Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 29

- Tine-ti opinia pentru tine! rabufnesc eu.

Cu pasi apasati, ies din camera de zi, avand grija sa trantesc usa in urma mea. Daca el nu vrea sa discutam ca doi oameni normali si sa rezolvam problema, atunci nu are decat sa se scalde in regrete si furie atunci cand eu o sa fiu cea care il ignora, nu el. Trebuia sa se gandeasca inainte sa deschida gura si sa ma umileasca. Scrasnesc din dinti si intru nervoasa in camera noastra. Ma doare si mai mult faptul ca Razboinicul a spus alea intentionat, nu a fost o gluma proasta sau ceva de genul.

Voiam sa imi afund capul in perna si sa tip pana imi trece toata furia, dar m-am razgandit. Cum a spus si Lerna, azi e o zi frumoasa. Pe geam se zareste zapada alba si stralucitoare, iar din norii pufosi cad si mai multi fulgi. De curand a inceput sa ninga. Vantul batea cu putere si misca neaua in directia dorita de el. Mormai niste injuraturi sub nas si insfac paltonul meu, apoi il imbrac cu repeziciune. De ce sa stau in casa si sa nu ma bucur de vreme? Aerul rece ma va inviora putin. Imi incalt bocancii si, de ce nu, imi pun si niste manusi pe maini. Voi iesi afara ca sa ma bucur de vreme, nu sa inghet. Mai ales ca nu mai am atat de multe probleme, Eris e moarta.

Imi trag gluga pe cap si pasesc de-a lungul holului, auzind voci indepartate in living. Daca ascultam atent, reuseam sa deslusesc vocile rastite ale lui Marcus si Camber. Ah, logic, Razboinicul doar cu el vorbeste. Imi dau ochii peste cap si deschid usa din spate a cabanei, apoi ies afara. Vantul rece ma face sa tremur, dar continui sa merg. Fulgii albi zboara si se opresc pe fata sau in parul meu. Ma aplec si dau la o parte cu mana zapada de pe ultima treapta a cabanei, apoi ma asez pe ea. Imi strang mainile la piept si oftez. Afara stau intr-o liniste galacioasa, foarte diferita de atmosfera din casa.

Inchizandu-mi pentru cateva secunde ochii, imi las capul in jos. Expiratia mea se transforma in aburi. Nu am auzit pentru prima data ce mi-a spus Camber. Aceleasi cuvinte au fost spuse de altcineva acum mult timp. Fratele meu, Mike, nu s-a abtinut niciodata. Si asta ma doare cel mai mult.

"Nu pot sa am incredere in reactiile tale, Antea. Acum esti trista si plangi, dar in momentul urmator nu mai simti nimic, pentru ca esti un monstru! O mica pradatoare gata sa ne atace!"

Mana mea se misca fara sa o pot opri si loveste cu putere treapta din spatele meu. Palma ma doare si durerea imi urca pana in brat, dar o ignor. Imi las capul in maini si scot un sunet slab, patetic, ca un scancet, incercand sa opresc lacrimile care vor sa iasa. Fetele lor, cuvintele lor, loviturile lor, toate ma bantuie si desi toti sunt morti, nu pot scapa de ei. Inspir lung si incerc sa ma imbarbatez, spunandu-mi ca familia mea a platit pentru tot ce a facut.

Usa cabanei se deschide in spatele meu, apoi pasi usori se aud venind spre mine. Mi-am abtinut dezamagirea cand mi-am dat seama ca nu e Camber. Clipesc des si imi las mainile pe genunchi. Lerna se aseaza langa mine si ma priveste cu ochii lui mari si albi. Nu spun nimic, dar in schimb imi intind mana si ii trag baiatului gluga peste cap, pentru ca zapada incepea sa i se adune in par. Calatorul imi zambeste stramb si imi apuca mana inainte sa reusesc sa ma indepartez. Baiatul ma surprinde cand se agata de mine si ma imbratiseaza strans. Imi maresc ochii si il bat incet pe spate, dar Lerna nu se misca.

