Dimineaţa o durere teribilă se simţea în burta mea. Nu reuşisem să dorm în ultimele 3 ore. Nu-mi găseam nici o poziţie confortabilă şi aveam impresia că 1000 de cuţite îmi străpung corpul. Era teribil şi deşi dădeam vina pe faptul că mâncasem prea mult dintr-o dată, după atâtea zile în care stomacul meu a stat aproape gol, ştiam şi eu că mai e ceva. Probabil răcisem sau făcusem vreo infecţie.
Uram starea asta de discomfort continuu aşa că am început să mă învârt prin cameră. Max dormea dus şi nu simţise neliniştea mea. Oboseala îl prinsese într-un sfârşit şi se afundase într-un somn adânc. Mai bine, şi-ar fi făcut griji fără rost. O să merg eu singură la medic. A trecut prin destule.
Am coborât scările spre bucătărie, luând sticla cu suc de portocale şi turnându-mi în pahar. Toată lumea dormea, cu excepţia lui Klein care fusese la alergat dis de dimineaţă. Nu eram foarte apropiat de el, la fel cum nu eram nici de Charon, însă el nu fusese atât de aspru cu mine precum iubita lui, care m-ar fi jupuit de vie când mi-a aflat adevărata meserie şi identitate.
- Cum te simţi? mă întreabă el încercând să pornească o conversaţie.
- Nu prea bine. Sunt cam ameţită şi am nişte dureri...aproape insuportabile. Spaţiile închise nu-mi fac prea bine.
- Mhm. Mă bucur că te-au adus înapoi. Max era pierdut fără tine.
- Aş fi fost la fel în locul lui.
- Nu trebuie să mă convingi că-l iubeşti. Nu m-am îndoit nici o secundă. Şi un orb ar putea să vadă sentimentele dintre voi.
Am zâmbit, gândindu-mă dacă chiar suntem atât de evidenţi. Niciodată nu stau să mă gândesc la lucrurile mărute, am realizat asta de mult timp. Nu mă gândesc cum lui Max îi strălucesc ochii mai tare când îşi mărturiseşte sentimentele sau cum comportamentul lui când este alături de mine e complet opus comportamentului pe care-l are când e cu oricine altcineva.
Asta m-a dus cu gândul la Amaris şi la vremurile când eram o simplă dansatoare în barul lui, deşi niciodată nu am fost doar atât pentru el. Când îl văzusem cu Amaris la masă, nu părea îndrăgostit, aşa cum era când stătea alături de mine, la fel şi atunci când privea dansurile la bară din bar. Mereu privea plictisit, de parcă privea în gol, dar gândul îi era la altceva.. În schimb, când apăream eu în peisaj, îi primeam toată atenţia. Privea fascinat şi atent. De parcă stătea în beznă până apărusem eu.
Asta mi-a adus un alt zâmbet. Omul ăsta mă iubea atât de mult că durea. Îi vedeam reţinerile şi temerile pentru relaţia noastră şi ştiam cât îl durea gândul că nu va ţine. Asta mă distrugea şi pe mine psihic până acum. Dar începusem să am o oarecare siguranţă, un strop de încredere. Ce ne-ar putea distruge relaţia, în afară de noi înşine?
Durerile deveneau tot mai apăsate şi nu mă mai lăsau să mă concentrez la nimic. L-am lăsat pe Klein singur, îndreptându-mă din nou spre dormitor. Speram să se calmeze dacă mă întind puţin, însă senzaţia de "cuţite în burtă" devenea tot mai puternică. Începusem să transpir tot mai tare şi pot să jur că îmi crescuse temperatura peste limită. Am zăcut pe pat, sperând să adorm sau să treacă. Am luat câteva pastile de calmare a durerii şi m-am ghemuit iarăşi lângă Max.
Eram într-o cameră albă, complet goală. Nimic nu se auzea sau vedea.
Purtam o rochie imaculată şi m-am îndreptat către fereastră. Cel mai frumos peisaj din lume se aşternea în faţa mea. Voci cunoscute şi surâsuri jucăuşe se auzeau din toate părţile, provocându-mi o linişte sufletească deplină şi un zâmbet cald.
- Criminală! au început să strige toate acele voci ce erau acum câteva secunde prietenoase.
