M-am trezit din somnul inconștient când am auzit sunetul pașilor lui tata târșinându-se pe sub pragul ușii, saboții lui de casă se opriră în tocul ușii, batând scurt în ea.
- Nina, te-ai trezit? strigă din spatele ușii, iar o înviorare mă asaltează.
Mă ridic în capul oaselor după ce-mi deschid brusc ochii și palpez partea de pat unde stătuse el.
- Nina...trezește-te odată, trebuie să mergem la secție pentru declarații, vocea lui se distanțează de ușă, iar sunetul saboților se îndreaptă spre scări.
Mușchii mei se destinseră facându-mă să simt cum toate fricile mi se îneacă într-o singură suflare, nebunia îmi era animată în pupile, eram perturbată de propiile gânduri care îmi fisurau mintea.
M-am dezbrăcat de toate hainele care se lipiseră de pielea mea din cauza sudoarei și m-am oprit în fața oglinzii, căpătasem o culoare a pielii albă și dezhidratată, carnea de desuptul ochilor îmi înnegrise.
Oasele păreau că îmi părăsesc carnea având doar un strat subțire de piele asupra lor, buzele mi se învinețiseră și făcuseră coji. Căpătam fizionomia unui om nebun.
- Cine ești?...cum poți să mă înstrăinezi de mine? de ce îmi acoperi adevărata imagine?
Eram speriată de propria mea înfățisare începând să-mi scarpin cu vârfurile unghiilor încheieturile și buzele în neștire, privind și găsind în mine însămi imaginile doctorilor care mă trataseră.
- De ce ți-e frică? boala ți-o instaurezi tu singură în minte. Tu aspiri la boală, găsește o realitate corectă, una care să nu te sperie, el răspunse în locul meu după ce se postă în dreptul meu în oglindă.
Trupul meu inert și vlăguit era din ce în ce mai slăbit simțindu-mă de parcă urma să mă prăbușesc, voiam să-i spun cuiva ce mi se întâmplă. Strâng din ochi și îmi masez tâmplele circular vrând să-i alung imaginea.
Neputințele mă schilodiseră și îmi transformau inima într-un spital rece ai cărui bolnavi erau internați în mintea mea - eram la terapie intensivă și eram sedată cu activități imaginare. Tata deja mă aștepta în mașină, după puțină vreme am coborât și eu.
Motorul era pornit și ventilatoarele mașinii aruncau căldură artificială, mirosul aromat de brazi dinăuntru mă făcu să devin amețită simțind cum stomacul mi se strânge puternic.
- Ești pregătită? îmi aruncă o privire nesigură, vom fi interogați, mânuie volanul și mă privește din oglinda retrovizorie.
Buzele îi erau strânse într-o linie ce îi trăda sentimentele negative, virând din volan spre ieșirea din curte.
- O să spun ceea ce știu despre el, n-ai de ce să te îngrijorezi, mi-am repezit mâna pe antenbrațul lui, în definitiv nu am avut alte tangențe cu el.
Tata încuviință din cap și continuă drumul spre secție, era deja ora prânzului și eu nu mâncasem nimic. Stomacul îmi trimitea crampe dureroase sub zona coastelor, iar eu îmi mascam durerea înghițind-o precum saliva.
Într-un final am ajuns și ne-am dus direct către sala unde urma să fim interogați, o masă masivă din lemn laminat umplea camera și câteva scaune stăteau dezordonat pe lângă ea.
- Așteptați aici, o să vină comisarul care a preluat cazul și se va ocupa de voi, ne spuse amabil o tânără secretară descoperindu-se prin crăpătura ușii.
Ne-am așezat pe scaune și mi-am proptit coatele pe muchia de lemn, pe masă erau răsfirate câteva foi și documente, pixuri și un suport pentru cerneală.
Comisarul intră furtunos pe ușă având câteva dosare într-o mână, le analiza cu precauție învârtind o scobitoare între dinți. Le trânti pe masă, aruncându-ne o privire indiferentă.
- El ce caută aici? e însoțitorul tău? ai dizabilități sau pentru care motiv se află cu tine? limba lui pișcă cuvintele, luându-și scobitoarea din gură.
Ochii săi negri erau ca ceanura, urmau să-ți provoace arsuri pe piele. Avea o bărbie definită, iar firele de barbă rare îi conturau forma buzelor. Avea un fes, iar de sub el îi ieșea părul bucle, o jachetă de piele și niște bocanci răsuflați peste pantalonii de velură.
- Sunt tatăl ei și am decis s-o însoțesc fiindcă am crezut că i-ați examinat rapoartele medicale, își dezlegă tata limba și îl privi tăietor.
Tata îmi spusese că îl vor interoga și pe el fiind martorul întâmplărilor din acea perioadă, dar se pare că minciuna i-a fost aruncată în ochi.
- Credeți că este singura nebună pe care o interoghez? își aduse coatele pe masă și se aplecă spre tată, aruncându-i cuvintele în față. Rectific, singura persoană cu o condiție psihologică slabă, se dădu pe spate.
