofii de designer pe care mi i-a oferit cadou Crăciunul trecut.
Oricum este destul de furioasă din cauza schimbării planului original, nu am vrea să trezim bestia din pricina unei zgârieturi pe pielea neagră a pantofilor stiletto. Dacă ar fi fost după alegerea mea, un tricou simplu și o pereche de blugi ar fi făcut șmecheria, însă Amanda a insistat și a tot insista că trebuie să arăt bine când ne vom întâlni cu partenerii noștri de afaceri. Bineînțeles că undeva între repetate rugăminți și două cutii de înghețată am cedat, lăsând-o să mă aranjeze în timp ce mă uitam la un serial de pe Netflix.
Și, iată-mă acum, așteptând într-o încăpere slab luminată de o lustră ce stă să cadă, înconjurată de agenți federali și patru pereți gri, într-o rochie neagră cu un decolteu adânc, un sacou alb pe deasupra ce-mi ajungea la jumătatea coapselor, la fel ca rochia, și o pereche de pantofi infernali. Dacă nu este asta ținuta ideală pentru vizitarea unui criminal într-o închisoare de maximă siguranță, atunci nu știu care ar fi. Măcar Amanda a avut puțină compasiune și machiajul meu este format din două linii subțiri de tuș negru, rimel și un ruj bej deschis.
Amanda se fâstâcea inconfortabil pe scaunul din metal de lângă mine. Îmi făcea agitația să crească ori de câte ori își punea un picior peste altul, iar apoi le inversa poziția. Începeam să mă căiesc din cauza deciziei luate fără o analizare mai amănunțită, însă acum nu mai este cale de întoarcere. Nu am parcurs un drum cu o oră și jumătate mai lung degeaba și nici nu am trecut prin strigătele unchiului meu, David și isteria Amandei ca să dau înapoi. Toți acești factori și plus orele nedormite în avion contribuie la anxietatea nemotivată.
Oh, e doar o închisoare pentru numele Domnului! Nu e ca și cum eu mă aflu după gratii...
Zgomotul produs de ușa din metal m-a trezit la realitate. Un nod mi s-a ridicat în gât când am realizat că voi fi pusă față în față cu unul dintre oamenii care mi-au distrus și ultima urmă de fericire. Acum că mă aflam în aceeași cameră cu el, nu știam ce să fac sau să spun. Așa că am rămas înlemnită pe scaun, cu privirea ațintită la bocancii negri ai bărbatului ce este prezent în majoritatea coșmarurilor mele. Fusesem învățată să nu aplec niciodată privirea pentru că este un semn de slăbiciune, de predare, însă îmi era atât de greu să îl privesc în ochi. Chiar și după toți acești ani nu l-am putut ierta, deși îi cunosc motivele pentru care a făcut ce a făcut.
"Asta da surpriză. Dacă mi-ați fi spus de la început cine a venit să mă viziteze nu aș fi opus rezistență. De când nu ne-am mai văzut, frumoaso? Să fii trecut mai bine de cinci ani?" vocea lui rămăsese la fel de tenebroasă și gravă ca în acea noapte blestemată.
"Drake, lasă prostiile. Trebuie să vorbim." zice Amanda, ascunzându-și emoțiile care știu că se aflau în concordanță cu ale mele.
Numele lui îmi provocase un fior pe șira spinării, imagini din acea noapte reproducându-se la nesfârșit în mintea mea. Încă erau la fel de proaspete ca atunci, doar că acum am învățat cum să le blochez pe toate. Am luat o gură de aer, ajustându-mi expresia astfel încât să nu trădez nimic la fel ca Amanda, și adunându-mi tot curajul de care aveam nevoie mi-am ridicat privirea cu un zâmbet sarcastic lipit de buze.
"Dacă aveți nevoie de ceva, strigați." ne anunță agentul, închizând ușa după ce îl încătușase pe Drake cu mâinile la spate.
"Dacă asta este un fel de vizită amoroasă ați greșit ziua." ne zâmbește superior, vizibil satisfăcut de remarca sa perversă.
"Nu te amăgi atât, Drake. Asta este prima și ultima dată când venim aici. Următoarele vizite pe care le vei primi este a uneia dintre matahalele lui Nicholas." îi zâmbesc batjocoritor, punând cât mai mult venin în fiecare cuvânt rostit.
