"Luke. Avem, am probleme mai mari decât credeam." - 09:45 AM
Mesaj vocal. Au trecut mai bine de două ore.
-Hope! răspunde într-un final. Vin acum, doar spune-mi unde ești.
Hope: Acasă.
Nu știu ce a făcut și nici nu-mi pasă. Vreau sa ajungă mai repede. Vreau să mă țină în brațe, să mă strângă la piept. Vreau pur și simplu să profit de compania lui și în principiu de el.
Soneria enervantă se aude prin toată casa. Cobor în fugă. Îl simt, știu că a ajuns. Deschid ușa lăsând-o să se trântească de perete, iar şatenul îmi cuprinde mijlocul săltându-mă de pe podea. Mă încolăcesc în jurul taliei sale.
-Nu sunt acasă, zic scurt și-mi zdrobesc buzele cu putere de ale sale.
Ca la un semn dat închide ușa nelăsându-mă nici măcar pentru o fracțiune de secundă jos. Sunt lipită de lemnul rece, iar mainile calde se strecoară pe sub materialul subțire al tricoului până la dunga bustierei.
-Sus...
Murmură printre buze continuând să aplice sărutări umede de-a lungul gâtului pe care nu îl iartă mușcând când în când. Ușa camerei se închide, patul devenind următoarea destinație, dar se pare că bărbatul meu nu gândește ca mine lipindu-mă animalic de o textură rece.
-Cred că ai nevoie de un duș, rostește deschizând ușa băi.
Totul se intensifică o dată cu hainele sfâşiate. Nu opun rezistență, nici n-as vrea. Doar chicotesc la contactul cu apă caldă.
Ridicată și lipită de perete. Hipnotizată de mișcările frenetice și mistuită de plăcerea interioară.
Mai târziu...
-Proces de paternitate, asta s-a întâmplat.
Rostesc în cele din urmă. Cu mișcări bine calculate ajung imobilizată sub trupul masiv fiind ațintită cu privirea.
-Poftim?! Chestia asta e legală? întreabă dezorientat alunecând pe coate.
-Nu stiu, Luke. Ne-am trezit azi dimineață cu el în bucătărie. Totul a luat o întorsătură urâtă, iar eu... Se pare că nu sunt nimic altceva decât un pion pe tabla de șah.
Îl împing cu greu. Mă ridic la marginea patului înfășurată cu așternutul. Dau din cap, totul se duce asemenea timpul.
-Când are loc prima înfățișare? întreabă șoptit cuprinzându-mi talia.
-Mâine. Vei veni și tu? îl întreb cu o față în cer și alta-n pământ.
-Știi bine că voi fi acolo pentru tine.
Îmi reocup locul de la pieptul şatenului. Îmi așez mâna în jurul gâtului său, sărutând din când în când zona umerilor.
Un mârâit mai înfundat mă atenționează că ursul doarme, iar un zâmbet slab se înalță. Mâna mi se oprește, iar inima începe să-mi bată cu putere. Îl iubesc. Sincer și fără ocolișuri. Întotdeauna a fost aici pentru mine încă din copilărie. Dacă ne-ar fi spus cineva că vom ajunge în punctul ăsta, cel mai probabil l-aș fi pocnit, dar pentru că pot analiza situatia nu mi se mai pare mare lucru.
Presupun că asta - relația noastră - era un lucru sigur pentru cei din jurul nostru.
Clipesc de câteva ori, apoi încerc să mă strecor cât mai repede cu putință.
-Stai aici, bolboroseşte şatenul lipindu-mă cu spatele de pieptul său ce emană căldură.
-Luke, mă sufoci! exclam cu greu și îl imping până când reușesc să părăsesc capcana.
Scot niște haine din şifonier lăsând așternutul să cadă pe podea. Mă schimb, apoi pornesc catre bucătărie, dar ușa de la intrare se deschide.
-Am ajuns, strigă tata cărând câteva pungi.
-Se vede, chicotesc spre supărarea acestuia. Ați fost la cumpărături?
-Haide să cumpărăm câteva lucruri, a zis mama ta. Ce s-a întâmplat? se strâmbă bărbatul.
-Am cumpărat tot magazinul, spun la unison.
-Am cumpărat doar strictul necesar. Voi și concepțiile voastre, intervine mama imbufnată. Dacă nu-ți convine Jhon dragule, există restaurante.
-Am spus eu ceva, iubito?
Cei doi își continuă drumul până în bucătărie. Mama face cumpărături, iar tata se plânge - nimic nou. Dau din cap și urc scările înapoi. Mă strecor pe ușa dormitorului, apoi în pat.
Îmi plimb mâna de-a lungul gâtului și maxilarului său. Nici o șansă. Apuc niște șuvițe rebele cu care îl necăjesc trezindu-i la viață simțurile. Strâmbă din nas ca mai apoi să se întoarcă țintuindu-mă de pat.
