Știți cum arată capătul lumii? Nu? Imaginați-vă un deșert cât vezi cu ochii, câte o crâșmă plină de bătrâni triști și beți și a dracu de multe șopârle. Ai spune că e Texas-ul, iar eu ca sunt o amărâtă de cowgirl ce-și plânge existența, dar nu mai există de mult continente și state pentru nimeni, iar culturile și religiile și-au găsit sfârșitul acum mult timp, în urma Războiului de Eliberare care pe scurt a fost al treilea Război Mondial, devastator. A fost scurt dar crunt. Majoritatea oamenilor au murit în urma bombardamentelor și am mai rămas mici comunități ce mișună precum gândacii peste tot pe Pământ.
Ai spune că e un nou început dar după părerea mea e ca și cum ne-am întors în timp pe vremea lui Homo habilis, natură peste tot, hoarde de oameni ici colo care se cotonogesc dacă li se calcă pe teritoriu, animale din belșug și însăși natura e în vârful lanțului trofic. Adio homo sapiens, am cam dat cu fundul înapoi din cauza ta.
Dar știți ce e și mai interesant ? N-am trăit pe vremea când existau blocuri și puteai bea suc de fructe la cutie, doar m-am născut atunci, iar peste vreo două săptămâni a început infernul și m-am trezit într-un buncăr, înconjurată de toți necunoscuții. Pe atunci nu puteam fi conștientă de ceea ce se întâmpla iar mai târziu, cu mulți ani mai târziu, am aflat că părinții mei nu trăiesc și motivul pentru care am supraviețuit eu și cei doi frați ai mei (suntem Tripleți) a fost că ne aflam în spital, iar sub spital se afla un buncăr antiatomic. Spital, wow, mi-e greu să-mi imaginez așa loc unde se întâmplă minunea de a nu muri chiar dacă așa ți-a fost scris.
Iar acum sunt aici, pe calul meu, cu ceata mea, în drum spre nicăieri, un drum așa pustiu, tăcut. Abia se aud pietrele de sub copitele cailor ce merg alene cu noi în spate. Un vultur ne trece peste capete, e un miros așa puternic de moarte, de carne vie, de frică și de necunoscut.
Se aude mormăitul lui Tiberius pe fundal, parcă încearcă să cânte iar ceva de capul lui, doar pentru el, iar noi ceilalți îl ascultăm tăcuți.
Tiberius e liderul hoardei noastre, un bătrân mofturos și ranchiunos care cred ca e singurul de pe lumea asta care te-ar pedepsi , ca femeie, că nu dansezi pe melodiile lui. Toți îl urâm, aparte vreo doi lingăi, printre care și frății mei, ce-i pupă fundul și în somn. Și-a câștigat titlul de lider atunci când a omorât omul pe care eu îl numeam "tată", l-a omorât în somn. Și având în vedere că nimeni nu se mai încumeta să se pună cu el a rămas lider. Îi place să i se spună Alpha, iar cine nu îl cheamă cu numele ăsta e pedepsit și bătut.
Gândește-te la o haită de lei, exact, Tiberius este singurul care are dreptul de a "viola" femeile și de a-și crea progenituri. El și lingăii lui. De mine încă nu s-au atins și din punctul lui de vedere eu sunt "prada lui" și preferă să mă câștige drept, nu prin viol. Nu știu ce fantezii are un bătrân dus din punct de vedere mintal, dar nu cred că a înțeles că nu-i suport prezența și joculețele.
Pe frății mei, Emilio și Declan, i-am pierdut de mult, încă de când complotau cu Tiberius ca să-l ucidă pe tata. Mi-am dat seama ca legăturile de sânge nu înseamnă nici cât negru sub unghie la sfârșitul lumii. Desigur că și pe ei îi urăsc mai ales că au dorința bolnavă de a se atinge de mine și de Aura, femeia ce ne-a salvat în buncăr.
Inspir aerul uscat, se lasă seara iar eu simt că am sa adorm în spatele lui Sila, aparent singurul mascul din hoardă cu care mă pot înțelege. Stau în spatele lui Tiberius când acesta își oprește smucit calul și-l face pe Sila să dea înapoi speriat. Ne oprim toți dezorientați și-mi face semn să înaintez lângă el. Îl ascult și când ajung lângă el în fața noastră, întins de parcă ar fi mort, zace o figură de bărbat schimonosită, plină de sânge și jeg.
