Hello, da' ce mai faceți?
Bine?
Vai dar ce mă bucur. :D
După cum probabil aţi observat deja, avem o coperta nouă la carte. Mai trebuie să o finisez puţin, dar am să mă ocup de asta când am mai mult timp liber.
Până una alta, trebuie neapărat să citiţi acum acest capitol.
S-au întâmplat în el lucruri...
Ah, vă las pe voi să le descoperiţi.
Lectură plăcută!
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Capitolul: 4 - Primejdia trandafirului. Partea: a VII-a
Inima începu să-i tresaltă în piept înghițind în sec. Uită de împrejurimi iar culorile deveniseră nefaste. Nu mai simţea căldura abundentă ce îi făcea fruntea să sclipească din cauza sudorii. Pământul moale în care lăsa urme, începuse să devină tare ca fierul. În drumul lui părea că se loveşte de piloni groşi de gheaţă şi nu de alte persoane. Nu vedea nimic în faţă, doar grămadă de asasini de care era înconjurat.
În timp ce păşea târâindu-şi picioarele, parcă forţându-şi-le în ciuda propriei voinţe şi a fiecăreia parte din ce el ce încerca să îl oprească. Mirosul plăcut de mango, începu să fie treptat înlocuit de unul amorf. Ce îl făcea să simtă o usturime, de fiecare dată când inhala aerul în plămâni. În timpane începu să audă doar nişte sunete nedescifrabile. Şoapte care erau parcă în altă limbă. Tot ce ştia că aude concret era inima lui fragedă, ce începuse să îi simtă pulsul zvâcnind puternic în toată cutia toracică.
Din spatele lui, simţise o mână uşoară şi caldă ce îi apasă pe umerii gârboviţi.
Întorcându-se puţin, observă forma feţei ascuţită şi o ramă neagră de ochelari ce îi punea în evidenţă ochii căprui. Buzele începu să îi se mişte iar el îşi simţea umărul smucit în ritmul în care persoana îi vorbea. Stătu o clipă înlemnit, privind parcă în gol, apoi parcă persoana repetă ce tocmai zise:
— Daniel, mă auzi? Poţi s-o faci. Ai încredere în tine!
Se uită la el, cu buzele întredeschise iar după expresia feţei şi ochii ce-i sclipeau a speranţă, părea să aibă încredere în vorbele rostite. Ar fi vrut să îi mai spună ceva, dar îi simţise mâna alunecându-i de pe umăr iar asasinul se pierduse în mulţime, în timp ce ochii lor se mai întâlniseră o dată.
Acele cuvinte de încurajare, îl făcu să revină puţin cu picioarele pe pământ. Îşi îndreptă umerii şi ridică mâinile în faţă. Se strecură prin ultimele două rânduri, apoi îndreptându-se spre platou, soarele orbitor îl făcu să se încrunte în timp ce stătea cu un ochi închis. Se simţea urmărit de un reflector uriaş natural iar în timp ce păşea, îşi observă umbra în iarba scurtă închisă la culoare ce parcă îl urmărea şi ea la fiecare pas.
Cu piciorul drept în faţă, urcă pe scările improvizate simţindu-şi picioarele cum îi se clatină pe cărămizile instabile, cu inima bubuindu-i tot mai tare.
Ajunse pe platou, iar un sentiment straniu îl cuprinse.
Văzuse urmele de sânge din iarbă şi cuţitul acela mânjit. La vederea acestor lucruri, un gol rece în stomac parcă îi măcina pielea pe interior. Cei doi instructori îl analizau fără să zică nimic. Iar el nici că îndrăznea să murmure ceva. Era pentru prima dată când era aşa aproape de instructorul Cobră. Era greu de spus de ce simte un sentiment de admiraţie faţă de el după lucrurile pe care le făcea. Dar asta simţeau toţi asasini. Aşa de aproape de el încât îi vedea venele zvâcnindu-i şi trăsăturile masculine, bine definite alte feţei. Tatuajul lui parcă acum se vedea mai bine şi observă detalii la el pe care nu le observase niciodată.
Instructorul Akbar îşi reintră în rol aşezându-se mai bine pe bolovanul uriaş. Şi arătând cu degetul în faţă, strigă parcă în şoaptă cu vocea lui vicleană:
— Daniel, testarea în paşii umbrelor. Vocea lui Akbar îi răsună în minte de câteva ori asasinului. Iar creierul lui începu să identifice cuvintele rostite de el, cu unele abilităţi ce le învăţase în trecut. În timp ce golul rece din stomac se intensifica, făcu o plecăciune în faţă dându-le instructorilor de înţeles că ştie ce are de făcut şi e pregătit pentru testarea lui.
