Sunetul ușii trântite îmi tulbură somnul dulce. Niște bufnituri și înjurături în barbă mă fac să mă foiesc prin așternuturile parfumate.
-Trezirea! urlă tânăra Fabian sărind în pat. Haide Hope!
-Ce naiba?! Ești nebună? Nu mai țipa, bombăn ridicându-mă în șezut. Ai răbdare că nu mori, adaug deplasându-mă spre baie cu pași mici.
-O Doamne?! Cineva s-a trezit cu fața la cearceaf, spune Julie supărată.
Prima zi de școală. Din nou. Nu e ca și cum n-aș fi avut una deja, acum câteva zile.
Încep să scap de hainele ce mă împiedică să intru în duș. Dupa vreo cinci minute și o săpuneală bună, îmi clătesc trupul cu apă călduță. Îmi înfășor prosopul pufos în jurul coprului și mă poziționez în fața oglinzi făcându-mi rutina zilnică.
Plictisită de privitul dulapului într-un final, apuc la nimereală niște haine. Cobor scările așteptând cu "nerăbdare" întâlnirea cu restul familiei.
-'Neața Hope! îmi zâmbește Emily făcându-mi semn să ma apropii.
-Bună dimineața scumpo! rostește Fabian și mârâi ușor în așa fel încât doar el să mă audă.
-Bună, spune Jul nepăsătoare.
-Julie, uite... Eu nu sunt o persoană obișnuită cu o astfel de trezire și îmi pare sincer rău pentru cele de mai devreme, îi spun privind-o cu compasiune.
-Ok, raspunde scurt făcând ochii mari. Promit că nu o să mai fac așa ceva din nou.
-Bine.
-Bună lume! strigă Nick zâmbitor intrând în cameră.
Toți cei prezenți, inclusiv eu, îl salutăm pe şaten poftindu-l la masă.
-Am și eu o întrebare, bombăn ridicându-mi privirea din farfurie. Unde este școala și cum ajung la școală?
-Mergi cu Nick, îmi răspunde Julie. Eu trebuie să o iau pe Jenn.
-Mie îmi convine, zice Nick cu capul în frigider.
-Ok. Mergem? zic atrăgându-i băiatului atenția.
-Când? Acum? întreabă mestecând de zor ceva.
-Da Nick, acum. Nu vreau sa stau pe hol uitându-mă prin clase ca să aflu unde trebuie să ajung, replic privindu-l cu ochii rugători.
-Fie, mișcă! cedează acesta ieșind cu un măr în gură din bucătărie.
Ies pe urmele băiatului, dar nimic. A dispărut. Sau poate nu. O mașină de lux părăsește garajul oprind in dreptul meu. Geamul coboară, iar un Nick zâmbitor apare.
-Haide o dată! Ce mai aștepți? zice acesta aplecându-se puțin.
Fără să mai stau pe gânduri mă alătur acestuia pe locul din dreapta.
-Frumoasă mașină! spun făcându-mă comodă în scaunul mașinii.
Pare puțin plin de el, dar poate este doar o simplă aparență.
O liniște tulburătoare se lasă între noi. Singurul sunet care ne face să tresărim, sau să afișăm vreo stare, este sunetul motorului tunat la fiecare trecere de pietoni.
-Ai iubit? întreabă șoferul din senin.
-Bănuiesc că mai am, răspund sperând ca răspunsul este unul afirmativ.
-Bănuiești?! Asta ce mai înseamnă? zice încruntându-se brusc.
-Având în vedere că fabulosul meu tată, spun făcând ghilimelele în aer, mi-a aruncat telefonul pe geam nu pot să verific dacă mai sunt sau nu cu Luke. Deci da, bănuiesc! răspund aruncându-mi privirea spre geam lăsând capul să-mi pice în palme.
-Hm... Păi cred că te pot ajuta la "verificare", spune acesta chicotind.
-Serios?! îl întreb făcând ochii cât capacele.
-Da blondo. După școală mergem și îți luăm un telefon, dar fără să știe Fabian. Nu vreau să-l am pe conștiință, îmi răspunde afișând același zâmbet nevinovat.
Îi mulțumesc folosind cel mai dulce zâmbet al meu. Nu după mult timp, mașina este parcată în fața școlii, iar un oftat frustrat îmi scapă printre buze.
-Dă-mi orarul să văd ce ora ai!
-Poftim! murmur și întind foaia împachetată frumos.
-Primele trei ore le faci cu mine și pe celelalte două cu Julie și Matt, spune încântat.
-Matt? întreb ridicând o sprânceană.
-Prietenul meu. Stai calmă, e super. Acum vino cu mine, spune acesta și mă apucă de mână trăgându-mă spre clădire.
Încă ne ținem de mână. E normal?
Intrăm pe ușile liceului, iar majoritatea elevilor, adică tot holul, ne fixează cu privirea. Unii şuşotesc, alți bârfesc pe față.
Problema lor. Eu cu Nick, sunt doar prieteni.
-De ce se uită ăștia? îl întreb cât să audă doar el.
