Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 39/ My baby

Dimineaţa o durere teribilă se simţea în burta mea. Nu reuşisem să dorm în ultimele 3 ore. Nu-mi găseam nici o poziţie confortabilă şi aveam impresia că 1000 de cuţite îmi străpung corpul. Era teribil şi deşi dădeam vina pe faptul că mâncasem prea mult dintr-o dată, după atâtea zile în care stomacul meu a stat aproape gol, ştiam şi eu că mai e ceva. Probabil răcisem sau făcusem vreo infecţie. 

Uram starea asta de discomfort continuu aşa că am început să mă învârt prin cameră. Max dormea dus şi nu simţise neliniştea mea. Oboseala îl prinsese într-un sfârşit şi se afundase într-un somn adânc. Mai bine, şi-ar fi făcut griji fără rost. O să merg eu singură la medic. A trecut prin destule.

Am coborât scările spre bucătărie, luând sticla cu suc de portocale şi turnându-mi în pahar. Toată lumea dormea, cu excepţia lui Klein care fusese la alergat dis de dimineaţă. Nu eram foarte apropiat de el, la fel cum nu eram nici de Charon, însă el nu fusese atât de aspru cu mine precum iubita lui, care m-ar fi jupuit de vie când mi-a aflat adevărata meserie şi identitate.

- Cum te simţi? mă întreabă el încercând să pornească o conversaţie.

- Nu prea bine. Sunt cam ameţită şi am nişte dureri...aproape insuportabile. Spaţiile închise nu-mi fac prea bine.

- Mhm. Mă bucur că te-au adus înapoi. Max era pierdut fără tine.

- Aş fi fost la fel în locul lui.

- Nu trebuie să mă convingi că-l iubeşti. Nu m-am îndoit nici o secundă. Şi un orb ar putea să vadă sentimentele dintre voi.

Am zâmbit, gândindu-mă dacă chiar suntem atât de evidenţi. Niciodată nu stau să mă gândesc la lucrurile mărute, am realizat asta de mult timp. Nu mă gândesc cum lui Max îi strălucesc ochii mai tare când îşi mărturiseşte sentimentele sau cum comportamentul lui când este alături de mine e complet opus comportamentului pe care-l are când e cu oricine altcineva. 

Asta m-a dus cu gândul la Amaris şi la vremurile când eram o simplă dansatoare în barul lui, deşi niciodată nu am fost doar atât pentru el. Când îl văzusem cu Amaris la masă, nu părea îndrăgostit, aşa cum era când stătea alături de mine, la fel şi atunci când privea dansurile la bară din bar. Mereu privea plictisit, de parcă privea în gol, dar gândul îi era la altceva.. În  schimb, când apăream eu în peisaj, îi primeam toată atenţia. Privea fascinat şi atent. De parcă stătea în beznă până apărusem eu.

Asta mi-a adus un alt zâmbet. Omul ăsta mă iubea atât de mult că durea. Îi vedeam reţinerile şi temerile pentru relaţia noastră şi ştiam cât îl durea gândul că nu va ţine. Asta mă distrugea şi pe mine psihic până acum. Dar începusem să am o oarecare siguranţă, un strop de încredere. Ce ne-ar putea distruge relaţia, în afară de noi înşine?

Durerile deveneau tot mai apăsate şi nu mă mai lăsau să mă concentrez la nimic. L-am lăsat pe Klein singur, îndreptându-mă din nou spre dormitor. Speram să se calmeze dacă mă întind puţin, însă senzaţia de "cuţite în burtă" devenea tot mai puternică. Începusem să transpir tot mai tare şi pot să jur că îmi crescuse temperatura peste limită. Am zăcut pe pat, sperând să adorm sau să treacă. Am luat câteva pastile de calmare a durerii şi m-am ghemuit iarăşi lângă Max.

Eram într-o cameră albă, complet goală. Nimic nu se auzea sau vedea. 

Purtam o rochie imaculată şi m-am îndreptat către fereastră. Cel mai frumos peisaj din lume se aşternea în faţa mea.  Voci cunoscute şi surâsuri jucăuşe se auzeau din toate părţile, provocându-mi o linişte sufletească deplină şi un zâmbet cald.