Unul dintre oameni lui Cobră îi făcuse semn să îl urmeze.
Asasinul se întoarse şi îl urmă simţind pietricelele mici de pe platformă, cum îi intră în talpa subţire de la încălţăminte. Privise scurt către rândurile de asasini încercând să îl zărească pe tipul care îi spuse să aibă încredere în el. Dar nu îl văzuse iar un clănţănit de uşă, îl făcuse să se uite brusc în faţă.
Celălalt om a lui cobră ce avea cronometrul în mână ieşise din clădirea special amenajată şi păruse că schimbă ceva înăuntru. Pregătise locul pentru testul lui Daniel.
Asasinul respiră încet tot aerul inhalat şi se lăsă în genunchi.
Îşi prinse între degete şireturile aspre şi prăfuite şi le strânse cât să le simtă cum pune presiune pe gleznele lui. Apoi îşi îndoise piciorul şi îşi scoase pietricele din talpă, ca nu cumva să se saboteze singur. Observându-le cum lăsase urme adânci în suprafaţa de cauciuc a încălţămintei. Nu îşi permitea să facă vreun zgomot ştiind că testul lui se bazează în mare parte pe abilităţile lui de a fii silenţios dar şi agilitatea, tehnicile acrobatice, aveau un rol important în toată testarea.
— Ai trei minute, începând de acum. Îi spuse omul cu cronometru apăsând pe buton. Iar timpul începu să se scurgă.
Daniel îşi mai scutură o dată picioarele şi intră în casă.
Strânse degetele în pumni. Pentru o clipă ochii îi se măriră în timp ce simţea prin corp un impuls electric ce parcă îl înţepenea să rămână locului. Observă ca pe pardoseală, sunt aranjate scânduri vechi în zigzag, peste care el trebuia să treacă fără să facă niciun zgomot. Agăţat de peretele din partea stângă, aproape de pardosea, un dispozitiv cu senzori ce avea un bec minuscul roşu ce se aprindea la fiecare sunet auzit.
Păşise încet prima dată doar cu vârful degetelor apoi îşi lăsă încet tot piciorul jos pe prima scândură în faţa lui încercând să îşi imagineze, că merge pe apă aşa cum fusese instruit.
De pe platou, instructorii urmăreau fiecare mişcarea lui Daniel.
Asasinul ajunse la următoarea scândură încercând să treacă la următoarea făcând fel. Impulsul electric începuse să îl simtă tot mai tare şi in timp ce îi cobora de la piept în jos, avea grijă să îi pişte fiecare fibră musculară. Toate aceste senzaţii parcă îl forţau să îşi piardă concentrarea.
Ajunse la scândura cu numărul trei şi mai avea încă două de trecut să ajungă în următoarea încăpere.
...
La ultima uşă şi bucuros că trecuse de prima cameră, apăsă pe clanţă.
Exact atunci scândura putredă, peste care stătea se rupse. Lăsând să se audă un scârţâit aşa de tare încât parcă-i zgârie timpanul.
Inima începu să îi îngheţe pe loc.
Se uită către dispozitivul de pe perete şi observă că se aprinde becul roşu învăluind o mare parte din încăpere în lumina lui orbitoare.
Înghiţise în sec.
Poate că trebuia să se lase doar uşor cu vârfurile pe scândură şi nu cu toată greutatea.
Dar acum era prea târziu.
Se uită către platou observându-l pe instructorul Akbar cum se scarpină pe obraz rânjind. În timp ce Cobră, stătea ca o stană de piatră ațintindu-l cu privirea.
Daniel intră în următoarea cameră şi ce văzuse îl făcu să îşi acopere ochii.
— Un minut şi patruzeci de secunde.
Lângă pervazuri erau montate anumite sisteme de ventilaţie, ce adunau toată mizeria din jur în mijloc unde era pusă o ţeavă subţire având culoarea sărită de pe ea iar şanţurile de rugină, o puteau face oricând să se prăbuşească de pe suporturile unde era aşezată la distanţă de parchet, ajungându-i până la brâu asasinului.
