White Rose

Capitolul 3

      Paulo Coelho a spus în cartea sa "Al cincilea munte": "Omul trebuie să își aleagă, și nu să își accepte destinul". Toți suntem de părere că soarta noastră este ceva prestabilit, că oricât am încerca să o schimbăm, ea va reveni la un moment dat la cursul ei firesc. Niciodată nu am băgat de seamă aceste vorbe, eram imparțială, deoarece destinul meu fusese deja marcat de o serie de evenimente tragice ce mi-l pecetluiseră. De aceea am considerat că nu mai aveam niciun motiv de luptă pentru a mi-l transforma în ceva frumos. L-am luat ca atare și l-aș fi luat în continuare dacă aș fi știut că nimic nu va interveni în planul meu.

       Se spune că doi oameni ale căror destine sunt menite să se intersecteze, se vor uni chiar dacă amândoi fac tot ce le stă în putință să se afle la mile distanță, sau în cazul nostru doar eu am făcut asta. Probabil că dacă aș fi fost aceeași Rose pe care a cunoscut-o el cu ani în urmă, aș fi fost cea mai fericită, știind că eu și Chase suntem sortiți unul pentru altul. Însă, acea fată naivă nu mai există de ceva timp, nici prin cap nu îmi trece că noi doi am fi buni unul pentru altul, luând în calcul antecedentele mele și bunicul maniac. Am o altă denumire pentru acest moment în care mă aflu și se numește "ironia sorții" sau pur și simplu "ghinion". Cum ar fi fost posibil ca din toate orașele statului acesta, să nu mai pomenim întreaga lume, Chase să se afle în restaurantul familiei mele, chiar în fața mea? Universul își bate joc de mine, iar eu încep să îmi pierd răbdarea pentru că urăsc glumele de prost gust. Dacă până acum nu îmi păsa de ce se va petrece cu mine în viitor, acum cu siguranță voi face ceva pentru ca Chase sau oricine altcineva din vechea mea viață să nu se afle în el, și nu pentru că mi-ar păsa de destinul meu, ci pentru că îmi pasă de al lor. Se pare că, până la urmă, Paulo Coelho avea dreptate... În caz că soarta mea îl va integra pe Chase în lumea mea bântuită de demoni, mă voi asigura că va obține o interdicție cât de curând. 

     Înainte consideram că eu și Chase nu aparținem aceleași lumi, că ne aflăm la poli opuși, mai mult din cauza faptului că el provine dintr-o familie înstărită cu parinți și o soră iubitoare, iar eu eram doar o fată cu inima zdrobită și un trecut încărcat de întâmplări nefericite, ce își puseseră amprenta pe mine. Acum acel simplu gând pe care am reușit să îl alung s-a transformat în certitudine, pentru că, deși poziția noastră socială este la același nivel, eu am rămas aceeași fată năpăstuită de un trecut pe care nu l-am putut controla și care m-a supus la schimbări radicale, transformându-mă în ceva ce nu mă imaginam niciodată. Acum înțelegeți de ce a trebuit să fug? De ce nu vreau ca Chase, ori Lucy să facă parte din viața mea? Știam că nu voi scăpa neatinsă de Nicholas, pentru că, deși fizic nu s-a aflat aproape de mine, era prezent mereu în mintea mea, înnebunindu-mă și chinuindu-mă. Cel mai oribil este atunci când dorm, pentru că în timpul zilei pot să blochez acele gânduri, acele imagine cu el, însă în timpul nopții acel zid se prăbușește, lăsând libere toate acele spirite malefice ce poarta două nume: Nicholas și Santiago Herrera. 

     Nu vreau ca Chase să mă vadă vreodată în acea stare de demență în care sunt prinsă imediat după ce țipetele se opresc. Nu îmi doresc să observe cât de degradată am devenit pe dinăuntru, cât de mult m-am schimbat în ultimii cinci ani de când nu am mai avut niciun contact unul cu celălalt. Știu că oricât de mult m-aș zbate, oricât de aprig aș lupta acele umbre întunecate vor fi mereu lângă mine, la fiecare pas, la fiecare mișcare făcută. Chiar dacă Nicholas și fiul său vor fi condamnați pe viață, nu voi fi pe deplin fericită pentru că ei mi-au luat totul. Și plănuiesc să le fac același lucru, dar asta nu va putea să îmi readucă lumina de care am atâta nevoie.

     Se pare că până la urmă nu voi fi o persoană normală, așa cum mi-am dorit întotdeauna. Voi fi doar Rose sau Eve, nume diferite, aceeași entitate...