-Legendele Gardienilor-
La o singura persoana mai pot apela pe pamantul asta spreand ca va sti ceva, orice....vrajitorii nu vorbesc, poate ca nu stiu atat de multe pe cat lasa sa creada, gardienii nu stiu nimic, nu mai am la cine sa mai apelez iar situatia e critica, nu stiu cat de stabila e starea lui Iris, dupa ce a stat doua saptamani in acea coma misterioasa nu pot sa mai fiu sigur de nimic, si doar gandul ca ar pica din nou intr un somn din care sa nu se mai trezeasca imi face sangele sa inghete in vene.
Trebuie sa deslusec acest mister pentru a putea sti cum sa o salvez de la orice ar astepta o mai departe.
Il prind pe William din urma in timp ce acesta se indrepta spre apartamentul sau.
- Will trebuie sa vorbim!
Strig din spatele lui iar acesta se rasuceste
- Da chiar trebuie!
Acum in lumina calda a candelabrelor i se contureaza mult mai clar chipul cu trasaturile sale bine definite, e inca palid fata fiindui imprecnata de soc, socul pe care probabil l a trait trezindu se cu Iris in fata lui,nu intraznise atunci sa puna mai multe intrebari caci nu voia sa strice acel moment special pentru ea, in care isi revazuse copilul, insa se puteau citi clar in ochii lui obositi miile de intrebari pe care le avea. Abea acum ii vad umerii lasati si spatele cocosat, lucruri pe care nu le mai vazusem la el, Will avea mereu o postura drepata si impunatoare, insa acum realizez cat de obosit este, cateva cearcane adanci ii stau sub ochii iar ploapele ii cad lejer.
Nu mai spunem nimic si ne indreptam in liniste spre apartamentul sau.
Acesta deschide usa dupa care intinde bratul pipaind probabil dupa intrerupator.
Intru in urma sa cand luminile din living se aprind .
Ma asez pe canapeau rosie din mijlocul incaperii si astept pana ce acesta ia loc pe fotoliu.
- Te servesc cu ceva?
- Nu stai linistit, nu avem timp de asta!
Spun pe un ton lemnos atragandu i atentia si starnindu i curiozitatea
Trag o gura mare de aer in plamani in timp ce imi simt corpul tensionandu se imi pribesc putin pantofi si covorul persand de sub ei, incercand sa imi ordonez gandurile, apoi pe nesuflate ii povestesc tot ce s a intamplat atunci cand Iris a revenit la viata. Ii spun despre semiluna din ochii ei, despre lumina puternica si misterioasa, despre amprenta care a inceput sa luceasca pe sub tricoul meu, si curentul electric care m a facut sa imi retrag mainile de pe obrajii ei.
- Singurul lucru care mi a mai ramas de facut acum este sa dicut cu Hephaestus, daca nici el nu stie nimic atunci raman fara solutii, si nu stiu unde sa mai caut.
Inchei discursul cu un oftat prelung si ma las pe spate rasamandu ma de canapea.
- Oriunde se va afla raspunsul il vom gasii, daca ceea ce o afecteaza pe Iris ar putea sa o raneasca si pe Yollanda? Daca si ea a mostenit cumva aceasta lumina misterioasa care ii poate face rau? Trebuie sa le protejam!
Spune acesta pe un ton ferm si ii pot citi nelinistea combinata cu furie din privirea sa. Imi dau seama ca este la fel de ingrijorat precum mine cand vine vorba de cele doua femei din viata mea, ceea ce ma face sa il apreciez si mai mult!
- Hephaestus trebuie sa stie ceva, daca asa ceva s a mai intamplat in trecut el e singurul care poate stii, nu degeaba e arhivist de atatea de mai bine de o mie de ani.
- Mai crezi ca Iris e un dar venit de la zei?
Vocea ii suna pierduta in ganduri
- Nu stiu..... dar daca zeii nu au avut lagatura cu asta, atunci cine a creat o?
Imi treb mainile obosit prin par oftand
- Mi se pare mai degraba un blestem asupra ei decat un miracol..... adica viata ei normala si linistita s a distrus intr o singura noapte, iar de atunci a riscat sa isi piarda viata, de cat... De patru ori? A ramas insarcinata cu un gardian, iar asta i a adus schimbari complicate, si acum e intr un constant pericol infasurat de mister si nimeni nu stie ce se intampla sau cum sa o ajute..... numai miracol nu mi se pare asta...
Ii se simte mania in glas, ochii ii devin reci si sticlosi iar degetele lungi si subtiri aceperite de cateva indelle late din argint i se strang in pumn doar cand se gandeste la toata situatia complicata in care am intrat fara sa ne dam seama..
Blestem?? E posibil ca Iris sa fie blestemata? Insa atunci de ce a ramas insarcinata cu mine? Copilul care s a nascut nu e nici pe departe un blestem ci o binecuvantare, de ce ar fi ea blestemata? Nu are sens.... Sau poate ca imi lipsesc prea multe piese, precum unui pazzel pe care cand esi gata sa il termini iti dai seama ca o piesa lipseste lasand un gol chiar in mijlocul acestuia!
Coboram cu liftul la parter si de indreptam apoi spre corpul vestic al conacului, catre bibloteca.
-Parte asta a conacului mereu imi da fiori!
Bolboroseste Will mergand langa mine.
Nu pot sa il contrazic , caci culuarul in capatul caruia se sfla biblioteca nu e tocmai fel mai prietenos.