- Nu imi place cand tu si Camber va certati. sopteste el langa urechea mea.

- Nici mie. soptesc eu inapoi.

Incet, ma relaxez si il las pe baiat sa ma imbratiseze. Nu era nicidecum ca imbratisarea lui Camber, ci era una prietenoasa si calda. Parca nici vantul nu se mai auzea atat de tare.

- Stii, Camber a spus, dupa ce ai plecat, ca nu a vrut sa zica alea. murmura Lerna, departandu-se putin de mine.

Imi strang buzele intr-o linie subtire si dau din cap. Razboinicul putea sa vina aici sa isi ceara iertare, nu sa se milogeasca la Marcus, dar e deja prea tarziu. Lerna imi observa starea si ma ia din nou de mana, apoi se ridica in picioare si ma trage langa el. Ma ridic ezitand, dar realizez ca baiatul e o distractie buna. Il las sa ma duca la cativa metri de cabana, apoi ne oprim. Il inteleg pe Calator, nici eu nu vreau sa ma duc prea adanc in padure, stim amandoi foarte bine ce s-a intamplat data trecuta.

Lerna se apleaca si ia niste zapada de pe pamant, apoi face un mic bulgare. Baiatul zambaret incepe sa il rostogoleasca pe pamant, facand mai multa zapada sa se lipeasca de el. Imi ridic sprancenele amuzata.

- Vrei sa facem un om de zapada? intreb.

- Desigur. Haide, va fi distractiv! ma roaga el.

Oftez si imi scutur capul cu un mic zambet pe buze. Copii miscarile lui si fac un alt bulgare, mai mic. Incepem amandoi sa rostogolim sferele de zapada, lasand urme pe pamant. Acum ma bucur ca mi-am luat manusi. Si asa ne petrecem urmatoarea ora, construind corpul omului de zapada si decorandu-l cu ce am gasit prin curte. Pe cand eu ii puneam pietre pe post de ochi, Lerna chiar a furat una dintre esarfele lui Marcus si i-a pus-o omuletului in jurul gatului. Eu am gasit o bucata de sarma pe pragul cabanei si am indoit-o in forma de spirala, apoi am fixat-o pe partea dreapta a corpului lui.

- Acum arata ca un Calator. spun eu, mandra de munca noastra.

- Uite acolo niste crengi! Le putem folosi pe post de maini. exclama Lerna.

Baiatul incepe sa fuga spre niste crengi care s-au rupt dintr-un copac din apropiere. El se apleaca si le ia, dar in acel moment se aude un scartait lung. Tresar in acelasi timp cu Lerna, apoi privesc precauta in jur. Nu vad pe nimeni, dar stiu ca aparentele pot fi inselatoare. Calatorul da sa paseasca speriat spre mine, iar acelasi scartait se aude din nou. Imi dau seama ca sursa zgomotului se afla sub picioarele baiatului.

Merg spre el, iar cand ajung in fata Calatorului, ma asez pe vine. Incep sa dau zapada la o parte, simtind ceva dur sub ea. Lerna arunca crengile pe care le tinea in maini si incepe sa ma ajute. In scurt timp, vad sub zapada o bucata dreptunghiulara de lemn, camumflata de iarba si niste frunze uscate. La marginea ei se afla un maner. Respiratia mi se opreste in gat. E un chepeng, o usa care duce in pamant. Ma ridic cu repeziciune in picioare si apuc strans manerul in mana, apoi trag de el. Chepengul se deschide cu trosnete si scartaieli. Sub el se dezvaluie niste scari intunecate, acoperite cu zapada care a cazut inauntru. Eu si Lerna ne aruncam o privire, a mea hotarata, iar a lui speriata. Fara sa ezit, incep sa cobor scarile, urmata indeaproape de Calator.