-Acasă la noi, dovlecel. În seara asta se organizează petrecerea. Mai bine zis balul de bun venit pentru tine.
-Sunt așa de fericită, spun sarcastică.
Fabian îmi ignoră atitudinea pornind spre intrare. Îl urmez cu toate că nu-mi doresc. Ușa se deschide și o fată sare pe mine aproape dărâmându-mă din picioare. Este urmată de o femeie înaltă.
-Buna, mă salută doamna. Tu trebuie să fii Hope. Eu sunt Emily, soția lui Septimius, iar ea este fica noastră Julie. Nick care se pare că nu este aici, face prezentările ocupând locul din dreapta soțului său.
-E în sala de forță mamă, își dă fetița ochii peste cap.
-Încântată, spun rușinată. Sper că nu vă deranjez.
-Nu fi prostuță. Acum ești parte din familie, dacă înțelegi! îmi spune femeia făcându-mi cu ochiul. Hai să te conducem în camera ta. Julie vrei să o ajuți tu?
-Da, desigur! Nu se pune problema, îi răspunde aceasta zâmbitoare.
-Bagajul?
-Asta voiam și eu să-l întreb pe Septimius, spun întorcându-ma pe calcaie furioasă.
-N-are. Va trebui să împrumute ceva de la tine. Mergeți la mall împreună cu mama voastră.
-Bine, răspunde Julie.
Fetița asta are forță nu glumă. Când m-a apucat de mână și m-a tras spre camera ei m-a durut încheietura mai rău ca niciodată.
-Uite. Alege ce vrei, îmi spune arătându-mi o ușă.
-Cred ca am început cu stângul, spun privind-o.
-Nu-i nimic, crede-mă. Și eu aș fi reacționat ca tine, după cele petrecute din vina dragului meu tată, rostește încruntându-se puțin. Eu, Nick și mama nu am fost de acord și nici nu suntem.
-Asta e.
Până și familia lui a fost împotriva "recuperării" mele și cu toate astea el tot a făcut-o.
Într-un final am ales un tricou lărguț și niște pantaloni scurți. Scările le-am coborât alături de fată exact cum le-am și urcat.
-Mulțumită? o întreb zâmbind.
-Nici n-ai idee. Mama, noi suntem gata, strigă de pe scări.
-Stați că nu-mi găsesc celălalt pantof. Jul vino și ajută-mă, strigă și Emily la scurt timp.
-Până o ajut eu pe mama, tu uită-te prin casă, inspectează.
Cu păși timizi pășesc prin casa gigantică până când ajung în dreptul unei uși impunătoare de stejar. Nu mai stau pe gânduri și o deschid. Cand am intrat am realizat că mă aflu într-o sală de forță ca mai apoi să zăresc o siluetă masculină. Nick.
-Bună! spun timida văzând că acesta s-a oprit o dată ce în oglinda a apărut reflexia mea.
-Bună. Tu cine ești, pisi? întreabă pășind spre mine.
-Sunt...
Nici nu apuc să continui ce voiam să spun pentru că sunt lipită de ușă, fiind prinsă între coprul perfect lucrat al tipului și lemn. Băiatul începe să-și plimbe mâna pe brațul meu de sus până jos.
Nu cred că l-a informat nimeni cu privire la sosirea mea, sau dacă a făcut-o, a făcut-o nu foarte detaliat.
Exact când acesta s-a poziționat în fața buzelor mele zic printre dinți.
-Sunt Hope.
Ochii i se măresc instant la auzul celor două cuvinte și face doi pași în spate lăsându-mă să respir.
-Îmi pare foarte rău. Credeam că ești o altă fată. Când mi s-a spus că vii, nu mi-au spus că arăți...
-Cum arăt? ma încrunt uitându-mă în oglindă.
-Așa. Ești bună. Pardon, frumoasă! se fâstâceşte şatenul.
- Stai calm că nu s-a întâmplat! îl calmez încercând să nu râd. E bine de știu că ești așa de feroce.
-Și încă n-ai văzut tot, spune râzând. Eu sunt Nick și sunt mai mare.
-Câți ani ai Nick dacă ești mai mare? îl întreb punându-mi ambele mâini în șold.
- Șaptesprezece ani, îmi răspunde mândru.
-Tot șaptesprezece am și eu, așa că nu te umfla în pene. Data contează, îi spun serioasă.
-31 septembrie, murmură mijindu-și ochii.
-19 septembrie. Cine e mai mare? îl întreb încrezătoare.
-Hoope! Mama e gata, urlă Julie de pe hol. Mergem la mall!
-Mergeți la mall? întreabă cu o sprînceană ridicată.
-Cam așa ceva. Nu am nici o haină cu excepția celor cu care am venit, și dacă nu ma înșel le-a aruncat Jul.