Daniel urcă pe ea în în timp ce cu o mână încerca să îşi acoperea ochi. Vata murdară îmbibată în praf plutea în aer. Particulele de praf se vedeau peste tot în timp ce păşea pe ţeava dură şi încercând să-şi păstreze echilibrul, îşi ţinea și respiraţia.
Dura prea mult timp şi ştia că fiecare secundă e preţioasă.
Încercă să mărească viteza dar cu fiecare pas pe care îl făcea, încăperea devenea tot mai înceţoşată. Învăluind totul într-o perdea groasă de vată prăfuită. Totul mişcându-se parcă în reluare. Ajunse pe la jumătatea ţevii când simţise cum înghite particule de praf. Şi încercând să nu strănute să fie silenţios, îşi pierdu concentrarea.
Un picior îi alunecă iar asasinul se balansă puternic şi cu mâinile valsând prin aer, încercă să se prindă de un obiect care să îl ajute să îşi recapete stabilitatea.
Începuse să sară într-un picior parcurgând restul drumului în viteză, aproape pierzându-şi echilibrul. Se prinse cu mâna dreaptă de balustrada unei scări şi alunecă pe o treaptă.
Un scârţâit vibră în tot decorul, becul roşu aprinzându-se din nou.
Daniel încruntându-se urcă repede scările şi apăsă clanţa care ducea către noua cameră.
— Patruzeci de secunde.
Înconjurată de fier şi multă sticlă, camera era difuz luminată. Pe la mijlocul ei era pus un celofan gros foarte şifonat. Asasinul ajunse în dreptul lui şi cu vârful degetelor îl atinse.
Un sâsâit începu să se audă.
Începuse să îşi piardă încrederea, lăsându-şi tot piciorul pe celofanul transparent. Stătu o clipă nemişcat gândindu-se la o soluţie dar nu îi venea nici-o idee.
Cu picioarele tremurându-i făcuse iar un pas cât de început putu el fără să îşi lase greutatea. Becul roşu se aprinse, se părea ce tehnica lui nu funcţionează. După încă o încercare eşuată, timpul îi expiră iar Daniel se întoarse pe platou având faţa în pământ.
Akbar îşi luă cuţitul mânjit ridicându-l în faţa ochilor săi. Parcă era fascinat să vadă sângele cum se prelinge. Daniel stătea nemişcat în faţa celor doi aşteptând un verdict. El speră că se descurcase bine.
Instructorul rânjind scârbos, începu să îşi şteargă cuţitul de bolovanul pe care era cocoţat. Un zgâlțâit metalic ascuţit, umpluse tăcerea.
Asasinul făcu ochii mari.
— Descalţă-te. ordonă instructorul cobră în timp ce îşi fixa rama de la ochelari de soare mai bine pe ochi.
— Vă rog nu... spuse Daniel neputincios dar părea că nimeni nu–l auzea. Cobră le făcuse un semn cu mâna celor doi oameni alor lui iar aceştia plecară către una dintre casele din zonă în stil nubian.
Asasinul începu să simtă un puls electric cum îi ciupeşte abdomenul în viteză. Ştia bine ce păţesc persoanele care nu trec de testul lui. Auzise asta de o mulţime de ori.
— Lăsaţi-mă să mai încerc o dată. Pot să mă descurc mai bine de atât! Încercă Daniel să găsească o soluţie să nu fie pedepsit. Dar nimeni nu îi acorda prea multă atenţie. Până la urmă el era doar un alt asasin de care puteau să scape cu uşurinţă.
Akbar părea mai interesat să se joace cu cuţitul, decât să îl asculte pe el.
— Descalță-te!
Repetă instructorul cobră iar în timp ce vorbea o venă groasă îi pulsa pe gât.
— Dar...
Cobră îşi strânse pumnul drept şi se uită către cuţitul lui Akbar. Cu ochii înlăcrimaţi, Daniel se aplecă şi începu să îşi desfacă neputincios, şireturile de la încălţăminte. Încercă parcă să tragă de timp, mișcându-se cât mai încet.
O uşă se auzi trântindu-se iar oameni lui Cobră ieşiseră pe ea ţinând amândoi de mânerele de fier al unui cazan uriaş. Îndreptându-se greoi către platformă.
Lacrimile prelingându-se de pe obrajii lui Daniel, începu să ude solul secetos. În timp ce stătea jos şi se descălţă, simţise printre degetele de la picioare aerul dulceag, proaspăt. Auzise un pleoşcăit amestecat cu un sunet dur metalic. Iar lângă el fu trântit un cazan uriaş acesta lăsând urme în pământ şi zdrobind pietricelele.
