— Mătușa Lara m-a rugat să îți transmit că planul vostru a funcționat și ceva suspect se întâmplă între mama și Ryan, îmi șoptește Iris de parcă suntem spionați și informațiile sunt top secrete.
Este adorabilă. Dar nu pot să mă bucur de ceea ce aud. Dacă ar fi funcționat planul nostru, situația dintre mine și Edaline ar fi fost alta. Încep să mă satur de toată tărășenia asta.
— Scumpo, astea sunt treburi de adulți, nu vreau să te bagi în asta, îi mângâi obrazul în timp ce îmi lipesc buzele de creștetul ei.
— Dar tată, mama și Ryan s-au certat azi dimineața și i-am surprins când discutau despre logodna lor. Mama i-a spus că nu se poate căsători cu el.
Acum inima mea face un dans victorios, dar nu îndeajuns de puternic cât să îmi ajungă fericirea si la creier. De ce mă simt neliniștit?
— Știi că nu este frumos să tragi cu urechea, Iris! încerc să îmi păstrez un ton ferm.
Nu pot să ignor faptul că fiica mea face lucruri nu tocmai plăcute. Trasul cu urechea este unul din multele obiceiuri pe care nu vreau să le capete.
— Da, știu, se bosumfla în fata mea, iar eu mă abțin să nu zâmbesc. Dar sunt vesti bune, nu? sclipirea din ochii ei îmi provoacă furnicături pe sub piele. Asta înseamnă că tu si mama veți fi din nou împreuna, nu? Așa a zis Lara!
— Așa a zis, Lara, ăh? pufnesc ganditor.
Nu vreau să îi dau speranțe false fiicei mele. Se pare că înainte de toate trebuie să am o ultimă discuție cu Edaline. Așa cum am presimțit încă de la început, jocul dintre noi o afectează în mod direct pe Iris si nu am de gând să îmi dezamăgesc fiica. Sau să o rănesc.
Ajungem în fata casei mele și coboram în graba, având în vedere că afara plouă destul de tare.
Intram in casa și ne dezbrăcam rapid de hainele mele, iar Iris începe să alerge prin casă de parcă ar fi într-un parc de distracții plin de atracții încântătoare.
Steve ne urmează în spate aducând cumpărăturile pe care l-am rugat să le ia mai devreme și le aseaza în bucătărie.
— Dacă asta este tot, eu voi pleca, domnule Evans. O seara bună! îmi striga Steve înainte de a ieși pe ușă.
— Scumpo, eu voi pregăti cina, între timp sper să nu distrugi prea multe! Îi strig lui Iris care aleargă prin living.
— Pot să mă uit la desene? îmi arunca o privire inocentă.
Sunt sigur că mama ei nu îi permite să se uite la televizor în timpul săptămânii, așa cum știu multe alte reguli sfinte pe care le are când vine vorba de fata noastră, dar eu trebuie să fiu parintele de treaba, așa ca evident că îi voi încalcă fiecare regula.
— Desigur! Uită-te la ce vrei! imediat aud un raset de bucurie din partea ei.
Scot toate alimentele din pungi și încep să le sortez. Le aranjez in frigider pe cele care nu îmi sunt necesare momentan, iar pe restu le păstrez pe masă.
Încep să toc ceapa și ardeiul, când o aud pe Iris vorbind cu cineva. Mă opresc din ceea ce făceam și ma apropii de living.
— Iris? Cu cine vorbesti? ridic o sprânceană când o văd ignorându-mă.
— Este mama! îmi strigă când repet întrebarea pentru a doua oară apoi își distribuie toată atenția la telefon. Da mama, sunt cuminte! își da ochii peste cap iar eu încep să rad.
Seamănă perfect cu mama ei. Pana și zâmbetul. Doar culoarea ochilor mi-o moștenește. S-a schimbat mult în ultimii ani. Nu îmi vine să cred că are deja șase ani. Iar fratele ei ar fi avut trei ani deja. Un ghimpe de durere ma înjunghie în piept. Oricât de mult încerc să nu ma mai gândesc la pierderea noastră, durerea nu dispare.
Amintindu-mi zilnic cât de mult îmi lipsește.