Și ca și cum aș fi rostit o incantație magică, expresia de atotștiutor se evaporase de pe fața lui Drake. Pălise vizibil la auzul numelui celui din cauza căruia se afla în această poziție. Poate dacă nu s-ar fi încurcat cu Satana, încă ar fi fost în libertate acum, câștigând bani din cursele alea ilegale de mașini. Știu că în mare parte nu a fost decizia lui pe deplin, însă în loc să ia legătura cu poliția sau cu Amanda, pentru că el știa adevărul cu mult înaintea mea, a preferat să se lase manipulat de diavol.
"Credeai că nu suntem la curent cu discuțiile frecvente pe care le ai cu Nicholas? Indirect, într-adevăr, însă le ai." întreb, îngustându-mi amenințător ochii.
"Atunci cred că știi și de ce mă aflu aici." izbucnește el, aplecându-se la fel de amenințător peste masă.
Voia să mă intimideze. Eram conștientă de asta. Dar acum nu îi mai reușește. Știu mai mult decât să mă las intimidată de unul ca el. Nu mai sunt micuța și firava Rose, pe care toți o pot pune la pământ doar cu câteva cuvinte usturătoare și o privire urâtă. Acum sunt o femeie puternică, ce nu se lasă influențată de niște amenințări subînțelese.
"Da, știu..." zic, susținându-i privirea până ce el s-a sprijinit din nou de spătarul scaunului.
"Atunci, chiar nu înțeleg scopul vizitei. Dacă crezi că vei afla mai mult de la mine decât au aflat acei agenți buni de nimic, te înșeli. E de ajuns că am sfârșit în gaura asta de șobolani, nu am nevoie ca Nicholas să îmi ucidă mama și sora pentru că am vorbit." tonul său era final, însă știam că niște cuvinte rostite cum trebuie îl vor pune pe gânduri.
"Mi-am dat seama. Eu vreau să îți ofer o înțelegere. Îți dau cuvântul meu că mama și sora ta vor fi puse într-un loc sigur, departe de Nicholas și mafia lui, dacă tu spui tot ce știi."
Încercam să par cât mai convingătoare și cât mai sinceră. Dacă Drake avea îndoieli că nu mă voi ține de promisiune, atunci era nebun. Niciodată nu aș îndrăzni să pun în pericol persoane care ar fi victime colaterale. Poate el crede că îl urăsc, însă nu este așa. Nu l-am iertat, nu cred că o voi face vreodată, însă mama și sora lui nu au nicio legătură cu asta.
"Ești amuzantă, zău." pufnește sarcastic. "Dacă tot ești atât de bună la suflet încât să îmi oferi acestă înțelegere doar de dragul vremurilor trecute, atunci de ce nu le-ai dus deja într-un loc sigur?" întreabă, privindu-mă curios.
"Pentru început, nu fac asta de dragul tău, ci pentru că nu îmi place să văd lume nevinovată suferind din cauza greșelilor unui idiot. Și ce crezi că ar fi făcut Nicholas când și-ar fi dat seama că nu mai are cu ce să te șantajeze? Ar fi dat o petrecere în cinstea ta? Nu, normal că nu! Și-ar fi pus unul dintre lacheii lui de aici să te omoare." zic, rotindu-mi ochii.
Vedeam undeva în adâncurile privirii lui conflictul de emoții pe care îl trăia în acele momente. Știa că am dreptate. Dacă mama și sora lui ar fi dispărut, Nicholas ar fi dat ordin să fie ucis, iar apoi cine va mai avea grijă de ele? Banii pe care Drake îi strânsese nu vor ajunge pentru totdeauna.
"Știi că dacă nu vei spune nimic, tatăl meu se va asigura că nu mai ieși de aici și ar fi destul de simplu având în vedere că deții informații valoroase cu privire la acest caz. Însă dacă vorbești există posibilitatea să ieși de aici în zece ani, cu un avocat bun și o purtare fără incidente." presează Amanda subiectul.
