Cele două perechi moi de buze au continuat să se sărute una pe alta într-o manieră profundă în decursul a câteva secunde, sesiunea de atingeri fiind oprită de Momo care l-a îndepărtat pe băiat.
— Pleacă, Hyunjin.. Nu ne răni și mai tare pe amândoi..
A retras mâinile băiatului de pe obrajii ei calzi, Hyunjin aprobând și îndepărtându-se înțelegător pentru a-i lăsa prințesei derutate puțin spațiu personal.
— Înțeleg, ai nevoie de timp.. Și îl ai la dispoziție pe tot, prințesă.
Momo și-a șters lacrimile din colțurile ochilor urmând să-și tragă nasul, întorcându-se cu fața înspre oglindă pentru a-și privi chipul plâns în timp ce brunetul a început să facă pași în spate până a ajuns lângă ușă.
A aruncat o ultimă privire gânditoare asupra brunetei înainte de a deschide ușa de sticlă, părăsind încăperea și lăsând-o singură să-și înăbușească amarul prin alte lacrimi fierbinți care i-au pătat obrajii.
— Prințesă Momo?..
A tresărit speriată atunci când o voce feminină s-a auzit din dreapta, întorcându-și privirea înfricoșată către prințesa care a ieșit la iveală de după peretele camerei, ochii lui Jennie arătând regret.
— Prințesă Jennie? Ai fost aici tot t-timpul?
— Am fost.. Am auzit discuția ta cu Prințul Hyunjin. Vă iubiți?
— N-Nu.. Nu cred că ar trebui să am această discuție cu tine.
Își corectează vorbele îndată ce își dă seama că este pentru prima dată când poartă o conversație cu șatena și nu consideră necesar un schimb de informații cu aceasta, vrând să părăsească baia însă a fost oprită de vocea convingătoare a lui Jennie.
— Nu sunt împotriva ta, Momo, sau împotriva relației tale cu prințul fermecător. Vorbele despre tine ce s-au răspândit în toate regatele au ajuns și la urechile mele, și vreau să-ți spun că îmi pare rău pentru ce ți s-a întâmplat.. Poate nu este momentul și locul potrivit pentru asta, dar înseamnă că ai ținut într-adevăr la acel fiu de negustor încât să faci vestea publică fără pic de teamă. Te admir pentru acest curaj, și îmi pare rău că nimeni nu a vrut să vă accepte relația..
— Nu-mi mai aminti de asta, te rog! replică îndurerată, întorcându-se către prințesa care îi zâmbea încurajator.
— Nu cred că îți place compania mea, sau ideea de a fi prietene.. pune accent pe ultimele trei cuvinte în timp ce privea către degetele ei, chicotind amuzată de faptul că încercase să se vorbească cu bruneta. Nu prea am prieteni, să fiu sinceră. Din toată camera aia plină de prinți și prințese, singura amică pe care o am este Tzuyu, cu care vorbesc ocazional pentru că stăm la aceeași masă, și pentru că nu am cu cine.. șoptește ultima parte urmând să-și ridice ochii înspre cea care rămăsese uimită de vorbele ei.
— Ce te face să vrei să ne împrietenim? Cum pot ști dacă ești sau nu o persoană de încredere?
— Vreau doar o prietenă cu care pot discuta tot ce am pe inimă, care să mă asculte și să mă sprijine psihic, și evident viceversa.
— De ce nu te poți baza pe amica ta, Tzuyu?
— Tzuyu se gândește numai la ea și vorbește numai despre Prințul Hyunjin de care este îndrăgostită, și despre cum ei vor avea o familile numeroasă și fericită.. M-am săturat de basmele astea pentru că mai toți am observat că lucrurile nu sunt reciproce între ei.
Momo și-a lăsat privirea să cadă pe podeaua lucioasă, meditând asupra spuselor șatenei pentru un timp înainte ca tocurile lui Jennie să se audă înaintând spre ieșirea lângă care Momo stătea, bruneta ridicându-și privirea în ochii celei ce și-a așezat mâna pe umărul ei.
— Dacă ai nevoie de un umăr pe care să plângi, știi unde mă găsești. Însă până atunci, șterge-ți lacrimile și ține capul sus. Nu arăta nimănui slăbiciunile și rănile nevindecate.
Șatena a zâmbit larg înainte de a-și plasa mâna pe clanță, deschizând ușa și lăsând-o pe cea mai mică să privească în urma ei chiar și după ce a rămas singură.
