— Nu îl vei părăsi, nu? o privesc îndurerat.
Nu vreau sa îi aud răspunsul. Dar cumva am simțit nevoia să îi pun întrebarea. Prezenta ei aici mă face să mă agat ca un fraier de o fărâma de speranța, ca poate, mă va alege pe mine într-un final.
— Nu o să aștept să te căsătorești cu el, să moara și după să te întorci la mine. Nu as accepta asta, îi recunosc, iar ea face ochii mari la auzul cuvintelor mele.
— Despre ce vorbești?
— Am vorbit cu Michael. Știu de ce ești cu tipul ăla. Faci un gest nobil, dar eu nu pot fi atât de altruist acceptând ca femeia pe care o iubesc să fie in brațele altuia.
Rămâne fără cuvinte. Ma privește câteva clipe apoi își concentrează atenția pe altceva. Ia un gel de dus și buretul și începe să mă spele. Mă las moale sub atingerea ei, savurând fiecare fior plăcut. Apa fierbinte mi se prelinge pe piele, relaxându-mi muschii încordați.
După ce mă spală, oprește apa și iese din dus, cu apa curgând-i de pe hainele ude. Ia un prosop de pe suport și mă acoperă cu el să șteargă apa de pe mine.
— Poți să îi dai jos. Nu mă uit, îmi face semn spre boxerii uzi, lăsându-mi prosopul in mână.
Se întoarce cu spatele și așteaptă câteva secunde. Mă aplec cu greu și îmi scot și ultimul articol vestimentar.
— Gata, se întoarce și când vede că nu m-am acoperit sare de pe loc și se întoarce din nou cu spatele.
— Prosopul, Blake! Acoperă-te! strigă stând cu spatele și cu mâinile la ochi.
— N-am chef! pufnesc și trec pe lângă ea, aruncându-i prosopul la picioare.
Intru in dormitor și ma arunc pe pat, complet dezbrăcat. Mă simt mult mai linistit și mai relaxat știind-o aici. Apa de la dus se aude din nou. M-as ridica să merg să văd ce face, dar nu sunt in stare. Corpul mi-este greu ca un pietroi. Nimic nu ma mai poate mișca din loc in clipa asta.
Aproape ațipesc când aud ușile dulapului deschizându-se. Edaline sta cu spatele la mine dezbracata. Caută ceva prin dulap, un tricou. Se îmbracă și se apropie de pat.
— Ce faci? întreb răgușit când o vad ca se așează in partea cealaltă a patului.
— Ma culc, răspunde senină.
Încep sa rad. Oare sunt eu atât de beat încât îmi imaginez toate lucrurile astea? Ce Dumnezeu este in neregula cu ea? Sa se bage in patul meu, mai ales că sunt gol pușca și ea știe asta.
— Cine ți-a zis că poți face asta?
Încerc să mă ridic, dar nu reușesc. Sunt prea amorțit. Mă întorc intr-o parte și o privesc. Mă imita, întorcându-se cu fata spre mine. Nu facem decât sa stam amândoi tăcuți, holbandu-ne intens unul la cealalt.
— Și cine o să mă oprească? zâmbește cu toată gura spre mine. Tu? Abia de poți să te tii pe picioare. Și dacă ai de gând să îmi arunci din nou vorbe acide, nu te obosi. Nu o să ascult nimic din ce îmi spui in noaptea asta, se face mai comoda pe pernă.
Zâmbesc si eu. Am uitat cât de adorabila este când se încăpățânează să nu îmi faca pe plac.
— De ce ești aici?
Vocea mea rămâne scăzută. Continui să mă holbez in ochii ei blânzi.
— Pentru că ai nevoie de mine, aud același răspuns enervant.
— Nu am nevoie de tine, mă înfurii din nou.
Mă întorc cu fata spre tavan și mă uit în gol. Știu mai bine decât oricine că are dreptate. Chiar am nevoie de ea. Dar nu cu jumătăți de măsura așa cum este dispusă sa mi se ofere.
— Atunci, o sa fiu sinceră. Eu am nevoie de tine.
O simt cum se apropie încet de mine, așternuturile foșnind în jurul ei.
Inima începe să îmi bată in ritm accelerat, răsuflarea ei fierbinte simțindu-se pe umărul meu drept.
— Nu face asta!
Încerc să arunc un avertisment spre ea, dar habar nu am ce anume ii cer sa nu facă.
— Nu fac nimic. Mi-e frig, explică pe un ton inocent.
— Găsești o pătură mai groasa pe ultimul raft din dulap, vine răspunsul meu stupid care o face să surâdă.
Zâmbesc și eu. In încăpere nu se aude decât ecoul râsului ei calm.
— Nu cred că este suficientă.
Mai face o mișcare lentă, apropiindu-se complet de mine. Obrazul i se lipește de bicepsul meu, iar cu un picior îmi încolăcește coapsa.
Îmi bag brațele sub cap, fortându-mă să nu o ating. Știu ce anume face și nu o să îi cad în mreje.