Desi aparent nu sunt foarte mari diferente, si aici ca peste tot, peretii sunt inalti din piatra, pe jos se intinde o marmura de nuante inchise, zgariata, lovita si chiar si crapata pe alocuri in urma timpului care a trecut peste ea, insa urmele adanci de uzura ii mai sunt acoperite de catre covorul lung si ingust care se aseaza pe toata lungimea holului. Nu as putea spune exact ce culoare are, pare un visiniu cu ceva detalii aurii insa si acesta e destul de afectat de trecerea timpului, capatand o culoare spre gry iar culorile vi pe care le avea o data acum sunt de nercunoscut.
In partea de sus a peretilor de afla atarnate de pereti sculpturi in piatra cu portretele dezgustatoare a unor demoni, aici spre deosebire de retul conacului singura lumina care exista e cea data de niste torte cu foc de mari dimensiuni prinse la distante egale in pereti, nu sunt ferestre asa ca lumina naturala nu ajunge niciodata in acest loc. Aerul e rece, mult mai rece decat in restul cladirii.
Un miros de umeziala muschii si ceva lemnos pluteste pe tot holul, ai impresia ca ai intrat intr un beci adanc sub pamant, nici macar in sala de intalniri nu mirose in acest fel si nu e atat de intuneric, iar sala de intalniri chiar se afla sub pamant!
- Da, nu pare cel mai primitor loc..
- Primitor? E o pestera!
Aceasta parte a conacului este singura care nu a mai suferit renovari de sute de ani, tocmai de aceea inca arata ca atunci cand probabil s a constru, cu mii de ani in urma...
Nu inteleg de ce Hephaestus a refuzat modernizarea acestei zone.
In capatul holului pe partea stanga se afla doua usi arcuite care se ridica din pamat pana in tavan din lemn masiv de culoare inchisa, in mijlocul acestora este sculptat cu maiestrie simbolul gardienilor ceecul rombul si linica care le divide, marginile usilor sunt si ele sculptate cu tot felul de simboluri antice si scris herogrific apartinand limabajului gartienilor .
Primzand in palme manerele mari si rotunde imping cu putere usile grele apoi ma strecor inauntru urmat de William.
O caldura coplesitoare ma loveste in fata. Un miros puternic specific cartilor vechii, a lemnului uscat si o subtila esenta de vanilie, ma invaluie trezindu mi in minte amintiri.
Pana la varsta de 16 an am locuit in acest conac. Copii de gardieni nascanduse precum muritorii fiind fragili si vulnerabili, parintii acestora tind sa ii tina mai feriti de adevarata lume cruda, si mai ales de pericolul vanatorilor sau orice altceva ar aparea, asa ca primii 16 ani din viata unui gardian sunt dedicati exclusiv studiilor, copii invata istoria lumii si a gardienilor, invata sa lupte si sa manuiasca armele, pentru a devenii ulterior un gardian adevarat si capabil.
Ei bine in acest fel mi am petrecut si eu primii 16 ani din viata, parintii ma tineau aici spunand ca conacul e un loc sigur pentru mine, ei petreceau multa vreme la Viena caci acela este sediul central si cam de acolo se coordoneaza lucrurile importante, iar ma afiind coroana avea responsabilitati fata de societate la fel si tata fiind rege al gardienilor, incercau sa petreaca si alaturi de mine cat de mult timp puteau, insa il lipsa lor de multe ori era Cronos cel care ma ingrijea, atunci cand prezenta lui nu era solicitata la Viena pentru a o insotii pe Gala.
Am petrecut multe zile in aceasta biblioteca impreuna cu Hephaestus si uneori chiar si Cronos, stuiind si invatand despre istoria gardienilor si puterile acestora, despre cele lalte lumi indepartate de a noastra si despre toate secretele care exista l, secrete pe care muritori nu le cunosc si nu le vor cunoaste niciodata.
Daca nu eram in biblioteca eram in sala de antrenamente invatand sa lupt, antrenat de Cronos sau tatal meu cand acesta era prin preajma. Cam asa mi am petrecut primii 16 ani din viata pana ce simbolul gardienilor prinse contur pe pielea gatului meu, apoi am plecat alaturi de parintii mei in Viena, unde am invatat ce inseamna ce inseamna sa fi cu adevarat coroana, am petrecut acolo urmatorii doua sute de ani, unde acum saptezeci de ani in urma am fost incoronat Gala retragndu se dupa o mie de ani in care a condus societatea gardienilor lumii.
Nu cu multi ani inainte sa se nasca Iris ma reintorsesem pe plaiurile copilariei mele, insa apoi cand ea s a nascut nu am putut sa mai parasesc acest loc, m am stabilit aici, facand naveta la Viena de fiecare data cand era necesar, insa cu toate astea acum e prima oara cand intru din nou in aceasta biblioteca dupa aproximativ 220 de ani...
Totul arata exact cum imi aminteam, rafturi imense din podea pana in tavan pline de carti imbracate in piele cu pagini galmene din cauza vechimi, unele mari altele mici, unele groase alte subtiri, stau ingramadite una in cealalta de parca nu ar mai incapea pe rafturi. Spatiul e destul de mare asemanandu se cu o catedrala din gotica din Evul Mediu, tavan inalt cu bolta in arc frant din centrul caruia cade un candelabru mare din bronz lucrat manual, in capatul bibliotecii cu forma dreptunghiulara avand o naveta(1) centrala sprijinita in stanga si in dreapta de coloane care permit legatura intre cele trei nave se afla o rozeta - o fereastra rotunda decupata in forma unui soare cu sticla de vitraliu colorata in nuante vii de albastru, rosu si galben care, pe timp de zi, preschimba razele soarelui in jocuri de lumini colorata in interiorul intregii biblioteci, in jurul ferestrei se afla margini sculptate in bazorelief ilustrand forme triunghiulare repetitive specifice stilului gotic-, totul e confectionat din piatra colorata intr un bej deschis aproape alb.
