În adevăr simțeam cum respirația morții se așezase pe pleopele mele, în mână-mi apăru de nicăieri o bucată subțire de sticlă, cu marginiile ascuțite. Era atât de ascuțită marginea ei și definită încât la o simplă atingere buricul degetelui mi se umplu de sânge.
El îmi forță degetele s-o încleșteze cuprinzându-mi mâna în pumnul său, carnea mi se încrestase în niște linii care începuseră să sângereze spre dosul mâinii.
— Asta vrei tu? să mor ca să rămân și eu fără lumânare? limba mi se încârligă în gură, încercând să articulez cuvintele.
În ochii lui era vizibil răspunsul la întrebarea mea, nu era nevoie să mai deschidă gura. Ochii îi animau răspunsul afirmativ.
— Noi aparținem de lumi diferite acum, eu în lumea ta nu mă mai pot întoarce, dar tu poți veni să aparții lumii mele, glasul lui suna convingător, ca și cum culegea cuvintele din mintea mea și le rostea.
Știam că moartea e dureroasă, nu neapărat fizic, ea te adună din toate locurile în care te-ai pierdut, și te așează față în față cu regretele tale. Da, regretele se manifestă mai puternic decât moartea însăși.
De ce? pentru că moartea fizică durează câteva clipe, viața omului e doar o răsuflare, dar sufletul nu moare deodată cu trupul, ci se așează față în față cu greșelile și regretele tale purtând un dialog nesfârșit.
— Nu sunt pregătită să mor. Îmi retrag mâinile dintre ale sale fără să-mi justific răspunsul.
Simțeam cum frisoanele se mișcau pe șira spinării mele și îmi provocau o umiditate rece ce se lipea de hainele mele, voiam să mă îndepărtez de figura lui pe care o vedeam distorsionată, aerul în loc să mă oxigeneze mă sufoca.
— Nu vreau să mor, nu vreau să mă împresoare regretele! țipam, dar auzeam doar eu. Mi-am strâns părul în pumni și trăgeam de el și repetam cu voce tare.
Părul mi se pierdea fâșii între degete, iar bucata de sticlă se prăpădi de asfalt și se sparsă în mai multe bucăți.
Dintr-odată ușa fu bruscată și după mai multe lovituri solide, încheietoarea care se blocase, a cedat și ușa se deșurubă din balamale. Cenk mă privea disperat din tocul ușii respirând săcădat, chipul i se întunecă și îngheță sub povara imaginii din fața lui.
— Te simți bine? de ce?...de ce ai sânge pe mâini? și ce drac..dracului faci aici singură? abia glăsui aratând cu mâna spre sângele care își făcuse drum până spre cotul meu.
Am vrut să-i răspund, dar isprăvi să mă oprească din vorbit. Voiam să-i spun că nu am fost singură, dar repeziciunea cu care a ajuns lângă mine și începu să-mi controleze mâna mă opri.
— De ce ți-ai făcut asta? de ce te-ai rănit singură? îmi prinde fața-n palme, după ce se răstește la mine. Îmi prinde capul între palmele sale și mă adăpostește în scobitura gâtului său.
— Nu eu am făcut-o, el a vrut să mor ca să mă pot întâlni cu el.
Ochii lui mă țintuiră confuzi în timp ce degetele lui se apăsau pe rana deschisă, din care curgea sângele șiroaie. Uită pentru un moment ce-am zis, folosindu-și marginile tricoului pentru a-mi acoperi rana.
— Încearcă să te menții lipită de mine până la ieșire, mă liniști, aici sunt foarte mulți microbi și te poți infecta, adaugă spunându-mi ca unui copil mic.
M-am ridicat și el mi-a păstrat mâna înfășurată în tricoul lui până la ieșire, țesătura albă a tricoului se împânzi cu pete de sânge. Am ieșit din încăpere după ce Cenk a lovit ușa cu piciorul, facând-o să se prăpădească la pământ.
Am stat în acea postură; lipiți unul de altul până am ajuns pe aleea ce ducea către hambarul unchiului meu. Cenk se opri și trase ușor de material, carnea îmi zvâcni fiindcă se închegase în sânge și material.
— Iartă-mă...iartă-mă! țipă îngrijorat ca din gură de șarpe la auzul gemătului meu de durere.
— Ai tras brusc, și de asta...abia grăiesc și îl privesc cum îmi descoase carnea din material cu grijă.
Omul când iubește descoperă în persoana iubită noi laturi, o nouă personalitate, o aptitudine a conștiinței sale; Cenk avea grijă de mine, mă iubea într-un mod curat și voia să îmi acorde suportul lui. Pe când Hadès m-a iubit într-un mod servil și egoist, și-a manifestat sentimentele sub forma unor dureri, mereu a avut porniri și gânduri rele în privința mea, drept dovadă că mi-a insuflat ideea suicidului.
