Rădăcini- Alpha

Karin

   Recunosc, îmi este frică... cred că este normal pentru o persoană de vârsta mea. Oare ce fac părinții mei și membrii haitei în acest moment? Mă caută? Își fac griji? Nici nu știu cât sunt de departe față de pădurea noastră. I-am pus într-o situație nu prea plăcută, asta doar din cauza încăpățânării mele. Trebuia să stau lângă ei și să accept toate lucrurile spuse și făcute de ei, dar acum e prea târziu.
    Sunt captiv într-o cușcă de metal cu gratii destul de groase și apropiate între ele, spațiul dintre acestea este destul de limitat dar destul cât să îmi scot mâna...în partea de jos este un spațiu la fel de îngust doar că de data aceasta este orizontal, destul cât să încapă o farfurie...este rece, deși suntem la începutul verii, ar trebui să fie ceva mai cald. Privesc în jur deși e destul de întunecat dar pot observa șemineul de lângă mine care e de un alb impecabil  cel mai probabil plin de detalii. Observ doar câteva curburi interesante dar cam atât.
    Dușmanul tatălui meu, Vartok m-a răpit doar ca să se răzbune pe părinții mei, deoarece (după părerea lui), aceștia l-au trădat. Oricum, presimt că nu voi sta captiv aici pentru prea mult timp, haita noastră e mult mai puternică decât a lui.
   Vartok se așează la masa plină cu tot felul de preparate, care de care mai sofisticate...nu am ce zice, îmi este foame dar prefer să tac și să aștept momentul în care eu mă voi răzbuna.
   - Ce s-a întâmplat Arion? Ți-e foame?
   Scoate un râs malefic pe gura aia care parcă ar cere pumni. Prefer să nu îl bag în seamă, am fost învățat să am răbdare și să nu bag în seamă toți derbedeii... bine, el e un alpha, ar trebui să îl respect, dar nu merită deoarece a rănit oameni pentru a-și crea el propria haită.
   - Tu chiar crezi că vei reuși să învingi de data aceasta? Tu? Un alpha care transformă oameni nevinovați pentru a-și îndeplini scopurile mizere?
   - Hmmm... cuvinte mari pentru un copil. Se pare că părinții tăi și-au făcut temele.
   - Exact! Ceea ce tu nu vei reuși să faci. Ești prins de o obsesie încă de când erai adolescent, ești flămând de răzbunare și așa vei fi până mori! Mereu vei fi singur... degeaba ești un alpha dacă nu înțelegi și respecți niște reguli !
   Vartok se repede la cușca în care sunt captiv, apucă două bare și mă privește nervos. Inima stă să îi sară din piept de furia ce stă adăpostită înăuntrul său.
   - Închide boticul! Se pare că nu ai învățat să îi respecți pe cei mai în vârstă!
   Acest bărbat cred că suferă de nebunie cronică...are privirea unui psihopat, începe să îi curgă bale din gură și tremură.
   - Am învățat mai multe decât vei învăța tu toată viața. Tu nu meriți niciun respect, din partea nimănui. Ești un jeg de om, un jeg de animal.
   - TAAACI !
  Se pare că am reușit să îl enervez la culme, ceea ce mi-am și dorit. Trebuie să trag puțin de timp...vocea lui s-a schimbat brusc, își arată puterea de alpha, ochii (sau mai bine zis ochiul) își schimbă culoarea din albastru în galben, îi simt furia și dinții îi devin colți ascuțiți și înfiorători. Recunosc, mi-e frică puțin, dar nu trebuie să îi arăt acest lucru, am fost învățat cum să controlez acest sentiment.
    - Se pare că micuțul alpha e mai puternic decât pare. Hmmm, astăzi vei flămânzi în timp ce eu mă voi înfrupta lângă tine.
   Ce om fără suflet....voi mai rezista fără hrană puțin timp, speranța este mereu lângă mine.
    Se pare că este întuneric afară, privesc pe fereastra uriașă din fața mea care e acoperită parțial de o perdea ce e făcută dintr-un material gros de culoarea sângelui. Acest om e obsedat de moarte și sânge.