Sub vitraliul de sticla colorat al rozetei se afla un semineu lung din piatra, pe suprafata caruia sunt sculptate tot felul de imagini ilustrative cu ingeri, demoni, si cateva elemente decorative precum trandafirii. In interiurul sau arde un foc mare care incalzeste intreaga incaperec langa gura semineului se afla o gramajoasa inalta de lemnte uscate stivuite cu grija una peste cealalta creeind o piramida.
La cativa metrii in fata semineului, troneaza un o masa sau mai bine spus un birou de lemn masiv de culoare inchisa, luciul lemnului este cojit si puscat pe a locuri plin de crapaturi fine aproape invizibile de la distanta indicand vechimea acestei piese de mobilier.
- Oooh My Lord!
Vocea rasuna in incaperea de piatra, printre rafturile cu carti, o voce tremurata, o voce batrana...
De dupa un raft se face vazuta silueta slaba si putin cocosata a lui Hephaestus, din cate am auzit acesta obisnuia sa fie un barbat inalt, puternic cu umeri lati si solduri inguste, cu parul negru ca taciunele si ochi cafenii, insa acum dupa atata amar de ani nu mai seamana prea mult cu gardianul ce era o data, in mod normal gardienii nu prea imbatraneac atat de mult, pentru noi timpul trece diferit asa ca in general, un gardian ajuns la capatul vietii va arata precum o persoana la 50 maxim 60 de ani, nu neaparat cu par carunt si barba alba si nici prea multe ridiri adanci.
Insa Hephaestus arata mai batran de cat orice gatdian as fi vazut vreodata, si nu e de mirare are aproape doua mii de ani, e cel mai batran dintre toti care exista pe acest pamant, e. Ormal ca timpul acesta indelungat sa ii lase semne adanci, plus ca nu a avut o viata prea usoara.
Parul ce o data era negru si lucios, acum e carunt aproape alb precum barba lui lunga de o palma, sprancenele stufoase carunte si ele, singurii care si au pastrat culoarea ii sunt ochii aceia cafenii inconjurati insa de riduri adanci si pleoapele putin lasate. Trasaturile fetei nu ii mai sunt atat de bine conturate insa chipul ii este subtire terminandu se intr o barbie ascutita . Umerii o data puternici si impunatoru, acum sunt sfrijiti si aplecati, bratele ii sunt subtiri si lungi terminanduse cu degete slabe care pare ca ar mai avea pe ele doar un strat de piele moale . Trupul ii este acoperit de o roba larga, asemanatoare cu cele pe care musulmanii le poarta in desert pentru a si ferii pielea de razele soarelui. Pare a fi dintr un material precum muslinul de culoare grii, cu cativa nastur traversandu i pieptul, iar in picioare e incaltat cu o pereche de papuci din piele negrii si acestia parand la fel de batranii precum cel care ii poarta.
-Hephaestus, sper ca nu te am deranjat.
Spun cand acesta se apropie de noi facand o plecaciune si analizandu ne pe amandoi din cap pana in picioare zambindu ne calduros.
Caci la fel cum ma cu oaste pe mine de cand m am nascut, asa de bine il cunoaste si pe William, acesta a copilarit aici alaturi de mine, fiind fiul aparatorului meu si mainii drepte a coroanei Cronos, s a nascut la doar patru ani dupa ce m am nascut eu, asa ca am pentrecut majoritatea anilor impreuna aici, antrenandu ne sa devenim gardieni, iar apoi dupa ce si el a implinit saisprazece ani a fost adus de parintii lui la Viena unde mai tarziu a devenit mana mea dreapta.
- Ooh doamne! A trecut atata timp de cand nu v am mai vazut pe amandoi calcand aici!
Exclama incantat cu lumina in privire.
- Daa... cred ca citiseram fiecare carte de pe rafturile astea, deci nu mai avem motive sa venim aici..
Glumeste William, Hephaestus raspunzandu i cu un zambet calduros lasandu si dintii galbui la vedere.
- Nici o data, copiii mei, nu le veti stii pe toate, oricate carti ati citii, mereu va mai fi una pe care nu o stiti.
Raspunde acesta pe un ton intelept gesticuland cu mana prin aer indicand rafturile prafuite si indesate cu carti.
Will priveste putin in pamant parca rusinat iar eu ii iau cuvantul.
- Nu pentru asta am venit, ci trebuie sa discutam ceva important legat de regina.
- Aah! Exclama iar ochii i se maresc de parca un beculet i se aprinse se deasupra capului. Era si timpul, atunci!
Arunc o privire incruntata si confuza spre Will iar acesta imi raspunde la fel.
- haide ti, urmati ma, sa discutam!
Continua acesta taian cu mana aerul facandu ne semn sa il urmam.
Hephaestus ocoleste biroul si se aseaza pe scaunul cu spatar inalt din lemn al acestuia iar noi ne facem comozi pe alte doua scaune ce se afla pe partea opusa .
- Acum spuneti mi dragii mei copiii, cu ce intrebari venira ti pana aici?
Ne intreaba acesta intinzandusi mainile peste lemnul vechii si putin decolorat al mesei .
Incep sa ii povestesc acestuia totul despre Iris, toate lucrurile ciudata care s au intamplat, dar mai ales ii povestesc despre lumina pe care am vazut o de atatea ori si care, acum am inteles ca venea din interiorul ei.