Gândeam pe măsură ce îl priveam pe Cenk și mintea mi s-a transformat într-o imagine; aceea când Hadès și cu mine eram în bibliotecă și eu m-am tăiat într-un ciob.
— Îmi pari cunoscut, ne-am mai întâlnit de multe ori în zilele unui calendar din trecut. Rămase locului ca o statuie, degetele lui devenind vâscoase de la sânge.
Se uita în ochii mei uitând parcă cum trebuie să vorbești, uitând atribuțiile necesare pentru a putea vorbi. Degetele îi înțepeniră peste încheietura mea, și afară vântul nu mai domolea. Cerul se făcuse negru semn că urma să plouă.
A tăcut.
A tăcut căutând să-mi picteze tabloul suferinței lui în pupile, vrând să-și construiască o planșă a durerii în ochii mei.
Nu a mai izbutit mult și își apropie buzele de-ale mele aplecându-se spre mine, sângele începu să mi se adune tot într-un loc. Inima mea bătea atât de zgomotos încât gălăgia lumii încetase, bătăile inimii mele acopereau lumea.
Buzele lui făcură contact cu ale mele și limba lui s-a împleticit cu a mea, începând să mi-o maseze. Mâna lui s-a mutat pe ceafa mea împingându-mă să mă alătur și mai mult în sărut.
Eram conectată la biblioteca din mintea sa și prin sărutul nostru, eu studiam fiecare carte scrisă de mintea lui. Parcă prin acel sărut mă eliberam de toate durerile mele și mă zbăteam să nu se termine ca să le arunc pe toate din psihicul meu.
Eram în apropiere de hambar și mâinile sale mi-au înfășurat talia precum o curea, și mi-a ghidat pașii cu spatele către interiorul hambarului. Eu mă înecam în răsuflările lui, el nu conștientiza, dar eu îmi consumam toată durerea în sărutările lui. Frustrările mele și necredințele mele se aflau acum pe cerul gurii sale.
Ordonasem fricii să mă părăsească, eram condusă de propriile mele simțuri și linia echilibrului meu emoțional era în alertă. A deschis ușa cu ajutorul genunchiului și a continuat să meargă cu mine până spre parcela cu fân, fără să întrerupă sărutul.
Picioarele noastre s-au cufundat în fânul uscat și des până la genunchi, iar Cenk s-a dezlipit din sărut și m-a împins în mijlocul fânului. Mâinile i se împleticiseră între mânecile hainei, și se dezbrăca grăbit ducându-mi genunchii în jurul bazinului său.
Orice alt sunet în afară de bătăile mele, se evapora în aer. Hainele sale zburau în toate direcțiile, și într-o secundă m-am trezit purtând același costum ca al său; pielea.
Corpul meu tremura sub pălmile sale mari și bătătorite de la muncă, unghiile sale parcă voiau să rupă bucăți de carne din mine. Buzele sale îmi sugeau fiecare particulă de piele, coborând sub buricul meu și ajungând între coapsele mele.
O plăcere care îmi făcu gura să se deschidă fără voința mea și să rotunjească silabele, mi-a înecat toate căile respiratorii începând să gem timorat și să-i adun firele de păr între pumnii mei. Voiam să-i controlez capul, să se îndoiască după șoldurile mele. Degetele de la picioare mi se încârligaseră unele peste altele, și unghiile mi s-au înfipt în creștetul său.
Buzele sale sugeau și masau, iar una dintre mâinile sale îmi rotunjea și strângea în cupa sa unul dintre sâni; picioarele îmi stăteau după gâtul său, și degetele mâinii lui încercam să-mi astupe gura, dar mi-au decalat în cavitatea bucală. Abdomenul îmi tremura în niște spasme puternice, iar șoldurile îmi zvâcneau într-o presiune puternică.
Era o satisfacție ce menținea durerea sub nivelul său mediu, dar ea încă exista, doar că nu putea să se manifeste. Buzele lui vâscoase s-au regăsit cu ale mele și ne-am sărutat cu o murdărie conștientă în psihicul nostru. Mă acoperise cu totul și eu simțeam cum pielea mea se freacă de a sa, încâlzind aerul rece și înăbușindu-mă.
***
M-am trezit după câteva ore în căldura fânului împleticită peste Cenk; el dormea încă și cred că era în jurul orei 7 seara, ușa hambarului stătea întredeschisă și arunca aerul rece către noi. Hainele noastre erau pierdute printre firele ierbii uscate, și eu mi-am acoperit goliciunea cu mâinile.