— Sigur mamă, îmi atrage atenția Iris de la gânduri, când începe sa îmi zâmbească mișelește.
Ce pune la cale?
— Am mâncat înghețată! zâmbetul ei este diabolic și mă privește în ochi fix. Tata nu este aici acum, scoate limba spre mine și încep să alerg spre telefon.
Deja o aud pe Edaline țipând în telefon. Nu pot să cred că drăcușorul asta mic i-ar spune o astfel de minciună. Fără înghețată este regula de aur a lui Edaline! Am încălcat-o o data și nu am de gând să mai repet greșeala. Pana sa ajung în dreptul ei închide deja apelul iar eu rămân blocat în loc, privind-o șocat pe fiica mea.
— De ce i-ai spune așa ceva? strig spre ea. Iris nu este deloc ok să minți! Știi foarte bine!
— Vremuri disperate cer măsuri disperate sau cum era vorba aia, începe să râdă spre mine, iar eu nu știu ce să zic sau să fac.
— Dă-mi telefonul! întind mana spre ea și mi-l așează în palmă. Nu mai ai voie la desene! Ar fi bine să te duci să te schimbi și să începi să îți faci temele pentru mâine! vocea mea devine aspra, lucru care nu pare să o încânte pe Iris.
— Dar, tată! Se presupune că tu ești parintele cool! se schimonosește în fata mea, ignorând ceea ce i-am spus legat de desene.
Sting televizorul și mă afișez în fata ei, mai serios si mai dur ca niciodată.
— Acum! Nu glumesc Iris. Sunt foarte supărat pe tine!
— Iartă-mă, tata. Dar doar așa o puteam face pe mama să vină aici! Vreau să vă am din nou pe amândoi! privirea ei devine lucioasa si pot să văd cum se străduiește sa își rețină lacrimile.
— Iris. Nu este bine să minți, indiferent de scopul pentru care o faci. Vreau să înțelegi asta. Nu pot sa trec cu vederea ceea ce ai făcut, îmi pare rău!
Telefonul meu începe să sune din bucatarie, dar înainte să mă duc să îl iau, Iris mi-o ia înainte.
— Nu răspunde! Dacă este mama. Te rog! o lacrima îi brăzdează obrazul iar eu devin neputincios.
Ne deplasam in bucătărie împreuna, dar telefonul nu mai sună. Într-adevăr era Edaline. Mă încântă gândul că va veni aici, dar totodata nu mă simt împăcat că o las pe Iris să manevreze un astfel de joc. Nu îmi place să simt că mă folosesc de fiica mea pentru a o recâștiga pe Edaline.
— Cât voi pregăti cina, te rog, fă-ți temele!
— Pot să stau aici cu tine cât le fac?
— Sigur, zâmbesc spre ea și o urmăresc cum iese din bucătărie pentru a-și aduce ghiozdanul.
— Și schimba-te înainte! Nu poți sta în uniforma de școală! strig spre ea.
O aud cum bombăne ceva și se îndepărtează spre dormitorul oaspeților.
O oră mai târziu, mâncarea din cuptor este aproape gata, iar eu stau cu Iris la masă, ajutând-o cu temele. Este prima dată când facem asta. Pana acum mă vizita doar în perioada vacantelor, deci totul se limita la distracții și relaxare. Inima mi se umple de bucurie că pot trai și experiențe de genul ăsta alături de fiica mea.
O bătaie puternica în ușa ne face să tresărim amândoi după care ne uitam unu la altul speriați.
— A venit, mi-a șoptit Iris cu teama in privire.
— O să mă omoare! îi șoptesc imitând expresia ei.
Bătăile devin mai insistente așa că îmi fac curaj să îi deschid.
Trebuie să par surprins nu?
Imediat ce deschid ușa, Edaline se izbește pe lângă mine și intra înăuntru furioasa.
— Nu pot să cred că i-ai dat din nou înghețata! zbiară spre mine nervoasa.
— Despre ce vorbești?
Așa! Prefă-te că nu știi nimic!
— Unde este? striga din nou, căutând ceva cu privirea prin casă.