Zâmbi în timp ce începu să-și roadă buza, privindu-mă cu o indiferență antrenată.
- Nebună? suferiți de-o sinceritate dezarmantă, domnule comisar. Râse tata eliberându-și frustrarea.
Expresia scandalizată a lui tata nu îi făcea nici măcar un mușchi al feței să se miște, ne privea cu o actorie prefăcută, întorcând paginile dosarului meu.
- Da...condiția medicală a fetei dumnevoastră arată că e capabilă să se apere singură, drept urmare prezența ta aici poate fi influențătoare, șuieră continuând să citească cu dezinteres.
Eu rămân perplexă simțindu-mă complet intimidată de vocabularul comisarului, ascunzându-mi mâinile sub masă și masându-mi degetele.
- Acum dacă te-am lămurit deși asta nu era în programul meu de azi, te rog să părăsești sala, zâmbi prefăcut.
Tata se uită încruntat la el fiind complet dezorientat și părasi sala, comisarul răspunzându-i cu o privire circumspectă.
În piept avea autorizația pe care scria Sirrah Vincent - litele erau ușor șterse, fuseseră gravate acum mult timp.
- Ești cam curioasă de legitimația mea, vrei s-o dau jos s-o examinezi mai amănunțit? mi-a prins privirea deși eram sigură că nici nu a clintit-o din fișe.
Capul mi se strecură între umeri într-o manieră rușinoasă și intimidantă, mă gândeam că asta e poziția la care te face să aspiri acest comisar.
- Nici pomeneală, eu doar sunt puțin recalcitrantă pentru că e prima dată când mă aflu într-un asemenea institut, mă împing cu spatele în tertiera scaunului, împreunându-mi mâinile la piept.
- Îmi vei răspunde sincer la întrebări ca să îți pot scurta prezența aici, ne-am înțeles? ochii lui mă fixară cu subînțeles.
Inspir adânc simțindu-mi plămânii suprasolicitați din cauza aerului stătut și închis din încăpere.
- Mai multe persoane din conjucturile tale sociale susțin că tu ai avut o relație cu verișorul decedatului, își ridică ochii din fișă, care s-a sinucis în urmă cu un an după ce era urmărit penal pentru mai multe infracțiuni.
Simți cum tot sângele mi se scurge din obraji cazând într-o comă scurtă indusă la auzul acelor evenimente din trecut, iar furia începu să-mi invadeze corpul moleculă cu moleculă.
- Tot acele persoane susțin că tu ai fost motivul certurilor dintre ei, cauzând mai multe scandaluri. Este adevărat?
Era antrenat să te intimideze, să-ți obosească mintea ca să nu poți gândi mai multe variante de răspuns.
- Da..este adevărat, glasul meu hotărât devenise din ce în ce mai spășit. Am avut o relație cu verișorul său, între ei era o dușmănie instaurată de mulți ani, nu eu eram principala cauză.
Comisarul îmi analiză fiecare cuvânt cuprinzându-i fiecare sens în minte, nu știam ce voia să afle sau unde voia să ajungă. Erau niște întrebări normale, aleatorii.
M-a ținut încă o jumătate de oră și m-a pus să-mi scriu și semnez propria declarație, după ce el mi-a dictat ce ar fi trebuit să scriu. Degetele mi se încleștau pe pix facându-mă să mă împiedic în niște linii drepte, tremuratul din încheieturile îmi radia până în vârfurile degetelor.
A observat incapacitatea mea, dar nu m-a corectat, ci dimpotrivă m-a lăsat să scriu cum vreau. Mă privește analitic stând cu un șold rezemat de masă, îmi vâră foaia din față după ce mă pune s-o semnez.
Aproape că îi puteam auzi gândurile pocnind înfundat în spatele urechilor, buzele sale păreau a fi sculptate căci erau lipsiți de orice formă de emoție.
- Ai subtritări pentru liniile astea? buzele lui se curbară într-o intenție batjocoritoare de a zâmbi, și mă privi rozând capătul scobitorii în vârf.
Îmi ridic ochii din masă și îl privesc vinovat neștiind ce să-i spun, simțindu-mi respirația cum se încâlcește în niște noduri strânse.
- Scuzați-mă, eu...murmur spășit.
- E suficient, îmi scanează fața printre gene. Poți pleca.
Cu picioarele înnodate de sentimentul de inferioritate mă ridic și mă îndrept spre ușă, privindu-l peste umăr înainte să ies.
Tata probabil că mă aștepta în mașină, simțeam înlăuntrul meu cum boala aceasta mă limita tot mai mult. Nu am fost capabilă să scriu câteva propoziții, iar comisarul m-a privit cu o milă dureroasă, una care să-mi amintească cine sunt.
De ce m-a tratat atât de vinovat? ce voia să afle? teama devenise un sentiment firesc care creștea tot mai mult în mine, iar când se făcea simțit, inima parcă mi se frângea în piept.
De ce mă aflam într-o asemenea adaptare?