Amanta Dragonului

V

Melodia de la media mi-a fost recomandată de o cititoare pe care a dus-o cu gândul la povestea noastră. :)) Știți doar că tot ce primesc de la voi, eu ascult cu cel mai mare drag!

Dacă vă rupeți câteva minute să ascultați, și eu sunt curioasă ce credeți și cât se potrivește. 💜

Cetatea Coronei, decembrie 1455

    

      Katharina sări peste plapumă, aruncând peste cămașa aspră, țesută în casă, un capod la fel de aspru și lălâi.

      Se repezi la lighenuțul de pe un lădoi pictat într-un albăstrui șters, cu apa caldă de aseară care acum devenise aproape rece. Își umplu palmele făcute căuș și se spălă repede pe față. Știa că nu avea timp să-și facă nimic la păr, așa că și-l aruncă pe tot pe un umăr.

      Mâinile și picioarele o pișcau, nici nu avu răgazul să gândească în timp ce ieși din cameră și porni spre scări aproape în fugă. Nu era că uitase de iubitele lui multe sau de faptul că era însurat, dar o rodea curiozitatea. Guvernatorul în casa lor? Vlad în casa lor? Pentru ce?

     Încercă să se stăpânească și coborî mai încet, dar la sfârșit făcu cum făcu și sări peste ultimele două trepte, făcând pardoseala să scârțâie cu țopăitura ei.

      Prima dată, mergând spre cămăruța lor micuță de primire, auzi glasul tatălui ei:

      — Și ducem și-n Sibiu, Bistrița și Hunedoara. Uneori am ajuns chiar până la Cluj, dar e un pic mai greu pentru noi cu...

     — Ah, Katharina! Suzanna o observă ajungând în prag.

     Îi spuse numele un pic ascuțit, cu stupefacție aproape, văzându-și fiica desculță, în tălpile goale, cu părul despletit, apărând așa aiurită și nepăsătoare în fața unor bărbați.

     Suzanna și Greta erau îmbrăcate ca la carte, trezite cu noaptea-n cap. Își aveau năframele, șorțulețele și fustele crețe. Fetele Gretei, de bine, de rău, măcar își luaseră papucii de casă și își împletiseră repede părul, deci arătau mai cuminți și prezentabile. Dar ea... Ea ce se făcea cu fata asta zăpăcită?

     Lui Thomas, se vedea după cum îi pulsau maxilarele, nu-i picase deloc bine apariția ei. Nici nu prea ar fi vrut ca ea să coboare, de fapt. Care naiba o fi fost deșteapta care se dusese s-o cheme?

     Vlad, care o căutase din priviri printre toate chipurile încă de când fusese primit în casă, era mut și năucit, dar totodată ușurat. Continua, copila asta cu ochi veșnic mirați, să-și facă apariția așa cum și dispărea de lângă el. Ușoară și surâzătoare, diafană și vivace. Era, exact așa cum i se păruse și cu o zi în urmă, un fulg de nea. Puțin scăpată din privire, putea să se topească și să dispară.

     Dar, pe Sfântul Nicolae, dintre toate femeile, pe Katharina nu putea s-o piardă!

     — Fata mea, mormăi Thomas. S-o iertați de cum a dat buzna, e cea mai mică din casă...

     — Nu face nimic! Vlad îl opri, aproape tranșant, cu o duritate de oțel.

     Nu-i plăcea severitatea din tonul lui, nici cum o privea, atât de riguros și aspru. Și tot chipul ei, așa senin și cast, deveni abătut dintr-odată sub căutătura grea a tatălui.

      — Mai bine să se îmbrace cum trebuie! Hai, du-te sus și...

      — Am zis că nu face nimic! Vlad răsuflă, ținându-și în frâu mânia. Să rămână. Ori, mai bine, să ducă ea coșul unde știe...