"Credeți că voi risca atât de mult? Dacă ceva decurge prost, și Nicholas află că am vorbit mă va omorî și pe mine și familia mea. Chiar tu ai spus că are oameni aici, deci acest lucru nu va fi atât de greu. Încă nu înțeleg de ce nu a făcut-o până acum..."
"Îi place să se joace cu mințile oamenilor. Și în plus asta ar ridica semne de întrebare. Nu e atât de prost încât să riște, dar asta nu înseamnă că nu va încerca... În cazul în care vei alege să îmi iei propunerea în serios vei fi mutat la altă închisoare în care Nicholas nu are acces, și vom face ca familia ta să dispară de parcă nu ar fi existat niciodată. Ai cuvântul meu, Drake." numele său se simțea ca metalul venit din gura mea, greu și cu gust de rugină.
"Atunci dacă sunteți siguri că este implicat în ambele asasinate, de ce unchiul tău nu l-a arestat deja?" întreabă curios, mutându-și privirea de la mine la Amanda și înapoi.
"Pentru că nu avem suficiente dovezi și fără dovezi poate fi ținut cel mult o lună în închisoare. Oricum, sunt sigură că își poate permite cei mai buni avocați din țară. Trebuie să găsim ceva, ceva care nu poate fi trecut cu vederea nici măcar de corupții din tribunale. Și ce poate fi mai acuzator decât un martor, despre care toți știu că a fost prins în capcanele lui diabolice?"
"Să înțeleg că ăla aș fi eu... Să spunem că accept. De ce ești atât de sigură că nu va scăpa chiar și de confesiunea mea? Chiar tu ai spus-o, sunt mulți oameni corupți și Nicholas are banii necesari să îi cumpere." ridică o sprânceană, de parcă m-ar fi prins cu această întrebare.
"Nu degeaba unchiul meu ocupă o funcție importantă în Birou... Ne vom asigura că procesul va fi unul corect și fără intervenții de altă... natură. Însă înainte de toate trebuie să adunăm toate probele ce le putem găsi. Atunci Nicholas nu va mai ieși din închisoare niciodată și toată Mafia lui va fi exterminată."
"A da... Și cum vei face asta? În caz că nu ai observat, nimeni nu l-a prins până acum. Uneori încep să cred că a făcut un pact cu Diavolul..."
"De asta ne ocupăm noi. Tu doar trebuie să ne spui dacă vei colabora sau nu... Simplu." ridic pe rând mâinile în aer cu palmele în sus, ca și cum i-aș arăta cele două alternative.
"De ce crezi că nu îi voi spune lui Nicholas despre vizita voastră și faptul că plănuiți ceva?" rânjește superior, făcându-mă să îl imit.
"Pentru că amândoi știm că vrei să ieși de aici cât mai repede, iar asta nu se va întâmpla datorită lui Nicholas. Din câte știm noi, te-ar putea omorî în orice moment. Se va gândi la o modalitate prin care să pară un 'accident'."
"În locul tău nu aș sta prea mult pe gânduri... Doar ziceam..." zice Amanda, când Drake se uită urât la ea.
"Uite cum facem... Îți vom acorda un timp pentru a procesa totul și a alege care este cea mai bună și convenabilă variantă pentru tine. Trebuie doar să vorbești cu directorul închisorii și acesta va lua legătura cu noi." îmi iau geanta, ridicându-mă de pe scaun, Amanda făcând același lucru.
"Să nu aveți speranțe prea mari... Nu cred că voi risca atât cu Nicholas."
"Nicholas a fost în stare să își lase propriul fiu în închisoare timp de unsprezece ani, când putea foarte bine să îl scoată după un an cu ajutorul avocaților și banilor. Știi de ce?" întreb, privindu-l fix în ochi."Pentru că nu vrea ca acesta să îi ia locul în capul Mafiei. Până ce va ieși el din închisoare, Nicholas va fi deja prea bătrân ca să mai conducă o organizația criminală. La tine nu va ezita nici măcar o secundă înainte să te omoare."
"Chiar ești sigură că îl vei prinde?"
"Da, și dacă nu o voi face... Măcar am încercat." spun sincer, întorcându-mă spre ușă."Apropo, nu trebuie să îți faci griji că cineva îi va spune de misterioasa ta lipsă. Am aranjat totul. Sper că vei alege ce este cel mai bine pentru tine." zic înainte ca agentul să intre în încăpere pentru a îl escorta la celula lui.