Pe tot parcursul in care eu povestesc acesta ma priveste putin incruntat miscand u si din cand in cand capul de sus in jos semn ca urmarea sirul povestii, nu a intervenit cu vreo intrebare nici macar o data, doar a ascultat tacut totul, in timp ce Will facea la fel stand pe scaunul alaturat cu mainile impreunate in poala si poate putin plictisit caci el stia deja toate detalile.
Dupa ce termin tot ce aveam de zis, in biblioteca se lasa o tacere strapungatoare. Hephaestus nu spune nimic, pare ingandurat de parca ar incerca sa caute un unic raspuns la zecile de intrebari pe care le am. Se ridica de pe scaun auzindu se doar scartaitul acestuia, inconjoara din nou biroul indreptanduse spre rafturile din standa incaperii, se opreste in fata lor si isi duce mana la barbie mangaindu si cu degetele subtiri barba aspra, scaneaza cu privirea rasfturie parand sa se uita la fiecare carte in parte, apoi se intoarce uitandu se pierdut parca, si peste celelalte rafturi.
Continua asa inaca cateva minute buna pana cand din nou un bec invizibil se aprinde deasupra capului sau.
- Aha!! Stiu!!
Vine grabit inapoi la locul lui din scaun peivindu ne apoi cu expresia incantata de parca tocmai a descoperit Atlantis .
- Raspunsurile pe care le cauti s ar putea sa le gasesti in cartea "Legendele gardienilor .
Will se incrunta dezamagit de ceea ce aude.
- Legendele Gardienilor, aia nu e o carte de copii, cu povesti imaginare?
- Da, plus ca din cate stiu toate cartile si alte documente scrise neimportante precum povestile inventate, au ramas pe undeva pe la arhiva din Viena!
Adaug eu
- Nu e asa, au fost trimise toate aici, acum cativa ani, caci dupa spusele lor ocupau prea mult spatiu in biblioteca sediului central, asa ca s au descotorosit de ele si le au trimis la noi.
Acum parca imi amintesc ceva despre asta... totusi nu inteleg de ce ar vrea sa ma puna sa citesc o carte cu basme. Legendele gardienilor au fost scrise de alti gardieni, insa nu cu scopul de a documenta ceva real, singurul scop era sa creeze o istorie mai inflorata si mai interesanta despre ei insisi ca sa para mai interesant in ochii celorlalti, precum a vrajitorilor si chiar si a muritorilor daca era nevoie, iar un alt motiv era acela de as i creste ei si viitorii gardieni propriile egouri. Nu exista nici o dovada ca ce e scris acolo exista, inafara de cei care le au scris nimeni nu stie nimic despre acele povesti sa fi fost reale, nimeni altcineva nu a mai povestit si nu a mai scris despre situatiile acelea fictive ca fiind reale.
Insa ce pot face?? Am incredere in Hephaestus, desi sunt extrem de sceptic cu privire la indrumarea lui.
- Ok atunci! Will ma priveste lung nevenindu i sa creada ca accept sa citesc acele povesti asa pur si simplu, stie ca in copilarie amandoi ne feream de acele carti, si nu e de mirare, nu cred ca le a mai citit cineva, inafara de Hephaestus probabil, de cand au fost scrie . Si unde e?
Ma uit si eu in stanga si in dreapta spre rafturi.
- Oh nu, nu , nu e aici, Nu sunt considerate carti pentru lectura si nici nu prea se crede ca ar trebuii citite, se spune ca nu fac altceva decat sa bombardeze mintea gardienilor cu informatii fictive, cartea se afla in sala de intalniti pe undeva prin camera artefactelor impreuna cu un alt munte de manuscrise trimiste din Viena aici.
- Da, oare de ce?
Intreaba Will ironic dandu si ochii peste cap, cu bratele incrutisate la piept.
- Multumim Hephaestus, atunci vom revenii dupa ce o vom gasi!
- Deja cautam de mai bine de o ora!
Se vaiata Will scotocind printr un morman ce carti aruncate in unul din colturile camerei de artefacte.
Eu la randul meu caut intr un al morman, nu m as fi gandit ca exista chiar atat de multe, se pare ca urmasii nostrii chiar se plictiseau cand au scris atatea carti....
La un moment dat, pe la mijlocul gramezii, pe sub zeci de manuscrise ingalbenite, unele fara coperti legate dor cu funii desfirate si roase, imi sare in ochii o coperta din piele rosie ca sangele putin scortoasa.
Imi strecor degetele printre ea prinzand o de cotor, e rece si aspra la atingere. O trag apoi din manunchiu de carti, si intorcand o intre maini o suflu putin de praf. Observ ca pe coperta din piele este tiparit in limbajul gardienilor cuvintele "Legendele Gardienilor"
-Am Gasit o!
Il anunt pe Will in tipmp ce rasfoiesc paginile subtiric aproape transparente si deteliorate pe alocuri de pete galbene spre maroniu si rupturi.
Will ofteaza incantat ridicandu se de pe mormanul de carti si stergandu si cu antebratul fruntea cu cateva picaturi de transpiratie.
- Era si cazu, ma simt ca un soarece de biblioteca, la propriu!
Nu ii raspund ci ma indrept cu cartea strans in maini spre masa lunga din metal aflata imediat in stanga, langa peretele alb. Cateva cutii de carton goale sunt aruncate pe ea, probabil ramase de la cum au despachetat anumite colete trimise de la viena. Le imping repede toate intr un colt si trantesc cartea pe masa.