   Încerc să adorm, stau întins și ghemuit pe spațiul rece al cuștii, îmi este îngrozitor de foame dar asta este, plătesc prețul deciziei proaste pe care am luat-o. Aud pași...încerc să adulmec deși sunt cam slăbit. Aud cum cineva se apropie de cușca mea, deși Vartok e plecat, am auzit cum dădea ordine câinilor lui, deci el nu are cum să fie.
   - Uite, mănâncă repede!
  O voce de fată se aude din urma mea așa că mă întorc brusc. Am auzit ceva de mâncare deci nu trebuie să ratez. Mă întorc și că să vezi...o fată cam de o vârstă cu mine mi-a adus o farfurie cu mai multe feluri de mâncare. Fără să stau pe gânduri, încep să mă înfrupt din friptură, câteva legume, pâine și multe altele.
   - Îmi cer scuze...cine ești?  De ce mă ajuți?
    - Numele meu este Karin, eu și părinții mei suntem la fel, captivi în această casă, doar că noi nu stăm că tine, în cușcă. Mama este la bucătărie, tata are griji de arme și eu fac curățenie, împreună cu celelalte fete.
  - De ce sunteți captivi?
   - Nu aveam prea mulți bani, ne descurcam greu și deodată, tatălui meu i s-a oferit un post de lucru aici. I s-a spus că își poate lua familia, că va avea o casă și nimic nu îi va mai lipsi. Când am auzit cu toții această propunere, am acceptat fără să mai stăm pe gânduri. Așa că am ajuns aici și se pare că suntem tratați mai rău decât ne-am putut imagina. Până acum câteva ore, când ai apărut tu...punea la cale să te răpească de mult timp, deși a uitat că tu și restul haitei tale sunteți printre cei mai puternici. Tu ești salvarea noastră.
    - Și tu ești un beta? Familia ta...el v-a transformat?
   - Nu! Noi suntem tot alpha, dar din păcate nu aveam nicio haită...deci lupi singuratici.
   - De ce nu ați căutat haita noastră? Vă puteam ajuta!
   - Părinții mei nu ar fi îndrăznit să deranjeze o haită atât de puternică și am zis să trăim normal, deși se pare că e cam greu...
   Las farfuria din mână și mă apropii de Karin.
   - Îți promit că veți scăpa de aici. Trebuie doar să aștept să vină membrii haitei și părinții mei.
   - Nu avem timp! Trebuie să te scot de aici cât mai repede! Am vorbit cu părinții mei și avem un plan. L-am auzit când vorbea de tine și de haita ta...părinții mei au decis să așteptăm să ajungi aici și să facem tot posibilul pentru a te elibera. Noi te ajutăm pe tine și tu pe noi.Acum încearcă să te odihnești, sper să ne vedem mâine. Vartok e pe cale să se întoarcă și nu aș vrea să mă găsească aici. Noapte bună!
   - Noapte bună și îți mulțumesc!
   - Nu trebuie să îmi mulțumești!
  Fata îmi zâmbește, se întoarce și începe să alerge. Nu pot să cred...deci am avut dreptate că nu voi sta mult aici. 
   Ooo nu! Ce fac cu farfuria acum? Privesc peste tot, trebuie să o arunc pe undeva. Privesc spre șemineu...oare? Apuc farfuria cu resturi și încerc să o arunc în foc, sper doar să nu cadă ceva pe jos. Nu stau pe gânduri și fac întocmai deși se pare că vreo două oscioare sunt pe jos, sper să nu le observe.
  -Nu! Nu trebuia să faci asta!Sper să nu fi auzit ceilalţi. Strâng eu repede!
   - Ce s-a întâmplat?
   -Dacă ar veni Vartok, ar vedea toate resturile și...nu vreau să mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla. Încearcă să te odihnești.
  -Mulțumesc, Karin!
   Se pare că am acționat din nou fără să gândesc...ar trebui să mă opresc din a mai face acest lucru.
    Mă ghemuiesc din nou și încerc să adorm, sper să reușesc până vine el...oare părinții mei ce fac? Mă caută? Au observat că nu mai sunt acasă? Îmi este dor de ei...