Masca impenetrabilă, pe care mi-o lipisem de față, a căzut de îndată ce Drake nu mai era în apropiere. Ca de fiecare dată, subiectul Nicholas și Santiago Herrera mă afectează în moduri indescriptibile. Doar când mă gândesc că sunt rudă cu acei demoni, mi se întoarce stomacul pe dos. Încă îmi imaginez momentul în care voi fi pusă față în față cu ei, lucrurile pe care le pot spune, satisfacția pe care o voi simți când îi voi vedea pe toți în cătușe. Iar eu voi sta acolo, zâmbindu-i lui Nicholas, așa cum sunt sigură că a făcut-o el când le-a omorât pe mama și bunica. Deși nu a apăsat trăgaciul, fiind prea laș să o facă, cu siguranță eu voi fi cea care îi va pune cătușele.
Am așteptat cinci ani momentul în care voi spune șah-mat. Nu am de gând să irosesc o șansă ca asta. Nu când totul este plănuit în detaliu. Tot ce am de făcut este să aștept momentul ideal de a îmi face cunoscută revenirea în societatea bogată și lacomă a New York-ului. Voi avea grijă ca toată mass media să izbucnească când cea de-a doua moștenitoare a imperiului Camilton va reapărea în lumina reflectoarelor după o pauză de mai bine de doisprezece ani. Iar știrea că Nicholas și Santiago Herrera, cunoscuții mafioți și rivali ai noștri, vor fi puși în fața justiției se va auzi până în cealaltă parte a Terrei.
"Crezi că va ceda?" întreabă Amanda, când ne aflăm în mașina pe care am închiriat-o.
"Trebuie... Dacă nu o va face, mă voi ocupa să strâng până și cea mai mică probă incriminatorie. Nicholas și familia Herrera nu vor scăpa. Nu și de data aceasta." strâng centura de siguranță cât de tare pot. "Până la urmă am sânge de Herrera în mine. Dacă ei joacă murdar așa voi face și eu. Voi avea grijă să distrug până și ultima fărâmă de încredere între tată și fiu." glasul meu era plin de promisiuni periculoase, ce anunță ori pierderea mea, ori a lor.
"Eve, tatăl meu a lucrat ani la cazul acesta și bunicul la fel. Nu crezi că ar fi găsit ceva până acum?" întreabă oftând și pornind motorul mașinii."Sunt pe urmele lor de decenii. Nicholas nu ne va lăsa niciodată în pace, și dacă el va muri, Santiago va continua tradiția. Familiile noastre sunt în război încă de dinainte să mă nasc eu. La naiba! Eve, dacă nu vom izbuti să îi distrugem?"
Fața ei nu trăda nimic. La fel ca întotdeauna. Nu am putut niciodată să aflu la ce se gândește. Era prea bună la a își ascunde sentimentele... Însă, știam că era speriată, deși nu ar recunoaște asta nici într-o mie de ani. Și eu aș minți dacă aș spune că nu sunt la fel de înspăimântată ca ea, pentru că sunt. Mă gândesc mereu la consecințe, la faptul că bunicul și unchiul meu nu i-au putut învinge. Ce aș putea face eu? O femeie de douăzeci și doi de ani, care în urmă cu cinci ani nici măcar nu știa cine este cu adevărat... A fost o decizie grea ceea ce urmează să fac. Știu că îi voi pune pe toți în pericol, în special pe mine, pentru că eu sunt premiul câștigător. Însă nu voi mai permite ca familia mea să încaseze lovituri când eu le pot para. Era lupta mea, iar acum sunt, în sfârșit gata să preiau responsabilitatea de pe umerii unchiului și verișoarei mele. Am stat prea mulți ani ascunsă în umbre de frica lor. Acum voi ieși la lumină și voi învinge chiar dacă la final voi fi complet distrusă.
"Nu noi, eu... V-am lăsat prea mult timp să îmi luptați propriile bătălii, voi face asta singură. Tu și unchiul David aveți dreptul la o bine meritată pauză." îi zâmbesc strâmb, deși nu mă vede.