— Edaline, încetează! glasul meu devine glacial.
— Azi, ce ai văzut la mine, nu este ceea ce crezi. Nu m-am culcat cu Ryan. Nici azi, nici în alta zi a vieții mele. Nu m-a atins niciodată.
Mă întorc cu capul spre ea, încercând să îi citesc adevarul in ochi. Oricât as vrea sa o cred, îmi este imposibil sa o fac. Știu bine ce am văzut.
— Nu te chinui. Nu are sens. Oricum nu o să cred nimic din ce spui. Arătai exact ca după o partida de sex. Doar că dacă mă intrebi pe mine, nu a părut una foarte reușită.
Începe să râdă din nou cu mai multă pofta, iar eu mă încrunt. Îmi săruta brațul, silindu-mă să mă încordez sub fierbințeala buzelor ei.
— Sau după o luptă cu caloriferul din baie, continua și nu înțeleg despre ce vorbește. Mi s-a stricat robinetul caloriferului, transformând baia intr-o piscină. Aveam o adevarata fântâna arteziana in casa, surâde din nou și îmi presară un alt sărut tandru. Ryan venise să mă ajute. Nu apucasem să mă schimb. Când ai sunat la ușa eram în duș. Am luat rapid un prosop pe mine și am alergat spre ușă. Credeam că este Lara.
— Și ăla? Făceați dus împreuna? Nu vezi că povestea ta are lacune?
— Ryan făcea duș in camera de oaspeți. Folosește camera aia uneori când sunt plecată in deplasări cu munca și rămâne peste noapte pentru a avea grija de Iris. S-a întâmplat de câteva ori ca bona ei să nu fie disponibilă, așa că m-a mai ajutat.
— Ți-a spus scumpo! imit tonul pe care îl folosise el.
— Și o să-l mai auzi spunând și drăguțo și simpatico și multe alte apelative de genul, dar niciodată iubito.
— Eu sper să nu îl mai aud niciodată spunând nimic! mă bosumflu spre ea, făcând-o să zâmbească într-un mod adorabil.
Se ridica spre mine, sprijinindu-se in coate. Buzele ne sunt la același nivel, iar ochii ni se întâlnesc împărtășind aceeași dorință arzătoare.
— Ești singurul care m-a atins. De când ne-am despărțit nu am suportat gândul să fiu cu altcineva. Nici măcar gândul unui sărut. Sunt a ta, Blake. Mereu am fost. Și mereu voi fi. M-a durut când ai plecat și nu m-ai lăsat sa îți explic ce se întâmpla, dar prezenta ta m-a șocat pe moment. Când l-am văzut pe Nicklas atât de îngrijorat pentru tine și când mi-a spus ca l-ai sunat să se ducă după Iris, am știut că este grav. Niciodată nu ai pune-o pe Iris pe locul doi. M-a copleșit vina. Îmi era teama că vei face o prostie, și judecând după starea in care te-am gasit, am avut dreptate.
O lacrimă ii brăzdează chipul și mă străduiesc să o șterg, deși mâinile îmi sunt foarte grele in clipa asta. Se apleacă peste mine și mă săruta, lăsând să ii scape un suspin. Mă săruta cu dorința, cu nevoie, ca și cum asta este vindecarea ei. Ca printr-un miracol, seara asta mi-a oferit tot ce aveam nevoie. Mărturisirea că nu a fost cu nimeni altcineva in ultimi ani îmi face inima să danseze. Mă simt recunoscător, fericit si foarte liniștit. In sfârșit îmi simt sufletul împăcat.
Se retrage câteva clipe pentru a ma privi din nou in ochi si pentru a-si șterge alte lacrimi care stau sa curgă.
— Iubito, înainte de orice vreau să îți spun că dacă ai așteptări cu mine in noaptea asta, va trebui să te dezamăgesc. Sunt atât de beat că abia îmi pot mișca mâinile.
Începe să mă privească confuză. Când își dă seama la ce anume fac referire izbucnește în hohote de râs, iar eu o urmez. Doar că rasul meu iese mai mult ca o tuse, de parca sunt la un pas să îmi dau duhul.
— În al doilea rând, continui eu, am nevoie de tine. Acum si mereu. Am nevoie să fi alături de mine. Doar tu ești vindecarea mea.
Mă săruta din nou, de data asta mai scurt si continua să mă privească.
— Este târziu. Trebuie să ne odihnim. Sunt sigura ca mâine te vei trezi cu o durere de cap masivă, rade și se așează la pieptul meu.
Îmi încolăcesc brațele in jurul ei și o strâng tare. Este aici. Și tocmai m-a ales pe mine.
— Norocul meu că ești aici să ai grijă de mine.
— Nu o să stau după fundul tău sa te îngrijesc, rade spunând fraza pe care o folosise și la cabană, weekend-ul trecut.
— Taci și culca-te! ii șoptesc înainte de a închide și eu ochii.
De mult nu m-am mai simțit atât de împăcat cu propria-mi viață.
Sper doar ca visul asta minunat să nu se mai spulbere vreodată.