"...Daca trupul tinerei va rezista, daca ea va lupta."
Cine sunt? Sau mai bine zis, cine am fost? Nu mai pot fi in viata sau, cel putin constienta. Nu mai sunt in lumea reala. Sunt intr-o lume imaginara, clopoteii de vant de aici sunand si rasunand cristalin, purtandu-ma departe pe malul unei cascade. Nu pot fi aici in realitate, stiu ca e un vis. Un vis din care nu mai vreau sa ma trezesc. Zefirul mangaia cu grija tesatura rochitei albe cu spatele gol. Aripile mele albe straluceau in lumina soarelui, am si uitat cum sa le folosesc, am uitat cum sa zbor.
"... Lasa-te sa cazi pentru a putea zbura."
Dar, imi imaginez, imi amintesc bucuria primului zbor de cand eram mica. E chiar foarte frumos, de-as mai putea. Gandul acesta ma bate, incerc sa misc o aripa. Functioneaza, nu se poate. O incerc si pe cealalta, se misca delicat in vapaia soarelui. Incep sa zbor, mai frumos decat atunci cand eram mica, inainte de-a fi impuscata in aripa stanga, inainte de a fi paralizate. Nu mai am nevoie de nimic, nici de tigari, nici de alcool. Bratele cu cicatrici acum imi sunt curate, orice urma de ura a fost lasata in urma. Mai vreau sa raman aici, nu mai vreau sa plec, m-am hotarat, voi ramane.
Deodata, sunt teleportata intr-un salon de spital. In jurul unui pat erau parintii mei impreuna cu Bea si Seth. Toti plangeau.
"De ce, de ce?" plangea mama.
"Doamna, nu avem ce-i face, i-a cedat inima, avea insuficienta cardiaca cauzata de fumat. Daca ii mai cedeaza din nou sau da din nou in criza, nu o mai putem ajuta. Dar, Coraline e o fata puternica, nu cedeaza ea asa de usor." spune doctorul.
Pe seara pleaca toata lumea si noaptea vine Jeff in vizita cu un buchet mare de trandafiri.
"Ce faci, strumfito? Sper sa te faci bine repede." murmura el si pune trandafirii intr-o vaza apoi le pune apa.
"Sa nu te mai gandesti sa fumezi, vezi si tu ce se intampla. Ne lasam amandoi." spune el sarutandu-mi mana.
Peste o ora, adoarme. Si, in fata mea apare un spirit cu o singura intrebare.
"Esti sigura ca mai vrei sa ramai in acea lume?"
Ma mai gandesc, timpul oprindu-se. Vad tot ce las in urma, nu as putea sa le fac asa ceva. Asta este alegerea mea acum, alte persoane nu au sansa la aceasta intrebare asa ca, m-am hotarat."
"Nu, eu imi vreau viata mea inapoi." urlu eu si deodata se face totul negru.
Ma doare capul dar, decid sa ma trezesc. Deschid incet ochii si inspir. Simt caldura mainii lui.
"Coraline, esti bine?" ma intreaba el, imbratisandu-ma avand grija sa nu deranjeze perfuzia sau mai bine zis, cuierul cu sapte perfuzii diferite (Mai exact, cam cate medicamente pot sa treaca printr-un singur tub?)
"Sa zicem ca am fost si mai bine de atat. Mai exact, cat am fost in coma sau sub anestezie?"
"Cateva ore sub anestezie si 9 zile in coma."
"Rahat, de-acum o sa am grija sa pot sta cat mai mult si sa te bat la cap sa imi iei cestile de pe raftul de sus din dulap atunci cand faci o cafea."
"Promiti?" spune el.
"Jur pe viata mea. Cu toate ca nu stiu cat de lunga o sa fie. Acum, daca ma scuzi, as vrea sa merg la buda..."
"Cheama bazinetul."
"Nu pot sa fac la bazinet, nu ma pot pisa intr-o teava."
"Ok, nu era nevoie sa stiu asta."
Si pana la urma a plecat dupa o ora, au venit si doctorii si m-au examinat si mi-au spus ca voi putea pleca saptamana viitoare acasa.
-in timpul noptii-
Intra Jeff pe geamul salonului si cade gratios(ca o balena la ananghie) lovindu-se la poponeata.
"Nota 10. Se mai putea lucra la tehnica de aterizare. Dar, te iubesc, ceea ce adauga 50 de sutimi." spun eu amuzata de situatie.
"Si eu te iubesc, pitico!" spune el inmanandu-mi un ursulet panda de plus cu un corn in frunte... Deci, un pandicorn de plus.
"Multumesc, nu trebuia!" exclam eu.
"Si, cand iesi din spital?"
"Saptamana viitoare o sa pot pleca acasa. Doctorul mi-a interzis sa fumez ceea ce e super naspa."
"Ne-am apucat amandoi odata, ne lasam amandoi odata. Si atunci cand o sa ajungi acasa, o sa ma gasesti la tine pe canapea. Bat la pariu."