-Pai pot veni și eu?
-Am nevoie de o părere masculină cu privire la rochia pentru petrecerea de bun venit.
-Perfect. Ne întâlnim la intrare, murmură apucând un prosop.
- Vin acum! strig la rândul meu ieşind pe ușă.
O dată ieșite din casă toate trei ne îndreptăm către o mașină neagră parcata în fața porții. Ne urcăm și pornim. Drumul a fost unul destul de haios având în că am glumit cu Julie, iar Emily mai râdea din când în când și mai făcea câte un comentariu.
-L-am întâlnit pe Nick, spun când am coborât din mașină.
-Da? Și cum ți se pare. E bun, nu?
-Jul, nu am de gând să-ți răspund la acea întrebare, zic râzând. A spus că ne vedem la in...
-Bună fetelor, ce faceți? Ați întârziat! spune lupul că tot vorbeam de el.
-Bună puiule, îl salută femeia.
-Hei frate! iar Jul o urmează.
-Hei Hope, mă salută făcându-mi cu ochiul.
-Bună și ție. Cum ai ajuns mai devreme ca noi? Erai încă acasă când am plecat, îl întreb confuză.
-Atât timp cat știi scurtăturii poți ajunge oricând, oriunde. Hai să mergem.
Cum am intrat în mall, atât Emily, cât și Julie m-au cărat prin toate magazinele. Trei ore au trecut imediat. Nick era încărcat cu pungi, iar eu mă plimbam pe lângă el.
-Am ajuns, spune Jul când se oprește brusc. De aici îți vom lua rochia.
-Mă sperii, jur! îi spun sinceră pășind în magazin alături de ceilalți.
-Da' ce am făcut? întreabă râzând.
-Nimic, îi raspunde Nick. Ești o ciudată, mișcă.
-Ce amuzant ai devenit dintr-o dată, replică fata ironică.
O dată intrați în magazin ochii mi-au călătorit spre mai multe manechine. Fel și fel de modele de rochii mai spectaculoase îmi încântă privirea. Continuăm să mergem de-a lungul magazinului până când ajungem într-un separeu.
Pungile sunt abandonate în favoarea unei vânători de rochii. Nick s-a aventurat în partea mai sclipitoare a magazinul, iar celelalte două femei în partea mai elegantă lăsându-mă în separeu.
-O mai vreau și pe asta, se aude Julie printre rochii.
-Si astea, fiind urmată de Emily.
-Si astea, adaugă Nick apărând cu două rochii mai deocheate.
-Nici să nu te gândești că eu voi îmbracă asta, protestez cu hotărâre.
-Doar probează-le pentru mine, te rog! se milogeşte folosind o față îndurerată.
Îmi mijesc ochii dând drumul unui concurs de privit pe parcă aș fi un copil. Pleoapele mi se îngreunează ca la scurt timp să clipesc cedând.
-Fie, accept într-un final.
-Mersi, murmură mulțumit.
Oftez apucând brațul de rochii intrând cu greu în cabina de probă. Apuc prima rochie.
Nick va fi mai fericit ca niciodată. Rochia este una dintre cele alese de el. Parcă aș fi o centuristă.
Îmi strecor trupul cu grijă în rochia strâmtă. Materialul se oprește cu jumătate de palmă sub fese arătându-mi picioarele lungi, iar decolteul oferă sânilor o formă perfectă.
-Nu îmi place Nick. Arăt ca o prostituată, bombăn spre fericirea şatenului.
-Taci și ieși. Nu mai comenta, mi-o taie el mai încântat ca un copil în dimineața zilei de Crăciun.
Ies din cabina de probă scoțând pe rând câte o parte la corpului. Ochii şatenul scânteiesc mai rău ca o stea pe cer când pășesc în totalitate în separeu. Privirea i se plimbă pe toată lungimea corpului meu admirând rochia.
-Julie ajută-mă, te rog! Nu e pentru mine, o rog pe fată dezamăgită de ceea ce porta.
-Nici să nu-ți dea prin cap că vei purta chestia asta, se strâmbă aceasta alături de mama sa.
-Multumesc. Cineva care mă înțelege, mă mir întorcându-mă spre cabină.
-Dar ce are? Mie îmi place, spune Nick.
Timpul a trecut o dată cu probarea rochiilor. Nici una nu m-a făcut să mă simt bine în ea sau cel puțin să arăt decent. Ba erau prea decoltate sau prea mulate. Ba erau prea mari sau prea scurte.
Am trecut peste părerile celor trei și am pornit singură prin magazin purtând doar halatul de mătase inscripționat cu sigla magazinului. Privirea îmi fuge spre toate manechinele până când o rochie îmi stârnește curiozitatea. Una dintre doamnele prezente în magazin s-a dovedit a fi foarte drăguță și mi-a înmânat modelul.