— Bună, mama. Sunt în bucatarie, fac teme! striga Iris din camera alăturată.
Edaline intra ca o tornada in bucatarie, dar rămâne pe loc când o vede pe Iris cuminte scriind inocentă așa cum vrea să pară.
O urmez și eu și ma opresc în ușa când o văd cum mă izbește cu o privire amenințătoare.
— I-ai dat inghetata înainte de cină? mă ataca din nou.
— Repet! Despre ce vorbești? Ce înghețată? mă încrunt și eu spre ea dar îmi păstrez tonul calm și nevinovat.
— Iris? Edaline își arunca privirea spre ea de data asta. Ai mâncat înghețata azi?
— Nu mama, zâmbetul ei larg și inocent mă face să pufnesc în ras.
— Deci m-ai mințit? ridica o sprânceană amenințătoare spre ea și aproape ca îmi vine sa sar în fata ei să o salvez.
— Poate ai înțeles gresit. Am spus că aș mânca înghețată, oftează cu același zâmbet. Dacă tot ai venit pana aici, rămâi la cină? Tata a făcut ceva delicios.
Bine că mi-a reamintit. Este timpul să scot tava din cuptor. Chiar miroase delicios.
Edaline mă privește suspicioasa, dar încearcă să își recapete calmul.
— Deci nu ai mâncat inghetata?
— Edaline, ne-ai zăpăcit. Nu am niciun strop de înghețată în casa și oricum nu i-as fi dat din nou. Nu as încalca regula ta de aur! îi răspund punând pe masa mâncare și scoțând și trei farfurii. Rămâi la cină? mă intorc spre ea așteptând răspunsul câteva secunde.
— Sigur că rămâne! Ce ar putea face acasă singura? răspunde Iris in locul ei, iar Edaline o oprește cu privirea.
— Păi Nicklas și Lara? mă uit la Edaline.
— Sunt plecați la o ferma din apropriere pentru doua zile, ma anunța din nou Iris. Mătușa Lara își dorea sa vizite câteva obiective turistice și sa profite de vacanța lor.
Mă abțin să întreb de tipul ăla, pentru ca sunt sigur că asta ar punea pe Edaline intr-o situație complicata de fata cu fiica noastră.
— Rămân, șoptește cu un glas subțire. Te ajut? se apropie de mine după ce își scoate jacheta de pe ea și o lasa pe un scaun.
Îmi ia farfuriile din mana și le aseaza pe masa. Scot și eu ce a mai rămas de aseazat pe masa după care iau loc lângă ele. Edaline o ajuta pe Iris sa își strângă cărțile și caietele și o duce la baie să se spele pe mâini. Încă o regula de care uit. Spălatul pe mâini înainte de fiecare masa.
Ne strângem într-un final la masa, iar eu nu pot să nu ma emoționez văzând imaginea din fata mea. Simt din nou că suntem o familie, dar bucuria din ochii lui Iris mă face să suspin. Ea merită cel mai mult asta. Merita sa trăiască intr-o familie fericita.
După ce terminam de mâncat, Iris se retrage in dormitorul ei, iar Edaline începe să mă ajute să strâng masa.
— Edaline, putem vorbi puțin? o întrerup când începe să spele vasele.
Aerul din camera începe sa ma sufoce. Face ochii mari spre mine si așteaptă sa audă ce am de spus.
— Nu vreau să ne mai ascundem după jocuri puerile. Vreau să fim din nou o familie, pentru Iris. Ai simțit si tu bucuria din privirea ei, cât de fericita este că suntem împreuna toți trei. De ce nu vrei să ne mai dai o șansă?
O tăcere dureroasă se lasă între noi câteva minute bune. Inspira adânc și lasa un oftat să ii scape pe buze.
— Mă voi căsători cu Ryan, privirea ei pare pierdută, stinsă, fără urma de remuscare. Putem fi o familie pentru Iris. Putem să îi oferim asta, suntem părinții ei, dar tie nu îți pot oferi nimic.
Durere.
Simt cum mi se rupe sufletul.
Iar in clipa asta totul s-a sfârșit pentru mine.
A fost ultima lovitură pe care am fost dispus să o încasez de dragul iubirii.