"Suntem o familie, Eve. De ce nu înțelegi? Vom fi mereu lângă tine, fie că îți place sau nu. Dacă ești complet hotărâtă, atunci așa să fie." zice cu ochii fixați la drum.
"N-..."
"Să nu începem din nou. Avem discuția asta în fiecare zi. Acum nu este momentul..." mă întrerupe, știind că o voi contrazice din nou.
"Nu vom pierde. Nu de data aceasta. Sunt dispusă să îmi vând sufletul diavolului decât să îl mai las pe acel nenorocit în libertate." spun pe un ton ferm, încurajând-o atât pe Amanda cât și pe mine.
"Nu vor ști ce i-a lovit." zâmbește complice, în timp ce trage frâna de mână.
"Nicholas va ajunge să regrete că sunt nepoata lui, asta dacă nu o face deja." chicotesc puțin nervos.
Stewardesa ne-a salutat politicos când am pătruns în avion pentru a doua oară în ultimele șaisprezece ore. De această dată destinația nu va fi schimbată. New York-ul va deveni un oraș și mai agitat când voi ajunge pe coasta de Est. Iar în mai puțin de patruzeci și opt de ore toți vor afla că cea de-a doua nepoată a renumitului Fred Camilton a ieșit din ascunzătoare. Singurul lucru pe care nu îl vor afla este de ce am făcut acest lucru după atâția ani. Dar mă voi asigura că Nicholas știe că sunt gata de confruntare acum și mereu. Unica lui nepoată este dușmanul său numărul unu, ce mai ironie...
"Doriți ceva de mâncare?" ne întreabă drăguța stewardesă, după ce decolăm și ne desfacem centurile de siguranță.
"Vreau doar o cafea... Eve, vrei și tu una?"
"Da." răspund, dându-mi sacoul jos.
"Pun pariu că tatăl meu nu ne va recunoaște." zice Amanda după câteva momente de liniște, privind țintă punga de lângă mine.
"Pun pariu că ne va da afară din clădire în mai puțin de zece secunde." chicotesc, imaginându-mi scena penibilă.
"Sau ne va tăbăci fundurile înainte să apucăm să spunem un cuvânt." completează Amanda, discuția despre Nicholas fiind uitată pentru un moment.
"Crezi că ei ne privesc acum?" întreb uitându-mă pe geam la masa de vapori de apă.
"Cred că bunicul ar fi mândru de talentul nostru în materie de deghizări, continuăm ceea ce a început el, nu? Iar Believe și bunica sunt îngrijorate, dar știu că trebuie să riscăm dacă vrem să trăim în pace." zâmbește melancolic.
"Îmi pare rău..." spun dintr-o dată.
"Pentru ce?" mă întreabă confuză.
"Pentru că ai pierdut atâția ani departe de bunica... Pentru cât a trebuit să riști pentru mine..."
"Ți-am spus... Suntem o familie, asta facem noi. Nu a fost niciodată vina ta. Tot acest joc bolnav începuse deja de mult timp. Tu doar ai fost prinsă la mijloc fără să vrei. Oricum, nu cred că regretă cineva nimic din ce s-a întâmplat. Așa a fost să fie... Toți suntem recunoscători pentru că te avem." îmi zâmbește cald, la fel ca întotdeauna.
Nu conta pentru nimeni că sunt rezultatul unui abuz și că tatăl meu este fiul unuia dintre cei mai căutați mafioți de pe planetă. Pentru ei eram doar nepoata și respectiv verișoara lor, o parte din familie și nimic mai mult.
"Sunt sigură că Nicholas le-ar fi omorât chiar dacă tu te nășteai sau nu. El ne vânează de mult familia și nu s-ar fi oprit niciodată. Nu o va face nici acum, decât dacă îl oprim noi."
"Avem probele adunate de bunicul și David, ne mai trebuiesc doar câteva și l-am avea prins în capcană în doar câteva luni. Va face un pas greșit, sunt sigură. Trebuie doar să așteptăm." zic, amestecând laptele din cafea.
"În curând... Ai să vezi."
