Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 7 / Afacere secretă

- Nu te vreau doar în patul meu. Dacă vroiam, te aveam de mult. Vreau să mi te dăruieşti tu, cu totul. Să-ţi doreşti chiar tu să te fac a mea. Să tânjeşti după mine.

Inima mi-o luase la galop. Adevărul e că deja mi-l doream. Visam la el. Mă gândeam în fiecare secundă nenorocită cum ar fi fost de nu eram poliţistă, de eram doar iubita lui. Îmi imaginam cum ar fi fost totul dacă lucrurile ar fi stat diferit.

Corpul meu vibra la atingerile sale şi abia îmi puteam stăpânii setea de el.

Dar nu m-a împiedicat să-i închid gura. Deşi interiorul îmi era răvăşit, exteriorul era intact. Mă pricepeam să-mi ascund foarte bine sentimentele, iar acum reuşisem din plin.

- Aşa cum o faci tu acum?

A râs încet.

- O să cazi tu odată şi odată. Şi atunci o să cazi cu totul.

- Noapte bună, Max Hell ! Şi ţine-ţi mâinile departe de mine.

 

M-am întors iarăşi cu spatele la el şi imediat i-am simţit braţele puternice trăgându-mă mai aproape de el, apoi m-a prins într-o îmbrăţişare.

Stăteam în braţele celui mai periculos bărbat din New York şi tot ce puteam să simt era protecţie şi siguranţă. Ironia vieţii. Mi-am găsit siguranţa în braţele duşmanului.

 

M-am foit puţin pentru a mă face mai comodă.

 

- Ce e? Vrei cumva să nu te ating?

- Max, profită de ocazie şi ţine-mă în braţe, bine? Nu mă fă să mă răzgândesc.

Mi-a dat un ultim sărut pe umăr şi după câteva minute adormisem. Eram destul de obosită şi se făcuse târziu de tot.

 

M-am trezit în toiul nopţii, cred că era ora 4 sau 5 şi patul era gol. Max dispăruse şi nici măcar nu am simţit. Am luat rapid o pereche de pantaloni din dulapul lui şi un hanorac şi am ieşit să văd unde e.

Surprinzător, barul era gol goluţ iar totul era pus la loc şi aranjat. Petrecerile lui ţin mereu până dimineaţa, dar se pare că în această noapte totul a fost diferit.

Am coborât scările fără să fac nici un fel de zgomot, în linişte totală şi m-am îndreptat spre încăperea din spate.

Se auzeau vorbe de acolo, poate chiar strigăte, aşa că am decis să trag cu urechea.

Era Max şi se certa cu cineva, ba chiar îl ameninţa cu pistolul. Urmăream toată discuţia prin uşa uşor crăpată, dar nu auzeam şi nici nu vedeam prea multe.

 

Într-o fracţiune de secundă uşa a fost deschisă şi Max apăruse în faţa mea, prinzându-mi braţele cu mâinile lui puternice.

Nu-l mai văzusem aşa niciodată.

Ochii îi deveniseră mai întunecaţi decât oricând, iar privirea lui parcă arunca flăcări spre mine. Era furios. De fapt, puţin spus. Era undeva la capătul limitelor sale. Nervos până în măduva oaselor.

 

- De ce ai coborât?

Mă întreabă în timp ce mă trage după el pe scări, ţinând încă în cealaltă mână, pistolul încărcat.