Ca un lepros cerșesc vaccină
Din serul
Tău vindecător
O rază albă de lumină
...
Îndură-Te de-un muritor
Un suflet îmbrăcat de cicatrici
Răpus de norii
De pelagră
Te rog salvează-mă de-aici
...
Îndură-Te de-o frunză neagră
Zdrobește-mi voluptatea firii
Ca sfântul
Pavel să alerg
Râvnind clepsidra nemuririi
...
Îndură-Te de-un suflet bleg
Tratat pe veci de firea snoabă
Spre stele
Să mă-nalț de jos
Dezbracă-mă de lumea oarbă
...
Îndură-Te de-un snop lepros