·˚ ༘ ➳〔până și durerea mea e dezorganizată〕 ࿐ ࿔:🖇
Abia dacă sunt în stare să-mi mai susțin propria greutate.
Gravitatea mea e iarăși afectată de mii de șoapte,
De vocea ta care spune mereu ceva, ceva care nu poate aștepta
Niciodată un moment mai bun, e mereu atunci când vrea...
Și simt cum lacrimile îmi ard în spatele ochilor,
Iar sufletul meu doare, ca oricare alt muritor,
Trăgând în disperare de gratiile cuștii care-l ține,
Încercând să trădeze faptul că de mult nu mai sunt bine
Și că sunt aproape, atât de aproape să-mi dau drumul
În abisul care mă urmărește, sunt umbre cu duiumul,
Care mă trag de mâini, de haine, de picioare,
Mă îndeamnă să cedez, să nu mai trag mai tare
De mine, de tine, de noi amândoi și îți zic sincer
Că nu știu ce să mai fac. Și știu că, indiferent de ce ai zice,
Nu voi fi niciodată din nou sigură, sunt într-un nou etern
Al nesiguranței, i și acum suferința mea o cern
Prin sita a tot ce-mi spun alții, aleg să îmi selectez durerea
Conform cu standardele altora, și îți zic sincer că aș vrea
Să tacă într-un final, tu, ei și toate vocile care vă caracterizează...
Stinge ultimul felinar de pe strada mea care mai luminează
Și lasă-mă, lasă-mă să mă scufund, să mă înec din nou,
Pieptul meu încleștat e greu, o piatră rece de cavou -
Sunt sigură că mă va trage ușor la fund, nu va fi o luptă grea -,
Inima mea va rămâne o mică, ciobită perlă, să o apere marea.