Un mic zâmbet a apărut pe buzele prințesei care nu putea să înțeleagă brusca amabilitate și încredere pe care Jennie i le-a oferit de parcă se cunosc de o eternitate, luând aminte vorbele celei mai mari și ștergându-și lacrimile înainte de a se înfățișa în camera mare, oprindu-se în loc și privind înspre masa unde toți Regii Lee și Hwang mâncau.
N-a băgat de seamă că Hyunjin și Felix nu erau prezenți pe scaunele lor, lăsându-și privirea să zboare înspre masa familiilor Chou și Kim în fața căreia Prințesa Jennie bea cu paiul plasat în băutura ei, încurajându-se câteva secunde înainte de a înainta cu pași hotărâți înspre ea.
A zâmbit către Bangchan atunci când i-a întâlnit privirea, ignorând-o pe Tzuyu care o săgeta plină de ură și concentrându-și atenția pe fata surprinsă de apariția ei, apropiindu-se de ea pentru a se putea face auzită compania melodiei de pe fundal.
— Putem vorbi? Stai, nu, ultima dată când m-am exprimat așa am ajuns să fiu amenințată..
Chipul lui Jennie arăta numai bucurie până să audă ultima parte a vorbelor fetei, oprind-o din a se gândi la o altă exprimare și făcându-i semn să o urmeze către ieșire.
— Bineînțeles.
Regii, prinții și prințesele ale căror atenții au fost captate de cele două care sunt văzute pentru prima dată mergând una lângă alta le-au urmărit până ce acestea au pășit dincolo de pragul palatului, privirea lui Momo care a ieșit prima blocându-se pe cei doi prinți care stăteau în curte și discutau.
Aceasta s-a dat ușor în spatele unui stâlp ce se prelungea până la acoperișul clădirii, din spatele ei Jennie privind către Felix și Hyunjin care nu păreau să le fi observat prezența.
Când și-a dat seama că aproape dădea de înțeles că vrea să-i spioneze pe cei doi pentru a le auzi conversația, Momo a privit cu ochi mari către șatena care și-a întors chipul nedumerit către ea.
— Eu.. Noi nu trebuie să fim aici.
Șoptește vrând să pară că nu avea intenția asta, chiar dacă nu o avea ci doar se blocase la vederea prinților afară, întorcându-se silențios pentru a intra înapoi însă mâna lui Jennie i-a prins încheietura, trăgând-o brusc înapoi.
— Oh, fii serioasă! Viitorii noștri soți vorbesc, trebuie să auzim!
Ochii brunetei s-au mărit de șoc și surprindere la auzul șoaptei serioase ale prințesei ce se camuflase după al doilea stâlp, Jennie făcându-i semn să se ascundă în timp ce și-a dus un deget deasupra buzelor în semn de tăcere.
Până acum prezența unei persoane ca Jennie îi prindea de minune lui Momo, chiar dacă avea un comportament mai ciudat într-un sens bun, și chiar dacă nu ajunsese să o cunoască îndeajuns.
Cele două au păstrat liniștea în timp ce încercau să descifreze replicile celor doi prinți care erau acompaniate de melodia ce răsuna de înăuntru, Momo privind cu coada ochiului către amica ei care a început să înainteze pe culoarul prispei pentru a se apropia de locul în care băieții vorbeau.
— Și.. O iubești.
Reușește să audă o replică de a lui Felix, primind un răspuns afirmativ din partea celuilalt prinț cât timp continua să înainteze silențios pe suprafața lucioasă în timp ce privea pe unde calcă.
— Mhm.
Momo și-a mărit ochii mai să îi iasă din orbite la vederea calului care stătea lângă palat cu capul peste bările care înconjurau clădirea, nechezatul puternic al acestuia auzindu-se chiar lângă Jennie care nu-l observase până acum, înainte ca aceasta să fie avertizată de Momo.
Blondul și brunetul și-au întors privirile confuze atunci când țipătul prințesei cu șuvițe blonde le-a zgâriat urechile, dând de fetele care nu știau cum să se bage în pământ de rușine în timp ce schimbau priviri nedumerite cu cei doi.
— Momo? Jennie? începe Felix confuz, îndepărtându-se de prietenul lui și înaintând către scările care conduceau spre prispă. Ce căutați aici?
Un mic zâmbet a înflorit pe chipul lui Hyunjin în timp ce și-a întrodus mâinile în buzunarele pantalonilor, urmându-l pe cel mai mic și ajungând față în față cu cele două prințese, găsind iar o ocazie să o studieze pe frumoasa care i-a sucit mințile.
— Ce-ar fi să nu vă mai credeți în filmele cu spioni, și să ne acordați un dans?