Imi mai trec o data buricele degetelor peste coperta prafuita si imbatranita a cartii. William se aseaza langa mine strangand in maini muchia mesei si privind curios.
-Crezi ca ne putem increde in ce scrie aici?
Ii rasuna vocea blanda, intrebarea sa pare mai mult o afirmatie.
- In nici un caz, insa totusi trebuie sa incerc macar....
Deschid coperta iar apoi incep din nou sa rasfoiesc paginile de data asta cu mai multa atentie. Cartea este scrisa in limba gardienilor folosind litere specifice, aproape pe fiecare pagina se ilustreaza cate o schita din mina de creon si carbune moale, unele mai detaliate iar altele se aseamana cu niste desene facute pe graba, avand doar niste contrururi goale, fiecare schita ilustreaza o parte din textul scris, de asemenea si simbolul gardienilor este des reprezentat in desene.
Undeva pe la sfarsitul cartii un desen ce ilustreaza o femeie cu brate deschise imbracara doar cu un material ce abia ii acoperea sanii si zona intima stand parca plutind in aer, in interiorul ochiului avand desenat doar un singur cerc, iar in jurul trupului ei sunt trasate linii drepte mai lungi si mai scurte care dau impresia ca in jurul ei ar stralucii o lumina, in partea de jos imediat sub picioarele ei este desenat si simbolul gardienilor.
Pe pagina alaturata citesc titlul " Stapana luminii" si imediat langa desenat un mic craniu.
- Nu cred ca e o poveste dintre acelea cu final fericit...
Spune Will strambandu se cand vede craniul.
-Asa se pare, se vedem totusi ce zice.
Incep sa citesc cu voce tare cuvintele cam sterse de pe pagina insa inca suficien de clare pentru a fii intelese.
" Lucian ii era numele, el a fost cel din tai , cel pedepsit pentru lacomia lui. Si a creat apoi un grup restranse de cei asemenea lui creati pentru al slujii in misiune importanta cu care fusese pecetluit. Grupul restrans sa facut mai mare si apoi mai mare pana ce intreaga lume era acarata de supusii sai, veghiindo din intuneric. Anii trecusera ca fulgerul razbatuse in lupte cruncene si insangerate cu "lumea de jos" care ameninta omenirea peste care era stapan, ii invise, cel putin pentru moment.
Is cauta apoi o domnita cu care sa isi lege sufletul pe vecie prin ritualul sacru de uniune, si pe care sa o numeasca regina peste intregul popor de gardieni pe care il denumise apoi " societatea gardienilor aparatori ai lumii".
Aceasta in timp ii daruii un princ, unul care avea sa ii fie mostenitorul coroanei, singurul care avea sa aiba sangele patat de intuneric controland umbrele, purtandu le cu el ca semn ce avea sa ii aminteasca pacatul tatalui sau, dar si ca o putere de nestapanit, ne mai vazuta in lumea noastra.
Acesta crescu mandru precum un cires, il numii Zeus, se facu puternic si viteaz in manuirea sabiei luminii, precum tatal sau, fusese crud si nemilos, de neinvins in orice lupta.
Pe cand acesta implinii 120 de ani, regina daduse viata unui alt prunc, cel de al doilea baiat al lui Lucian, insa acesta, spre deosebire de primul nascut, nu era patat de intuneric, nu era atins de blestem caci nici inelele din priviri nu ii erau rosii cu galbene precum ale noastre. Insa cu toate acestea crescu era mult mai intelept de cat fratele sau mai mare, era mai calculat, spre deosebire de Zeus care doar se arunca cu sabia inainte fara sa gandeasca, fratele mai mic stia mereu cum sa actioneze, stia cand era de lupta si cand putea sa vorbeasca in loc de a lupta.
Era calculat, bland iar la nevoie mania lui era precum a unui demon flamand, rareori si o arata, o controlase, spre deosebire de Zeus.
Lucian ii ceruse celui din-tai fiu, Zeus sa si gaseasca o pereche inainte de incoronarea sa care sa ii ofere urmasi pentru ca coroana sa nu ramana fara capetenie.
Acesta din urma nu fu incantat sa o faca si au durat ani pana cand sa se supuna dorintei tatalui sau.
Zvonuri incepura sa umble prin castel, cum ca urmasul coroanei se intalnea pe ascuns cu cineva, nimeni nu o vazuse sau auzise vreodata, nimeni nu stia cine era aceasta care ii furase sufletul barbatului care parea de gheata.
Zeus devenise pe zi ce trecea tot mai furios greu de stapanit, parca flacari ii ardeau in privire, nu mai putea sa se inteleaga cu nimeni, era irascibil si actiona la impuls. Din muntele de om care fusese o data acum mai ramasesera doar urme, era tras la fata, slab de parca ar umbla infometat, si avea ceva in privire care te facea sa iti dai seama ca avea mintea tulbure.
Lucian si regina se ingrijorasera pentru fiul lor, dar in special fratele mai mic care se temea ca daca acesta va ajunge sa devina coroana gardienilor, i stadiu i care se afla avea sa conduca gardienii spre perzanie creeind haos in lume.
Zvonurile ajunsera apoi la urechile lui Lucian care avesese pentru prima oara de mult timp speranta ca acest lucru ii va salva fiul si il va aduce pe calea dreapta. Isi obligase apoi fiul sa isi aduca acasa aleasa si sa se incheie alaturi de ea ceremonia de uniune.
Zeus fu greu de convins insa in cele din urma ceda in fata insistentelor aspre a lui Lucian.