Oftez zgomotos lăsându-mă pe scaunul din piele albă. Eram epuizată, și nu doar din punct de vedere fizic, ci din toate punctele de vedere. Toți acești cinci ani au fost extenuanți. A trebuit să ne mutăm dintr-un oraș în altul la fiecare șase luni din cauza lui Nicholas și conexiunilor lui. Fiecare persoană de pe stradă reprezenta un pericol, fiecare privire aruncată prea insistent ridica o suspiciune. Am fost în locuri din Europa care nici măcar nu știam că există, iar între antrenamente intense de dat cu pumnul și tras cu arma, de cercetări amănunțite a cazului Herrera și de învățarea codului bunelor maniere a trebuit să fac loc și pentru facultate. Harvard-ul nu este o facultate prea ușoară, în special când nu ai timp să înveți sau să te duci la cursuri. Încă un an și îmi primesc diploma, iar apoi nopțile nedormite și tonele de cești de cafea băute vor avea răsplata lor.
"Știi, m-am tot întrebat... În toți acești ani nu am apucat niciodată să vorbim despre tot ce ai lăsat acolo, în Los Angeles..." începe Amanda puțin nesigură.
Am întors capul spre ferestră pentru a nu observa șocul ce m-a izbit din cauza redeschiderii acestui subiect atât, dar atât de sensibil pentru mine. Aș fi fost cel puțin idioată dacă nu mi-aș fi dat seama la ce sau, mai bine zis, la cine se referă. Până acum am evitat cu măiestrie o discuție de genul acesta, însă acum sunt prinsă în capcană.
"Crezi că încă sunt acolo?" întreabă, probabil realizând că este încă o rană deschisă.
"Oriunde-ar fi sunt sigură că sunt fericiți și fac lucruri extraordinare." răspund sincer, zâmbind trist.
"Încă îl iubești, chiar după atât timp?" întreabă mai mult cu părere de rău decât curiozitate.
"Nu cred că voi înceta vreodată."
"Și dacă îl vei revedea? Ce se va întâmpla atunci, Eve? Nu putem implica pe nimeni în ceea ce vom face. E prea periculos."
"Crezi că nu știu deja toate astea? Nu aș face niciodată, dar niciodată ceva ce l-ar putea pune în pericol. De asta am și plecat, ai uitat?" o întreb, încruntându-mă.
Doar gândul că l-aș pune din nou în pericol era ca un cuțit înfipt în inimă. Nu aș suporta să trăiesc cu faptul că, din vina mea, el a pățit ceva. Au avut prea multe persoane de suferit din cauza impotenței mele de a îmi asuma răspunderea anumitor fapte.
"Și în plus ar fi cam imposibil să mă întâlnesc cu el. Sunt cincizeci de state doar în țara asta, care ar fi șansele ca dintre toate orașele, el să fie în New York? Și chiar dacă ar fi, el deja m-a uitat..."
Inima mi-a tresărit pentru un moment, o durere surdă străbătându-mi corpul. Nu îmi plăcea ideea că Chase a uitat de simpla mea existență, de tot ce am avut, dar trebuie să fiu realistă. Nimeni nu ar fi așteptat pe cineva de care nu mai auzise ani de zile, mai ales dacă a plecat în felul în care am făcut-o eu.
"Dacă două persoane sunt destinate să fie împreună, atunci drumurile lor se vor intersecta din nou..." zice Amanda, privind în gol.
"Păcat că noi nu suntem predestinați..." închid subiectul, sorbind din ceașca de cafea.
*****
First chapter! :))
Va vine sa credeti? A doua carte! Eu chiar nu realizez ca am reusit sa scriu primul capitol a celui de-al doilea volum. Adica este probabil doar imaginatie mea bogata, nu? Inca astept ca cineva sa ma trezeasca si sa imi spuna ca inca nu sunt buna la nimic.:))
Stiu ca nu apare Chase, darrr... o va face in cel de-al doilea capitol! IEI! Cine e entuziasmat? Eu sigur sunt:)) Oricum, spre sa va placa si sa cititi cartea in continuare pentru ca am multe idei traznite:)) Adica, spuneti-mi o data in care nu am avut:))
In fine, spor la citit si restul. Oh, si Un an scolar cat mai bun!
xoxo
Serenety, incheiat...