Rădăcini- Alpha

Dar sau blestem?

Frig, frică dar plăcere pură
E ceea ce simt când ea apare mândră
În mijlocul lumii privirile le fură
Timpul se opreşte în loc, chiar şi a clepsidrei pudră.

Puncte mici, multe pâlpâitoare
Dansează în jurul ei, regina cea mare
Ochii mi-i fură, îi scoate din orbite
Sub privirea sentimentelor uşor îmblânzite.

Putere nemăsurată, lumină divină
E ceea ce ne arată a nopţii regină
Regină peste tot ţinutul viu şi adormit
Peste o bestie umană ce din furie i-a absorbit.

Îmi feresc privirea de frica luminii sale
De voi fi atins, ceva rău se va abate
Peste mine, tot ţinutul, doar pădurea va fi o cale
Trebuie să mă ascund, să plec, să fug cât mai departe

Deja simt, forţa ei e prea puternică
Nu mă pot opune, dar trebuie să sper
Poate e o regină, o arătare angelică
Dar oare m-am săturat să fiu al ei prizonier?

Corpul mi-e greu, mă simt slăbit
Sunt conştient că trebuie să dispar
Măcar pentru o seară de ea să fiu ferit
Să ajung în pădure, să mă transform, ca o bestie să apar.

Mă îndrept cu paşi mărunţi în întuneric
Lumina ei mă priveşte, îmi este teamă
E un blestem sau un dar genetic?
Aud cum urletul semenilor mei răsună din pădure, mă cheamă.

Mă sprijin de un arbore, are scoarţa scrijelită
Mă aşez în genunchi, oasele mi se rup, pielea mă furnică
Unghiile devin gheare, dinţii sunt colţi şi botul îmi este gură
Luna şi-a îndeplinit scopul în a nopţii natură.

Pielea e sfâşiată de blana ce se luptă să o înlocuiască
Urechile ascuţite mă ajută să supravieţuiesc
În sălbăticia care tot mai des doreşte să mă cunoască
De a face rău umanităţii trebuie să mă feresc.

Micul lac din mijlocul pădurii dese şi înfricoşătoare
E martor la toate faptele săvârşite cu sânge rece
Carne ce satisface pofta noastră, sânge nevinovat de căprioare
Probabil în inima sa, lacul are o singură dorinţă...să sece.

Sunt transformat, o bestie cu suflet uman
Alerg spre haita mea, o întrecere prin pădure ne aşteaptă
Sub lumina lunii sunt cel mai puternic, nu doar un om aerian.
Magia lunii mi-a dat tot ce am, mă îmbată.

Sunt un vârcolac alături de haita mea
Am un dar ce nimeni şi nimic nu mi-l poate lua
Un om cu puteri animalice, supranaturale
Să le invoc e periculos, dar în haita mea,sub lumina lunii pline e singura cale.

Darul de a avea sânge de lup în venele ce îl pompează
Postul de Alpha în haita mea va fi datorită puterilor ce mă formează
Poate e greu, trebuie să mă lupt cu bestia mea interioară
Ca în zori să fiu din nou omul de odinioară.
( Arion, 14 septembrie 2010)

Ţin să vă spun că poezia se află şi în cartea "Gândurime" ^_^