Şiroaie de sânge îmi ţâşneau din toate părţile, acoperindu-mi trupul cu lichidul vieţii. Ameţeala îmi cuprindea trupul, făcându-mă să mă clatin dintr-o parte în alta, încercând disperată să opresc acele voci ce mă torturau în cel mai groaznic mod posibil.
- Iubito, trezeşte-te. Arzi! Doamne, Bell... trezeşte-te!
Eram zguduită puternic de două braţe masive, pe care le-am recunoscut imediat. Max trăgea de mine îngrijorat şi deşi trebuia să-i răspund că sunt bine, nu reuşeam. Ce însemna asta? Nu eram deloc bine, nu-i aşa?
Gura îmi era uscată, deşi întregul meu corp era acoperit de transpiraţie. Mă simţeam amorţită, dar nu suficient. Durerile încă erau chinuitoare. Calmantele de mai devreme nu au făcut decât să mă ameţească şi mai mult.
- Rămâi trează, te duc la spital!
- Max, nu... nu vreau la spital. Am reuşit să şoptesc, dar nu eram convinsă că mă auzise.
- Aproape ţi-ar pierdut cunoştiinţa, nu voi sta cu mâinile în sân.
MAX :
Dormeam liniştit, până o simţisem pe Bell fâstâcindu-se lângă mine. Se fâţâia aşa de minute bune. Eram mult prea obosit ca să deschid ochii, aşa că am încercat doar să o iau în braţe.
Temperatura corpului ei m-a făcut să-mi revin imediat. Ardea şi se mişca speriată în pat, dintr-o parte în alta. Transpira din abundenţă şi părea speriată. Un alt coşmar, doar că de data aceasta era mai grav. Febra nu era ceva obişnuit.
Am scuturat-o rapid, încercând să o menţin conştientă şi i-am spus că mergem la spital, deşi se împotrivise. Nu era în stare să scoată două vorbe, sau să deschidă ochii. Eram al dracu de speriat iar inima îmi bătea nebuneşte. Ce mama naibii a fost în capul meu de nu am dus-o direct acolo de când am găsit-o? Trebuia să mă gândesc că sigur se îmbolnăvise. Am ridicat-o aproape în şezut şi am sprijinit-o de pernă, ca să aduc câteva haine din dulap. Vrea sau nu, o voi duce la spital!
Am început să cotrobăi prin lucrurile ei, găsind rapid ceva lejer, însă când m-am întors cu faţa spre ea, întregul material de culoarea piersicii al pantalonilor săi căpătase o nuanţă de roşu închis. Sângerează din acea zonă, la naiba, ce am făcut?! Nu trebuia să fac dragoste cu ea aşa de repede!
Am început să ţin după ajutor pe hol, aveam nevoie de cineva să mă ajute să o duc mai rapid.
Ailyn venise speriată şi am trimis-o să scoată maşina din garaj. Am acoperit-o cu un halat de mătase şi am luat-o în braţele mele, sprijinindu-i capul pe umărul meu.
- Rămâi trează, iubire! Ajungem imediat! am spus când eram deja în maşină, Jer conducând nebuneşte. Oricât aş fi vrut să conduc eu, ştiind că pot ajunge mult mai repede, nu vroiam să-i dau drumul vreo secundă, iar Jer nu era nici el tocmai adeptul limitărilor de viteză. Mai ales având în vedere situaţia lui Bell, gonea ca un nebun spre spital.
Ajunşi acolo o echipă de medici ne-au întâmpinat imediat. Ailyn sunase la spital pe drum. Am pus-o pe targă cu ochii în lacrimi, lăsând medici să o bage în nu ştiu ce sală. Ce am făcut? îmi repetam în minte. Nu ar fi trebuit să o ascult! Trebuia să rezist tentaţiei. Trebuia să o duc la spital din prima, poate acum nu era în starea asta.
Ailyn stătea în braţele lui Jer, îngrijorată. Între timp au apărut şi restul, însă am fost anunţaţi că mai durează şi i-am trimis acasă, nu avea rost să aglomerăm spitalul, aşa că au rămas doar Matt, Ailyn şi surprinzător... Charon! Îi trecuse supărarea.
Klein şi Dennis au plecat spre părinţii lui Bell. Cineva trebuia să-i anunţe iar eu nu eram în stare nici să-mi mut privirea de la sala în care o băgaseră pe Bell.
