Capitolul 29

846 58 2
                                    

                           Faith avusese dreptate, peisajul este minunat, iar dacă ea, care ura din tot sufletul temperaturile cu minus în față, spune asta, atunci, da, chiar arăta superb. Cabana era rustică și se încadra în tocmai în peisajul montan. Mersesem foarte mult până aici, dar se meritase cu vârf și îndesat. Dura doar un weekend, din fericire, astfel mă puteam întoarce extrem de repede la Katrina. Nu totul mergea așa de perfect pentru c Friederich venise și el. Până acum nu vorbisem în mod direct, ne salutasem, stătea la aceeși masă și râdeam la aceleași glume dat fiind că aveam același grup de prieteni. Se purta de parcă nici nu aveam burta la gură din cauza lui. Doar două luni mai lipseau până când aveam să cunosc cel mai nou membru al familiei, iar așteptarea era îngrozitoare.

                                 Mojoritatea erau la schi, rămânând aici doar eu cu Faith și încă vreo două prietene. Băieții ne lăsaseră lemne de foc pentru șemineu și se evaporaseră în scurt timp după. În mod normal m-aș fi dus și eu, dar de abia mă mai puteam mișca. Abdomenul se pronunțase dintr-o dată fiind mult mai rotunjit ca atunci când eram însărinată cu Kitty. Faith reufaze din start din mai multe motive știute doar de ea. 

                                      M-am așezat în fața șemineului, învelindu-mă cu o pătură roșie extrem de pufoasă și sorbind dintr-o cană de ciocolată caldă pregătită de către prietena mea, bineînțeles. Restul fetelor ieșiseră pe afară, plimbându-se așa că mai rămăsesem doar eu cu Faith. S-a așezat lângă mine, nezicând nimic. 

— Te-ai gândit vreodată că ne vom urmări copiii în timp ce se joacă? mă întreabă dintr-o dată fiind complet uimită.

— Undeva prin adolescență ne propusesem să rămânem însărcinate în același timp când va fi cazul, zic și zâmesc tâmp.

— Îmi amintesc asta. 

— Ai să-mi spui ceva? o întreb.

— Ce-ai zice dacă ai fi nașa copilului meu?

— Faith...

— Sunt însărcinată, Phoebe, îmi zice și îi sar în brațe.

                                               Nu-mi venea să cred, prietena mea cea mai bună se pregătea să devină mamă. Timpul trecuse ca vântul și noi ne schimbasem, fără să ne dăm seama vreun pic. Mai mult, planurile noastre se împliniră.

— Este cea mai bună veste care mi-a fost dată de șapte luni încoa, recunosc. Achim știe?

— Încă nu.

— De cât timp știi?

— Patru luni și jumătate, zice jenată. Mi-a fost frică să-i spun, ca nu cumva să se căsătorească cu mine pentru copil.

— Faith, spune-i soțului tău și fiți fericiți! Achim n-ar fi făcut asta niciodată și stii prea bine, pe lânga asta chiar își dorește, mult mai mulți de atât, o asigur și o îmbrățișez din nou.

— Ei bine, se pare că tradiția cei-mai-buni-prieteni-pe-viața va continua mult timp de aici înainte.

— Slavă Domnului!

                                      Amanda, recepționera de la firmă, una dintre prietenele mele care rămăseseră aici intră val-vârtej pe ușă cu o expresie îngrozită. Aceeași Amanda pe care o cunoscusem în prima mea zi de lucru, care intra peste noi în birou numai când eram într-un moment mult prea delicat. Brunetă, scundă cu doi copii pe care-i lăsase acasă în momentul ăsta, una dintre fetele care mă înțelegeau la perfecție și căruia puteam să-i spun orice. Am privit-o speriată când am văzut cum șiroaie de lacrimi îi curge pe obraji. 

Sfârșitul joculuiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum