Asfaltul fierbea, simțindu-și fiecare pietricicã clocotind. Deși Soarele se retrase de ceva timp, rãceala nopții nu putea sã îi alunge usturimea pe care o simțea de fiecare datã când tãlpile oamenilor îl atingeau. În fiecare zi, de când cãldura dãduse nãvalã peste București, copacii își aplecau crengile cât puteau de mult în speranța ca umbra lor îi va mai alina suferința. Iar el mulțumindu-le, îi mințea aproape de fiecare datã, spunând cã se simte mai bine.
Cati își mângâie buclele aurite, le dãdu un pic cu fixativ. Își întoarse un pic capul într-o parte, fondul de ten își fãcuse treaba, îi ascunsese toate imperfecțiunile feței inclusiv urata vânãtaie produsã de Mihai. Bluza de mãtase violetã îi contura bine sânii, scoțându-i ușor în evidențã, iar fusta albã, de lungime medie, îi evidenția talia așa cum trebuia. Lipsea centura, dar pentru cã era varã optã sã o înlocuiascã cu o eșarfã în aceeași nuanțã și texturã cu bluza, o rãsuci ușor și o legã elegant într-o parte. Zâmbi, admirându-se.
- Ce sandale sã aleg? Cele cu toc înalt nu cred cã se potrivesc cu planurile mele. Nu vreau sã îl domin, sunt și așa o femeie înaltã, iar el adorã minionele.
Oftã, durerea pârjolindu-i inima. Se auzi un foșnet, era Mara.
- Ce faci mami?
Caterina se uitã la pãrul negru precum abanosul al Marei, ochii aceia pãtrunzãtori care îi invidiase de micã, ochii Alexandrei. Uneori se întreba dacã nu era sora ei reîncarnatã. "Nu ai idee cât te urãsc, ai dispãrut acum un deceniu, dar ești prezentã zilnic în viețile noastre. Mara e copia ta, te ții dupã soțul meu precum scaiul, iar pe mine mã torturezi zilnic".
- Mã pregãtesc sã mã întâlnesc cu tatãl tãu. Draga mea, e târziu am crezut cã deja dormi. De ce ești neascultãtoare?
Vru sã mai adauge ceva, dar simți cum fusta îi e trasã în jos. Miratã, vãzu cum copila îi strângea fusta cu pumnișorii ei micuți.
- Nu te du, dacã va fi rãu iar.
Rãmase fãrã grai, cuvintele pierindu-i. Înghițind în sec când imaginile se nãpustirã peste ea, dezvãluind un Mihai necunoscut ei pânã atunci, un Mihai agresiv, nerãbdãtor și violent. E adevãrat cã îl știa rece, distant și uneori dual, dar niciodatã violent. Bine poate doar verbal, dar nu fizic. Ce se întâmplase în Istanbul?
- Ești bine mami?
Vocea fetei o aduse în prezent. Îngenunche, îmbrãțișând-o strâns. Nu conta cã semãna cu Alexandra, cã îi amintea de greșelile trecutului, o iubea. Era fiica ei. Îi mulțumi pentru grijã și o minți zâmbind cã se simte bine.
Dupã ce Mara se îndepãrtã, se privi iar în oglindã. Arãta bine. Întinse mâna dupã Versace și se parfumã delicat.
- Am sã te aduc înapoi Mihai. Trebuie!
Luã poșeta și chemã taxiul, era prea tulburatã ca sã conducã. Bãuse și un pahar de vin roșu la cinã, iar asta îi dãduse curaj în a merge mai departe cu seducția. Știa unde sã îl gãseascã: Strada Cireșului nr. 11, casa mamei ei, casa Alexandrei.
În timp ce Cati se îndrepta spre strada Cireșului, Aslan se afla în Toscana, numãrând stelele. Liniștea nopții și cântecul suav al greierilor îl fãceau sã se simtã din nou uman, mai ales dupã ce executase trei indivizi, printre care și o fata de 14 ani. Simți un gust amar, când își aminti privirea rugãtoare a adolescentei. Ochii verzi, plini de lacrimi care îl implorau sã o cruțe, ce vinã avea ea cã era fata cui nu trebuia? Scrâșni din dinți. Se consola cu gândul cã nu suferise, un simplu glonț și atât. Nici nu știuse când începuse sau când se terminase moartea. Dar traiectoria corpului fãrã de viațã al tinerii și zgomotul produs de acesta când lovi asfaltul, se transformarã într-un film care se derula lent, încontinuu în mintea lui. Rupsese un boboc, dar fusese constrâns sã o facã. Nu avusese de ales, își repera iar și iar. Dar inima nu îl asculta de îi trimitea sentimente nedorite precum regret si jale. Închise ochii amintindu-și propria copilãrie, când mama îl liniștea noaptea spunându-i când gândurile te pișcã nelãsându-te sã dormi, tu numãrã stelele.
- De ce stelele nu mã mai ajutã mamã? șopti tulburat.
- Domnule, spune timid majordomul.
- Ți-am spus ca nu doresc sã fiu deranjat, tunã Aslan.
- Îmi cer iertare, dar e urgent. Fata urlã, s-a tãiat în propriile cioburi, așternutul e pãtat de sânge și nu lasã nici o cameristã sã intre. Cum simte pe cineva, cum aruncã cu ce apucã.
Într-un minut, îl apucã de guler și îl trânti puternic pe podeaua de marmurã albã.
- Incompetenților, de ce vã plãtesc? Vã plãtesc ca sã vã ocupați de aceste nimicuri, sã nu fiu deranjat!
Se uitã la el încruntând tare din sprâncene.
- Îndrãznești sã îmi spui cã nu ești în stare sã ai grijã de o ființã aproape cadavericã, jumãtate cât tine și oarbã. Ce concluzie vrei sã trag eu de aici?
Pãși hotãrât spre el, iar acesta îngrozit se dãdu înapoi pânã lovi cu spatele ușa de sticlã a terasei.
- Vã rog, iertați-mã!
- Ai idee cât detest sã fiu tulburat, mai ales când ordinele mele sunt atât de simple?
- Vã rog domnule, iertați-mã!
Majordomul se zvârcoli, când simți degetele noduroase ale Bibliotecarului care îi strângeau nemilos fața.
- Am fost bun cu familia ta, fata ta învațã la o universitate respectabilã datoritã mie, sora ta și-a putut permite operația la sân, dar dacã se mai întâmplã așa ceva, tot ei vor plãti glonțul.
Încercã sã se ridice.
- Rãmâi aici, mã ocup eu.
În timp ce Aslan se îndrepta spre țipetele care cutremurau pereții vilei, Cati apãsã pe clanțã. Ușa era deschisã. Pãtrunse temãtor în hol, nu mai cãlcase pragul acestei case de ceva timp. Era liniște. Cât de schimbatã era casa acum. "Înainte sã dai bir cu fugiții, mama obișnuia sã facã fursecuri, holul mirosea a pâine coaptã, iar sufrageria a trandafiri. Acum praful a pus stãpânire pe fiecare colțișor și obiect din casã.." Scuturã din cap. "Concentreazã-te, își spuse Cred ca am bãut cam mult vin."
- Mihai?
Nici un rãspuns.
- Mihai?
Luminile erau stinse, liniștea domnea în casã. Unde e? Poate doarme. Îl mai strigã de câteva ori, dar nici un rãspuns. "Proasto, te aranjezi ca o pãpușã, și el sigur doarme în patul Ei. Așa îți trebuie dacã ești proastã!"
Un miros greu de bere plutea în aer. Pãtrunse în sufragerie și rãmase perplexã când observã mizeria care trona ca o adevãratã stãpânã.
- Dumnezeule ce s-a întâmplat aici? Ce sunt toate aceste cioburi pe jos, mirosul acesta infernal de bãuturã? Ce s-a întâmplat?
Oftã puternic.
- Am venit degeaba, sigur e beat mort și doarme în patul surori-mii, zise printre dinți.
Vru sã plece supãratã, dar deodatã auzi:
Ding- Dong Ding- Dong.
Duse mâna la piept. "Ce ceas bate?"
Ding- Dong Ding - Dong
Puse mâna la gurã. Îl recunoscu. "Nu se poate! Blestematule! Credeam cã ești stricat. Te-a reparat Mihai! A, te fac țãndãri imediat."
Ding-Dong Ding-Dong.
Dintr-o datã, noaptea se transformã în zi, iar sufrageria prinse viațã: pânzele de pãianjen dispãruserã, milieurile luaserã locul prafului de pe mobilã, covorul persan împodobit cu pãtrãțele aurii înlocui cioburile ascuțite, iar vaza pe care Caterina o spãrsese cu atâta urã strãlucea, pe masa de lângã șemineu, în razele care pãtrundeau sfioase prin perdele dantelate.
"Sunt beatã, nu se poate ce vãd!"
- Ali? Ali? Știi unde e mama?
Caterina fãcu ochii mari de groazã, când se vãzu coborând scãrile grãbitã. Purta un maieu roz, pantaloni scurți albaștri și douã codițe împletite. Clipi de câteva ori. "Oare m-am și drogat? Oare câte chiștocuri de marijuana am fumat?" Încercã sã își miște piciorul, dar era țeapãn, greu precum plumbul. Iar Cati de 12 ani, trecu pe lângã varianta mai în vârstã, ca și cum nu existã.
O voce îngereascã îi gâdilã plãcut timpanele. O, de când nu o mai auzise, zâmbi fãrã sã realizeze. Da, Alexandra adora sã cânte. O Doamne, Alexandra! Dãdu drum cuvintelor, dar ele nu prinserã viațã, ci rãmãseserã prizoniere gâtului.
- Am tot ce îmi doresc, dar nu pot sã zâmbesc... fãrã tine...
- Ali, știi unde e mama? Ce cânți?
Caterina deschise gura și uitã sã o mai închidã. În fața ei stãtea nimeni alta decât Alexandra îmbrãcatã într-o rochițã uni, albã, vaporoasã de varã. Cu pãrul prins în coadã și cântând pãrea mult mai tânãrã, decât.. 18 de ani, gândi Caterina. "Ce e asta? O glumã proastã?" Încercã în zadar sã se miște, picioarele și mâinile nu o ascultau. Devenise într-o clipã o statuie.
- N&D - Nu e vina mea. Mama? Nu știu, nu am fost atentã. De ce?
Cati de 12 ani dãdu din umeri, jucându-se cu degetele.
- Așa...
Alexandra, veni mai aproape de ea. O luã de mânã și se așezarã împreuna pe canapea.
- Draga mea, știi cã îmi poți spune orice. Ce s-a întâmplat? Am observat cã ai venit asearã târziu acasã, când trebuiai sã fii la tata.
Caterina urmãrea scena îngrozitã, nu îi venea sã creadã cã Alexandra se afla la nici 2 metri de ea. Vru sã întindã mâna, dar nu reuși. Sora ei era aici și ea nu putea sã se miște. Buzele îi erau pietrificate, altfel i-ar fi zis imediat cât o iubea de tare. Gândul o imobilizã și mai tare. Nu, nu își iubea sora! Nu, nu dupã tot ce fãcuse! O pãrãsise! Dar acum când se uitã la ea.. lacrimile îi invadarã pe nepregãtite ochii, inima urlându-i în piept.
- Nu e nimic te asigur, mã bucur cã mama nu e aici. Iar am udat patul, lãsã ochii în jos rușinatã. Mã gândeam sã schimb singurã așternutul, dar știi cã observã.
- Ai avut iar coșmaruri? Vrei sã o sun pe doctorițã?
Cati își smulse mâna, ridicându-se brusc.
- Nu, de ce sã o suni? Nu s-a mai întâmplat de nu știu cât timp, nici nu știu de ce ți-am zis.
- Ia loc te rog, vocea Alexandrei era caldã și înțelegãtoare, nu îți fã probleme. Voi lua cearșaful din camera mea, mama nu va sesiza nimic. Ai cuvântul meu. Cati, vino lângã mine.
Caterina observã scena neputând oprindu-se din plâns. Ascunsese aceastã amintire în camerele subconștientului ei, sperând sã nu se mai gândeascã niciodatã la ea. Iar acum o vedea în fața ochilor!! Ce glumã grotescã e asta? Auzi din nou vocea melodioasã a surorii ei.
- Ce s-a întâmplat? Spune-mi, iar eu am sã fac tot rãul sã disparã.
Și îi spusese, scena se derula sub ochii ei fãrã ca ea sã intervinã cu ceva. Vãzu cum Alexandra șocatã o strânge puternic în brațele ei. Și avusese dreptate fãcuse tot rãul sã disparã.
În anul în care împlinise 10 ani, prietenul și asociatul tatãlui ei, intrase în camera unde dormea și o forțase sã îl atingã. Rușinatã și scârbitã de ea însãși, nu mãrturisise nimãnui ce se întâmplase, sperând sã nu se mai întâmple niciodatã. Dar lucrurile evoluaserã din ce în ce mai urât, continuând încã doi ani când avusese curajul sã îi mãrturiseascã Alexandrei. Nu se culcase niciodatã cu ea, nu lându-i virginitatea, dar fãcuserã alte lucruri murdare. Cum sã îi spunã mamei, care o certa și îi reamintea aproape zilnic ce fata rea este. Nu asta spunea și el, cã e vina ei cã i se scoalã? Încercase sã atragã atenția tatãlui, dar el nu o luase în serios. Și îi spuse cã îi va da o mamã de bãtaie, sorã cu moartea, dacã va mai abera în asemenea hal. Iar el aflase, iar rãzbunarea îi fu cruntã, cãci învãțã ce înseamnã sã faci oral unui bãrbat, act pe care îl detesta și acum. Plus era rușinea, ce ar fi gândit oamenii dacã ar fi aflat ce fãcuse?
Caterina deschise ochii înlãcrimați, uitându-se cum surorile se îmbrãțișeazã strâns. Fusese lângã ea, o salvase, datoritã ei individul a fost condamnat, coșmarul se sfârșise, dar ea ce fãcuse? Îi sedusese și îi furase logodnicul. Nu numai asta, dar se și mãritase cu el.
------------------------------
Va mulțumesc foarte multe pentru susținere și pentru frumoase comentarii.
Sper sã vã placã capitolul.
Cu drag,
Allaria