-Pai dacă ești la brațul căpitanului echipei de fotbal este normal să te privească mai rău ca pe o operă de artă într-un muzeu, spune zâmbind drăceşte făcându-mă să scap un chicot.
-Dacă se zvonește că sunt iubita ta, o pătești. Nu glumesc, îl atenționez într-o încercare eșuată de a fi amenințătoare.
-Ce ar fi așa de rău în asta?
-Am spus eu că ar fi ceva în neregulă?Nu uita, am un iubit.
-Da, știu. În partea cealaltă a țării, spune cu o urmă de tristețe în glas.
Asta nu-i a bună... Un Nick cu sentimente îmi mai lipsește. Și dacă stau să mă gândesc nu asta este partea cea mai rea, ci faptul că e un băiat bun, mult prea bun.
-Vezi...
-Ce faci, frate? sunt întreruptă de o voce masculină.
-Matt, mârâie şatenul de lângă mine cu jumătate de gură.
-Ce s-a întâmplat? întreabă băiatul îngrijorat.
-Nimic, răspunde sec. Ea este Hope și veți avea ore împreună. Te rog, pentru numele Lui Dumnezeu, să fii atent să nu pățească ceva, replică Nick serios.
-Încântat domniță, spune Matt și eu chicotesc văzându-l ca îmi sărută mâna spre nepăsarea şatenului. Ești iubita lui Nick?
-Nu! strigăm amândoi la unison.
-Vai, da' ce stresați sunteți. Gata, am înteles. Nu era nevoie să țipați în halul ăsta! se răsteşte la noi. Diva în spate, adaugă pocnind din degete.
-Doar zâmbește și las-o să treaca, îmi șoptește şatenul lăsându-și capul pe umărul meu făcându-mă să aprob din cap.
-Deci, tu ești noua achiziție blonda a oligofrenului ăsta? spune roșcata din fața mea plină de încredere.
Brusc mă simt ca acasă. Nu știu de ce?! Mă întreb, oare toate roşcatele sunt așa? Sper să nu.
-Emma fă pași mai repede, mârâie Matt vizibil enervat.
-Taci! spune apropiindu-se de mine cu un pas închizându-i în același timp gura băiatului. Eu zic să stai cumințică în banca ta dacă nu vrei să ai probleme păpușă Barbie,adaugă determinându-mă să pufnesc în râs.
-Ia fii atentă cap de gumă, replic făcând un pas spre ea. Dacă nu iei trei metri cel puțin, o să-ți scutur podoaba capilară până când îți ies pe gura toți morcovii, ai înteles?
-Nick, pe asta de unde ai luat-o? E mai sălbatică decât celeilalte, surâde in bătaie de joc. Dreseaz-o!
-Fă pasi Emma, sau n-ai auzit când ți-a zis Matt? zice şatenul meu.
-Tu n-ai de bătut o minge pe câmp? își dă ochii peste cap umflându-și buzele roșii.
-Dispari, zic scurt făcând o piruetă spre băieți.
Pe cei din jurul meu îi pufnește râsul făcându-mă mai confuză ca niciodată, ales cand zâmbetul de dispare, mai puțin şatenului când o mână cu manichiură demnă de filmele horror mă bate ușor pe umăr.
-La naiba vrăjitoare?! sar oprindu-mă în brațele lui Nick. Băi fată, tu n-ai auzit de salon?
Mă cobor din nou cu picioarele pe pământ având în fața ochilor o roșcată care nu mai are puțin și scoate fum pe nas.
-Mi-ai călcat pantofii nesimțițo! strigă ca din gură de șarpe.
-Și eu era să fac un atac de cord din cauza ta, dar eu nu mă laud ca tine! zbierb la rândul meu atrăgând câteva priviri din jur.
Fata asta nu știe să cedeze? Să zică mersi că nu am pocnit-o când m-a atins cu ghearele alea. Am înțeles că așa e moda, dar ea a dus-o la extrem. Poate și mai departe.
-Data următoarea mă bag în părul tău dacă nu stai la locul tău, mârâie și pleacă cu scârț.
-Vacă, murmur făcând-o să se întoarcă. Ești frumoasă! mă corectez zâmbind cu gingășie.
Își sa ochii peste cap refuzând să-mi răspundă cu vreo replică mai inteligentă decât propria persoană, iar eu ma rostesc spre băieți ce mă privesc cu interes.
-Tu nu știi ce înseamnă să zâmbești frumos și s-o lași să treacă, nu? râde Matt, iar Nick dă din cap zâmbitor.
-Ea s-a luat de mine...
-Tu i-ai dat apă la moară, adaugă același băiat.
-Și tot tu ai urlat de parcă ai fi văzut vreo fantomă, zice şatenul la fel de amuzat.
-Fac pariu pe cincizeci de dolari că sub stratul ala de beton de pe fața ei se ascunde una, le-o întorc chicotind.
-Tu ești o figură nouă în liceu, râde Matt cu gura până la urechi. Bine ai venit!