Asasinul simţise două mâini puternice cum îl ridică de coate.
— Vă rog nu. spuse el uitându-se către cei doi instructori.
Ridicându-se în picioare se uită să vadă ce este în cazan.
Era o apă clocotită din care să spărgeau balonaşe fierbinţi în fiecare secundă. Simţea cum suprafaţa de fier a cazanul e aşa de încinsă încât simţea căldura degajată pe pielea lui. Începu să se zbată în timp ce matahalele fără suflet îl strângeau de braţe, ridicându-l mai sus. Îi loviseră cu picioarele în timp ce se zbătea mişcându-şi fiecare părticică din corp. Încercase chiar şi să îi muşte.
Dar totul părea în zadar.
Îl ridicase pe Daniel deasupra cazanului încins gata să îşi primească pedeapsa.
— Începeţi. ordonă instructorul Cobră necruţător. Gata să vadă şi el teroare la care îşi expunea armata. De pe margine toţi asasini priveau scena îngroziţi cu ochi ieşiţi din orbite.
— Nu, nu! Strigă el în timp ce se zbătea. Se uită la apa clocotită pe care avea să o simtă cum îi opăreşte toată pielea.
Matahalele ţinându-l strâns, îl duse în dreptul cazanului şi îl lăsă uşor în jos. Daniel îşi pierdu ritmul respiraţiei iar inima începuse să îi pompeze sânge într-un ritm foarte alert, aproape de delir. Simţise pe tălpile picioarelor aburii fierbinţi şi o căldură aşa de intensă şi de mare emanată de cazan, încât simţise cum toată faţa îi se umple de vapori de sudoare. În acel moment nu mai gândea logic şi toate mişcările lui erau coordonate de instinctele de supravieţuire.
În timp ce oameni lui Cobră îl lăsau jos în cazan, Daniel îşi ridică picioarele la piept îngreunându-le muncă, zbătându-se într-un mod terifiant.
La contactul cu apa clocotită, gleznele asasinului începură să sfârâie. Iar el îşi simţea fiecare părticică din pielea lui cum e arsă brutal durerea copleşindu-l brusc îmbrățișându-l în ghearele ei tenebroase şi simţind o durere aşa de intensă, cum nu mai simţise niciodată. Îşi simţea creierul cum pulsează puternic aproape explodând şi oasele degetelor de la picioare cuprinse de apa clocotită, simţind cum pielea sa devin mai elastică culoarea ei devenind forte roz spre roşu.
Urlă cât putu de tare până când îşi simţise oasele maxilarului cum aproape îi se dislocă.
Glasul lui plin de agonie, făcuse șopârla din spatele clădirii special amenajate, ce stătea cu ghearele înfipte în zid, să îşi scoată limba subţire şi lungă ce sclipea în lumina soarelui. Şi sărise jos în iarbă luând-o la fugă.
Matahalele îl scoase din apa fierbinte iar Daniel stătea pierdut având capul în jos. Părul său lung acoperindu-i faţa.
Să simtă aerul rece cum îi mângâie degetele picioarelor şi parcă îi sărută gleznele, era o senzaţie nouă, divină pentru el de care nu se mai bucurase niciodată.
Dar nu pentru mult timp. Auzise din nou vocea aceea groasă ca un tunet iar groaza începu să îl cuprindă din nou.
— Încă o dată. Zise autoritar instructorul Cobră fără să clipească. Daniel simţise cum e lăsat în jos din nou. Ar fi vrut să se mai lupte ca la început, dar parcă fusese secătuit de puteri. Simţise cum balonaşele apei clocotite, se sparg de pielea ce devenea netedă a picioarelor lui. Strânse din dinţi iar venele de pe gât îi zvâcneau, transportând sângele către creier într-un mod halucinant aproape de delir. Deşi durase doar două secunde toată experienţa sa îngrozitoare, durerea părea să fie eternă.
— Încă o dată! Repetă strigând Cobră cu nasul încruntat, ordonându-le oamenilor lui să continue. Instructorul Akbar lăsă cuţitul jos în timp ce rânjea şi se scărpină pe gât. Chiar şi el credea că este de ajuns dar nu îndrăznea să-i spună ceva instructorului Cobră.
După ce îşi simţise pentru a treia oară cum picioarele îi iau parcă, foc de viu durerea copleşindu-l, asasinul fusese aruncat pe pământul aspru simţind cum pietricelele mici îi intră în pielea de la coate şi genunchi, amplificându-i durerea.