Minutele mi se păreau ore şi îmi venea să dau buzna peste medicii ăştia inapţi, ce nu erau în stare nici să-mi spună care era cauza sângerării. Din când în când mai ieşea câte o asistentă, însă tot ce auzeam era " Veţi primii informaţiile de la medici. Deocamdată nu e nimic concret." , şi îmi venea să le strâng de gât. De ce nu spuneau pur şi simplu?
Într-un final, ieşise un medic, ce-şi sufulca mânecile şi îşi trecea mâna prin păr puţin stresat. Făcusem presiune asupra asistentelor, iar el probabil a aflat. Desigur că se gândea că e următorul, şi aşa şi era!
- Poate să-mi spună cineva ce naiba a păţit iubita mea? Preferabil acum, pentru că nu mai rezist şi voi intra în nenorocita aia de sală!
- Domnule, calmaţi-vă, vă rog! Sunteţi într-un spital!
- Tocmai! Da-ţi-mi odată informaţii despre starea ei, încep să-mi pierd răbdarea.
- Este totul sub control pentru soţia dumneavoastră, însă din nefericire, a pierdut sarcina! Din păcate era o sarcină extrauterină, iar avortul ar fi fost inevitabil! Totuşi v-aş sfătuii să aveţi mai multă grijă cu ea, suferă de anemie şi pare extrem de slăbită. În condiţiile acestea, nici o sarcină nu ar fi rezistat. Are nevoie de multă atenţie din partea celor dragi, de mese regulate şi bogate în substanţe nutritive. Problema cu ameţeala va mai persista un timp, până organismul ei slăbit o să îşi revină la normal. Acum vă rog să nu năpustiţi asupra ei. Să intre doar unul dintre voi. Are nevoie de odihnă, este oricum sedată.
Vorbele medicului au venit ca un glonţ în cap pentru mine, făcându-mă să rămân cu gura căscată, fără cuvinte, privind în gol. Sarcină?! Bell era însărcinată?! Mi-au trecut tot felul de porcării prin minte, însă nici o secundă faptul că ar putea fi însărcinată. Cât de prost pot fi! Am făcut-o neprotejat de nenumărate ori! Aş fi putut avea un copil cu ea..copilul nostru. Deşi medicul încă trăncănea şi-mi dădea detalii despre avortul inevitabil al lui Bell, nu mai puteam auzii nimic! Singurul lucru din mintea mea era...un copil.. pe care îl pierdusem. Îmi venea să-l ucid pe Bryan şi mai mult dacă se putea pentru că o ţinuse acolo şi pe Amaris că i-o dăduse.. Însă cel mai mult mă uram pe mine, fiindcă nu am fost în stare să am grijă de sănătatea ei. O sarcină trebuie protejată, iar o Bell gravidă trebuia să fie ţinută în puf şi răsfăţată.
Nu am aşteptat să apară şi părinţii ei aici, oricum nu le-aş fi cedat vizita! Era copilul meu.. al meu şi al lui Bell şi l-am pierdut. De mine avea nevoie, de fapt.. aveam nevoie unul de celălalt. Nimeni nu i-ar putea înţelege pierderea mai mult decât mine. Mi se formase un gol imens în suflet şi o durere teribilă gândindu-mă că eu sunt vinovat pentru asta. Nu o protejasem suficient, nu am avut grijă de ea aşa cum trebuie.
Am păşit spre salonul unde a fost dusă, deschizând uşa încet. Lacrimile îmi curgeau deja şiroaie şi deşi fusesem de obicei un om puternic, când venea vorba de ea, mă distrugea totul. Am înghiţit în sec când am văzut-o cu atâtea perfuzii prinse de braţul ei firav. O schimbaseră de haine, însă mai avea urme de sânge pe acel halat de spital. Chipul ei era întors către fereastră şi deşi nu mişca nici un deget, ştiam că mi-a observat prezenţa.
- Bell... i-am spus prinzându-i uşor mâna într-a mea.
Cam asta a fost, o să postez mai des de acum... dar am fost prinsă cu bacul şi admiterea la facultate după cum ştiţi. Vreau păreri cât mai multe din partea voastră! Nu uitaţi că susţinerea voastră mă motivează să scriu.
Ah.. vreau să vă amintesc din nou şi de noua poveste DEVIL'S PARADISE . V-aş ruga să aruncaţi o privire şi acolo! Promit că nu o să vă pară rău, îmi dau silinţa pentru asta! Xoxo