*Perspectiva lui Luke*
Soare, de ce soare?!
-Trezirea urâtule, o voce gingașă șoptește.
-Ah! Taci și vino aici pisicuțo, spun la fel de ușor ca ea cercetînd așternutul în căutarea fetei.
-Haide Luke, serios acum... Vom întârzia la școală, hai sus! protestează având același comportament copilăros oferindu-mi un scurt sărut pe nas.
-Doar atât merit, pe nas, serios? spun dezamăgit.
-Da, răspun de scurt. Ești leneș și voi întârzia din cauza domnului "responsabil" din tine, îmi răspunde adoptând o postură serioasă deasupra mea.
-Îmi place tricoul. De unde l-ai luat?
-De la cel mai mare nesuferit de pe pământul ăsta, se strâmbă blonda scoțându-mi limba.
-Hm... Înseamnă ca te-a făcut să te simți destul de bine dacă-i porți tricoul dimineața, asa-i?! spun folosind un zâmbet pervers.
-Dacă ai de gând să crezi că-ți voi răspunde la aceasta întrebare te înșeli, o aud bombănind din baie o dată ce s-a dat jos. Mai bine îți arăt! scoate capul pe ușa râzând.
-Ar fi bine, nu-mi displace idee să știi. Acum?
-Nu...
-Mai încolo?
-Când o să fie mama fată mare dacă nu mă duci la școală. Înainte de toate, prima oprire acasă va fi pentru că trebuie să mă schimb. Era să uit! Vezi că nu-mi găsesc sutienul, dar mi-l dai tu, mâine sau poimâine când îl găsești, rosteşte fiecare cuvânt cu atenție.
Îmi dau ochii peste cap dându-mă la marginea patului. O studiez o clipă pe blonda care se uita de zor in oglindă, apoi cu pași grei mă îndrept spre șifonier de unde apuc la nimereală câteva haine.
Arunc o privire în spate și îmi trag perechea de boxeri pe mine, fiind urmată de blugii negri și tricoul alb.
-Hai "Frumoasa din pădurea adormită", mai repede! Stai mai mult ca o fată, strigă Hope disperată de pe hol.
-Gata femeie. Vin!
Si am plecat. Pe drum blondina a stat locului nici măcar o secundă. Mi-a sărit în spate cum face mereu fredonînd o melodie pe care numai ea o știe, iar într-un final am ajuns.
-'Neața mamă. Ce faceți? strigă din toți plămâni din tocul ușii.
-Bine, se aude vocea femeii din bucătărie.
-'Neata dna. M! o salut pe mama prietenei mele.
E o femeie frumoasă, blondă de când o știu cu ochii verzi, exact ca cei ai domnului M. Mereu m-am întrebat cum e posibil ca ea să aibă ochii albăştri când cei doi seniori Moore îi au verzi.
-Bună puiule. Vrei clătite? mă întreabă aceasta zâmbitoare.
-Desigur. Când v-am refuzat eu pe dumneavoastră?! răspund repede punându-mă la masă.
Vă spun cu mâna pe inima. Sunt cele mai bune clătite mâncate de mine vreodată.
-'Neata Luke, se aude într-un final și dl. M. Gata, ne-ai adus copilul acasă?
-Cu greu. Nu a fost o muncă ușoară, surâd continuând să savurez fiecare înghițitură.
-Hai bine, laudă-te! Eu te-am tras acasă, nu mai băga de la tine! răsună vocea blondei care stă rezemată de perete. Mănâncă o dată și hai să mergem că e și jumătate.
-Gata grabito, bombăn cu gura plină. Mișcă!
-Pa mama! Pa tata! Vă iubesc. Ne vedem diseară, țipă fata cu toate că nu a ieșit nici din bucătărie.
-Si noi scumpo, dar te rugăm... taci și nu mai țipă ca o nebună. Nu ești nici la trei metri de noi, zice bărbatul strângând ziarul.