Se spune ca isi adusese domnita in miez de noapte la castel ca nimeni sa nu o poata vede, si nimeni nu o vazuse, chiar a doua zi avuse loc ceremonia de uniune insa gardienii nu fusesera invitati sa participe.
La ceremonie participa doar Lucian si regina, fratele mai mic, mana dreapta a coroanei si cel ce oficializa legamantul.
Chiar si dupa aceea era greu sa o varesti pe viitoarea regina, statea inchisa in odaia printului si nu is arata chipul, rareori era vazuta la fata, iar cei putini care o vazusera ramasesera uluiti de frumusetea ei.
Pielea ii era de culoarea mierii, cu par lung pana la coapse negru ca taciunele si lucios ca lacul, ochii albastrii patrunzatori, corp suplu si inalt, cu brate subtiri si delicate, trasaturi fine care o faceau sa arate precum un inger.
Chiar si cand Zeus fuse incoronat, sotia acestuia se prezenta pe tron cu fata acoperita de un vual negru.
Acest lucruu crea multe controverse printre gardieni, care incepusera sa fie tot mai suspecti cu privire la regina lor.
Pe de alta parte Zeus parea sa isi mai revina de cand femeia se muta in casa cu el, parea mai luminat la fata si mai linpede in gandire.
Gurile rele ale gardienilor se inchisera atunci cand Zeus anutase ca astepta un mostenitor. Societatea su bucura auzind aceasta veste.
40 de saptamani trecura, saptamani in care regina se facuse ca de obicei, nevazuta. Apoi se intampla, mostenitorul se nascu!!
Totul parea sa mearga inspre bine pana ce, necazul se napusti din nou asupra omenirii.
Lumea de jos se deschise si intunericu napadi peste pamanturile noastre. Castelul fu atacat, mii de gardieni venira in graba de peste tot din lume pentru a infrange iadul ce se abatu peste noi.
Dar nimic nu paru sa functioneze. Fratele mai mic a lui zeus lupta cruncen si cauta sa inteleaga de ce lumea de jos se redeschise dupa ce tatal sau se asigurase ca acest lucru nu avea sa se mai intample. In timp ce fratele mai mic cauta sa gaseasca motivul si sursa pentru a dobora infernul acela, Zeus nu statu pe ganduri. Se arunca in lupta fara sa stie pe cine sa atace, lupta si lupta zile intregi cu un foc in privire ce ardea nevontrolat, nimanui nu fu dat sa vada vreodata o manie atat de mare.
Lucian incerca sa isi stapaneasca fiul incercand sa il convinga sa gaseasca alte solutii alaturi de ceilalti, caci lupta lui nu dadea roade, dar acesta parca nici nu auzea.
In cele din urma epuizase atat de mult incat aproape ca fusese omorat insa fratele sau il salvase la timp.
Asta insa nul oprise pe Zeus care acum parea si mai manios ca oricand, iesi in fata castelului pe pajistea care acum era arsa, copacii ari si ei sau doborati la pamant, nu parea sa se mai vada urma de viata inafara de gardieni, pasari nu mai zburau si nici soarele nu mai stralucea le cer, umbrit fiind de intuneric. Doar umbre negre si demoni se mai zareau misunand in jur printre trunchiur de copaci goii care reau o data paduri.
Orbit de furie Zeus scoase un tipat atat de puternic incat toate fintele intunecate il auzita, demonii si umbre se apropiara tot mai mult de el, in timp ce gardieni priveau de la distanta curiosi si terifiati, insa gata sa lupte daca era nevoie, pentru a si apara coroana.
In glasul sau se simtea mania si disperarea, tipatul ii fusese precum o sticla spargandu se, de parca nu ar fi fost a lui, fusese aproape, demonic.
Dar apoi intelesesera de ce, pielea coroanei se preschimba incet, venele ii devenisera negre si intunecate, bratele, gatul si fata erau pline de situri intunecate care ii facu sa semene mai mult cu demonii care ii atacau decat cu gardienii pe care ii conducea, inelele de foc ii devenisera late cat toata culoarea din ochi, ubrele sacre se inaltara spre cer in spatele sau aplecanduse apoi peste pajistea plina de demoni invartindu se in jurul lor, ridicandu i si transformandu i cat ai clipi in cenusa, un fum cenusiu impanzea intreg castelul, avea de se mai putea vedea ceva prin ceata densa. Demonii piereau unul cate unul, gardieni nu mai stiura daca sa fie speriati sau sa se bucure ca raul era alungat.
Atunci toti incepura sa inteleaga ce se intampla, blespemul lui Lucian fusese activat, prinsese viata in sangele fiului sau, iar Zeus nu se mai sfii sa isi foloseasca sacra putere.
Insa ceea ce nu stia nimeni pana atunci, era despre cat de greu era aceasta putere de stapanit, defapt era imposibila de stapanit dupa ce treceai o limita, cu cat o foloseai mai mult, cu cat iti tineai umbrele in liberatare cu atate acestea deveneau tot mai puternice si mai insetate de sange.
Zeus nu stiu asta, sau poate nu ii pasa, caci intrecuse acea limita, ucise intradevar demonii si alte dracii scapate din lumea de jos insa cand umbrele ramasesera fara sange de varsat se napustira nemiloase asupra gardienilor, un al doilea iad se revarsa peste castel, Zeus era de mult pierdut in propria minte ne putand sa se controleze, umbrele prindeau gardienii pe rand, tipete de teroare se auzeau din ceata cenusie, totul mirosea a sange si cenusa, atat de urat incat nu puteai sa mai respiri .
