Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 27

- Era sa dau cu capul de tavan. mormai eu.

Camber ma ignora. Surad la un gand care imi trece prin minte.

- Asa ne-ar fi durut pe amandoi capul. zic eu, muscandu-mi buza ca sa imi abtin rasetele.

- Ti se pare amuzant? maraie el. Am ditamai vanataia pe frunte!

- Scuze. chicotesc eu fara sa ma pot abtine.

Nu stiam de ce radeam, jur! Dar se pare ca Razboinicul de sub mine nu a inteles asta, pentru ca a decis sa se razbune pe mine in felul lui. Am auzit un sunet suierator, apoi m-am trezit cu palma lui lipita de fundul meu. Raman cu gura cascata si cu obrajii rosii. Ii arunc o privire iritata, desi el nu imi vedea fata.

- Nu pot sa cred ca ai facut asta. zic eu indignata.

Camber a mai facut-o o data.

- Te urasc.

Peste cateva minute ajungem la parterul cladirii, unde cadavrul omului pierdut pe care l-am ucis inca statea nemiscat pe scaun. Camber nu ma lasa nicidecum jos, probabil deoarece aici am mai multe locuri in care as putea fugi. Destept baiat. Pacat ca eu suport acum consecintele mintii lui geniale.

Iesim afara in aerul rece al iernii. Ma agat de Camber, pentru ca el e mereu cald. Imi intorc capul in spate si zaresc masina Razboinicului parcata pe strada. Foarte convenabil, dar in acelasi timp periculos. Cine stie ce om pierdut trecea pe aici si il anunta pe Leon de o masina dubioasa parcata in oras. Dar nu vad pe nimeni in jur... in afara de o silueta sprijinita de o cladire din apropiere. Cand o privesc mai bine, imi dau seama ca e Aiko. Imi mijesc ochii spre telefonul din mana ei. Probabil ea i-a spus lui Camber unde sunt si cum sa ajunga la mine. Fata imi face cu mana si ma priveste batjocoritoare. Ii zambesc fals si reusesc sa fac doar asta inainte ca iubitul meu sa ma arunce in masina lui.

Casc si imi pun centura. Camber se aseaza pe locul din stanga mea si porneste motorul masinii. Incepem sa ne deplasam in viteza pe strazile Amarisului, apoi Camber vireaza la dreapta si iesim din oras pe un drum ingust. Padurea se dezvaluie in fata noastra.

- Vorbeam serios. Imi pare rau ca te-am lovit. incep eu o conversatie.

Conversatie care speram ca va fi pasnica, desi aveam un sentiment rau despre ea.

- Logic. Pentru ca tu nu gasesti nici o alta solutie. Lovesti si pleci, lovesti si pleci, de fiecare data. spune Camber, aratand enervat.

Oftez si imi strang mainile in poala, pregatindu-ma pentru o cearta inevitabila.

- Nu e asta. Doar ca... nu erai de acord cu mine. Pur si simplu nu voiam sa pierd aceasta sansa inainte sa fie prea tarziu.

- Da, dar te-ai gandit ca lasa-l naibii pe Camber, cui ii pasa ce simte el! pufneste Razboinicul, gesticuland cu mainile.

- Gresesti. zic eu cu maxilarul inclestat.

- Ba nu, nu gresesc, Antea! se rasteste el. M-ai lasat in cabana. Nu ti-a pasat ca eu ma ingrijoram pentru tine, nu ti-a pasat ca erai ranita si aproape ai murit cu doua saptamani in urma, nu ti-a pasat ca eram inconstient intr-o casa cu Marcus, care e foarte posibil sa ne fi mintit tot timpul asta!

Imi strang ochii. Pieptul ma doare, deoarece avea dreptate. Am gresit rau de tot de data asta.

- Mi-a pasat de vietile puse in pericol de Eris, am avut grija ca Leon sa nu avanseze mai mult decat a facut deja, mi-a pasat de scopul meu, pentru ca stii foarte bine ca nu ma las calcata in picioare fara sa ma razbun! ii explic eu.

O tacere tensionata se asterne peste noi. Copacii sunt blurati in jurul nostru. Masina goneste pe cararea din padure, iar pentru o secunda mi-e frica sa nu ne lovim in ceva. Camber e de-a dreptul furios si nu stiu cata atentie acorda drumului.

- Daca luai in consideratie parerea mea macar o data... incepe el.

- Nu. il intrerup eu. De ce eu trebuie sa te ascult pe tine, iar tu pe mine nu? Eu sincer nu inteleg de ce ai refuzat sa vii cu mine.

- Ti-am spus deja de ce. maraie el.

- Imi creezi impresia ca esti de partea lui Leon si a lui Eris. Refuzai cu vehementa sa vii in Amaris ca sa o omori. Nici n-ar trebui sa ma mir, esti fratele lui. mormai eu.

Cred ca replica asta a atins ceva in Camber, pentru ca tipetele au inceput.

- Nu intelegi, Antea! izbucneste Razboinicul. Mama e moarta, tata e mort, Leon ne-a tradat si incearca sa ne ucida, Ethan nu am idee unde e, Amarisul e plin cu nenorociti, cum te astepti sa reactionez?! Sa te alung intr-o misiune care e sinucidere pura? Doar tu mi-ai ramas, nu o sa te las si pe tine sa mori!

- Ghici ce! Familia mea e moarta de mana mea. Zece ani am trait in chinuri, si ceilalti zece ani i-am trait singura intr-o lume pe care nu o cunosteam. Realizezi ca am trecut prin destule. Realizezi de unde vine aceasta sete de razbunare.

- M-ai dezamagit, Antea.

Nu am mai vorbit tot drumul spre cabana.