Oameni lui cobră luaseră cazanul şi plecase cu el, în timp ce Daniel stătea ghemuit cu corpul inert tremurând din degetele picioarelor în agonie.
...
Nu îşi amintea cât timp stătuse zăcut aproape de leşin în oroarea asasinilor prezenţi dar îşi amintise vocea instructorului necruţător:
— Reia testul.
Chiar şi Akbar fu surprins. De obicei, Cobră nu spunea niciodată unui asasin care pica un test să mai încerce o dată să îşi treacă testul. Şi făcând asta, cu siguranţă văzuse ceva special la Daniel. Asta credea instructorul Akbar.
Asasinul cu părul ciufulit intrându-i în ochi şi faţa roşie se uită către instructorul Cobră puţin mirat.
— M-ai auzit, ridică-te şi reia testul. Spuse Cobră privindu-l în ochii plini lui de durere. Apoi îşi întoarse capul în direcţia clădirii special amenajate.
Daniel se uită la el nevenindu-i să creadă.
De ce trebuia să fie testat din nou? Dacă nu trecea proba, avea să fie pedepsit iarăşi aşa de crud şi de brutal? Aceste întrebări fără răspunsuri îl paralizase la sol şi nu mai găsea nici-o putere să îşi miște corpul vlăguit.
— Acum!
Asasinul strângând din dinţi încercând să ignore durerea, se ridică în şezut.
Se întinse cu mâna dreaptă după încălţămintea lui şi încercă să se înalțe. O lacrimă îi invadă obrazul când îşi văzuse picioarele foarte roşii cu pielea netedă din care mai ieşeau încă aburii fierbinți. Îşi strânse tare şireturile, încă simţind o usturime cumplită şi se ridică clătinându-se în picioare.
În văzul tuturor persoanelor prezente, se îndreptă iarăși către clădirea special amenajată, abia mai simţindu-şi picioarele.
Între timp, se întoarseră şi oameni lui Cobră iar cel cu cronometru se duse lângă Daniel, puţin uimit că e încă în picioare şi o sa fie testat din nou.
Spuse ca de obicei:
— Ai trei minute. Daniel respiră brusc tot aerul inhalat şi intră din nou în clădirea ororilor. Păşise la fel foarte încet fără să facă gălăgie, ignorând aproape înlăcrimat usturimea de la picioare.
Ajunse la a doua scândură dar ceva nu avea să funcţioneze.
Data trecută, procedase la fel şi simţise pe pielea lui unde l-a îndreptat tehnica sa. Îşi amintise de ce le spuse odată maestrul Xin:
Poţi să faci o singură dată o greşeală. A doua oară, e o alegere.
Şi maestrul avea dreptate, asasinul avea nevoie de o tehnică diferită să acționeze. Uitându-se în toate părţile începu să contempleze rapid auzind în mintea lui ticăitul cronometrului care era un simbol al presiunii pentru el.
Cum scândura numărul doi era lângă perete, asasinul se împinse cu piciorul drept în el să îşi dea avânt apoi pe vârfuri concentrându-şi greutatea doar în partea superioară a corpului. Începuse să îşi simtă picioarele foarte uşoare şi moi, începuse să alerge pe vârfuri.
Stătea cu ochii în jos având grijă pe ce loc calcă în viteză, cu inima care începu iar să îi bată tare. Dar nu îi mai dădu atenţie.
Într-o clipă, ajunse în următoarea cameră şi se urcă rapid pe ţeava ruginită. Cu o mână se ţinea de nas, ca nu cumva să mai inhaleze praful acela toxic iar cealaltă mână o ţinea în faţă sau în ce direcţie era nevoie să îşi recapete balansul în timp ce alerga pe ţeavă doar pe vârfuri.
Culorile nu le mai distingea, urechile lui nu mai auzeau nimic. Pe limbă simţea doar un gust metalic insipid. Nu mai conta cum îi bate inima de tare, sau durerea îngrozitoare ce aproape că îl făcea să cadă în genunchi de durere. În acel moment nu mai gândea. Tot ce conta era clipa aceea iar minţea şi corpul său formau o armonie perfectă. Picioarele parcă îi alergau singure arătându-i drumul corect. Iar în stomac un val roşiatic, parcă îi dăduse o încredere cum nu mai avuse niciodată. Acest sentiment nou făcându-l în acelaşi timp rece, precis, rafinat. Ca un adevărat asasin.