Dacă mai devreme îl priveam pe Cenk ca pe o sursă de salvare, acum imaginea se schimbase. Mă simțeam murdărită de mâinile și buzele lui.
— Cenk...îl lovesc ușor în umăr, șoptind și privind către ușă, având teama să nu vină cineva.
El murmură inconștient și mă trage în brațele sale folosindu-mi umărul drept precum o pernă, după ce-și sprijină bărbia de el.
— Nu știi ce vine mâine, doar trăiește momentul ăsta. Îmi șoptește în pavilionul urechii și brațul său îmi strânge sânii goi acoperindu-i.
Acum simțeam că sunt în siguranță, ca mai apoi să mă simt murdară și nefiresc de temătoare. Cenk îmi dezvolta insecurități ca mai apoi tot el să-mi inspire stări de protecție și siguranță.
Nu simțeam aceeași atracție și liniște precum cu Hadès — era mai mult nevoia să-mi golesc interiorul de boală, suferință și durere. Voiam să cred că mâna care m-a adunat lângă ea, era a lui Hadès, voiam să îmi spun asta cu o credință suficient de mare încât să cred asta.
****
Peste câteva ore se făcuse dimineață, vârfurile paielor uscate îmi făcuseră o alergie ușoară pe piele. Cenk era în dreptul meu, mâna lui stătea în jurul meu strânsă precum o curea. I-am îndepărtat mâna ușor și m-am ridicat din moliciunea și căldura paielor. Grăbită mi-am căutat hainele, era foarte dimineața, prima oră a dimineții.
Mi-am înfășcat bluza grăbită împleticindu-mi mâinile printre mâinecile ei, trăgându-mi mai apoi pantalonii până spre bazin, menținându-mă de pe un picior pe altul. Îmi trag fermoarul și mă închei la toți nasturii și îmi îndes cu stângăcie cizmele împotmolite de nămol.
Uit complet de Cenk și merg cu pași alergători spre intrarea în casă vrând să ajung în camera mea înainte să mi se observe lipsa, dar imediat cum am apăsat cleanța, l-am zărit pe tata și unchiul stând în capul scărilor.
— Nina? ai fost afară? voiam să te invităm la masă...spuse unchiul stânjenit, legănându-și mâinile.
Vocea mi se sugrumă într-o tuse răgușită, mimând că îmi dreg vocea și răspund din tocul ușii;
— Am fost în spate la animale...era și Cenk prin preajma, și..
Îmi strâng mâinile pe lângă corp și mă bâlbâi ușor.
— Și te-ai gândit să te culci cu el toată noaptea în hambar? capitulase tata tăind tensiunea care plutea în aer, și facându-mă să îmi înghit toate cuvintele cu o răsuflare.
Tata abordase o poziție defensivă, cu mâinile în șolduri, ochii săi animând a furie și dezamăgire. În timp ce unchiul meu stătea ascuns după umărul lui, învelit de rușine.
— Tată, încetează. Sunt majoră! răspund sictirit dându-mi ochii peste cap și vrând să trec pe lângă el.
Trec pe lângă el și postura lui intimidantă și ajung pe prima treaptă, dar temperamentul tatălui meu abia ce își intrase în rol.
— Unde-i ticălosul ăla? o să-i rup gâtul și nu are ce să mai caute în preajma ta! vocea lui tună și se îndreaptă glonț către ușă.
Unchiul îl trage de umeri și îi îngreunează pașii către ușă, iar eu sar de pe treaptă și mă proptesc între ușă și tata.
— Nu îi vei face nimic, a fost din propria mea voință. Articulez pe un ton calm și scăzut, iar ușa se deplasează spre lăcaș, pentru a se închide.
Dar ușa de lemn se opri într-un vârf tuciuriu de pantof care păstră ușa întredeschisă, prin crăpătură apăru comisarul de la secție.
— Îmi dați și mie voie? își îngustă privirea pentru a ne putea vedea. Văd că aveți o ceartă de familie, dar o puteți continua cu altă ocazie. Mă dau din ușă, și-o deschid larg privindu-l confuză.
— Ce căutați aici? la ora asta? fără să conștientizez ridic tonul la comisar de parcă îl interoghez, și el mă mustră ușor cu privirea.
În spatele lui mai erau doi agenți de poliție impunători cu mult peste înălțimea tatei, care ne priveau cu superioritate.
— Ești acuzată de ucidere și violare de domiciliu, efracție și alte infracțiuni. Să mai continui? spuse pe un ton de copil și își lungi buzele.
— Poftim? vocea mea rămase suspendată în aer privindu-l nedumerită.
Acum nu știu cine e mai bolnav dintre mine și acest comisar. Eu sau el?