Multi se adapostira in castel, in speranta ca acolo nu ii va gasii, asta nu era adevarat insa intradevar umbrele ii ataca inainte pe cei lipsisti de adapost, si erau multi!
Atunci ceva se intampla, ceva nemaivazut. Sitia coroanei fugii din odaia ei, lasandusi pruncul ii bratele fratelui mai mic al coroanei si a lui Lucian, ii inchise pe toti trei ii odaia ei si le poruncise sa nu iasa de acolo sub nici o forma. Asa si facura, in timp ce fata cu par negru fugii deculta prin tot castelul imbracata doar cu o camasa subtire si lunga alba, iesi pana pe pajuste, calca pe iarba arsa si pana ce cu pasi marunti ajunse in spatele sotului sau.
Era furioasa si speriata de ceea ce facea sotul ei, voia sa il opreasca, voia sa ii puna capat acestul macel. Se infurie atat de tare incat ochii i se aprinsera, si nu i se facusera rosii sau galbeni precum a gardienilor, si albi!! Un inel de lumina alba aparu in pribirea ei, atat de luminori incat se puteau zarii de la sute de kilometrii prin ceata deasa.
Bucle d par negru incepura sa ii pluteasca prin aer risicandu se de pe spatele ei, picioarele i se desprinsera si acestea de la pamant plutind apoi rin aer.
Se apropie si mai mult de sotul ei, umbrele parca fugeau din calea lumii ochilor ei, parca le dureau atingerea luminii.
Isi intinse bratul si isi prinse sotul de umar. O lumina si mai puternica se aprinse in jurul ei, umbrele incepura sa se agite su sunteul tipetelor a mi de demoni se auzita in tot tinutul, un sunet atat de ascutit si inspaimantator inacat puteai murii doar auzindu l.
Lumina se facuu tot mai mare si mai puternica, pielea de culoarea mierii a fetei, deveni luminoasa de parca ea era sursa acelei lumini, sclipea tot mai mult iar lumina ii acaparase pe amandoi, in cele din urma nici ea si nici coroana nu se mai vedeau.
Globul de lumina format in jurul lor plapaii o data si mai tare raspandindu se pe sute de kilometrii si arzand fiecare fiinta pe care o intalnea.
Toti gardienii murisera, si cei din castele si cei de pe pajiste, o data cu eu se mai stersera de pe fata pamantului si doua sate intregi de muritori aflate la cativa kilometrii distanta .
Murisera mii de gardieni si cateva sute de muritori, Coroana si sotia lui disparusera o data cu lumina, singuri supravietuitori fusera Lucian, fiul sau si peuncul lui Zeus.
Cand aflasera ce se alesese de vietile celorlati gardienti si speriati de cele intamplate fratele mai mic lua copilul lui Zeus si ajutat de Lucian fugi cu acesta in lume. Stiusera ca ceilalti gardieni care nu fusesera aici, vor veni curand sa isi planga fratii, si vor afla cele intamplate, asta i ar face sa caute razbunare si si ar varsa furia asupra pruncului celor doi, cand vor afla ce a facut mama lui, vor dorii sa il ucida considerandul o fiinta nepura.
Fratele mai mic strabatu drumul lungii pana intr un capat de lume unde gasi un sat de tarani ce cresteau animale si munceau pamanturi, muritori simplii care se inchinau unor asa zisi regi de rand, muritori se ei.
Dadu pruncul unui cuplu de tarani, saraci lipiti pamantul insa oameni mucitori si harnici, cu suflete bune, acestia isi dorisera sa aiba un prunc al lor insa soarta nu ii ajutase. Asa ca fusesera mai mult de cat fericiti sa primeasca in casa lor pruncul ce nu avea mai mult de vreo trei luni .
Fratele mai mic, care le inmanase copilul, discuta cu taranii, ii avertizara despre copil, despre cine fusera parintii lui, le explicara parintilor despre pericolul in care s ar putea afla daca cineva avea sa i descopere originile, ii sfatuira pe acestia sa tina adevarul ascuns fata de copil cand va creste, sa il creasca ca find al lor si sa nu zica nimic nimanui vreodata. Iar daca vreodata copilul va da semne ca ar avea capacitati anormale, sa il ia si sa fuga cat vad cu ochii, sa plece departe in alt sat la adapost de ochii lumii.
Daca pruncu va da semne ca ar fi blestemat precum parintii lui , Sa il ascunda, apoi sa mearga in cea mai apropiata padure, sa prinda cel mai mare si mai frumos corb, sa ii smulga cea mai mare pana din coada si sa ii dea foc. In acest fel marele magician va fi anuntat, magicianul care pusese un scut magic asupra pruncului inainte ca fratele mai mic sa fuga cu el, pentru al proteja si al camufla printre muritori.
Vrajitorul jurase ca avea sa protejeze pruncul daca va fi mevoie, daca puteri i se vor activa cand va implinii saisprazece ani, acesta avea sa intervina si sa i le blocheze permanent.
Fusese prima oara cand Vrajitorii care erau pe acest pamant inca din naitea gardienilor, fusesera de acord sa ajute un gardian, ba mai mult sa se sacrifice epntru a salva viata unuia dintre copii lor.
Fratele mai mic nu intelesese de ce vrajitorul, acea creatura care era mult mai mult demon de cat el , care nu ajuta vreodata pe nimeni, fusese convins atat de usor fara a cere nimic in schimb, dar nici nu puse intrebari, importand era ca pruncul sa traiasca o viata lunga si linistita.
