Este frumoasă! Fură privirile domnilor și le atrage pe cele invidioase ale doamnelor din magazin. Decolteul în formă de inimă și pietrele de un albastru intens se pare că l-au cam blocat pe Nick. Băiatul uită se mai respire preț de câteva secunde, dar este trezit din visare de către sora sa care-l atenționează cât ai clipi plesnindu-l peste umăr. Tușește și revine la paharul de șampanie spre amuzamentul lui Emily care admiră rochia analizându-i fiecare detaliu, cusătură și model.
-Este... Eşti perfectă! se bâlbâie băiatul după ce dă peste cap băutura.
-Chiar ești foarte frumoasă, Nick are dreptate! îl aprobă femeia cu zâmbetul pe buze. Este a ta, fără comentarii sau alte obiecții!
-Cred că m-am îndrăgostit, suspină tânăra Fabian lăsându-ne pe toți mască. De rochie oameni buni, nu vă mai gândiți la prostii!
O dată rochia cumpărată fiecare dintre noi a aruncat o ultimă privire spre pungile de cumpărături asigurându-se că nu există nici o altă șansă să se răzgândească, apoi am pornit pe rând spre ieșirea clădirii.
-Copii... tatăl vostru a spus că la ora 20:00 să fiţi jos. Plecăm spre petrecere atunci, aţi înţeles?
Cei doi tineri aprobă, dar eu refuz să o fac dând doar ușor din cap mormâind ceva indeșcifrabil mai mult pentru mine.
- Hope, vrei să mergi cu mine? mă întreabă Nick ajunși în parcare.
-Păi şi fetele? murmur nedumerită.
-Hai, du-te tu cu Nick şi ne întâlnim acasă, îmi spune femeia deschizând portiera.
Cu un surâs slab fac o piruetă pe călcâie mergând pe urmele băiatului până când acesta se oprește în dreptul unei bijuterii pe două roți.
-Asta este a ta? îl întreb cu gură căscată arătând spre motocicletă.
-Da! răspunde scurt înmându-mi o cască.
-Mulţumesc...
-Ţine-te bine, mă atenţionează acesta. Uite, dă mâinile! rostește și îmi apucă încheieturile așezându-mi brațele în jurul trupului său masiv.
Trag aer în piept şi măresc uşor strânsoare, ultimul lucru pe care mi-l doresc este să devin donatoare de organe fără voia mea. Motorul porneşte şi o dată cu el şi noi începem să nedeplasăm cu viteză. Tensiunea şi adrenalină îmi curg prin vene asemenea unui torent cu fiecare curbă luată până când sunetul motorului se diminuează o dată cu intrarea noastră pe porţile curții.
-V-am luat! strigă Nick zâmbitor gesticulând fericit când cele două femei Fabian își fac apariția la puțin timp după noi.
-Stai uşor, Tarzan! rostesc bătându-l pe spate de câteva ori.
-Trebuie să apară Bella, zice Julie smucindu-mă cu putere. Haide în cameră!
-Şi ea este?
-Bella este o foarte bună prietenă de familie care ne va ajuta cu părul şi cu machiajul pentru seara aceasta. Mişcă-te!
-Gata. Vin, stai ușor! îi spun urmând-o cu atenție.
Este destul de ciudat. Cei de aici m-au primit cu braţele deschise în timp ce familia şi prietenii mei se află departe. Aici sunt o străină în adevăratul sens al cuvântului... pe când acolo eram eu. Voi face tot posibilul să mă întorc acolo.
Cu o simplă privire aruncată peste umăr lui Julie întru în baie evitând vreo altă întrebare stânjenitoare. Dau drumul apei calde ca mai apoi să-mi abandonez hainele pe podeaua rece în favoarea duşului unde... îmi răsfăţ pielea cu un miresme care mai de care mai încântătoare.
În același timp...
*Perspectiva lui Luke*
-Îmi e dor de fata mea, suspin dezamăgit.
-Şi nou frate... Și nouă, mă urmează Josh oftând greu.
-Asta e. Nenorocitul ăla a luat-o și noi nu am putut face nimic, spune tristă Jane alunecând mai mult în scaunul de piele.