Sărise jos sprijinindu-se de balustradă şi urcă scările din trei paşi. Ajunse în a treia cameră fără să se aprindă becul roşu. Văzuse celofanul acela din mijlocul camerei de care nu reuşise să treacă. Îşi concentră toată energia pe gambele picioarelor apoi de la uşă, îşi luă avânt în fugă pe vârfuri şi sărise peste celofan. Jongla cu mâinile în aer în timp ce privea celofanul de sus. Parcă toată acţiunea derulându-se în reluare.
La aterizare, se rostogolise în faţă fără să facă niciun zgomot şi se îndreptă spre următoarea uşă care era deschisă.
Uşa de care nu reuşise să treacă asasinul blond Sigvard.
Următoarea cameră, era diferită de toate. Parchetul portocaliu, era curat strălucind impecabil iar la ferestre erau geamuri cu perdele lungi transparente. În mijlocul camerei era o canapea mare din piele roşie ce părea foarte comodă şi elegantă. Iar pe o măsuță, o veioză era răsucită în sus atrăgând în culorile ei pale, atenţia către tavanul ce era ornat cu multe becuri.
Daniel se uită rapid în toate direcțiile, analizând fiecare părticică şi fiind gata pentru următoarea lui mişcare.
Până când deodată auzise o voce care parcă îl trezise din transă.
— Stop!
Putea să recunoască oriunde vocea aceea groasă şi impunătoare ca un tunet a instructorului Cobră.
— Ajunge. Cât timp a trecut? Continuă instructorul să vorbească.
— Treizeci şi cinci de secunde. Răspunse omul cu cronometrul.
Instructorul Cobră le făcuse semn oamenilor lui să vină înapoi la el. Daniel mai privise o clipă noua încăpere, apoi se întoarse înapoi şi ieşise din clădire.
Când să urce pe scările de la platformă, Cobră tocmai cobora scările.
Se oprise o clipă în dreptul lui Daniel privindu-l rece fără niciun fel de expresie pe faţă.
Asasinul înghiţise în sec.
— Felicitări. Îi scăpă parcă instructorului cobră cuvântul printre buze.
Apoi împreună cu oamenii lui, se îndepărtară de platformă şi de locul de instrucţie.
Secat de puteri, Daniel încercă să zâmbească privind cum instructorul pleacă. Până se făcu nevăzut. Apoi se uită către clădire şi se gândise la lucrurile ce le văzuse în încăperea luxoasă. Oare ce primejdii se aflau pe acolo şi ce obstacole trebuia să treacă? Toate acestea aveau să rămână învăluite în mister pentru el.
În prezent.
Aerul răcoros ce-i îngheța căile respiratorii, îl făcu pe Daniel să îşi revină din transă. Îndreptându-şi spatele, asasinul îşi scutură zăpada de pe umeri, simţind degetele cum îi se umezesc. Iar praful de nea, se leagănă prin aer.
Privise oceanul o clipă ascultându-i glasul.
Apoi se uită în partea lui dreaptă, unde o fată cu părul trandafiriu, voluminos, stătea parcă puţin îngrijorată, cu buzele întredeschise şi ochii mari, aşteptând parcă un răspuns. Cu mâinile sprijinite de balustrada balconului şi observă cum fulgii de neauă din părul ei, îi sclipesc. Iar briza răcoroasă, îi îmbujoră obrajii.
— Lisa... Spuse Daniel în timp ce îi privea ochii şi îşi puse o mână peste a ei. Lisa parcă tresări în imaginaţia ei. Iar când îi simţise pielea caldă atingând-o pe a ei, frigul de afară nu mai părea să aibă niciun efect. Simţind furnicături călduțe cum îi străbat corpul începând cu mâna ei.
— Aa, da? Bombănise ea, într-un final.
Asasinul o strânse mai tare de mână, plimbându-şi un deget peste mâna ei. Apoi îşi luă mâna de pe a ei şi nescăpând-o din ochi, îi spuse:
— Cred că ar trebui să pleci.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Vă mulţumesc din nou că aţi citit şi dacă vă place ce scriu, mă puteţi susţine cu un vot şi un comentariu. Lucrurile astea mă motivează foarte mult să continui această carte.
Adăugaţi cartea la lista voastră de lecturi şi nu uitaţi să o recomandaţi şi prietenilor voştri.
Vă doresc o vacanţă minunată!