-Bună! murmură cuprinzându-mi buzele într-un sărut, dar nu pentru mult timp deoarece un șir de bătăi repetate în ușă ne întrerup. Au venit? întreabă speriat.
Îmi abțin cu greu râsetul și aprob. În secunda următoare îl văd cum se ridică și fuge asemenea unui amant prins de către soț direct în șifonier. Cu hohotul de râs în gât deschid ușa.
-Da?
-Hope, întră mama vijelios în cameră. Vreau să-ți spun ceva, draga mea.
-Acum? mă fâstâcesc. Adică chiar acum?
-Da, răspunde sec așezându-se pe marginea patului.
Așternutul lipsește cu desăvârșire, iar se sub pat cracul perechii de pantaloni bărbătești se arată. Ocup imediat locul de lângă mama chinuindu-mă să împing bucata de material.
-Dacă ai putea să-mi zici mai repede ar fi grozav. Am o mulțime de teme, știi? turui ca nebuna sperând că va pleca.
-Bineînțeles, aprobă zâmbitoare. Vreau să știi că indiferent de ceea ce se va întâmpla mâine noi te iubim și că vom fi aici pentru tine.
Râd slab cuprinzându-mi mama cu brațele.
-Știam asta și fără să mi-o zici, o mângâi pe spate. Acum mă poți lăsa?
-Sigur, zice folosind un zâmbet anormal de încântător.
Se ridică aranjându-și rochia crem și părul vâlvoi. Face o piruetă pe vârfuri lăsând tocurile să zgârie podeaua, dar se oprește bruc. Se apleacă și ridică exact ceea ce am încercat sa ascund.
-Te rog ieși și las-o așa cum a căzut! șoptesc nerușinată, dar zâmbetul femei nu prevestește nimic bun.
Cu ochii mijiți aruncă o privire in cameră oprindu-se exact cu ochii pe ascunzătoarea iubitului meu. Un pas - atât delimitează spatiul dintre mama și Luke. Spațiu pe care femeia îl calcă în picioare, la propriu. Își așează mâinile pe cele două mânere și trage cele două uși.
-Bună, Luke! îl salută mama pe cel aflat între hainele mele.
-Bună ziua, doamna M! îi răspunde la salut intrusul.
-Cred că ăștia îți apartin, întinde mama perechea de pantaloni.
-Mulțumesc, murmură şatenul.
-Ai lăsat-o gravidă, te spun Emmei.
Rostește promt, apoi părăsește încăpere lăsându-ne cu gurile căscate. Ne uităm unul la celălalt până când Luke iese din ascunzătoare, iar eu închid ușa.
-Nu a fost deloc jenant! încerc să destind atmosfera.
-Nu, chiar deloc. Am fost prins în boxeri, în şifonierul iubitei mele de către mama acesteia și tot o dată de femeia pe care o cunosc de când aveam un metru cu tot cu teniși, replică amuzat acesta făcându-mă bufnesc într-un râs haotic.
-Ai dreptate. A fost de-a dreptul penibil.
Râzând mă apropii de el pentru al cuprinde cu brațele. Fruntea mi se lipește pieptul său, iar talia îmi este cuprinsă de un braț puternic.
-Cred că a sosit momentul să plec și eu acasă. Am îndurat destulă umilință pentru o seară, sparge Luke liniștea.
Îl aprob, chiar dacă în mod normal nu aș face-o. Mâine va fi o zi lungă, iar el trebuie să fie odihnit. Măcar el dacă eu nu.
De dimineață toți suntem îmbrăcați adecvat. Bărbații - tata și Luke - în costume şi sugrumați cu câte o cravată, iar femeile - eu și mama - îmbrăcate cu câte o rochie office neagră. Toți patru pășim în tribunal însoțiți de avocatul angajat de tata pe ultima sută de metri și nu după mult timp intrăm în sală.
-Să înceapă războiul, oftez.
O dată intrați, ocupăm locurile "rezervate" alături de ceilalți "spectatori". Liniștea se lasă, dar nu pentru mult timp, deoarece o dată cu judecatorul ce avea să dea verdictul, procesul începe, iar avocații aduc atât argumente pro, cât și contra.
-În acetele depuse de către avocatul domnului Fabian este prezentă o cerere. Domnul dorește să se facă testul de paternitate, iar clientul meu este dispus să accepte având în vedere că fata este minoră, intervine avocatul tatei.
-Nu, țipă Fabian.
-Liniște în sală! rostește judecătorul.
-Clientul meu s-a răzgândit cu privire la acest aspect, adaugă avocatul lui Fabian.
Trecând cu vederea acest moment, nu după mult timp sosește și verdictul judecatorului .
-Domnul Fabian are custodie completă.
Ochii stau să-mi iasă din orbite, iar respirația îmi devine greoaie. Privirea mi se încețoşază, ca mai apoi să-mi simt picioarele cum cedează lăsându-mă să cad, să mă scufund în întuneric.
-Nu mai puneți mâna pe fata mea nici dacă este moartă, răsună undeva pe fundal înainte ca totul să dispară.