Mă așez mai bine în fotoliu cu sticla de bere în mâna. Le arunc celor doi câte o privire răsuflând din ce în ce mai greu cu fiecare înghițitură amară. Exact ca asemenea unei capcane mă las prins si tras înapoi în amintiri. Buzele, părul, ochii și atingerile blondei mă hipnotizează...
Revenind...
*Perspectiva lui Hope*
Niște bătăi slabe ne atrag atenția, iar Jul sare ca arsă de pe pat pășind către ușă în timp ce eu mă poziționez în tocul ușii.
-Intră, murmur când fata a deschis ușa.
-Hope ea e Bella. Bella ea e Hope! rostește tânăra Fabian când în camera își face apatiția o femeie mai în vârstă.
-Încântată, spunem amândouă la unison.
-Am înţeles că trebuie să te "ocupi" şi de mine, îi spun zâmbind.
-Se poate zice și așa. Ești gata? mă întreabă Bella.
-Da, oricând doreşti, îi răspund scurt arătând spre scaun.
Jul s-a cocoţat în vârful patului privind atent cum magia se întâmplă. Obrajii prind culoare treptat, genele volum şi pleoapele sclipire cu ajutorul fardurilor în timp ce Bella trasa conturul feţei cu o pensulă stufoasă. Părul îmi zboară când în stânga, când în dreapta luând formă unor bucle naturale aşezate până în cel mai mic detaliu fiind prinse cu nişte agrafe.
-Eşti gata şi arăţi minunat! rostește femeia întorcându-mă cu fața spre oglindă mândră de creația sa.
-Este superb! șoptesc apropiindu-mă de propria reflexie. Doamne ce frumoasă sunt...
-Şi modestă, se aude Julie pe fundal.
-Nu! o contrazic eu. Niciodată n-am arătat aşa.
-Eşti frumoasă cu sau fără machiaj, îmi spune Bella privindu-mă cu admiraţie. Haide Julie, te pregătesc și pe tine, apoi trebuie să plec că mai am o programare.
Copila zâmbește ștrengărește sărind din locul său ocupând locul care nu de mult era al meu lăsându-se pe mâinile pricepute ale Bellei care nu după mult timp transformă părul rebel într-un coc de balerină impecabil, iar chipul ce o dată era palid primește culoarea perfectă alături de niște nuanțe pământii.
Timpul a trecut uşor, iar când ne-am uitat la ceas, acesta indica nu mai mult de 19:45. Un sfert de oră și plecăm. Emoţiile se adună şi palmele îmi transpiră când Emily îşi face apariţia într-o rochie roşie că macul care... cu un simplu zâmbet mi-a indicat rochie din spatele paravanului.
Ferfoarul coboară şi halatul este azvârlit pe partea cealaltă. Îmi strecor pe rând câte un picior în minunata rochie până când o apuc din colţuri şi ridic corsetul cu grijă aşezând tot o dată şi materialul.
-Eşti gata, printeso? Vei fura toţi ochii când vei cobora în sala de bal, știi? zice femeia când ocolesc paravanul ținând rochia cu brațele.
-Nu sunt Cenuşăreasa dacă asta crezi, replic râzând. Mă ajuți, te rog? Dar Julie unde e?
-În seară asta eşti şi nu mai comenta, mă atenţionează ea cu degetul arătător înainte să mă întorc cu spatele la ea. Julie s-a dus să-și pună și ea rochia, iar tu... ești superbă! Te-ai gândit măcar o dată să o lași mai moale cu fata dură?
-Nu chiar, murmur și îmi trag talia lăsând fermoarul să urce cu lejeritate.
-Eu zic s-o faci, măcar în seara asta. Poate agăți și tu un băiat...
-Îți mulțumesc pentru încurajare, mă strâmb aplecându-mă spre pantofi. Am un iubit acasă...
-El este acolo, iar tu aici. Crede-mă copilă, distanța nu ajută la nimic, ba din contră, vă separă sau mai bine zis... vă determină să renunțați unul la celălalt, rostește aceasta privindu-mă cu atenție.
Oftez lăsându-mi capul să facă o ușoară aplecare. Poate are dreptate... sau poate nu. Vorba aia: niciodată să nu spui niciodată. Un ciocănit puternic și ușa deschisă ne face pe amândouă să ne întoarcem furtunos spre aceasta dorind să observăm persoana care a îndrăznit să ne deranjeze.