Se intoarse apoi la castel, unde isi gasi tatal indurerat plangadusi sotia si peimul nascut, alaturi de ceilalti gardieni veniti veniti sa stranga resturile ramase in urma dezastrului si sa isi comemoreze fratii sacrificati cu sange rece.
Lucian ramase fara nevasta si fara mostenitor la coroana, caci fratele mai mic nu era patat de blestemul intunericului precum cel din intai nascut, neamul lor era in pericol sa se risipeasca ca praful de stele de pe fata pamatului.
Nopri si zile la rand Lucian se ruga la cel ce il blestema sa ii salveze neamul.
In cele din urma cel ce il blestema ii vorbii ca prin vis si ii spuse ca va putea sa ii inzestreze pe unicul sau fiu ramas in viata cu al sau intuneric, patandu i sangele si blestemandul.
Asa si facu, Lucian isi chema fiul si covoca un ritual, il peinse pe acesta de maini si incepu sa se roage, implorandul pe cel ce il blestemase sa ii dea binecuvantarea de a si transmite sacra putere a umbrelor spre fiul sau.
Intunericul il acaparese atat pe el cat si pe fiul sau, inele de foc galbene ale fiului cel mic devenisera rosii precum sangele, venele i se facura negre in timp ce acesta urla de durere. Blestemul se raspandi asupra lui prin cel mai dureros mod posibil, insa in cele din urma capatase si el stapanirea asupra umbrelor intunecate.
Gardieni aclamata si se burasera aflamd ca ultimul fiu a lui Lucian putuse acum sa prea coroana, devenind conducatorul gardienilor, acestia il apreciuau si il iubeau inca de cand se nascuse, mai mult de cat pe cel din intai nascut, care crea doar haos in jurul sau.
Fratele mai mic luase apoi numele primului mostenitor, acum se numea Zeus, la fel ca fratele ce murise si incerca sa isi faca poporul sa uite ca un altul traii inaintea lui.
Primul nascut al lui Lucian fu repede uitat de catre gardieni, insa vietile pe care acesta le lua cu el, nu putura fi uitate nici in ziua de azi.
Anii trecura noua coroana, Zeus, avu propriul lui mostenitor, pe Ares, acesta nu mai avu frati sau surori.
De copilul primului nascut nu se mai aflase niciodata nimic ..."
Termin de citit si inchid apoi cartea, astept ca din dreapta mea sa aud hohotul nestapanit de ras a lui William, insa acesta nu se audeucru care imi transmite fiori reci pe sira spinarii.
Il privesc apoi si imi dau seama ca fata lui e la fel de palida si schimonosita precum a mea.
Amandoi privim acum in gol spre cartea din fata noastra, nici unul dintre noi nu isi mai gaseste cuvintele.
- Crezi ca ....?
Rupe la un momendat tacerea, lasand cuvintele sa pluteasca in aer, de parca nu ar fi in stare sa isi duca propozitia la bun sfarsit.
- Nu, nu poate fi....
Abea rostesc...
Will scutura rapid din cap parca dorind sa isi alunge niste ganduri
- Da ai dreptate, e o prostie, plus ca daca totul a fost atat de secret de unde ar di stiut cel care o scris ce se intamplase cu acel copil, daca toti au murit de unde stia cel care a scris ca a fost fata cea care ii ucise pe toti cu puterea ei, nu are sens.
Rosti increzator.
Argumentele lui erau bune, e clar ca e o poveste inventata altfel nimeni nu ar fi stiut ce sa intamplat defapt dar mai ales sa descrie totul in asa detaliu. Dar parca ceva din interiorul meu respinge vehement aceasta varianta logica.
- Ti am zis ca nu e o idee buna sa citim povesti de adormit copiii, haide sa merge!
Spune Will dezamagit indreptandu se spre iesire.
- Mergi tu, o sa vin si eu imediat, trebe sa ma intorc la apartament inainte ca Iris sa isi dea seama ca lipsesc.
- Si cu Hephaestus cum ramane, il vom anunta si pe el de aceasta legenda stupida, caci abea astept sa i rad in fata .
Spune will putin amuzat si ceva mai relaxat
- Vom vorbii maine cu el, acum e tarziu deja.
Continui totusi sa privesc spre cartea cu coperti de piele rosii din fata mea, parca nu pot sa imi sterg povestea aia din minte, spre deosebire de Will care se pare ca atrecut repede peste.
- Bine, fie cum doresti My Lord, chiamama cand esti hotarat sa ii dam peste nas bosorogului.
Nu reactionez, daca in mod normal as fi ras auzindu l pe Will vorbind asa, acum nu ma simt in stare.
Will pleaca, imediat dupa aceea ridic cartea de pe masa de metal si tinand o bine intre degete decid ca trebuie sa ma intorc la Iris.
Inima imi bate puternic si simt ceva pulsandu mi prin vene.
(1) - incapere impartita de coloane in trei holuri lungi cu legatura intre ele , fiecare spatiu se numeste nava ( precum bisericile)
Bunaaaa!! Asta e un capitol mai lung, insa se merita, tocmai am aflat o legenda interesanta care s ar putea sau nu sa aiba legatura cu Iris!! 😍😍😍
Vreu sa le multumesc pe aceasta cale urmaritorilor mei mununatii care mi au fost alaturi din prima clipa in care am postat primul capitol din cel de al doilea volum :
VASILEFOTO. CarmenEnescu3. FianaEle0. GeorgetaStrauneanu
Multumesc pentru sustinerea voastra, sunteti minunateeeeeee ❤️❤️😍😍😍😍