"Ce-mi iese daca nu te gasesc?" intreb amuzata.
"Fac tot ce vrei tu doua saptamani."
"Chiar tot?"
"Da. Orice. Oricum n-o sa castigi."
"Si ce trebuie sa fac daca te gasesc?"
"Nimic."
"Suna bine, pariu acceptat." ii raspund eu.
Am mai vorbit, am mai spus bancuri si am stat sa ne jucam Counter Strike: Global Offensive deoarece si-a adus laptop-ul cu el.
Dimineata a plecat si apoi au venit toate rudele (chiar si rude de care nu aveam habar ca exista ca de exemplu, Matusa Aviana din Manchester) apoi doctori ce mi-au schimbat medicatia provocand o mica criza de tahicardie (cautati pe Google daca nu stiti ce-i aia) inima batandu-mi foarte repede din nou si s-au hotarat ca medicatia din perfuzie sa ramana cea pe care am avut-o pana acum.
Si cam asa s-au desfasurat cam toate zilele ramase pana sa plec acasa. Dar, acasa plec si cu niste suveniruri. Un stand/cuier/ce-o fi ala pe care se pun pungulitele cu perfuzii care tinea in el tot vreo 7 tipuri de pungi cu medicamente si un mic aparat ekg pe care trebuie sa il port 24 din 24 pentru una sau doua saptamani, timp in care, in fiecare zi vor veni o asistenta si o doctorita sa vada cum mai sta situatia si sa schimbe perfuziile, bandajele si apratul. O sa fie o perioada nedeterminata destul de grea.
-In fata casei-
"Coraline, esti sigura ca te poti descurca?" intreaba din nou mama.
"Da, sunt foarte sigura. Daca mai e sa se intample ceva, aparatul ekg suna singur la ambulanta."
"Bine atunci, sa ai grija de tine, sa iti iei pastilele si sa te lasi de fumat. Te iubim!" spune din nou mama si se intoarce in masina verde Volkswagen Sharan a familiei."
Deschid usa si vad ca Jeff nu se afla pe canapea. Deci, a pierdut pariul.
"Parca ziceai ca o sa castigi pariul, Jeffrey!"
"Pai, l-am castigat." spune el iesind din baie.
"Nu te-am gasit pe canapea. Deci, ai pierdut."
"Nu mai are voie omu' sa se mai si duca la buda, sa se mai cufureasca"
"Ba da. Dar, nu erai pe canapea. Ceea ce inseamna ca ai pierdut."
"Ai castigat, de data asta ai noroc de faptul ca de-abia ai iesit din spital. Si ce-o sa fac eu pentru doua saptamani?"
"Pai... O sa fim roommates*"
"Ok, nu e problema. Altceva, ce mai este?"
"Asta ar fi un favor. Daca, ai vrea sa ma mai ajuti cu treaba prin casa cat am toate rahaturile astea pe mana. Dar, asta e numai daca vrei tu." spun eu aratand spre branula.
"Sunt de acord. Ai uitat atunci cand parintii mei au fost plecati si eu am prins ditamai gripa de ziceai ca-s pe moarte si tu cu Liu si Seth m-ati ajutat? In sfarsit poate o sa fim chit."
"Dar, aia a fost o gripa. Aici e ceva mai complicat. Esti sigur?"
"Sunt suta la suta sigur."
"Bine." spun eu inainte ca picioarele mele sa inceapa sa tremure.
"Hai sa mergem in camera si aduc eu tot ce trebuie." spune el ingrijorat.
"Nu, trebuie sa stau putin pe canapea si dup-aia pot sa mai iau din lucrurile astea." arat spre sacosa cu medicamente si haine din spital.
"Lasa, esti slabita. Pune-te in pat, trage un pui de somn, mananci ceva si dupa aceea mai discutam de dus lucruri."
"Nu-i nimic, pot sa o fac."
"Mai bine nu."
"Le duc eu." spun din nou.
"Nici sa nu te gandesti, tu te duci in camera si dormi, poate o sa-ti revii mai bine. Ok?"
"Of, bine." pufai dandu-mi ochii peste cap.
Am mers foarte greu in camera, ma tineam de cuierul pentru perfuzii pentru a nu cadea si apoi dupa ce am ajuns, m-am schimbat greu intr-un tricou negru cu Sarcastic Bunny si o pereche de pantaloni scurti negri.
M-am bagat in asternuturile pufoase cu miros de capsuni, am baut niste apa pe care o aveam in mini-frigiderul de langa pat si apoi m-am pus la culcare.
Dictionar:
*Roommates- colegi de camera(cuvant cu cuvant traducere din engleza)= doua persoane(doi prieteni) care locuiesc in aceeasi casa dar, dorm in camere diferite si isi vad de viata lor.
Multumesc pentru 1,9k de citiri, inseamna foarte mult. Daca va place, lasati comentariu, vot si sugestii pentru cum as mai putea imbunatati povestea. Va iubesc mult si Keep Dayfreaming ♥♥♥