În primele minute pe drum nici unul dintre noi nu a scos niciun cuvânt până când Hope rupe liniștea...
-Acum ce suntem?
-Pai... nu știu. Depinde de ce vrei tu să fim, îi răspund la fel de greu cum a pus întrebarea.
-Suntem noi, zâmbește gingaș.
-Ai dreptate. Nu s-a schimba mare lucru în afara faptului ca ne-am spune "cuplu".
-Pai şi? Asta suntem și gata.
Hotărârea fiind luată, blonda își așează mai bine geanta pe umăr dându-mi șansa să-mi împletesc degetele cu ale sale.
Niciodată nu m-aș fi gândit ca se va ajunge aici. Că noi vom ajunge aici.
-'Neața lume, ne salutăm prieteni la unison.
-Ia uite ce avem noi aici. Vă țineți de mânuță, constată Josh.
-Ce drăguț. Bravo fato, să vă țină! mă felicită Jane.
-Da, mulțumim.
-Deci.. ai scos fiara pe front? întreabă prietenul nostru lăsându-ne cu gura căscată.
-Josh, te rog, taci! i-o taie iubita sa.
-Haide mă zi și mie. Ai lovit-o acolo unde îi plăcea mai tare?
-Josh, taci în puii mei, spun deja destul de iritat.
-Zi mă...
Nici nu a apucat bine să continue ce avea de zis pentru că Hope apucă coșul de gunoi și cu o simplă răsucire îl pune în cap.
-În caz că nu poți dormi, îi spune acestuia după ce și-a dat coșul jos. Uite asta.
Se ridică pe vârfuri sărutându-mă cu pasiune făcându-ma să ajung în al nouălea cer.
-Ce drăguț, își imită iubita. Știi că puteai să faci asta din prima și să nu-mi pui gunoi în cap, nu? continuă cu un ton acid.
-Da stiu, dar unde mai era distracția? ridică blonda din umeri.
- Dragi elevi, prezentați-vă toți în sala de sport, răsună in difuzoare vocea directorului pe holurile școlii.
-Ce s-a mai întâmplat și acum? se întrebă Jane.
Că am vrut sau nu, ne-am conformat toți. Cum am ajuns în sala de sport am ocupat niște locuri în față.
*Perspectiva lui Hope*
-Ce dracu' caută ăsta aici? il aud mârâind pe Luke la scurt timp.
-Cine mă? se uită Josh mirat.
-Bărbatul de lângă director! le indic celor doi "J" persoana.
-Cine e?
-Un dobitoc, raspunde şatenul sec.
-Dragi elevi, începe directorul. Domnul, aici de fata, dl. Fabian renumitul om de afaceri pe plan mondial s-a decis să ne sponsorizeze școală, iar cum eu in scurt timp urmează să intru la pensie... Am decis, cu acordul dânsului, desigur. Să-mi preia locul ca director al acestei instituții de învățământ.
-Serios?! Nu te cred, spun mai mult doar pentru mine.
-Sunteți liber! incheie bărbatul cu o notă se seriozitate spre încântarea individului.
Dupa veste destul de șocantă, ce-i drept, toți am plecat la ore. Aveam ora de desen... Am început să trag linii fine cu pensula pe pânza delicată ca până într-un final să-mi dau seama că i-am facut un coș cu mere.
-Hope Moore să se prezinte în biroul directorului, se aude din difuzoare.
Mă uit mirată în jur. Toți colegii în frunte cu profesoara se uită la mine că și cum as fi facut cine știe ce crimă. Aiurea.
- Moore ce-ai făcut acum? Ai șters tabla prea bine? râde un coleg în batjocură.
-N-am făcut nimic, tâmpitule! îi răspund taios.
Mă ridic ieșind pe ușă. Merg cu pași timizi pe hol până în fața uși pe care se află o plăcută "Directorul Septimius Fabian". Minunat?! Inspiri și băt de doua ori in lemn, iar ușa se deschide.
-Intră domnișoară, îmi spune bărbatul îmbrăcat în costum.